ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 44/2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 12 iulie 2018, sub nr. x/2018, pe rolul Tribunalului Constanța, revizuenții Cabinetul Individual de Avocat A. prin A. și A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1492 din 3 noiembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

În drept, s-au invocat motivele de revizuire prevăzute de art. 509 pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., în baza încheierii din data de 1 iunie 2018, pronunțate de Tribunalul Neuruppin, în dosarul 13 QS52/18.

Prin decizia civilă nr. 205 din 27 februarie 2019, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în baza art. 22 alin. (4) C. proc. civ., instanța a calificat temeiul de drept al cererii de revizuire formulate de revizuenții Cabinetul de Avocat A. prin A. și A., ca fiind dispozițiile art. 509 pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ. a respins, ca nefondată, excepția nulității invocată de intimata S.C. B. S.R.L. în referire la motivul de revizuire, reglementat de dispozițiile art. 509 pct. 5 C. proc. civ. a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța în soluționarea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. și a declinat competența de soluționare a acesteia în favoarea Curții de Apel Constanța.

În motivarea acestei decizii, Tribunalul a reținut că la termenul de judecată din 18 februarie 2019, revizuentul A. a precizat temeiul juridic al cererii de revizuire, ca fiind dispozițiile art. 509 pct. 5 și pct. 8 din Noul C. proc. civ., deoarece, între timp, instanța s-a pronunțat în acel dosar penal, fiind vorba de Hotărârea Tribunalului Neuruppin, pronunțată în dosarul 13Qs 52/18. Revizuentul a arătat că hotărârea Judecătoriei Neuruppin nu are număr și că este pronunțată în dosarul 80 Bs 1/15, hotărâre pe care o are în traducere, iar cea de-a doua hotărâre este cea a Tribunalului Neuruppin, pronunțată în dosarul 13 Qs 52/18. Totodată, a învederat că este vorba de hotărâri ale instanței penale germane, respectiv Tribunalul Neuruppin, contradictorialitatea fiind cu hotărârea a cărei revizuire se cere și anume cu decizia civilă nr. 1492 din 03.11.2017.

Ca urmare a declinării competenței de soluționare a cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ., cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2018/a1.

La termenul de judecată din 13 iunie 2019 revizuentul a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Revizuentul a arătat că textul de lege este neconstituțional, deoarece norma este imprevizibilă și neclară raportat la deciziile intracomunitare, fiind contrară prevederilor art. 16, art. 20, art. 21 și art. 24 din Constituție, precum și art. 6 CEDO raportat la art. 20 din Constituție în ceea ce privește hotărârile contradictorii ale altor instanțe de același grad sau de grade diferite pronunțate de instanțe ale altor Țări Membre ale Uniunii Europene.

Prin urmare, revizuentul a apreciat că prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., așa cum sunt formulate, nu permit aplicarea sau revizuirea în baza deciziilor penale intracomunitare sau civile intercomunitare, acestea nefiind instanțe naționale egale în grad.

Totodată, a susținut că sesizarea Curții Constituționale se impune suplimentar și sub aspectul faptului că dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ca și jurisprudența și doctrina în acest sens, nu țin cont de hotărâri penale contradictorii, care constată o altă situație de fapt față de hotărârile civile și, mai ales, cât timp aceste hotărâri provin de la instanțe intracomunitare.

Prin decizia civilă nr. 331 din 18 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018, s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, s-a admis excepția inadmisibilității și s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1492 din 03.11.2017, pronunțate de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2014, formulată de revizuentul Cabinetul de Avocat A. prin A. și A..

În argumentarea soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, Curtea de Apel Constanța a reținut că prin cererea de revizuire cu care a fost învestită, astfel cum a fost precizată înaintea Tribunalului, revizuenții Cabinetul Individual de Avocat A. prin A. și A., în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.R.L. au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 1492 din 3 noiembrie 2017, pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2014, în conformitate cu art. 509 pct. 8 C. proc. civ., în raport de Hotărârea Tribunalului Neuruppin, pronunțată în dosarul 13Qs 52/18.

S-a constatat că revizuenții și-au precizat cererea de revizuire, în sensul că a doua hotărâre este cea a instanței penale germane, respectiv a Tribunalului Neuruppin pronunțată în dosarul 13 Qs 52/18, iar contradictorialitatea este invocată în legătură cu decizia civilă nr. 1492 din 03.11.2017, a cărei revizuire se cere.

S-a mai reținut că revizuentul a înțeles să critice pentru neconstituționalitate dispozițiile art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., deoarece nu permit aplicarea sau revizuirea în baza deciziilor penale intracomunitare sau civile intercomunitare, acesta nefiind instanțe naționale egale în grad.

În raport de motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea de Apel Constanța a constatat că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate s-a invocat nu au legătură cu soluționarea cererii de revizuire, atâta timp cât, în cauză, nu s-a pus în discuție o eventuală inadmisibilitate a cererii de revizuire dedusă din inaplicabilitatea acestei căi de retractare în cazul deciziilor pronunțate de instanțe din alte state ale Uniunii Europene, respectiv într-o altă procedură de cât cea civilă, în speță penală.

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a declarat recurs recurentul A., înregistrat la data de 29 august 2019 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii și sesizarea Curții Constituționale sau trimiterea cauzei pentru soluționare instanței inițial învestite.

Prin recursul formulat recurentul a arătat că instanța s-a pronunțat în sensul respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără a analiza condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 și că motivarea soluției este contradictorie.

Recurentul a susținut că instanța a considerat, în mod eronat, că se poate solicita revizuirea unei decizii penale în baza unei decizii civile, în condițiile în care art. 28 din C. proc. pen. prevede că hotărârea instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, și nu invers.

De asemenea, a menționat faptul că hotărârea Curții de Apel Constanța a fost dată cu nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la forma în care trebuie să fie soluționată o excepție de neconstituționalitate, invocată într-un litigiu aflat în curs de judecată, în sensul că instanța avea obligația să formeze un dosar separat.

În opinia recurentului, dacă o decizie penală constată altă situație de fapt decât deciziile civile pronunțate anterior nu se poate pretinde că trebuie să fie revizuită decizia penală și că decizia civilă ar conține un adevăr absolut.

Analizând recursul formulat în cauză, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, notează că raportat la obiectul căii de atac, devin incidente în cauză considerentele deciziei nr. 321/2017 a Curții Constituționale a României, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 20.07.2017.

În paragraful 21 al acestei decizii, instanța de contencios constituțional a statuat că "din cele de mai sus rezultă că, în accepțiunea Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul reglementat de Legea nr. 47/1992 nu poate fi înțeles drept o cale extraordinară de atac în condițiile C. proc. civ. sau penală, după caz. Așadar, Curtea reține că este vorba de o cale de atac pe care legiuitorul a conceput-o, distinct de orice calificare procesual civilă sau penală, numai în privința hotărârilor judecătorești prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale. Prin urmare, acest recurs este un remediu judiciar care nu preia niciunul dintre elementele și caracteristicile proprii recursului din C. proc. civ. sau penală. De asemenea, Curtea constată că, dat fiind faptul că textul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 este aplicabil atât în materie procesual civilă, cât și penală, acesta își menține natura juridică de cale de atac specială ce nu poate fi calificată în funcție de reglementările proprii procedurii penale sau civile. De aceea, această cale de atac cu o fizionomie juridică proprie nu poate fi considerată nici recurs în sensul propriu al termenului prevăzut de C. proc. civ. sau penală și nici apel, contestație sau plângere în sensul C. proc. pen.. Mai mult, Curtea reține că aceeași cale de atac nu poate purta denumiri diferite în funcție procedura civilă sau penală în care intervine", iar în paragraful 22 a statuat că "în sensul celor de mai sus, Curtea constată că obiectul recursului este acela al verificării aprecierii instanței ierarhic inferioare cu privire la soluția pe care aceasta a adoptat-o de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, motivată de neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute în mod exclusiv de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992. Cu alte cuvinte, se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale prin prisma acestor condiții".

În sensul considerentelor deciziei sus-menționate, general obligatorii, conform art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, recursul declarat împotriva soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare cu excepția de neconstituționalitate este un remediu judiciar, cu o fizionomie juridică proprie, în cadrul căruia se verifică legalitatea respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, soluționarea prezentei căi de atac nu presupune încadrarea criticilor din cererea de recurs în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., ci numai verificarea legalității soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, prin prisma condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată.

Astfel, conform art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele în care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale", iar potrivit alin. (5) al aceluiași articol, "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară ( . . . . . . . . . .)".

Din analiza dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că, pentru a fi admisibilă, excepția de neconstituționalitate trebuie să vizeze o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei și care nu a fost declarată neconstituțională prin vreo decizie anterioară a Curții Constituționale.

În speță, excepția de neconstituționalitate invocată de revizuenți vizează prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: pct. 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Înalta Curte constată că instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a reținut, în mod corect, că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu fondul cauzei, de vreme ce pretinsa contrarietate se referă la două hotărâri pronunțate în materii juridice diferite și se solicită anularea primei hotărâri.

În alți termeni, soluția ce ar urma să fie pronunțată de către instanța de contencios constituțional nu ar conduce la anularea sau schimbarea soluției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulate de revizuenți.

Prin urmare, în mod legal, curtea de apel, constatând că nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, adoptată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 331 din 18 iunie 2019, în dosarul nr. x/2018.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 331 din 18 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2020.