ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1110/2024

Ședința publică din data de 22 mai 2024

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 10 aprilie 2020 pe rolul Curții de Apel Constanța, sub nr. x/2020, A. a solicitat, în contradictoriu cu B. și C. S.R.L., revizuirea deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța și a sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Constanța, ambele în dosarul nr. x/2011, invocând ca temei al cererii dispozițiile art. 322 pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ. din 1865.

Prin încheierea din 22 februarie 2021, în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția conexității și a conexat dosarul nr. x/2020 la dosarul nr. x/2018, cu motivarea că cele două cereri de revizuire ale deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curții de Apel Constanța sunt întemeiate pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865.

Prin decizia civilă nr. 102 din 1 martie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2018, instanța a disjuns cererea de revizuire formulată în cadrul dosarului nr. x/2020 îndreptată împotriva sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015 a Tribunalului Constanța, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța în soluționarea cererii de revizuire formulată împotriva sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015 și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă. A admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța în soluționarea cererii de revizuire formulată în cadrul dosarului nr. x/2020 împotriva deciziei nr. 2 din 11 ianuarie 2016 întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. din 1865 și a declinat competența de soluționare în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție. A respins ca inadmisibilă cererea de sesizarea a instanței supreme în procedura reglementată de art. 519 - art. 521 C. proc. civ., în dosarele conexate. A respins cererea de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea dosarului civil nr. x/2019 A respins excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului statutar al societății C. S.R.L. și excepția lipsei calității de reprezentant a avocatului, invocate în dosarul nr. x/2020. A respins ca inadmisibilă cererea de înscriere în fals împotriva împuternicirii avocațiale nr. x/2020, formulată în dosarul nr. x/2020. A respins excepția tardivității cererilor de revizuire, formulate în dosarele conexate, și excepția inadmisibilității cererii de revizuire formulate în dosarul nr. x/2020. A respins ca nefondate cererile de revizuire conexate formulate împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2011.

Cauza având ca obiect cererea de revizuire formulată împotriva sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța sub nr. x/2020/a1.

Prin sentința civilă nr. 521 din 27 aprilie 2022, Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă a respins cererea de revizuire a sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2011, ca neîntemeiată, și a dispus obligarea revizuentului la plata sumei de 3.532,52 RON, reprezentând cheltuieli de judecată-onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuentul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți sub nr. x/2020/a1*.

Prin încheierea de ședință din 21 septembrie 2022, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a calificat calea de atac drept apel și a respins excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare, ca rămasă fără obiect.

Prin încheierea din 8 martie 2023, Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondată cererea de suspendare a soluționării cauzei, în temeiul art. 244 pct. 1 C. proc. civ. din 1865, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2019 A respins ca nefondată cererea de suspendare a soluționării cauzei, în temeiul art. 244 pct. 1 din același cod, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2011 A respins ca nefondată cererea de suspendare a soluționării cauzei, în temeiul art. 244 pct. 1 din același cod, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2011 A respins ca nefondate cererea de suspendare a soluționării cauzei, în temeiul art. 244 alin. (2) din același cod, până la soluționarea definitivă a dosarului penal nr. x/2019 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și cererea subsidiară de suspendare până la soluționarea dosarului nr. x JS 14770/18. A respins ca nefondate excepțiile lipsei dovezii calității de reprezentant convențional și legal pentru intimata C. S.R.L. A respins ca nefondată cererea de anulare a actelor de procedură efectuate de intimata C. S.R.L. A respins ca inadmisibile cererile de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu dezlegarea unor probleme de drept, formulate de revizuentul A. prin notele de ședință din 21 septembrie 2022. A respins ca inadmisibilă cererea de înscriere în fals cu privire la împuternicirea avocațială întocmită de D. pentru intimata C. S.R.L. și cu privire la actele de procedură întocmite de intimată. A admis, în parte, cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de revizuentul A. și a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, față de prevederile art. 16, art. 20, art. 21 și art. 24 din Constituția României republicată și față de prevederile art. 6 CEDO raportat la art. 20 din Constituția României republicată. A respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 87 pct. 8 și art. 322 pct. 7 C. proc. civ. din 1865.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel revizuentul A..

Prin decizia civilă nr. 138 din 27 septembrie 2023, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți a respins apelul declarat de revizuentul A. ca nefondat și a obligat revizuentul la plata către intimata C. S.R.L. a sumei de 5.290,20 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, următoarele:

Cererea de revizuire formulată împotriva sentinței civile nr. 116 din 21 ianuarie 2015 a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, iar înscrisul nou invocat în susținerea cererii este ordonanța de clasare și de respingere a cererii de preluare a urmării penale dată la 9 martie 2020 în dosarul penal nr. x/2016 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța.

Curtea de apel a reținut că este corectă soluția de respingere a cererii de revizuire și că tribunalul a constatat în mod judicios că nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865 deoarece ordonanța de clasare nu poate fi considerată "înscris doveditor" în litigiul soluționat prin sentința a cărei revizuire s-a solicitat, care a avut ca obiect excluderea revizuentului A. din societatea C. S.R.L., a fost inițiat în 2011 și soluționat definitiv în 2016. A constatat că nu poate fi considerat un înscris reținut de partea potrivnică deoarece a fost emis de o instituție publică și nici determinant pentru litigiul anterior deoarece soluția organelor de cercetare penală a fost de clasare ca urmare a intervenirii prescripției pentru faptele de dare și luare de mită. A mai reținut că înscrisul nu are forță probantă prin el însuși.

Împotriva acestei decizii și a încheierii din 8 martie 2023 a declarat recurs revizuentul A., solicitând casarea hotărârilor atacate și admiterea cererii de revizuire.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Autorul căii de atac susține că ordonanța de clasare și de respingere a cererii de preluare a urmării penale dată în dosarul penal nr. x/2016 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța reprezintă un înscris nou în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865 deoarece, chiar dacă soluția a fost de clasare ca urmare a intervenirii prescripției, aceasta relevă o altă situație de fapt decât cea reținută de instanța de fond, și anume atestă existența faptelor penale. În opinia recurentului, organul de urmărire penală a constatat că acesta a finanțat societatea, a realizat întregul patrimoniu și că această societate a fost folosită de B. și E., în calitate de asociați, pentru operațiuni de dare de mită în scopul obținerii unor autorizații. Apreciază că există decizii penale și civile care constată o situație contrară față de decizia prin care s-a dispus excluderea recurentului din societatea C. S.R.L. Precizează că prin ordonanța penală în discuție s-a constatat că recurentul nu a fraudat societatea, ceea ce contrazice cele statuate prin hotărârile din dosarul nr. x/2011.

Recurentul arată că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865 întrucât a reținut în mod greșit că cererea de revizuire este inadmisibilă deoarece ordonanța a fost pronunțată la 3 februarie 2016 ulterior sentinței nr. 116/2015 deși dosarul penal era pe rolul instanței de judecată. Menționează că ordonanța i-a fost comunicată la 31 martie 2020. Consideră că ordonanța penală este determinantă și că prescrierea faptelor nu are nicio înrâurire asupra existenței faptelor. Arată că au fost greșit aplicate normele de drept penal edictate de art. 16, art. 25 și art. 28 C. proc. pen., precum și cele cu privire la autoritatea de lucru judecat a hotărârilor penale în materie civilă.

Aceeași parte susține că nu este relevantă data pronunțării hotărârii, ci data săvârșirii faptelor penale.

În ceea ce privește încheierea din 8 martie 2023, recurentul susține că mandatarea reprezentanților convenționali ai C. S.R.L. nu s-a făcut conform legii, cu trimitere la măsurile dispuse la fond sau în alte cauze, și apreciază că este pusă sub semnul îndoielii calitatea de administrator a doamnei F..

Recurentul-revizuent a indicat dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. din 1865.

Intimata C. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.

La termenul de la 17 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a invocat din oficiu excepția nulității recursului și a prorogat discutarea acesteia la termenul de la 22 mai 2024, pentru ca recurentul să depună cererea de recurs, înscrisurile de care înțelege să se folosească și citația, traduse în limba germană.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, excepția nulității recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Motivarea recursul presupune pe de o parte indicarea unuia/unora dintre motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ., iar pe de altă parte dezvoltarea acestuia/acestora, în sensul formulării unor critici privind considerentele pe care instanța care a pronunțat hotărârea atacată și-a fundamentat soluția pronunțată.

În reglementarea aplicabilă, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu are posibilitatea de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textelor legale, condiția dezvoltării motivelor de nelegalitate implicând obligația de a arăta argumentele prin care se tinde a se demonstra pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel.

Deși autorul căii de atac a indicat prin cererea de recurs motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ. din 1865, din dezvoltarea susținerilor sale nu rezultă niciun element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acestea.

Instanța supremă reține că dispozițiile art. 304 pct. 6 și 7 C. proc. civ. din 1865, potrivit cărora modificarea sau casarea hotărârilor se poate cere "dacă instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut" sau atunci "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii" au fost indicate cu titlu formal întrucât din memoriul de recurs nu se desprinde nicio critică care să poată fi analizată din această perspectivă.

Conform art. 304 pct. 5 C. proc. civ. din 1865, modificarea sau casarea hotărârilor se poate cere "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2)."

Înalta Curte nu va avea în vedere susținerile prin care recurentul arată că încheierea din 8 martie 2023 a fost pronunțată cu încălcarea normelor de procedură în sensul că reprezentanții convenționali ai intimatei C. S.R.L. nu au fost mandatați conform legii. Față de faptul că autorul căii de atac nu indică norma de drept procesual care a fost încălcată, instanța supremă nu poate analiza dacă respectiva formă de procedură era prevăzută sub sancțiunea nulității. Afirmația că administratorul intimatei ar fi săvârșit infracțiunea de fals sub semnătură privată, însoțită de o listă a unor cauze penale, pe care recurentul își întemeiază suspiciunea că mandatul ar fi fost acordat în mod nelegal nu este suficientă pentru a justifica modificarea sau casarea încheierii atacate. Înalta Curte constată că aceste aspecte au fost susținute de o manieră aproape identică și în fața instanței de apel, iar aceasta le-a răspuns elaborat, printr-o fundamentată analiză în fapt și în drept.

Potrivit art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. din 1865, modificarea sau casarea hotărârilor se poate cere "când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia" sau "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".

Înalta Curte nu va avea în vedere susținerile circumscrise de recurent acestor motive de nelegalitate întrucât acesta nu formulează veritabile critici de nelegalitate, ci contestă situația de fapt reținută de instanța de fond și de cea de apel. Autorul căii de atac nu arată care este norma de drept încălcată sau greșit aplicată, iar indicarea dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. din 1865 sau ale art. 16, art. 25 și art. 28 C. proc. pen. nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din 1865.

De altfel, recurentul reia, în esență, susținerile din memoriul de apel referitoare la natura de "înscris doveditor" a ordonanței de clasare și de respingere a cererii de preluare a urmării penale dată la 9 martie 2020 în dosarul penal nr. x/2016 al Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Constanța, expunând o succesiune de fapte și afirmații fără a formula critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel.

Reiterarea, ca motive de recurs a celor sesizate în fața instanței de apel, cărora instanța de prim control judiciar le-a răspuns corespunzător, nu respectă dispozițiile art. 304 C. proc. civ. din 1865 care trasează regula că în recurs, Înalta Curte examinează legalitatea hotărârii recurate. Aceasta presupune necesar ca motivele de casare să releve precis greșelile comise în apel, ca o consecință a încălcării normelor de drept sau a interpretării greșite a actelor juridice deduse judecății, fiind inadecvat ca recursul să reprezinte doar o reiterare a motivelor de apel.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, văzând dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. din 1865, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) teza a III-a din același cod, va admite excepția invocată și va constata nulitatea recursul declarat de recurentul-revizuent A..

Față de soluția de anulare a recursului, în temeiul art. 274 alin. (1), raportat la art. 316 C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte de Casație și Justiție va obliga recurentul-revizuent A. la plata către intimata C. S.R.L. a sumei de 3.566,71 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform dovezilor aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva încheierii din 8 martie 2023 și a deciziei civile nr. 138 din 27 septembrie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de Insolvență și Litigii cu Profesioniști și Societăți.

Obligă recurentul-revizuent A. la plata către intimata C. S.R.L. a sumei de 3.566,71 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 mai 2024.