ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 394/2017

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 7 octombrie 2014 pe rolul Judecătoriei Satu-Mare sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat-o în judecată pe pârâta Direcția Silvică Satu-Mare, solicitând obligarea acesteia la predarea integrală a cantității de masă lemnoasă fasonată la drum forestier, astfel cum aceasta s-a obligat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 24 octombrie 2013 și la plata sumei de 143.034,6 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate conform art. 11 din convenția menționată, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, a arătat că prin contractul evocat anterior pârâta s-a obligat să-i predea o cantitate totală de 3.648 m.c. de masă de lemn fasonată la drum forestier pentru prețul total de 756.491,95 RON, dar că la 10 ianuarie 2014, prin adresa nr. x/2014, a încunoștințat-o pe reclamantă că este în imposibilitate să-i predea loturile x și 4-095 cu volum de 315 m.c. și respectiv de 177 m.c., indicate la pozițiile 12 și 13 din tabelul menționat la art. 1. din contract și a solicitat o întrevedere pentru rezilierea pe cale amiabilă a contractului.

A mai susținut că pârâta nu i-a predat înăuntrul termenului stabilit cantitatea de 1.483 mc de masă de lemn fasonată, în valoare de 847,995.14 RON, care reprezintă 40,65% din totalul contractat.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1350 alin. (1) și art. 1587 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 1053/2015 din 18 martie 2015, Judecătoria Satu-Mare, secția I civilă a admis excepția propriei necompetențe materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu-Mare.

Pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal cauza a fost înregistrată sub nr. x/2015.

Pârâta Direcția Silvică Satu-Mare a formulat cerere de chemare în garanție a orașului Negrești Oaș, prin primar, și a comunei Bixad, prin primar, solicitând obligarea acestora, în eventualitatea admiterii acțiunii, la executarea obligației de predare și la plata penalităților de întârziere, arătând că neexecutarea parțială a contractului a fost generată de conduita acestora.

Prin sentința civilă nr. 14/2016 din 25 februarie 2016, Tribunalul Satu-Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, în sensul că a obligat-o pe pârâtă să predea reclamantei 492 m.c. masă de lemn fasonată la drum forestier în valoare de 88.452 RON (fără TVA) și să-i achite suma de 246.595,64 RON, cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei 24 ianuarie 2014-19 noiembrie 2015, precum și în continuare, până la predarea efectivă a mărfii. Totodată, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la suportarea diferenței de preț pe care reclamanta va fi nevoită să o achite pentru a-și procura aceeași cantitate de lemn, prin participarea la licitațiile de masă de lemn fasonată ce vor fi organizate de pârâtă. De asemenea, a respins cererile de chemare în garanție formulate de pârâtă împotriva Orașului Negrești-Oaș, prin primar și împotriva Comunei Bixad, prin primar. A obligat-o pe pârâtă în favoarea reclamantei la plata sumei de 11.548,20 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, precum și către chematele în garanție Orașul Negrești-Oaș și Comuna Bixad, la plata sumelor de 397,77 RON și de 3.720 RON cu același titlu.

Împotriva acestei sentințe, pârâta Direcția Silvică Satu-Mare a formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Calea ordinară de atac a fost înregistrată pe rolul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Oradea.

Completul inițial învestit, prin încheierea din 14 septembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015-A, a admis excepția propriei necompetențe materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a apelului declarat de apelanta-pârâtă Direcția Silvică Satu-Mare împotriva sentinței civile nr. 14/2016 a Tribunalului Satu-Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în favoarea completelor specializate în materia litigiilor cu profesioniști din cadrul aceleiași instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța inițial sesizată cu soluționarea apelului a reținut că, față de obiectul acțiunii introductive, în obligație de a face derivând din răspunderea civilă contractuală, competența de soluționare a căii ordinare de atac revine completului specializat în materia litigiilor cu profesioniști. Având în vedere propria specializare în materia contenciosului administrativ, a declinat competența de soluționare a apelului în favoarea unui complet specializat în litigii cu profesioniști.

Urmare a declinării, cauza a fost rerepartizată unui complet specializat în litigii cu profesioniști, care din oficiu, în ședința publică din 1 noiembrie 2016, a pus în discuția părților natura litigiului și competența sa funcțională, iar la termenul din 29 noiembrie 2016 a invocat excepția propriei necompetențe funcționale.

Prin încheierea din 6 decembrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2015-A, acest complet a admis excepția propriei necompetențe funcționale și a declinat competența de soluționare a apelului declarat de apelanta-pârâtă Direcția Silvică Satu-Mare împotriva sentinței civile nr. 14/2016 a Tribunalului Satu-Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în favoarea unui completului specializat în materia contenciosului administrativ din cadrul aceleiași instanțe. Totodată, a constatat ivit conflict negativ între cele două complete, a suspendat judecata căii ordinare de atac și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a decide în acest sens, a avut în vedere natura administrativă a contractului ce formează obiectul litigiului dedus judecății, reținând că este supus unui regim de drept public prevăzut de lege și reglementat, subsecvent, prin acte administrative cu caracter normativ (Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1898/2010), caracterizat prin preeminența interesului public în exploatarea fondului forestier proprietate publică. De asemenea, a mai notat că în cadrul acestei categorii de contracte părțile nu se situează pe poziții de egalitate, specifice actelor de drept privat, ci le revine obligația de respectare a condițiilor și clauzelor stabilite expres prin lege și reglementări cu caracter normativ subsecvent, iar vânzătorul deține o poziție de autoritate în exercitarea atribuțiilor conferite pentru punerea în executare a dispozițiilor legale.

În raport cu argumentele expuse, a declinat competența de soluționare a apelului și, în baza art. 133 pct. 2 noul C. proc. civ., constatând existența conflictului negativ de competență între completele specializate ale instanței, a suspendat judecarea cauzei până la soluționarea conflictului potrivit art. 134 C. proc. civ. și, în temeiul art. 135 alin. (1) din același Cod, a înaintat dosarul cauzei instanței supreme în vederea soluționării acestuia.

Conflictul de competență a fost înregistrat inițial pe rolul secției de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, care, prin încheierea din 7 februarie 2017, dată în dosarul nr. x/2015, în baza art. 136 alin. (1), (2) și 4, coroborat cu art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. și a împrejurării că în fazele procesuale anterioare litigiul a fost soluționat de secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a instanțelor inferioare, a scos cauza de pe rol și a trimis-o spre competentă soluționare secției a II-a Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că aceasta este secția instanței ierarhic superioare, corespunzătoare completului specializat din cadrul instanței înaintea căreia s-a ivit conflictul.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea cererii de apel, Înalta Curte, în temeiul art. 135 noul C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență în favoarea completului specializat în materia contenciosului administrativ din cadrul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Oradea, pentru următoarele considerente:

Potrivit par. 165 din decizia nr. 18 din 17 octombrie 2016, pronunțată de Completul competent să judece recursul în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016, publicată în M. Of. nr. 237 din 06.04.2017, "criteriile de determinare a competenței materiale sunt instituite după natura, obiectul sau valoarea pretenției."

În speță, instanța supremă constată că acțiunea introductivă, întemeiată pe dispozițiile art. 1350 alin. (1) și art. 1587 C. civ., are ca obiect răspunderea contractuală derivând din contractul de vânzare-cumpărare de masă lemnoasă nr. 186 din 24 octombrie 2013, încheiat în urma participării la licitația publică din 22 octombrie 2013, prin care reclamanta tinde la atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei pentru neexecutarea parțială a contractului.

Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, se impune a se stabili natura juridică a contractului de vânzare-cumpărare masă lemnoasă nr. 186 din 24 octombrie 2013, încheiat între reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâta Direcția Silvică Satu-Mare, contract pe care s-a grefat litigiul părților.

Contractul evocat are ca obiect livrarea de masă lemnoasă fasonată la drum forestier, adjudecată la licitația publică din 22 octombrie 2013, licitație ce s-a desfășurat în conformitate cu dispozițiile Ordinului nr. 1898 din 11 noiembrie 2010 pentru aprobarea Regulamentului de vânzare a masei lemnoase care se recoltează anual din fondul forestier proprietate publică a statului administrat de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva.

Astfel, se rețin ca fiind relevante în cauză următoarele dispoziții legale:

Art. 7 alin. (1) și (2), art. 11 alin. (1) și art. 12 din Codul silvic, în forma în vigoare la data semnării contractului, dispozițiile 1 alin. (1)-(5) și art. 39 alin. (1)-(2) din Ordinul nr. 1898/2010 pentru aprobarea Regulamentului de vânzare a masei lemnoase care se recoltează anual din fondul forestier proprietate publică a statului administrat de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, dispozițiile art. 1 alin. (1)-(4) și art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 229/2009 privind reorganizarea R.N.P. - Romsilva și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare a acestei entități

Din analiza acestor prevederi legale rezultă, așa cum în mod judicios a reținut și completul specializat care a declanșat conflictul de competență, că vânzarea masei lemnoase se realizează de către R.N.P. - Romsilva, fie direct, fie prin direcțiile silvice, în exercitarea atribuțiilor de administrator al fondului forestier național, ca regie autonomă de interes național, aflată sub autoritatea statului; că valorificarea masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică se face potrivit regulamentului aprobat prin Ordinul nr. 1898/2010, pe baza principiilor stabilite de lege; că regulamentul de vânzare a masei lemnoase reglementează pregătirea, desfășurarea și finalizarea licitației publice, persoanele juridice care au dreptul să participe la licitații, condițiile impuse persoanelor juridice participante la licitație și încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

În consecință, instanța supremă reține că în cadrul procedurilor de valorificare a produselor specifice fondului forestier, care se circumscriu activității de exploatare a fondului forestier proprietate publică a statului, R.N.P. - Romsilva fie direct, fie prin direcțiile silvice din subordine, își desfășoară activitatea în calitate de entitate asimilată unei autorități publice în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, iar nu în calitate de persoană juridică de drept privat ce funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară și care este angrenată în raporturi juridice contractuale de drept privat.

Totodată, având în vedere că masa lemnoasă ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare provine din fondul forestier proprietate publică a statului și a unităților administrativ-teritoriale, se va reține că procedurile de vânzare a masei lemnoase fasonate, prin licitație publică, în condițiile prevăzute de art. 11 alin. (1) și art. 12 Cod silvic și reglementate, subsecvent, de Regulamentul de vânzare a masei lemnoase, aprobat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1898/2010, se circumscriu noțiunii de punere în valoare a bunurilor proprietate publică utilizată în cuprinsul art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, care prevăd că sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.

Natura administrativă a contractului în litigiu se evidențiază și din faptul că, în speță, contractul în litigiu este supus unui regim de drept public prevăzut de lege și reglementat, subsecvent, prin acte administrative cu caracter normativ (Regulamentul aprobat prin Ordinul ministrului mediului și pădurilor nr. 1898/2010), caracterizat de preeminența interesului public pe care îl presupune exploatarea fondului forestier proprietate publică și în cadrul căruia părțile nu se situează pe poziții de egalitate, specifică contractelor de drept privat, vânzătorul aflându-se pe o poziție de autoritate în exercitarea atribuțiilor ce îi sunt conferite pentru punerea în executare a dispozițiilor legale.

În raport cu cele anterior expuse, instanța supremă impune concluzia că natura juridică a contractului dedus judecății este aceea de contract administrativ, argument în considerarea căruia, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) noul C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a apelului declarat de pârâta Direcția Silvică Satu-Mare împotriva sentinței civile nr. 14/2016 din 25 februarie 2016 a Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în favoarea completului specializat în materia contenciosului administrativ din cadrul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Oradea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a apelului declarat de pârâta Direcția Silvică Satu Mare împotriva sentinței civile nr. 14/2016 din 25 februarie 2016 a Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în favoarea completului specializat în materia contenciosului administrativ din cadrul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Oradea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 martie 2017.