ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 684/2009

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 96 de la 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 941/35/P/2008, în baza dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) teza finală C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de către petenta SC R.C. SRL, reprezentantă prin administrator M.G., împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 10 iulie 2008, dată în dosar nr. 134/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, menținută prin rezoluția din 29 august 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, emisă în dosar nr. 427A/II 1.1/2008.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligată petenta la plata sumei e 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în primă instanță. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin plângerea adresată instanței la data de 26 septembrie 2008, petenta SC R.C. SRL prin administrator M.G. a solicitat admiterea plângerii, desființarea rezoluției din 10 iulie 2008 dată în dosar nr. 134/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de magistratul judecător V.A. de la Tribunalul Satu Mare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. În ședința publică din 26 noiembrie 2008, administratorul M.G.

în calitate de reprezentant al SC R.C. SRL a solicitat acordarea unui termen cu motivarea că și-a angajat avocat ales pentru ai reprezenta interesele, însă nu poate face dovada cu delegație avocațială, avocatul ales neprezentându-se la două termene de judecată, cauza aflându-se la al treilea termen de soluționare în primă instanță. Instanța a respins cererea de amânare ca fiind nejustificată, deoarece la termenele anterioare s-a amânat cauza pentru a se da posibilitatea părții de a-și formula o apărare pertinentă. Având în vedere dispozițiile art. 278 1 alin. (12) C. proc. pen., precum și prevederile art. 6 și 1 din Convenția de la Strasbourg referitoare la durata procedurilor judiciare, curtea de apel a apreciat că petentei i s-a respectat dreptul la apărare, iar durata rezonabilă a procedurii judiciare trebuie raportată la obiectul cauzei, art. 278 1 C. proc.

pen. și comportamentul petentei. Prin rezoluția procurorului din 10 iulie 2008 dată în dosar nr. 134/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător V.A., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., cu motivarea că lipsește elementul material al laturii obiective a acestei infracțiuni. Împotriva soluției, petentul a formulat plângere, iar prin rezoluția din 29 august 2008 emisă în dosar nr. 427A/II 1.1/2008 de către procurorul general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a fost respinsă, ca neîntemeiată, întrucât s-a apreciat că infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., nu poate fi reținută în sarcina făptuitoarei V.A.

Curtea de apel a constatat criticile formulate de petentă ca fiind nefondate. În speță, petenta a formulat, la data de 16 mai 2008, plângere împotriva magistratului judecător V.A., pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. Petenta SC R.C. SRL prin administrator M.G. a pretins că făptuitoarea a comis infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., constând în aceea că prin sentința civilă nr. 1074/ LC din 24 aprilie 2003 a Tribunalului Satu Mare a admis acțiunea SC O. SA Satu Mare și a constatat că aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra autogării din municipiul Satu Mare, precum și a terenului aferent acestei clădiri, în suprafață de 3096 mp, dispunând intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit.

Această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat, potrivit susținerilor administratorului societății, prin neuzarea de calea de atac ordinară a recursului de către niciuna din părțile din cauză. Prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, procurorul a arătat că făptuitoarea nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu, iar modul în care judecătorul a înțeles să conducă ședința de judecată și soluția pronunțată de către acesta nu pot fi cenzurate printr-o plângere, ca cea din prezenta cauză. Soluția pronunțată de către procuror este legală și temeinică. Pentru ca fapta să fie încadrată juridic în dispozițiile art. 246 C. pen. , la dosarul cauzei deduse judecății ar trebui să existe probe certe că funcționarii publici, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu știință, fie au omis să facă un act, fie l-au efectuat greșit, necorespunzător conținutului îndatoririlor lor și prin aceasta au cauzat o vătămare a intereselor legale ale petentei.

Actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către judecătorul V.A., hotărârea pronunțată de către aceasta putând face obiectul cenzurii doar pe căile ordinare și extraordinare de atac. Art. 2 din P.F.I.J. adoptate de A.G.N.U. în noiembrie 1985 stipulează că puterea judecătorească decide în cauzele în care este investită de o manieră imparțială pe baza faptelor și în conformitate cu legea. C.E.D.O. a statuat în jurisprudența sa, în deplin acord cu dispozițiile art. 4 din R.C.M.C.E. nr. (94)12, că standardele universal recunoscute ale independenței puterii judecătorești interzic orice intervenție negarantată sau care nu oferă garanția unui proces judiciar și impun ca hotărârile judecătorești să nu poată fi modificate decât prin procedurile de control judiciar prevăzute de lege.

Simpla exercitare a atribuțiilor judiciare de către un magistrat nu poate fi calificată ca abuz, chiar dacă una dintre părți este nemulțumită de soluția pronunțată în cauză. Nici erorile judiciare, care se referă fie la competență, file la procedură, sau se manifestă în confirmarea sau aplicarea legii sau în evaluarea probatorilor nu constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. Dacă există astfel de erori, ele trebuie remediate prin căile de atac. Împrejurarea că magistratul judecător V.A. a pronunțat o soluție care în opinia administratorului M.G. în calitate de reprezentant al SC R.C. SRL este nelegală, nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii penale față de aceasta.

În consecință, în speță, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de art. 246 C. pen., soluția pronunțată în cauză este legală și temeinică, astfel că plângerea formulată de petentă a fost respinsă, ca nefondată. În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat să plătească statului suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în primă instanță (3 termene de judecată x 50 lei/termen). Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs petiționarul M.G., însă fără a arăta în scris motivele de recurs. La termenul de astăzi, în recurs au lipsit recurentul petiționar M.G.

și intimata V.A., procedura de citare fiind legal îndeplinită. Înalta Curte, constatând că până la ora strigării cauzei, 12,20, nu a fost depusă la dosar nicio cerere de amânare sau imposibilitate de prezentare, a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat părților cuvântul, în dezbateri, potrivit art. 385 13 C. proc. pen. Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de petiționar, hotărârea fiind legală și temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii privitoare la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Examinând recursul declarat de recurentul petiționar M.G. împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, conform art. 278 1 alin. (10) cu referire la art. 385 1 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., din oficiu, potrivit art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul petiționarului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta. Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și motivat prima instanță, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC R.C. SRL reprezentantă prin administrator M.G. Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare efectuate în cauză, ce au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale față de numita V.A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, elementul material al laturii obiective.

Așa cum a rezultat din actele și lucrările dosarului, plângerea formulată de petiționar a fost examinată, în raport cu persoana și fapta pretinsă ca fiind comisă de către aceasta, procurorul constatând că, la data de 28 mai 2008 sub nr. 64072/822/2008, s-a înregistrat la Ministerul Justiției, Corpul de Control al Ministrului, plângerea penală depusă de SC R.C. SRL, prin reprezentant M.G. Plângerea a fost trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și înregistrată în dosarul cu nr. 134/P/2008 la data de 16 iunie 2008. În esență, s-a arătat în plângere că prin sentința civilă nr. 1074/ LC din 24 aprilie 2003, doamna judecător A.V. din cadrul Tribunalului Satu Mare a admis acțiunea SC O. SA și a constatat că aceasta a dobândit dreptul de proprietate asupra clădirii autogării din municipiul Satu Mare, precum și a terenului aferent acestei clădiri în suprafață totală de 3096 mp, dispunând intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit.

S-a considerat această soluție „o inginerie juridică” prin care SC O. SA a fost împroprietărită cu un imobil în valoare de milioane de euro, deși proprietatea publică este inalienabilă și negrevabilă. S-a mai arătat în plângere că SC R.C. SRL are mai multe litigii pe rolul instanțelor din Satu Mare cu SC O. SA, pentru terenuri aflate în vecinătatea terenului asupra căruia s-a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune. În dosarul nr. 135/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea au fost efectuate de către procuror acte premergătoare, respectiv adresa prin care s-a solicitat Tribunalului Satu Mare trimiterea dosarului nr. 903/2002; fotocopiile certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor al SC O. S.A.

emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, a deciziei nr. 326/1978 a Consiliului Popular al Județului Satu Mare, Comitetul Executiv, a sentinței civile nr. 1074/ LC de la 24 aprilie 2003 a Tribunalului Satu Mare, pronunțată în dosarul nr. 903/2002, a schiței de parcelare al imobilului , S.N.C.F.R., Stradă din Satu Mare, a extrasului de carte funciară, a unui articol dintr-un ziar, a întâmpinării efectuate de C. N.C.F. SA București, Sucursala Regionala CF Cluj, a unei extras de carte funciară, a ordinului Ministrului Transporturilor și Telecomunicațiilor nr. 759 din 15 mai 1979, a unor schițe, a unor articole din ziar.

Procurorul în considerentele rezoluției date la 10 iulie 2008, în dosarul nr. 134/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a motivat, în drept, că de la început trebuie arătat că pentru a fi în prezența unei infracțiuni de abuz în serviciu sau a uneia de neglijență în serviciu trebuie să existe o atribuție de serviciu care să fie încălcată. Această atribuție de serviciu nu poate fi însă confundată cu rezultatul desfășurării atribuției de serviciu, care depinde de diligenta funcționarului în exercitarea atribuției de serviciu și care are la bază o serie de factori care nu țin exclusiv de pregătirea profesională a unei persoane și care oricum nu au legătură cu caracterul penal al faptei.

Or, în cauza de față tocmai rezultatul desfășurării atribuțiilor de serviciu este considerat vătămător de către petentă, împrejurare care nu intră sub incidența legii penale. În consecință, modul în care a înțeles judecătorul să conducă judecata și aprecierea stării de fapt dată la final nu poate fi cenzurată într-o plângere ca cea din prezenta cauză. O asemenea verificare este prevăzută ca făcând parte din căile ordinare și extraordinare de atac. Dacă s-ar admite o asemenea posibilitate s-ar ajunge în situația inacceptabilă de a adăuga nelegal o nouă cale de atac de competența unui organ de urmărire penală care să se erijeze într-o instanță supremă de atac. De aceea, ab initio, nu se impune a se face o detaliere a stării de fapt și o verificare punctuală a motivelor invocate de petentă ca fiind de natură a considera sentința în discuție nelegală și netemeinică.

în consecință, nu se poate reține vreo încălcare a prevederilor legale care să constituie element material al infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de numita V.A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., întrucât lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, elementul material al laturii obiective. Soluția dată de procuror a fost menținută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care prin rezoluția din 29 august 2008 în lucrarea cu nr. 427A/II 1.12008, a respins plângerea formulată de petentă SC R.C.

SRL. Înalta Curte consideră că, prima instanță a făcut o corectă evaluare asupra actelor premergătoare efectuate de către procuror, analizând, criticile formulate de petiționară, în raport cu dispozițiile art. 246 C. pen., motivând, în mod judicios că actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către judecătorul V.A., hotărârea pronunțată de către aceasta putând face obiectul cenzurii doar pe căile ordinare și extraordinare de atac, fiind făcute referire concrete la art. 2 din P.F.I.J. adoptate de A.G.N.U., la dispozițiile art. 4 din recomandarea C.M.C.E. nr. (94)12, instrumente internaționale care vizează puterea judecătorească și standardele universal recunoscute ale independenței puterii judecătorești, la jurisprudența C.E.D.O.

De asemenea, prima instanță a argumentat neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., față de activitatea efectivă a intimatei, în sensul că simpla exercitare a atribuțiilor judiciare de către un magistrat nu poate fi calificată ca abuz, chiar dacă una dintre părți este nemulțumită de soluția pronunțată în cauză. Nici erorile judiciare, care se referă, fie la competență, fie la procedură, sau se manifestă în confirmarea sau aplicarea legii sau în evaluarea probatoriilor nu constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., iar dată există, astfel de erori, ele se remediază prin căile de atac, așa încât împrejurarea că magistratul judecător V.A.

a pronunțat o soluție care în opinia administratorului M.G. în calitate de reprezentant al SC R.C. SRL este nelegală, nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii penale față de aceasta.

Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în contextul cauzei, asupra actelor și lucrărilor existente la dosarul parchetului, a constatat că nu sunt întrunitele elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., față de intimata V.A., deoarece aceasta în virtutea atribuțiilor legale, prin modul în care a condus judecat și a soluționat cauza prin sentința civilă nr. 1074/ LC de la 24 aprilie 2003 a Tribunalului Satu Mare, în dosarul nr. 903/2002, a respectat prevederile legale incidente, soluția pronunțată fiind rezultatul aprecierii probatoriului administrat, hotărârea arătată, evidențiind, în considerentele sale, nu numai stabilirea situației faptice, dar și argumentele în drept care au stat la baza pronunțării soluției, cu referiri concrete la mijloacele de probă administrate, iar eventualele critici ale petiționarei împotriva judecării și soluționării cauzei puteau face obiectul numai exercitării de către aceasta a căilor ordinare și extraordinare de atac, așadar, controlul judiciar fiind singura modalitate de a le analiza și nicidecum formularea unei plângeri penale.

Astfel, Înalta Curte, consideră că, pe de-o parte, în mod corect și motivat, s-a dispus, de către procuror, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., soluția neînceperii urmăririi penale față de numita V.A. pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., iar, pe de altă parte, în mod legal și motivat prima instanță a respins, ca nefondată, plângerea formulată de către petenta SC R.C. SRL reprezentată prin administrator M.G., împotriva rezoluției procurorului, prin care s-a dispus soluția menționată și astfel a menținut rezoluția dată. În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că sentința pronunțată de prima instanță este legală și temeinică sub toate aspectele.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar M.G. împotriva sentinței penale nr. 96 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar M.G. împotriva sentinței penale nr. 96 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi .26 februarie 2009.