ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 684/2009

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 684/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 96 de la 26

noiembrie 2008 a Curții de Apel

Oradea, secția penală și

pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 941/35/P/2008, în baza

dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) teza finală C. proc. pen.,

a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de către petenta SC R.C.

SRL, reprezentantă prin administrator M.G., împotriva rezoluției de neîncepere

a urmăririi

penale din 10 iulie 2008, dată

în dosar nr. 134/P/2008 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel

Oradea, menținută prin rezoluția din 29 august 2008

a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Oradea,

emisă în dosar nr. 427A/II 1.1/2008.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost

obligată petenta la plata sumei e 150 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în

primă instanță.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin

plângerea adresată instanței la data de 26 septembrie 2008, petenta SC R.C. SRL

prin administrator M.G. a solicitat admiterea plângerii, desființarea

rezoluției din 10 iulie 2008 dată în dosar nr. 134/P/2008 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Oradea și trimiterea cauzei procurorului în vederea

începerii urmăririi penale față

de

magistratul judecător V.A. de la Tribunalul Satu Mare, pentru

infracțiunea

prevăzută de art. 246 C. pen.

În ședința publică din 26 noiembrie 2008, administratorul M.G.

în calitate de reprezentant al SC R.C. SRL a

solicitat acordarea unui termen cu motivarea că și-a angajat avocat ales pentru

ai reprezenta interesele, însă nu poate face dovada cu delegație avocațială,

avocatul

ales neprezentându-se la două termene de judecată, cauza aflându-se la al

treilea termen de soluționare în primă instanță.

Instanța a respins cererea de amânare ca fiind nejustificată, deoarece

la termenele anterioare s-a amânat cauza pentru a se da posibilitatea părții de

a-și formula o apărare pertinentă. Având în vedere dispozițiile art. 278

1

alin. (12) C. proc. pen., precum și prevederile

art. 6 și 1 din Convenția de la Strasbourg referitoare la durata

procedurilor

judiciare, curtea de apel a apreciat că petentei i s-a

respectat dreptul la apărare, iar durata rezonabilă a procedurii judiciare

trebuie raportată la obiectul cauzei, art. 278

1

C. proc. pen. și

comportamentul petentei.

Prin rezoluția procurorului din 10 iulie 2008 dată în dosar nr.

134/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Oradea s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul

judecător V.A.,

pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen., cu motivarea că

lipsește elementul material al laturii obiective a acestei infracțiuni.

Împotriva soluției, petentul a formulat plângere, iar prin rezoluția

din 29 august 2008 emisă în dosar nr. 427A/II 1.1/2008 de către procurorul

general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea a fost respinsă, ca

neîntemeiată, întrucât s-a apreciat că infracțiunea prevăzută de art. 246 C.

pen., nu poate fi reținută în sarcina făptuitoarei V.A.

Curtea de apel a constatat criticile formulate de petentă ca fiind

nefondate.

În speță, petenta a formulat, la data de 16 mai 2008, plângere

împotriva magistratului judecător V.A., pentru infracțiunea de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen.

Petenta SC R.C. SRL prin administrator M.G. a pretins că făptuitoarea a

comis infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen., constând în aceea că prin

sentința civilă nr. 1074/ LC din 24 aprilie 2003 a Tribunalului Satu Mare a

admis acțiunea SC O.

SA Satu Mare și a

constatat că aceasta a dobândit dreptul de proprietate

asupra autogării

din municipiul Satu Mare, precum și a terenului aferent acestei clădiri, în

suprafață de 3096 mp, dispunând intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit.

Această hotărâre a intrat în puterea lucrului judecat, potrivit

susținerilor administratorului societății, prin neuzarea de calea de atac

ordinară a recursului de către niciuna din părțile din cauză.

Prin rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, procurorul a arătat că

făptuitoarea nu și-a încălcat atribuțiile de serviciu, iar modul în care

judecătorul a înțeles să conducă ședința de judecată și soluția pronunțată de

către acesta nu pot fi cenzurate printr-o plângere, ca cea din prezenta cauză.

Soluția pronunțată de către procuror este legală și temeinică.

Pentru ca fapta să fie încadrată juridic în dispozițiile art. 246 C.

pen.

, la dosarul cauzei deduse judecății ar

trebui să existe probe certe că

funcționarii publici, în exercitarea

atribuțiilor de serviciu, cu știință, fie au omis să facă un act, fie l-au

efectuat greșit, necorespunzător conținutului îndatoririlor lor și prin aceasta

au cauzat o vătămare a intereselor legale ale petentei.

Actele premergătoare efectuate în cauză nu au confirmat îndeplinirea

defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de către judecătorul V.A., hotărârea

pronunțată de către aceasta putând face obiectul cenzurii doar pe căile

ordinare și extraordinare de atac.

Art. 2 din P.F.I.J. adoptate de A.G.N.U. în noiembrie 1985 stipulează

că puterea judecătorească decide în cauzele în care este investită de o manieră

imparțială pe baza faptelor și în conformitate cu legea.

C.E.D.O. a statuat în jurisprudența sa,

în deplin acord cu dispozițiile art. 4 din R.C.M.C.E. nr. (94)12, că

standardele universal recunoscute ale independenței puterii judecătorești

interzic orice intervenție negarantată sau care nu oferă garanția unui proces

judiciar și impun ca hotărârile judecătorești să nu poată fi modificate decât

prin procedurile de control judiciar prevăzute de lege.

Simpla exercitare a atribuțiilor judiciare de către un magistrat nu

poate fi calificată ca abuz, chiar dacă una

dintre părți este nemulțumită de

soluția pronunțată în cauză. Nici

erorile judiciare, care se referă fie la competență, file la procedură, sau se

manifestă în confirmarea sau aplicarea legii sau în evaluarea probatorilor nu

constituie infracțiunea de

abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. Dacă există astfel

de erori, ele trebuie remediate prin căile de atac.

Împrejurarea că magistratul judecător V.A. a pronunțat o soluție care

în opinia administratorului M.G. în calitate de reprezentant al SC R.C. SRL

este nelegală, nu poate constitui temei pentru antrenarea răspunderii penale

față de aceasta.

În consecință, în speță, nefiind întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanei, prevăzută de

art. 246 C. pen., soluția pronunțată în cauză este legală și temeinică, astfel

că plângerea formulată de petentă a fost respinsă, ca nefondată.

În temeiul prevederilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a

fost obligat să plătească statului suma de 150 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare în primă instanță (3 termene de judecată x 50 lei/termen).

Împotriva acestei sentințe a declarat, în termenul legal, recurs

petiționarul M.G., însă fără a arăta în scris motivele de recurs.

La termenul de astăzi, în recurs au

lipsit recurentul petiționar M.G.

și intimata V.A.,

procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Înalta Curte, constatând că până la ora strigării cauzei, 12,20, nu a

fost depusă la dosar nicio cerere de amânare sau imposibilitate de prezentare,

a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat părților cuvântul, în dezbateri,

potrivit art. 385

13

C.

proc. pen.

Reprezentantul Ministerului Public a pus

concluzii de respingere, ca

nefondat, a recursului

declarat de petiționar, hotărârea fiind legală și

temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în cauză nu

rezultă

indicii privitoare la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea

penală.

Examinând recursul declarat de recurentul

petiționar M.G.

împotriva

sentinței pronunțată de prima instanță, conform art. 278

1

alin. (10)

cu referire la art. 385

1

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., din

oficiu, potrivit art. 385

6

alin. (3)

C. proc. pen., Înalta Curte

constată recursul petiționarului ca fiind

nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în mod judicios și motivat prima

instanță, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a

respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC R.C. SRL reprezentantă

prin administrator M.G.

Înalta Curte consideră că au fost evaluate corect actele premergătoare

efectuate în cauză, ce au condus la soluția de neîncepere a urmăririi penale

față de numita V.A., pentru săvârșirea

infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută și

pedepsită

de art. 246 C. pen., întrucât lipsește unul din elementele

constitutive ale infracțiunii, elementul material

al laturii obiective.

Așa cum a rezultat din actele și lucrările dosarului, plângerea

formulată de petiționar a fost examinată, în raport cu persoana și fapta

pretinsă ca fiind comisă de către aceasta,

procurorul constatând că, la data

de 28 mai 2008 sub nr. 64072/822/2008,

s-a înregistrat la Ministerul Justiției, Corpul de Control al Ministrului,

plângerea penală depusă de SC R.C. SRL, prin reprezentant M.G.

Plângerea a fost trimisă Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea

și înregistrată în dosarul cu nr. 134/P/2008 la data de 16 iunie 2008.

În esență, s-a arătat în plângere că prin sentința civilă nr. 1074/ LC

din 24 aprilie 2003, doamna judecător A.V. din cadrul Tribunalului Satu Mare a

admis acțiunea SC O. SA și a constatat că aceasta a dobândit dreptul de

proprietate asupra clădirii autogării din municipiul Satu Mare, precum și a

terenului aferent acestei clădiri în suprafață totală de 3096 mp, dispunând

intabularea dreptului de proprietate astfel dobândit.

S-a considerat această soluție „o inginerie juridică” prin care SC

O. SA a fost împroprietărită cu un imobil în

valoare de milioane de

euro, deși proprietatea publică este inalienabilă

și negrevabilă. S-a mai arătat în plângere că SC R.C. SRL are mai multe litigii

pe rolul instanțelor din Satu Mare cu SC O. SA, pentru terenuri aflate în

vecinătatea terenului asupra căruia s-a dobândit dreptul de proprietate prin

uzucapiune.

În dosarul nr. 135/P/2008 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel

Oradea au fost efectuate de

către procuror acte premergătoare, respectiv adresa prin care s-a solicitat

Tribunalului Satu Mare trimiterea dosarului nr. 903/2002; fotocopiile

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor al SC O.

S.A. emis de Ministerul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, a

deciziei nr. 326/1978 a Consiliului Popular al Județului Satu Mare, Comitetul

Executiv, a sentinței civile nr. 1074/ LC de la 24 aprilie 2003 a Tribunalului

Satu Mare,

pronunțată în dosarul nr.

903/2002, a schiței de parcelare al imobilului

, S.N.C.F.R., Stradă din

Satu Mare, a extrasului de carte

funciară,

a unui articol dintr-un ziar, a întâmpinării efectuate de C.

N.C.F. SA

București, Sucursala Regionala CF Cluj, a unei extras de carte funciară, a

ordinului Ministrului Transporturilor și Telecomunicațiilor nr. 759 din 15 mai

1979, a unor schițe, a unor articole din ziar.

Procurorul în considerentele rezoluției date la 10 iulie 2008, în dosarul

nr. 134/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea a motivat, în

drept, că de la început trebuie arătat că pentru a fi în prezența unei

infracțiuni de abuz în serviciu sau a uneia de neglijență în serviciu trebuie

să existe o atribuție de serviciu care să fie încălcată. Această atribuție de

serviciu nu poate fi însă confundată cu rezultatul desfășurării atribuției de

serviciu, care depinde de diligenta funcționarului în exercitarea atribuției de

serviciu și care are la bază o serie de factori care nu țin exclusiv de

pregătirea profesională a unei persoane și care oricum nu au legătură cu

caracterul penal al faptei.

Or, în cauza de față tocmai rezultatul desfășurării atribuțiilor de

serviciu este considerat vătămător de către petentă, împrejurare care nu intră

sub incidența legii penale.

În consecință, modul în care a înțeles judecătorul să conducă judecata

și aprecierea stării de fapt dată la final nu poate fi cenzurată într-o

plângere ca cea din prezenta cauză. O asemenea verificare este prevăzută ca

făcând parte din căile ordinare și extraordinare de atac. Dacă s-ar admite o

asemenea posibilitate s-ar ajunge în situația inacceptabilă de a adăuga nelegal

o nouă cale de atac de competența unui organ de urmărire penală care să se

erijeze într-o instanță supremă de atac.

De aceea, ab initio, nu se impune a se face o detaliere a stării de

fapt și o verificare punctuală a motivelor invocate de petentă ca fiind de

natură a considera sentința în discuție nelegală și netemeinică.

în consecință, nu se poate reține vreo

încălcare a prevederilor legale

care să constituie element material al infracțiunii de abuz în serviciu

contra

intereselor persoanelor.

Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la

art. 10 lit. d) C. proc. pen., procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale

față de numita V.A., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., întrucât

lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, elementul material

al laturii obiective.

Soluția dată de procuror a fost menținută de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea,

care prin rezoluția din 29

august 2008 în lucrarea cu nr. 427A/II

1.12008, a respins plângerea formulată de petentă SC R.C. SRL.

Înalta Curte consideră că, prima instanță

a făcut o corectă evaluare

asupra actelor premergătoare

efectuate de către procuror, analizând, criticile formulate de petiționară, în

raport cu dispozițiile art. 246 C. pen., motivând, în mod judicios că actele

premergătoare efectuate în

cauză nu au

confirmat îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de

către

judecătorul V.A., hotărârea pronunțată de către aceasta putând face obiectul

cenzurii doar pe căile ordinare și extraordinare de atac, fiind făcute referire

concrete la art. 2 din P.F.I.J. adoptate de A.G.N.U., la dispozițiile art. 4

din recomandarea C.M.C.E. nr. (94)12, instrumente internaționale care vizează

puterea judecătorească și standardele universal recunoscute ale independenței

puterii judecătorești, la jurisprudența C.E.D.O.

De asemenea, prima instanță a argumentat

neîntrunirea elementelor

constitutive ale infracțiunii de

abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.,

față de activitatea efectivă a intimatei, în sensul că simpla exercitare a

atribuțiilor judiciare de către un magistrat nu poate fi calificată ca abuz,

chiar dacă una dintre părți este nemulțumită de soluția pronunțată în cauză. Nici

erorile judiciare, care se referă, fie la competență, fie la procedură, sau se

manifestă în confirmarea sau aplicarea legii sau în evaluarea probatoriilor nu

constituie infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prevăzută de art. 246 C. pen., iar dată există, astfel de erori, ele se

remediază prin căile de atac, așa încât împrejurarea că magistratul judecător V.A.

a pronunțat o soluție care în opinia administratorului M.G. în calitate de

reprezentant al SC R.C. SRL este nelegală, nu poate constitui temei pentru

antrenarea răspunderii penale față de aceasta.

Totodată, Înalta Curte, la rândul său, în baza propriului examen, în

contextul cauzei, asupra actelor și lucrărilor existente la dosarul

parchetului, a constatat că nu sunt întrunitele elementele constitutive ale

infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prevăzută de

art. 246 C. pen., față de intimata

V.A., deoarece aceasta în virtutea atribuțiilor legale, prin modul în care a

condus judecat și a soluționat cauza prin sentința civilă nr. 1074/ LC de la 24

aprilie 2003 a Tribunalului Satu Mare, în dosarul nr. 903/2002, a respectat

prevederile legale incidente, soluția pronunțată fiind rezultatul aprecierii

probatoriului administrat, hotărârea arătată, evidențiind, în considerentele

sale, nu

numai stabilirea situației

faptice, dar și argumentele în drept care au stat la

baza pronunțării

soluției, cu referiri concrete la mijloacele de probă administrate, iar

eventualele critici ale petiționarei împotriva judecării și soluționării cauzei

puteau face obiectul numai exercitării de către aceasta a căilor ordinare și

extraordinare de atac, așadar, controlul judiciar fiind singura modalitate de a

le analiza și nicidecum formularea unei plângeri penale.

Astfel, Înalta Curte, consideră că, pe de-o parte, în mod corect și

motivat, s-a dispus, de către procuror, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat

la art. 10 lit. d) C. proc. pen., soluția neînceperii urmăririi penale față de

numita V.A. pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prevăzută și pedepsită de art. 246 C. pen., iar, pe de altă parte,

în mod legal și motivat prima instanță a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de către petenta SC R.C. SRL reprezentată prin administrator M.G.,

împotriva rezoluției procurorului, prin care s-a dispus soluția menționată și

astfel a menținut rezoluția dată.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că sentința

pronunțată de prima instanță este legală și

temeinică sub toate aspectele.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen.,

va respinge, ca nefondat, recursul

declarat

de recurentul petiționar M.G. împotriva sentinței penale

nr. 96 din 26

noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga

recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul petiționar M.G. împotriva

sentinței penale nr. 96 din 26 noiembrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția penală

și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei cu titlul de

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi .26

februarie 2009.