ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1714/2017

HOTĂRÂRE
16.11.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1714/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată verbal la termenul din data de 02 martie 2017 în dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, petentul A., a solicitat recuzarea doamnei judecător B..

Prin încheierea din data de 20 martie 2017 Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a anulat ca netimbrată cererea de recuzare formulată de petentul A. privind pe doamna judecător B..

Împotriva încheierii din data de 20 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 483 alin. (3)-(4) din C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 30 iunie 2017, în unanimitate, potrivit dispozițiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului către părți.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 06 iulie 2017.

Analizând recursul formulat Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

În cauză, se constată că obiectul prezentului recurs este reprezentat de o încheiere pronunțată de instanța de apel cu privire la un incident procedural, respectiv anularea ca netimbrată a cererii de recuzare, incident ivit pe parcursul soluționării contestației în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 419 din 08 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. x/2016.

Potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., "Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri".

Raportând datele speței la dispozițiile legale evocate se constată că, dispozițiile art. 53 alin. (1) C. proc. civ. prevăd în mod explicit exercitarea căii de atac împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, ori, în cauză, cererea de recuzare a fost anulată ca netimbrată.

Astfel fiind, încheierea ce formează obiectul prezentei pricini nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, față de faptul că soluția pronunțată de către instanța de apel, în ceea ce privește cererea de recuzare formulată de petentul A., a vizat un aspect de ordin formal, respectiv timbrarea cererii.

Nu este lipsit de relevanță nici faptul că recursul împotriva încheierii din 20 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a fost declarat înainte de soluționarea contestației în anulare în cadrul căreia a fost formulată cererea de recuzare.

Astfel se constată că, în speță, este operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 20 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-09-26
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3715/2018
Ședința publică din data de 26 septembrie 2018 Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția Civilă la data 14.09.201
ÎCCJ 2016-03-17
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 593/2016
a civilă, recurs care a făcut obiectul Dosarului nr. x/59/2015. Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 23 septembrie 2015 pronunțată în Dosarul nr. x/59/2015, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a respins cererea de recuza
ÎCCJ 2017-03-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 479/2017
Asupra recursului, constată următoarele: Prin decizia nr. 83 din 18 februarie 2015, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 653/A din 26 iunie 2014
ÎCCJ 2017-03-22
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 507/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 5 din 22 aprilie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2015, s-a respins cererea de reexaminare a încheier
ÎCCJ 2018-03-22
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1019/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin încheierea din camera de consiliu de la 6 decembrie 2016, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a anulat, ca netimbrată, cererea de recuzare formulată de petentul A. în dosarul nr. x/2016,
Sursă