ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2256/2019

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 2 aprilie 2019, pe rolul Curții de Apel București, pârâta A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 138A din 06 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la data de 23 aprilie 2019 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru CF x.

În cuprinsul cererii de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiate, întrucât angajamentul de plată atestat sub nr. x din 21 martie 2014, de avocat B., producea efecte juridice doar în condițiile în care reclamantul făcea dovada că a efectuat cheltuieli în Irak, pentru finisarea unui număr de 60 de vile, în baza contractului de prestări servicii din data de 1 septembrie 2012, încheiat între S.C. C. S.R.L, firma reclamantului, și D., firma irakiană.

În continuare, recurenta a învederat că potrivit art. 44 și următoarele din contract, beneficiarul D. trebuia, ca în termen de 60 de zile de la semnarea contractului, să deschidă, în favoarea antreprenorului S.C. C. S.R.L., o scrisoare de garanție bancară pentru acoperirea sumei de 4.0800.000 USD, în caz contrar, contractul era considerat nul. Astfel, angajamentul de plată atestat sub nr. x din 21 martie 2014, de avocat B., a fost un act juridic afectat de condiția suspensivă a efectuării cheltuielilor în Irak, conform contractului de prestări servicii anterior menționat.

În dezvoltarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că instanța de apel, în mod greșit, a apreciat că angajamentul de plată nr. x din 21 martie 2014 nu este afectat de condiția suspensivă de plată, doar pentru motivul că acest angajament a fost încheiat în anul 2014, iar contractul de prestări servicii în anul 2012, în timp ce cheltuielile au fost făcute în anul 2013, în Irak, astfel cum rezultă din cuprinsul angajamentului.

În opinia recurentei-pârâte, cheltuielile trebuiau făcute de societatea S.C. C. S.R.L. și nu de intimatul-reclamant E., care la interogatoriul administrat în fața instanței de apel a recunoscut că nu are acte justificative din care să rezulte că a împrumutat societatea și nici societatea nu are documente ale cheltuielilor efectuate în Irak, conform contractului de prestări servicii din 1 septembrie 2012.

Recurenta-pârâtă a arătat că din nicio probă administrată, în prima instanță sau în apel, nu reiese că reclamantul a efectuat vreo plată în Irak, iar până la încheierea angajamentului de plată nu s-a efectuat nicio cheltuială în Irak, în temeiul contractului de prestări servicii, angajamentul de plată reprezentând o garanție că aceste cheltuieli urmează să fie făcute ulterior, în baza împrumuturilor efectuate de reclamantul F. și numitul G., de la numita H., a căror rambursare pârâta A. a garantat-o prin acest angajament de plată.

Astfel, recurenta a considerat că hotărârea instanței de apel este contradictorie, întrucât, deși intimatul-reclamant a recunoscut la interogatoriu că nu a încheiat acte prin care a împrumutat societatea S.C. C. S.R.L. și a recunoscut că D. nu a deschis o scrisoare de garanție bancară, totuși instanța de apel apreciat că acest contract a produs efecte juridice și că intimatul-reclamant E. a efectuat cheltuieli în Irak, în baza acestui contract, fără să existe vreo dovadă în acest sens, vreun înscris din care să rezulte aceste cheltuieli, ci doar simplele afirmații ale intimatului-reclamant.

Cu privire la motivul de recurs încadrat în pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea atacată este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1397, art. 1399 și art. 1400 C. civ.

Sub acest aspect a arătat că instanța de apel, în mod greșit, a apreciat că angajamentul de plată sus-menționat este pur și simplu, în condițiile în care obligația de plată a pârâtei era afectată de o condiție suspensivă, reprezentată de efectuarea cheltuielilor, în baza contractului, și de producerea efectelor juridice ale contractului, aspecte care au fost calificate greșit, întrucât din probele de la dosar nu reiese acest lucru.

Conchizând, recurenta a considerat că instanța de apel a făcut și o aplicare greșită a prevederilor art. 1268 și 1269 C. civ., cu privire la interpretarea clauzelor contractului, întrucât din aceste clauze, nu reiese că obligația de plată era simplă și necondiționată.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatului-reclamant la data de 6 aprilie 2019, care nu a depus întâmpinare în termenul legal.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recursul îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., este declarat în termen legal, iar recurenta a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru prin încheierea din 5 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă; de asemenea, s-a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra încadrării criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. și asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de pârâta A. împotriva deciziei civile nr. 138A din 6 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin Decizia civilă nr. 138A din 6 februarie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta A. împotriva Sentinței civile nr. 1877 din 5 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, reținând, în esență, că obligația pe care pârâta și-a asumat-o prin actul juridic denumit "angajament de plată", încheiat la data de 21 martie 2014, de a plăti reclamantului suma de 112.000 USD nu a fost afectată de vreo condiție suspensivă, critica pârâtei în acest sens fiind contrazisă chiar de definiția condiției, ca modalitate ce afectează actul juridic civil, reglementată de dispozițiile art. 1399 C. civ.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă a indicat formal motivele de casare prevăzute la art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., întrucât, prin cererea de recurs, nu a arătat care sunt, în concret, motivele de nelegalitate ale deciziei recurate.

Raportat la susținerile din memoriul de recurs în sensul că, în mod greșit, instanța de apel a apreciat că angajamentul de plată încheiat la data de 21 martie 2014 nu este afectat de o condiție suspensivă, pe motiv că a fost încheiat în anul 2014, iar cheltuielile au fost efectuate în Irak în anul 2013, Înalta Curte, în raport de considerentele deciziei atacate, constată că instanța de apel a expus, pe larg, motivele pentru care a reținut că împrejurarea la care face referire pârâta, și anume efectuarea în mod real a acestor cheltuieli, nu putea să aibă natura juridică a unei condiții suspensive, câtă vreme mențiunile din angajamentul de plată sunt în sensul că aceste cheltuieli s-au efectuat anterior încheierii actului, în anul 2013.

În aceste condiții, Înalta Curte reține că aceste critici ale recurentei nu vizează argumentele avute în vedere la pronunțarea soluției de respingere a apelului, ca nefondat, ci reprezintă o reluare a susținerilor privind fondul cauzei, cu trimitere la materialul probatoriu din care susține că nu reiese că reclamantul a efectuat vreo plată în Irak, în temeiul contractului de prestări servicii încheiat la data de 1 septembrie 2012, toate aceste susțineri fiind incompatibile cu structura recursului.

Referitor la critica recurentei că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 1397, art. 1399, art. 1400, art. 1268 și art. 1269 C. civ., Înalta Curte menționează că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Înalta Curte reține că recurenta a ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici care să vizeze greșita aplicare a legii de către instanța de apel și a dedus judecății aspecte care privesc modalitatea de administrare a probatoriului și de evaluare a acestuia de către instanța de apel, respectiv modul în care instanța de apel a interpretat clauzele contractului de prestări servicii și cele ale angajamentului de plată, aspecte care constituie motive de netemeinicie ale hotărârii recurate, care nu pot fi supuse cenzurii în calea extraordinară de atac a recursului.

Astfel, recurenta a nesocotit reglementarea și conținutul motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ., care permit controlul de legalitate al hotărârii atacate în limite precis determinate.

Pentru aceste considerente, cum aspectele invocate de pârâtă nu pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ. și cum, în speța de față, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5), va anula recursul declarat de pârâta A. împotriva Deciziei civile nr. 138A din 6 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de pârâta A. împotriva Deciziei civile nr. 138A din 6 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.

GGC - MM