Decizia nr. 758/2017 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, A. a formulat contestație în anulare împotriva sentinței civile nr. 34 din 6 aprilie 2015 și a încheierii din 7 septembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. x/2015. 1.

Prin încheierea de ședință din 22 octombrie 2015, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a respins cererea de recuzare formulată de petentul A. împotriva completului C10F constituit din judecător B.. 1.

Prin încheierea de ședință din 24 martie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a dispus suspendarea judecății contestației în anulare pentru lipsa părților, în raport cu dispozițiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. 2. Împotriva încheierilor de ședință din datele de 22 octombrie 2015 și 24 martie 2016 ale Curții de Apel Pitești, secția I civilă, contestatorul A. a declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 1, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea încheierilor. În dezvoltarea recursului, contestatorul A. a reiterat criticile de recurs vizând încheierea din 22 octombrie 2015 - recurs ce a fost soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia nr. 587 din 16 martie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015-, sub aspectul greșitei soluționări a cererii de recuzare, acesta precizând, totodată, că niciunul dintre motivele de recurs nu se îndreaptă împotriva încheierii din 24 martie 2016 prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., întrucât casarea acesteia ar decurge din admiterea recursului împotriva soluției de respingere a cererii de recuzare. S-a mai arătat că, încheierea de suspendare prefigurează de fapt perimarea cauzei, prezentul recurs vădind intenția recurentului de a nu stărui în judecarea cauzei de același magistrat. 3. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierilor atacate, ca fiind legale și temeinice.

Prin raportul din data de 8 septembrie 2016 asupra admisibilității în principiu a recursului declarat de contestatorul A. împotriva încheierilor de ședință din 22 octombrie 2015 și 24 martie 2016 ale Curții de Apel Pitești, secția I civilă, s a constatat îndeplinirea cerințelor de formă prevăzute sub sancțiunea nulității, conform art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. După expunerea succintă a circumstanțelor cauzei și a motivelor de recurs, raportorul și-a exprimat opinia că încheierea din 22 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă nu poate fi atacată decât odată cu hotărârea prin care s-a soluționat fondul, potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) teza finală C. proc. civ., soluția preconizată fiind cea de respingere a recursului ca prematur formulat. Totodată, cu privire la recursul declarat împotriva încheierii din 24 martie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, s-a arătat ca este incidentă sancțiunea nulității recursului prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., soluția preconizată fiind cea de anulare a recursului.

Prin încheierea din 13 decembrie 2016, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare.

Înalta Curte a luat în examinare excepția prematurității și cea a nulității recursului, invocate din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reținând următoarele: În ceea ce privește recursul promovat împotriva încheierii de ședință din 22 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de A., se constată că acesta apare ca prematur formulat, având în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., "Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri". Astfel, pentru exercitarea căii de atac împotriva încheierii de recuzare legiuitorul a impus îndeplinirea cumulativă a două condiții exprese, respectiv ca recursul să fie exercitat numai de către părți, iar cea de a doua condiție să fie declarat odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. În cauză, în raport cu prevederile art. 53 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. recurentul a supus căii extraordinare de atac a recursului o încheiere, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată în cadrul unui dosar având ca obiect contestație în anulare, aflat în curs de soluționare, pe rolul Curții de Apel Pitești. Acest recurs a fost promovat de către contestatorul din dosar - A., în condițiile în care, la data declarării căii extraordinare de atac, respectiv, 25 martie 2016, pricina nu era soluționată printr-o hotărâre, judecata cauzei fiind suspendată pentru neprezentarea părților în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., potrivit încheierii de ședință din 24 martie 2016. Spre deosebire de încheierile prin care se încuviințează sau se respinge abținerea, ca și aceea prin care se încuviințează recuzarea, care nu sunt supuse vreunei căi de atac, posibilitatea atacării soluției de respingere a recuzării, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza, are drept scop garantarea desfășurării normale și imparțiale a judecății, urmărind, însă, evitarea tergiversării soluționării cauzelor prin exercitarea unor atare căi de atac în cursul judecății. În acest context, în absența unei hotărâri de soluționare a pricinii alături de care să fie exercitată, astfel cum impun dispozițiile legale în materie, prezenta cale de atac, deși admisibilă, nu e deschisă petentului A. pe durata cercetării judecătorești în cadrul căreia s-a formulat cererea de recuzare respinsă, ci doar la finalul judecății "…odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza…". Prin urmare, cum, în cauză, calea de atac a recursului a fost declarată anterior soluționării litigiului, a cărui judecată nu este nici în prezent finalizată, față de dispozițiile art. 53 alin. (1) teza ultimă, recursul apare ca prematur formulat. În această situație nu pot fi analizate criticile recurentului cu privire la modalitatea de respingere a cererii de recuzare, deoarece, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe noi ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei". Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii. De altfel, încheierea de ședință din 22 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă supusă prezentului recurs, ce face obiectul dosarului nr. x/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a făcut obiectul unui alt dosar, respectiv dosarul nr. x/2015 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, soluționat prin decizia nr. 587 din 16 martie 2016, prin care s-a respins ca prematur recursul declarat de petentul A. în raport cu dispozițiile art. 53 alin. (1) teza ultimă C. proc. civ. În ceea ce privește recursul promovat împotriva încheierii din 24 martie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, prin care s-a dat eficiență prevederilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., judecata cauzei fiind suspendată pentru lipsa părților, se constată următoarele: Art. 414 C. proc. civ. reglementează calea de atac împotriva hotărârii date asupra suspendării, în sensul că la alin. (1) se stabilește că încheierea poate fi atacată în mod separat cu recurs, la instanța ierarhic superioară, iar dacă suspendarea este dispusă de Înalta Curte de Casație și Justiție hotărârea este definitivă, nefiind susceptibilă de recurs. La alin. (2) din același articol, stabilindu-se că recursul se poate declara cât timp durează suspendarea cursului judecării procesului, atât împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea, cât și împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de repunere pe rol a procesului. Conform dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. În cauză, încheierea din 24 martie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă, prin care s-a soluționat incidentul procedural, este susceptibilă a fi atacată cu recurs, în raport cu dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 414 din același cod. Însă, având în vedere că recurentul nu a formulat critici împotriva încheierii din 24 martie 2016, acesta precizând de altfel în mod expres că niciunul din motivele de recurs dezvoltate prin cererea de recurs, înregistrată în dosarul nr. x/2015, nu se îndreaptă împotriva încheierii de suspendare, se constată că sunt incidente prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu dispozițiile art. 489 din același cod, fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului. Față de considerentele de mai sus, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca prematur formulat recursul promovat împotriva încheierii din 22 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă și va anula recursul declarat împotriva încheierii din 24 martie 2016 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.