ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 707/2017

Deliberând asupra contestației în anulare, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1338 din 13 septembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 248/C/2015 - A din 13.10.2015, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Împotriva acestei decizii, la data de 1 februarie 2017, S.C. A. S.R.L. ORADEA a formulat contestației în anulare, solicitând admiterea acesteia, și, în consecință, anularea deciziei atacate și soluționarea cauzei în sesnul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L., pentru suma de 92.052.87 RON repreyentând servicii de locațiune, respingerea capătului de cerere privind obligarea S.C. A. S.R.L. la plata dobânzii legale, precum și respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 21.178,26 RON.

În motivarea contestației în anulare, arată că în petitul cererii introductive de instanță, reclamanta S.C. B. S.R.L. a solicitat instanței obligarea S.C. A. S.R.L. la plata sumelor reprezentând "contravaloare servicii locațiune" pentru facturile ce au fost depuse ca anexă la cererea introductivă de instanță, însă, din cuprinsul facturilor în valoare de 3.605,02 RON, contestate în apel și recurs și regăsite în Anexa nr. 1, se poate observa că acestea nu au nicio legătură cu contractul de locațiune încheiat între părți.

În acest context, contestatoarea susține că atâta vreme cât reclamanta S.C. B. S.R.L. nu a solicitat obligarea pârâtei la plata tuturor datoriilor pe care aceasta le-ar avea față de reclamantă, ci doar a celor privind serviciile de locațiune, așa cum în mod expres a solicitat prin acțiune, aceasta apreciază că cele două instanțe, au făcut o aplicare greșită a normelor de drept material, considerând în mod greșit că și pentru aceste facturi s-ar aplica dispozițiile art. 969 C. civ., în vigoare la data încheierii contractului.

Solicită a se avea în vedere că S.C. A. S.R.L. nu poate fi obligată nici la plata sumei de 88.447,85 RON, reprezentând contravaloare facturi, deoarece acestea nu au fost semnate de primire de pârâtă, nefiindu-i comunicate. Astfel, la dosar există un număr de 14 facturi nesemnate, însă un număr de 8 facturi sunt prescrise, motiv pentru care nu au fost contestate în apel și în recurs, restul de 6 facturi nesemnate sunt în valoare totală de 88.447,85 RON (anexa nr. 2).

Pentru aceste facturi reclamanta nu a dovedit prin niciun mijloc de probă că au existat comenzi semnate de pârâtă pentru serviciile prestate și nici nu s-a făcut dovada prestării serviciilor, astfel încât, certitudinea creanței nu a fost dovedită de către intimata-reclamantă.

Contestatoarea apreciază că în privința acestor facturi instanța de apel și instanța de recurs s-au pronunțat în mod greșit, având în vedere motive străine de natura pricinii.

În ceea ce privește capătul de cerere prin care a fost obligată la plata dobânzii legale, solicită instanței să aibă în vedere faptul că prin întâmpinarea depusă în fata instanței de fond a arătat că dobânzile legale solicitate de reclamantă nu sunt justificate, nefiind arătat modul în care acestea au fost calculate și nici temeiul legal, pentru a se putea verifica temeinicia și legalitatea acestora. Reclamanta nu a dovedit elementele în raport cu care s-a stabilit dobânda, la dosar fiind depus doar un tabel din care nu rezultă numărul de zile pentru care au fost calculate, nici procentul aplicat și mai mult, în cuprinsul cererii s-a arătat că aceasta a fost calculată în baza art. 1489 din noul C. civ., care însă nici nu era în vigoare la data emiterii facturilor, excepție făcând ultimele trei facturi.

Cu toate acestea, instanța de fond nu a făcut o verificare a modului de calcul al dobânzii legale, ci a obligat pârâta la plata acestora - la modul general - fără a cuantifica această dobândă și fără a arata temeiul juridic în baza căruia urmează să fie calculată aceasta de către reclamantă. În această situație, recurenta apreciază că va întâmpina probleme în faza executării silite, întrucât reclamanta va calcula dobânda legală după propriile sale reguli, ceea ce ar genera contestații la executarea silită.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, în suma de 21.178,26 RON aferentă debitului în sumă de 1.260.266 RON, apreciază că aceste cheltuieli de judecată sunt nedatorate, întrucât înțelege să conteste suma de 92.052,87 RON, ceea ce justifică implicit o diminuarea a cuantumului cheltuielilor de judecată.

Nu în ultimul rând, contestatoarea susține că în cuprinsul apelului a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, însă în mod nelegal instanța de apel, în finalul considerentelor, în mod greșit a reținut că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, contestatoarea consideră că decizia pronunțată de instanța de recurs este rezultatul unei erori materiale, fiind incident motivul de anulare reglementat de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Intimata S.C. B. S.R.L. ȘTEI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea contestației în anulare.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor formulate, Înalta Curte urmează a respinge contestația în anulare pentru considerentele care succed:

Fiind o cale de retractare, și nu de cenzură judiciară, contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. - contestația în anulare obișnuită sau de drept comun și de dispozițiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. - contestația în anulare specială.

Potrivit dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Prin eroare materială, în înțelesul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocat de contestatoare, se înțelege orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deși la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara etc.

Textul legal amintit vizează greșeli de fapt involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de interpretare sau de aplicare a unor dispoziții legale ori de apreciere a probelor, astfel cum pretinde contestatoarea.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de retractare pentru remedierea unor greșeli materiale și nu pentru reformarea unor greșeli de fond, iar "eroarea materială" invocată de contestatoare ca fiind săvârșită de instanța de recurs nu poate fi încadrată în art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Se constată că, în realitate, contestatoarea, nemulțumită fiind de soluția pronunțată în recurs, tinde prin promovarea contestației în anulare la reformarea hotărârii atacate, fapt nepermis în această cale extraordinară de atac.

În mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

De altfel, este evident că ne aflăm în fața unei duplicări a susținerilor din etapa recursului, mărturie fiind și similitudinea dintre cererea de recurs și cea de contestație în anulare promovate de aceeași parte în cauză. În fapt, s-a formulat un al doilea set de recurs, față de respingerea celui dintâi. Aceleași motive au fost deduse Înaltei Curți spre judecată în recurs și sunt acum readuse în discuție în fața aceleiași instanțe, cu ignorarea instituției contestației în anulare, trecând peste evidența procedurală că instanța, în contestația în anulare, nu poate fi, în mod legal, învestită cu soluționarea unor astfel de aspecte, întrucât ne aflăm înaintea instanței de retractare, iar nu în fața unei a treia instanțe de reformare - ceea ce nici nu este admisibil procedural.

În consecință, constatând că argumentele contestatoarei nu se încadrează în motivele expres și limitativ prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. ORADEA împotriva deciziei nr. 1338 din 13 septembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

Constatând culpa procesuală a contestatoarei în promovarea contestației în anulare de față și în raport de solicitarea intimatei S.C. A. S.R.L. ORADEA privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării contestatoarei S.C. A. S.R.L. ORADEA la plata sumei de 641 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata S.C. B. S.R.L. ȘTEI, conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. ORADEA împotriva deciziei nr. 1338 din 13 septembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Obligă pe contestatoarea S.C. A. S.R.L. ORADEA la plata sumei de 641 RON cheltuieli de judecată către intimata S.C. B. S.R.L. ȘTEI.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2017.