ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 699/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 699/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 216/CA din 26 iunie 2013 pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția prescripției invocată de pârâtă, a fost admisă în parte cererea reclamanților A. și B., formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. prin Sucursala Brașov și au fost constatate abuzive clauzele din convenția de credit nr. x/18.02.2008 - condiții generale, de la punctele 3.2 și 5.1 referitoare la dobânda penalizatoare, cele de la punctele 8.1 lit. c) și d) și de la punctul 13.1, referitoare la obligația împrumutatului de a achita comisionul aferent modificării clauzelor convenției prin acordul părților stabilit de către bancă, fiind dispusă înlăturarea acestora. Au fost obligați reclamanții la plata către pârâtă a sumei de 1240 RON cheltuieli de judecată. Au fost respinse restul pretențiilor reclamanților.
Prin încheierea din Cameră de Consiliu de la 29 iulie 2013, s-a dispus îndreptarea din oficiu a erorilor materiale strecurate în sentința civilă nr. 216/CA din 26 iunie 2013, în sensul că, în minuta și în dispozitivul hotărârii, în loc de "convenția de credit nr. x/18.02.2008", cum din eroare s-a menționat, se va trece "convențiile de credit nr. x/18.02.2008 și nr. x/13.08.2008".
Împotriva acestei sentințe, reclamanții A. și B. și pârâta S.C. C. S.A. București au declarat apel.
Prin decizia civilă nr. 148/Ap din 10 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respins apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 216/CA/2013, a fost admis în parte apelul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva aceleiași sentințe, care a fost schimbată în parte, în sensul că au fost respinse și cererile formulate de reclamanți de constatare ca fiind abuzive și în consecință nule, a clauzelor de la pct. 3.2 și 5.1, referitoare la dobânda penalizatoare și pct. 13.1, referitoare la obligația împrumutatului de a achita comisionul aferent modificării clauzelor convenției prin acordul părților stabilit de bancă. Au fost păstrate dispozițiile de respingere a excepției prescripției, de constatare ca fiind abuzive clauzele de la pct. 8.1 lit. c) și d), de respingere a restului pretențiilor reclamanților și de obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată. A fost respins motivul din apelul pârâtei privitor la clauzele de la pct. 8.1 lit. c) și d) din convenția de credit.
Împotriva deciziei nr. 148/Ap din 10 decembrie 2013 au declarat recurs reclamanții, iar prin decizia nr. 2453 din 26 iunie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, recursul a fost admis, a fost casată decizia atacată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeași instanță de apel, pentru a fi cercetată în fond.
Prin decizia civilă nr. 384/Ap din 16 martie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, au fost admise în parte apelul declarant de pârâta C. S.A. București și apelul declarat de reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 216/CA din 26.06.2013 a Tribunalului Brașov. A fost anulată în parte sentința apelată, în sensul că: s-a constatat ca fiind abuzive următoarele clauze și s-a dispus înlăturarea acestora din convențiile de credit nr. x din 18.02.2008 și nr. x/13.08.2008 și actele adiționale nr. x/24.11.2010 încheiate între părți:
pct. 3 lit. d) din convenții "data ajustării dobânzii", respectiv clauza prin care "banca își rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii" (din cele 2 contracte de credit), precum și clauza de la pct. 7.2. lit. c) din convenția de credit x/2008 și pct. 7. 2 lit. d) din convenția de credit nr. x/13.08.2008, din condițiile generale, secțiunea 7 "obligațiile părților"- "obligațiile Băncii", respectiv a clauzei care permite băncii de a comunica împrumutatului noua rată a dobânzii stabilită ca urmare a exercitării de către bancă a dreptului de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piața monetară;
pct. 3 lit. c) din convenții care prevede că "perioada de calcul a dobânzii", se face raportat la un nr. de 360 de zile, precum și a clauzei pct. 3.2 din condițiile generale din secțiunea 3 "costuri",- respectiv a clauzei care permite băncii sa stabilească o dobânda penalizatoare care sa fie calculată după o formulă în care anul calendaristic este de 360 zile;
pct. 5 lit. a) din convenții, referitoare la "comisionul de risc" de 0.22% aplicat la soldul creditului, precum și clauza de la pct. 3.5. din condițiile generale din secțiunea 3 "costuri" "comisionul de risc" (din ambele convenții);
art. 2 pct. 5.1 lit. b) din cele două acte adiționale nr. x încheiate la data de 24.11.2010 - "Comision de administrare credit"
pct. 8.1. lit. a) liniuța a doua și a treia și lit. c) și d), privind scadența anticipată în cazul neîndeplinirii unor obligații din alte convenții încheiate de împrumutat cu banca sau cu alte societăți financiare/de credit; și în cazul apariției unei situații neprevăzute(din cele două convenții);
pct. 10.1 si 10.2 din Secțiunea 10, din condițiile generale, "costuri suplimentare"(din ambele convenții);
pct. 4.2 din condițiile generale, din secțiunea 4 "plăți" din convenția de credit nr. x/13.08.2008, care permite băncii în mod unilateral să convertească în RON creditul acordat, precum și clauza de la pct. 7.2. lit. c) din aceeași convenție, condițiile generale, prin care se prevede că banca va înștiința în scris pe împrumutat despre realizarea conversiei;
pct. 7.1.lit. d) din condițiile generale, din secțiunea 7 "obligațiile părților", "obligațiile împrumutaților", privind obligația împrumutaților de a asigura bunurile aduse în garanție la o societate de asigurări agreată de bancă (din ambele convenții);
pct. 13.1 din Secțiunea 13 din condițiile generale, care permite băncii stabilirea unui comision pentru modificarea clauzelor contractuale (din ambele convenții). A fost respins restul pretențiilor din acțiune, precum și din cererile de apel. Au fost păstrate dispozițiile privind soluționarea excepției prescripției, admiterea în parte a acțiunii astfel cum a fost precizată și obligația de plată a cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 683/Ap din 25 mai 2015, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă în dosarul nr. x/2012, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de apelanții-reclamanți A. și B. și, în consecință, s-a dispus îndreptarea erorii strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 384/Ap/16.03.2015 a Curții de Apel Brașov, paragraful 3 în sensul că data încheierii actului adițional la contractul de credit nr. x/13.08.2008 este 13.08.2008, iar nu 24.11.2010. A fost admisă în parte cererea de completare a dispozitivului aceleiași decizii și, în consecință, s-a dispus completarea dispozitivului deciziei astfel:
- punctul 2 al paragrafului 3 din dispozitiv se completează în sensul adăugării și a clauzei de la pct. 3.1.2 din condițiile generale, secțiunea costuri din ambele convenții de credit, ca fiind abuzivă.
- punctul 8 al paragrafului 3 din dispozitiv (pag. 18) se completează în sensul că se constată caracterul abuziv al clauzei de la pct. 7.1 lit. d) și e) precum și a clauzei de pct. 9 lit. c) din condițiile generale ale ambelor contracte de credit.
A fost respins restul pretențiilor din cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 384/Ap/16.03.2015 a Curții de Apel Brașov.
Prin încheierea din Cameră de Consiliu din data de 16 iunie 2015, pronunțată de aceeași instanță, în același dosar, a fost admisă cererea formulată de apelanții-reclamanți A. și B. și, în consecință: s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul deciziilor civile nr. 384/Ap/16.03.2015 și nr. 684/25.05.2015 ale Curții de Apel Brașov în sensul că data încheierii actului adițional nr. x la contractul de credit nr. x/13.08.2008 este 23.11.2010, iar nu 24.11.2010 sau 13.08.2008; s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 684/25.05.2015 a Curții de Apel Brașov, paragraful 2, liniuța 2, în sensul că este vorba despre caracterul abuziv al clauzei de pct. 9.3 lit. c) din condițiile generale ale ambelor contracte de credit, și nu despre pct. 9 lit. c) din aceste contracte.
Împotriva deciziei civile nr. 384/Ap din 16 martie 2015, pronunțată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Brașov, secția Civilă, au declarat recurs atât reclamanți A. și B., cât și pârâta D. S.A. (fostă S.C. C. S.A.), iar prin decizia nr. 1724 din 19 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012, recursurile au fost respinse, ca nefondate.
Invocând în drept dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. A. și B. au formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 1724 din 19 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012, susținând, în esență, că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut.
În argumentarea cererii, revizuenții arată că, în fapt, prin acțiunea formulată au solicitat să se constate caracterul abuziv al unor clauze contractuale din cele două contracte de credit și din actele adiționale încheiate.
Susțin, în esență, că prin hotărârea pronunțată, instanța de recurs a arătat că "în ceea ce privește prevederile din cele două convenții de credit și din cele două acte adiționale la acestea care se regăsesc la pct. 4 lit. b) pct. 5 lit. c), pct. 5 lit. e) pct. 5 f s-a apreciat că nu s-au adus critici de nelegalitate cu privire la hotărârea pronunțată de către instanța de apel", însăși instanța de apel arătând că nu se menționează în concret în ce constă caracterul abuziv în condițiile în care potrivit jurisprudenței CJCE instanța putea și din oficiu să constate clauzele abuzive din contract odată sesizată cu o astfel de cerere.
La aceeași concluzie se ajunge și dacă se are în vedere jurisprudența CJCE desprinsă, în special, din cauza C-484/2008 - Caja de Madrid și din Ordonanța Curții (Camera a opta) din 16.11.2010 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Krajsky sud v. Presove - Republica Slovaca) - cauza C-76/2010. Prin această Ordonanță, susțin revizuenții, CJCE a stabilit că instanța națională este obligată să aprecieze, din oficiu, caracterul abuziv al unei clauze contractuale, inclusiv în cazul în care consumatorul se abține să invoce caracterul abuziv al acestei clauze, fie pentru că nu își cunoaște drepturile, fie pentru că este descurajat să le invoce din cauza cheltuielilor pe care le-ar implica o acțiune în justiție.
Astfel, solicită a se avea în vedere faptul că în contract există două modalități concomitente de penalizare - comision de penalizare 2% flat și dobândă penalizatoare.
De altfel, mai susțin revizuenții, acest comision de penalizare flat nu este prevăzut de dispozițiile art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010.
În opinia revizuenților, sunt incidente și prevederile art. 1 lit. I) din Anexa la Legea nr. 1934/2000.
În ceea ce privește dobânda penalizatoare, apreciază că în cele două contracte de credit deduse judecății suntem în prezența unor raporturi de natură civilă, iar nu comercială, astfel cum în mod greșit a reținut instanța de recurs și a analizat din prisma raporturilor comerciale și nu civile.
Verificând clauzele contractuale de la pct. 4 lit. a) și b) din condițiile speciale ale convenției, instanța creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, în detrimentul revizuenților, întrucât pentru aceeași faptă a întârzierii la plata ratelor s-a instituit în sarcina acestora o dublă reparație.
Consideră că banca a majorat costul creditului cu încălcarea art. 35 din O.U.G. nr. 50/2010. La momentul încheierii contractului de credit banca nu a stabilit nicio marjă care apoi să se regăsească în contract prin act adițional.
Arată că la data încheierii contractului de credit indicele cel mai favorabil nu era LIBOR 3M, astfel cum în mod greșit încearcă să stabilească banca, ci LIBOR 6M chiar 12M.
Indiferent dacă LIBOR este 3M sau 6M, banca în mod incorect a stabilit marja băncii ce se aplică la formula de calcul a dobânzii.
Totodată, dintr-o scurtă analiză se poate observa că banca a stabilit ca și punct de plecare greșit atâta marja, cât și indicele monetar în funcție de care să se stabilească o eventuala variație a dobânzii.
Față de motivele expuse, solicită admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost formulată.
Intimata D. S.A. și intimata E. S.R.L. au formulat întâmpinări prin care au invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire solicitând, în esență, ce cale excepție respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, iar pe fondul cauzei respingerea cererii, ca nefondată.
Analizând cererea de revizuire în condițiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată nu sunt întrunite cerințele art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile limitativ prevăzute la pct. 1 - 10 C. proc. civ.
În speță, decizia nr. 1724 din 19 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a cărei revizuire se solicită este pronunțată de o instanță de recurs, astfel că prima condiție prevăzută de textul legal presupune ca decizia instanței de recurs să evoce fondul, întrucât, spre deosebire de recurs, care are în vedere în primul rând erorile de drept, revizuirea vizează îndreptarea erorilor de fapt.
O hotărâre judecătorească ce evocă fondul presupune ca instanța să statueze prin dispozitivul ei asupra fondului raportului juridic litigios pe baza probelor administrare în cauză, reținând sau schimbând o anumită situație de fapt, prin urmare, să nu fie o soluție pronunțată pe cale de excepție, iar dacă ea este pronunțată în calea de atac, în mod necesar, apelul sau recursul trebuie să fi fost admis, iar soluția supusă apelului sau recursului să fie reformată cu privire la soluția dată asupra fondului pretențiilor ce au format obiect al judecății.
Sintagma de "evocare a fondului" ce se regăsește în conținutul premisei reglementate pentru orice cerere de revizuire prin dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., nu este sinonimă cu referiri ale instanței de recurs la situația de fapt a cauzei.
Prin urmare, în sensul textului de lege citat, o instanță de recurs evocă fondul atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, aceasta reapreciază temeiurile de drept incidente, reține o altă situație de fapt și pronunță o soluție proprie și cu totul diferită decât aceea sau acelea pronunțate de instanțele inferioare.
Astfel, nu au acest caracter și nu pot fi atacate pe calea extraordinară a revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul sau prin care s-a dispus casarea cu trimitere.
Evocarea fondului fiind o cerință esențială pentru admisibilitatea revizuirii, se constată că aceasta nu este îndeplinită în situația de față, întrucât decizia nr. 1724 din 19 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012, a cărei revizuire se solicită, nu a antamat fondul cauzei, instanța de recurs limitându-se la a respinge ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții A. și B. și de pârâta D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 384/Ap/16.03.2015 a Curții de Apel Brașov, cu menținerea în totalitate a stării de fapt și de drept, astfel cum aceasta a fost stabilită de către instanța anterioară, situație în care, contrar susținerilor revizuenților, prin prisma art. 322 alin. (1) C. proc. civ. anterior evocat, hotărârea nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire.
Prin urmare, revizuenții nu pot pretinde că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, câtă vreme nu există în recurs o altă dezlegare a raportului juridic dedus judecății decât cea care a fost aleasă până în acel moment.
Dacă s-ar admite formularea unei cereri de revizuire și împotriva deciziilor pronunțate în recurs prin care nu s-a evocat fondul, s-ar ajunge să se încalce principiul legalității căilor de atac, potrivit căruia orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege și în condițiile prevăzute de aceasta.
În altă ordine de idei, este de observat că revizuenții, invocând acest motiv (pct. 2 al art. 322 C. proc. civ.), au adus în discuție aspecte de fond ale pricinii, tinzând în realitate la o nouă judecată a recursului, situație inadmisibilă față de dispozițiile procedurale, dar și în raport de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, cu referire la respectarea principiului securității raporturilor juridice.
În mod constant, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; revizuirea nu poate avea semnificația unui "apel deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.
De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat frecvent că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).
Pentru rațiunile înfățișate, în temeiul art. 322 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva deciziei nr. 1724 din 19 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva deciziei nr. 1724 din 19 octombrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 aprilie 2017.