ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1809/2018

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Judecătoria Brașov sub nr. xx/197/2014 reclamanții A., B., C. și D. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta E. SA să se dispună anularea clauzelor constatate ca fiind abuzive din Contractul de credit din 2 iunie 2008 referitor la modalitatea de stabilire a dobânzii creditului și la posibilitatea modificării de către bancă a comisioanelor și declarării anticipate a scadenței (clauzele de la pct. 5.2, 6.2, 12b liniuța 5, 7, 8 și 13.1); să fie obligată pârâta să actualizeze contractul prin realizarea modificărilor impuse de lege (comunicarea în scris a noului nivel al dobânzii, modalitatea de calcul - marja băncii + Libor 12 M - și modalitatea de modificare atât în sens crescător cât și descrescător) sub sancțiunea de daune cominatorii de 50 RON pe zi; să se stabilească în sarcina pârâtei calcularea unei marje, fixă pe toată durata creditului, ca fiind diferența dintre dobânda creditului (6,99 % la data acordării) și indicele Libor cel mai favorabil (Libor la 12 M); să se dispună eliminarea clauzelor arătate în petitul 1 și să fie obligată pârâta la restituirea sumelor plătite nedatorat în baza clauzelor arătate în petitul 1.

Prin Sentința civilă nr. 5812 din 31 mai 2016, Judecătoria Brașov a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C. și D. în contradictoriu cu pârâta E. SA, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel apelanții-reclamanți A., B., C. și D., prin care au solicitat modificarea în tot a hotărârii atacate și admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 1742/A din 27 septembrie 2017 a admis apelul formulat de apelanții-reclamanți A., B., C. și D., în contradictoriu cu intimata-pârâta E. S.A. împotriva Sentinței civile nr. 5812 din 31 mai 2016 a Judecătoriei Brașov, pe care a schimbat-o în parte în sensul că:

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C. și D. în contradictoriu cu pârâta E. S.A. și a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută a următoarelor clauze din Contractul de credit ipotecar din 2 iunie 2008, încheiat de părți:

- de la pct. 5.2 și 6.2 -referitoare la dobânda variabilă și posibilitatea modificării dobânzii, comisioanelor și taxelor în mod unilateral de către Bancă;

- de la pct. 12b liniuța 7,8 și 13.1 -referitoare la scadența anticipată, în partea în care se impută neexecutarea obligațiilor din "oricare alt contract de credit" decât Contractul de credit ipotecar din 2 iunie 2008.

A dispus înlăturarea acestor clauze din contract.

A obligat pe intimata-pârâtă să plătească apelantului-reclamant A. suma de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată achitate la fond.

A menținut restul dispozițiile sentinței atacate cu privire la respingerea celorlalte petite. Fără cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenții-reclamanți A. și B.

Prin adresa din 18 decembrie 2017, Tribunalul Brașov a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 raportat la art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate în apel de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON astfel cum rezultă din însăși cererea de chemare în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv.

Legea nr. 2/2013, de punere în aplicare a noului C. proc. civ., a cuprins o dispoziție tranzitorie, care a mărit nivelul pragului valoric evocat mai sus, de la 500.000 RON la 1.000.000 RON, în art. XVIII alin. (2), iar prin acte normative succesive s-a stabilit ca această dispoziție să se aplice în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a legii și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

Rezultă că, în concepția legiuitorului, noul C. proc. civ. nu a mai deschis calea extraordinară de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 1.000.000 RON.

În primă instanță, competența de soluționare a unor asemenea litigii a fost partajată între judecătorii și tribunale, în funcție de criteriul valoric, după cum rezultă din analiza art. 94 pct. 1 lit. k) și a art. 95 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, judecătoriile soluționează, în primă instanță, cererile evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, iar tribunalele pe cele a căror valoare depășește acest nivel.

Hotărârile astfel pronunțate de către judecătorii au fost supuse apelului la tribunal și, întrucât noul C. proc. civ. nu a deschis calea de atac a recursului împotriva deciziilor date de tribunal în apel, nu a fost stabilită nicio normă de competență care să determine instanța căreia i-ar reveni atributul judecării recursurilor împotriva deciziilor pronunțate de tribunale în asemenea condiții.

Prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial la data de 20 iulie 2017, Curtea Constituțională a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., este neconstituțională.

Instanța constată că, de lege lata, nu există nicio normă care să justifice competența Înaltei Curți în soluționarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, o asemenea competență nefiind prevăzută de principiu nici în favoarea curților de apel.

Într-o atare situație, devin incidente prevederile de principiu conținute de art. 5 C. proc. civ. și se impune determinarea instanței competente să soluționeze prezentul recurs, prin prisma interpretării istorice și logice a textelor legale și a principiilor dreptului procesual civil și organizării judiciare.

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și din art. 94 - 97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

Lipsa indicării, în vreuna dintre aceste dispoziții, a instanței competente să judece recursurile împotriva hotărârilor pronunțate în cereri evaluabile în bani, în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, este determinată de concepția inițială a Codului, de a nu recunoaște recursul împotriva unor asemenea hotărâri.

În absența unei norme privind competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale și neputând fi identificată vreo uzanță în acest sens, se impune recurgerea la analogie și identificarea instanței competente în cauză "în baza dispozițiilor legale privitoare la situații asemănătoare" (art. 5 alin. (3) C. proc. civ.).

Situațiile asemănătoare cu cele din prezenta cauză sunt cele în care legiuitorul a prevăzut în mod expres că este deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, dar fără a individualiza instanța competentă ca fiind curtea de apel sau Înalta Curte de Casație și Justiție, întrucât, dacă aceste instanțe ar fi fost expres indicate, ar fi fost direct incidente, după caz, prevederile art. 96 pct. 3 sau art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

În acest context, sunt relevante prevederile art. 483 alin. (4) prima teză din C. proc. civ., conform cărora în cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată.

Pe acest temei, în cazurile prevăzute de legiuitor, curtea de apel soluționează recursul împotriva hotărârii pronunțate de un tribunal în apel, procedând la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel cum dispune art. 483 alin. (4) teza finală cu referire la art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Soluția legislativă consacrată de art. 483 alin. (4) prima teză se impune și în alte situații decât cele expres reglementate, printr-o interpretare extensivă justificată de identitatea de rațiune, fiind vorba despre "situații asemănătoare".

În aplicarea acestei norme, față de prevederile art. 5 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Brașov, instanță în favoarea căreia Înalta Curte va declina competența de soluționare a recursului, având în vedere și dispozițiile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în soluționarea recursului declarat de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva Deciziei civile nr. 1742/A din 27 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel Brașov.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2018.

Procesat de GGC - LM