ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.03.2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 588/2020

HOTĂRÂRE
06.03.2020
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 588/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de competență de față:

În motivare, a învederat că, din anul 2001 până la data de 1 martie 2018 a avut calitatea de judecător în cadrul Curții de Apel Târgu Mureș, eliberarea sa din această funcție operând, ca urmare a pensionării, în temeiul decretului Președintelui României nr. 249 din data de 19 februarie 2018, publicat în Monitorul Oficial nr. 60 din data de 20 februarie 2018, partea I.

Prin sentința civilă nr. 1390 pronunțată la data de 23 octombrie 2019 Tribunalul Alba, secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale și, în baza art. 132 din C. proc. civ., a declinat în favoarea Tribunalului Mureș competența de soluționare a acțiunii civile.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Alba a reținut incidența prevederilor art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 și ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, reținând că este competentă în soluționarea cauzei instanța judecătorească în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

S-a constatat că reclamanta domiciliază în Târgu-Mureș, iar la data sesizării instanței, 13 mai 2019, era pensionată.

În raport de aceste premise, Tribunalul Alba a reținut că prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. sunt aplicabile numai judecătorilor în funcție, competența teritorială exclusivă stabilită de dispozițiile legale menționate permițând reclamantei să sesizeze doar Tribunalul Mureș, ca instanță în raza căreia domiciliază reclamanta, respectiv unde își are sediul fostul angajator.

Prin sentința civilă nr. 1467/2019 din data de 19 decembrie 2019, Tribunalul Mureș a admis excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus suspendarea soluționării acțiunii și trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Mureș a arătat că, prin Legea nr. 310/2018 a fost introdusă în textul art. 127 din C. proc. civ. o nouă prevedere, cea de la alin. (2)

1

a textului de lege menționat, care reglementează situația în care instanța judecătorească este chemată în judecată în calitate de pârâtă, cum este cazul în speță.

A făcut trimitere la dispozițiile alin. (1) și (2) ale art. 127 din C. proc. civ., precum și la decizia Curții Constituționale a României nr. 290/2018, prin care s-a constatat că dispozițiile art. 127 alin. (1) și (2) din C. proc. civ. sunt constituționale în măsura în care privesc și instanța de judecată, în calitate de reclamantă sau pârâtă.

Întrucât a fost sesizată o instanță judecătorească din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia, ce se învecinează cu Curtea de Apel Târgu Mureș, aceasta din urmă fiind pârâtă în cauză, a constatat că este competent să soluționeze cererea de chemare în judecată Tribunalul Alba, ca instanță sesizată în mod legal de către reclamantă, în baza dispozițiilor art. 127 alin. (2)

1

din C. proc. civ., care a devenit competent exclusiv să judeca cauza prin alegerea reclamantei.

Ambele instanțe, care s-au dezînvestit reciproc, au pornit de la premisa că obiectul prezentei cauze îl reprezintă acordarea unor drepturi salariale reclamantei, fost judecător, drepturi decurgând din raporturile de muncă dintre părți.

Astfel, obiectul cauzei îl reprezintă un conflict individual de muncă, potrivit dispozițiilor art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.

În cauză sunt incidente prevederile art. 210 din aceeași lege, potrivit cărora:

"Cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

În considerarea dispozițiilor legale precitate, rezultă că, în ceea ce privește cererea de chemare în judecată ce constituie obiectul litigiului, competența teritorială de soluționare aparține tribunalelor de la locul de muncă sau domiciliul reclamantei, context în care se reține, pe de o parte, că reclamanta a deținut, anterior, calitatea de judecător la Curtea de Apel Mureș, fiind pensionată la data introducerii cererii și, pe de altă parte, că aceasta domiciliază în circumscripția Tribunalului Mureș.

Având în vedere data înregistrării acțiunii (13 mai 2019) și prevederile art. 24 din C. proc. civ. (conform cărora, dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare), Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 127 din C. proc. civ., în forma modificată, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, la data de 21 decembrie 2018.

Potrivit textului art. 127 din C. proc. civ.:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

(2^1) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz".

Prin urmare, în speță, calitatea de pârâtă a Curții de Apel Târgu Mureș atrage aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) și (2)

1

din C. proc. civ., întrucât cererea a fost introdusă împotriva unei instanțe superioare în grad, celei căreia i-ar reveni, în mod obișnuit, competența soluționării în fond a cererii (Tribunalul Mureș).

Așa fiind, în considerarea alegerii reclamantei, de a sesiza o instanță judecătorească din circumscripția Curții de Apel Alba Iulia, învecinată cu cea a pârâtei Curtea de Apel Târgu-Mureș, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Alba.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2019-05-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2608/2019
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 martie 2018 pe rolul T
ÎCCJ 2019-06-26
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3651/2019
Asupra conflictului negativ de competență; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată. Prima instanță investită. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 13 martie 2018 pe
ÎCCJ 2020-10-01
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4822/2020
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția civil
ÎCCJ 2021-05-27
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3235/2021
Ședința publică din data de 27 mai 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalulu
ÎCCJ 2020-07-22
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1444/2020
(iii) să oblige pârâtul să-i elibereze adeverința-tip, Anexa nr. 4 pentru actualizarea pensiei de serviciu începând cu 1 ianuarie 2018 care în venitul brut să cuprindă: indemnizația de încadrare brută lunară de 17.383 RON calculată la valoa
Sursă