ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1444/2020

HOTĂRÂRE

22.07.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1444/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 22 iulie 2020

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba la 10 decembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Maramureș și Casa Județeană de Pensii Maramureș, (i) să oblige pârâtul Tribunalul Maramureș să-i elibereze adeverința-tip pentru stabilirea pensiei de serviciu cu includerea în baza de calcul a indemnizației de încadrare brută lunară, a sporurilor avute la data pensionării, a indexărilor salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007, stabilite prin sentința civilă nr. 18 din 15 ianuarie 2008 a Tribunalului Maramureș și a diferenței salariale stabilite potrivit coeficientului de multiplicare corespunzător funcției similare a unui procuror de la DNA- DIICOT, stabilită prin sentința civilă nr. 56 din 18 ianuarie 2008 a Tribunalului Maramureș; (ii) să oblige pârâtul să-i elibereze adeverința- tip, Anexa nr. 4 pentru actualizarea pensiei de serviciu începând cu 1 octombrie 2015, care în venitul brut să cuprindă: indemnizația brută lunară de 13.367 RON calculată la o valoare de referință sectorială de 484,18 RON începând cu 1 decembrie 2015; spor pentru condiții de muncă vătămătoare și grele de 15%; diferență de spor de risc de 25% și de confidențialitate de 5%; coeficientul de multiplicare corespunzător funcției similare a unui procuror de la DNA și DIICOT; (iii) să oblige pârâtul să-i elibereze adeverința-tip, Anexa nr. 4 pentru actualizarea pensiei de serviciu începând cu 1 ianuarie 2018 care în venitul brut să cuprindă: indemnizația de încadrare brută lunară de 17.383 RON calculată la valoarea de referință sectorială de 484,18 RON începând cu 1 ianuarie 2018; spor pentru condiții de muncă vătămătoare și grele de 15%; diferență spor de risc de 25% și de confidențialitate de 5%; coeficientul de multiplicare corespunzător funcției similare a unui procuror de la DNA-DIICOT; (iv) să oblige pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș la emiterea unor noi decizii de actualizare a pensiei de serviciu în baza noilor adeverințe-tip, precum și la plata sumelor reprezentând diferența dintre pensia încasată și cea actualizată pe ultimii 3 ani, în funcție de indicele de inflație precum și a dobânzii legale; (v) cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 231/2020 din 4 martie 2020, Tribunalul Alba, secția I Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de instanță din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș.

În motivarea acestei hotărâri, s-a reținut, în esență, că în temeiul prevederilor art. 269 alin. (1) și (2) Codul muncii raportat la art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, judecarea conflictelor de muncă este de competența exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul, reședința sau locul de muncă reclamantul. Având în vedere calitatea de pensionar a reclamantului la data formulării cererii de chemare în judecată, instanța a mai reținut că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ., care reglementează competența facultativă.

Ca urmare, cauza a fost înaintată spre soluționare Tribunalului Maramureș, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la 14 mai 2020 sub nr. x/2019.

Prin înscrisul depus la dosar la 2 iunie 2020, reclamantul A. a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Maramureș și a făcut trimitere la Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018 a Curții Constituționale a României.

Prin sentința nr. 507 din 17 iunie 2020, Tribunalul Maramureș a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de reclamant, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Alba, a constatat existența conflictului negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, că prevederile art. 127 C. proc. civ. au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, dar că această modificare a intervenit ulterior introducerii cererii de chemare în judecată astfel că nu pot fi aplicate noile prevederi. Totuși instanța a dat eficiență Deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018 publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 638 din 23 iulie 2018 și a reținut că noțiunea de judecător din cuprinsul alin. (1) și (2) ale art. 127 C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care vizează și urmează, deci, a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de pârât/reclamant, după caz.

A mai reținut instanța că în cauză Tribunalul Maramureș, în raza căruia locuiește reclamantul și căruia i-ar reveni competența să judece litigiul, are calitatea de pârât.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Alba, competența de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul Alba și Tribunalul Maramureș - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Nici una din cele două instanțe aflate în conflict nu se consideră competentă din punct de vedere teritorial să judece cererea cu care a fost sesizată.

Pentru a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei, Înalta Curte reține că instanța a fost învestită cu o acțiune prin care reclamantul, fost judecător la Judecătoria Dragomirești, jud. Maramureș, în prezent pensionar, urmărește obținerea unor adeverințe care să justifice o majorare a cuantumului pensiei pe care o primește.

Având în vedere obiectul cauzei, astfel cum a fost stabilit de reclamant, Înalta Curte reține că instanța a fost sesizată cu un litigiu de muncă, Tribunalul Maramureș fiind chemat în judecată în calitate de pârât. Conform dispozițiilor art. 269 alin. (1) și (2) Codul muncii raportat la art. 210 din Legea 62/2011, Tribunalul Maramureș ar fi fost și instanța competentă să soluționeze conflictul de muncă întrucât reclamantul domiciliază în această circumscripție.

Deoarece într-o astfel de situație există elemente obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparțialitatea judecătorului, pentru că instanța din care face parte cumulează competența jurisdicțională cu calitatea de parte în proces, reclamantul a uzat de prevederile art. 127 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin Decizia Curții Constituționale nr. 290/2018 și ulterior modificate prin Legea nr. 310/2018, în conformitate cu care atunci când o instanță are calitatea de pârât, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad (în speță tribunal) aflate în circumscripția oricăreia din curțile de apel învecinate (Curtea de Apel Oradea, Timișoara, Alba Iulia, Târgu Mureș sau Suceava) cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă (în speță Curtea de Apel Cluj), potrivit legii.

Înalta Curte mai reține că în cazurile de competență teritorială alternativă, astfel cum este și cazul reglementat de art. 127 alin. (2) C. proc. civ. (competență facultativă), reclamantul, în temeiul art. 116 din același cod, are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, iar în speța de față acesta a ales să sesizeze Tribunalul Alba.

Pentru considerentele anterior expuse, având în vedere instanțele aflate în conflict, în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Alba, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.