ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 537/2017

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 1446 din 21 septembrie 2016 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei nr. 199/2015 din 29 aprilie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

În fundamentarea acestei decizii Înalta Curte a reținut, în esență, că recursul este inadmisibil în raport de dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, art. 634 alin. (1) pct. 4 și alin. (2) din C. proc. civ. în referire la art. 457 alin. (1) din același cod și art. 129 din Constituție.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul A. solicitând admiterea acesteia și anularea deciziei atacate.

După prezentarea amplă a parcursului procesual al cauzei, contestatorul susține, în esență, că în mod greșit, prin decizia nr. 1446/2016, a fost anulat ca inadmisibil recursul declarat împotriva deciziei nr. 199/2015 din 29 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, avându-se în vedere că motivele invocate se încadrează în prevederile art. 488 pct. 8 din Noul C. proc. civ., respectiv hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Subliniază că, în raport de aceste aspecte, instanța avea obligația să respingă excepția nulității recursului pentru neîncadrarea criticilor în motivele prevăzute de art. 488 din noul C. proc. civ.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 503 pct. 3 C. proc. civ. și art. 508 pct. 3 C. proc. civ.

Contestația în anulare este inadmisibilă pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o noua judecată.

Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Conform alin. (2) al aceluiași articol hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

1.hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia:

2.dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3.instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4.instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Potrivit alin. (3) al art. 503 C. proc. civ., dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

Față de dispozițiile normative arătate rezultă că obiectul contestației în anulare diferă în funcție de motivele invocate în susținerea acesteia, dar în toate cazurile, obiectul contestației îl formează hotărârile judecătorești definitive.

Atunci când hotărârile sunt date în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție, nu pot face obiectul contestației în anulare acele decizii prin care recursul a fost anulat sau respins, ca inadmisibil, printr-o decizie a completului de filtru, în faza de examinare a cerințelor de formă pe care trebuie să le întrunească recursul, întrucât potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în acest caz, decizia nu este supusă nici unei căi de atac.

Din analiza art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., rezultă că acesta este aplicabil în ipoteza în care instanța respinge sau admite în parte pe fond recursul, omițând analizarea unor motive de recurs care ar fi putut permite admiterea în totalitate a acestuia și nu atunci când soluționează recursul pe o excepție, deoarece ar presupune reanalizarea și rejudecarea excepției, ceea ce excede contestației în anulare, care este o cale extraordinară de retractare pentru motivele limitativ prevăzute de lege.

Referitor la afirmația contestatorului în sensul că "în mod greșit decizia nr. 1446/2016 a anulat ca inadmisibil recursul declarat împotriva deciziei nr. 199/2015 din 29 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, avându-se în vedere că motivele invocate se încadrează în prevederile art. 488 pct. 8 din Noul C. proc. civ., respectiv hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material", Înalta Curte reține că această susținere nu este conformă actelor dosarului, întrucât în fundamentarea decizii a cărei retractare se solicită, s-a reținut, în esență, că recursul este inadmisibil în raport de dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, art. 634 alin. (1) pct. 4 și alin. (2) din C. proc. civ. în referire la art. 457 alin. (1) din același cod și art. 129 din Constituție.

Pe cale de consecință, cum în cauza de față, prin decizia atacată, recursul a fost respins, ca inadmisibil, această decizie nu poate face obiectul contestației în anulare, așa cum s-a învederat mai sus.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1446 din 21 septembrie 2016, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2017.