ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 320/2019

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei să îi achite suma de 31.000 euro reprezentând remunerație lunară netă restantă stabilită prin contractul de prestări servicii nr. x din 01.01.2014, începând cu luna ianuarie 2015 și până la data încetării contractului, la care se adaugă un preaviz de 3 luni, ce va fi socotit de la data acordării preavizului scris pin notificare.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj, instanța a reținut următoarele:

La data de 01.11.2014 între reclamant și pârâtă s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. x având ca obiect prestarea de către reclamant a serviciilor prezentate în mod detaliat în anexă, precum și plata acestor servicii de către pârâtă.

În temeiul contractului de prestări servicii menționat, reclamantul a emis pe numele pârâtei mai multe facturi, susținând că pârâta a achitat doar parțial remunerația cuvenită reclamantului.

Susținând că pârâta nu și-a îndeplinit decât în parte obligația de plată a sumelor evidențiate în facturile menționate, reclamantul a pretins pe calea cererii de chemare în judecată obligarea pârâtei la plata sumei totale de 31.000 euro, cu titlu de diferențe neachitate.

În privința competenței instanței de judecată, tribunalul a examinat natura litigiului, în vederea delimitării competenței materiale a instanței.

Potrivit art. 231 din C. muncii, prin conflicte de muncă se înțeleg conflictele dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă.

Contractul de prestări servicii de care se prevalează reclamantul nu întrunește condițiile necesare pentru a fi calificat ca fiind contract individual de muncă și, prin urmare, nici litigiul promovat prin care se solicită plata unor sume de bani în temeiul acestui contract nu reprezintă un litigiu de muncă pentru a atrage competența instanței specializate în această materie.

Astfel, contractul de prestări servicii încheiat între părți conține un pact comisoriu de gradul IV, art. 6.2 prevăzând încetarea de plin drept, cu efect imediat, fără punere în întârziere, fără nicio formalitate prealabilă și fără intervenția instanței de judecată, în cazul în care una dintre părți, în termen de cinci sau mai multe zile lucrătoare de la data primirii notificării prin care i s-a adus la cunoștință că nu și-a executat ori și-a executat în mod necorespunzător oricare dintre obligațiile ce-i revin, continuă încălcarea obligației notificate.

O astfel de clauză este incompatibilă cu raporturile de dreptul muncii, un contract individual de muncă fiind supus dispozițiilor Codului muncii în ce privește modalitățile de încetare, dispoziții care nu prevăd posibilitatea inserării unui pact comisoriu.

De asemenea, art. 2.2 din contract prevede că plata remunerației se va face în contul bancar al reclamantului, indicat în factura corespunzătoare emisă de reclamant. Or, salariatul care prestează muncă în temeiul unui contract individual de muncă este remunerat prin plata salariului, însă pentru aceasta nu emite facturi angajatorului.

Tribunalul a reținut, în schimb, că cererea de chemare în judecată cu care instanța a fost sesizată are o natură comercială, litigiul dedus judecății având ca obiect pretenții decurgând dintr-un contract de prestări servicii încheiat între profesioniști. Calitatea de profesionist este deținută atât de către pârâtă, organizată sub forma unei societăți comerciale, cât și de către reclamant din moment ce încheierea contractului de prestări servicii a avut în vedere că reclamantul "deține cunoștințele de specialitate, experiența și capacitatea necesare pentru dezvoltarea activității" pârâtei (a se vedea pct. B din preambulul contractului de prestări servicii).

Așa cum prevede art. 94 pct. 1 lit. j) din C. proc. civ., judecătoriile sunt competente să soluționeze cererile evaluabile în bani, al căror obiect are o valoare sub cea de 200.000 RON. În acest context, natura litigiului, civilă sau comercială, nu prezintă relevanță, judecătoria fiind competentă să judece astfel de pretenții, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști.

În speță, valoarea capătului principal al cererii, față de care se va stabili și competența materială de soluționare a acesteia se situează sub acest plafon, fiind reprezentată de echivalentul a 31.000 euro, iar locul executării contractului este la sediul din comuna C. conform art. 1 pct. 1.1 din contract, astfel că potrivit art. 113 pct. 3 din C. proc. civ., Judecătoria Turda este competentă să soluționeze cauza.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 989/2016 din 23 martie 2016 a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Cluj și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Turda.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Turda sub nr. x/2015.

La termenul de judecată din data de 14 iunie 2016 instanța a pus în discuție excepția necompetentei materiale a Judecătoriei Turda, reiterată de reclamant și invocată de pârâtă.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Turda, instanța a reținut că, la data de 1.11.2014 între reclamant și pârâtă s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. x având ca obiect prestarea de către reclamant a serviciilor prezentate în mod detaliat în anexă, precum și plata acestor servicii de către pârâtă.

Deși reclamantul a susținut că între acesta și societatea pârâtă s-a încheiat un contract de muncă, nu a făcut dovada încheierii unui astfel de contract.

Așa cum just a reținut Tribunalul Cluj, contractul de prestări servicii de care se prevalează reclamantul nu întrunește condițiile necesare pentru a fi calificat ca fiind contract individual de muncă și, prin urmare, nici litigiul promovat prin care se solicită plata unor sume de bani în temeiul acestui contract nu reprezintă un litigiu de muncă pentru a atrage competența instanței specializate în această materie.

În ceea ce privește excepția necompetentei teritoriale a Judecătoriei Turda, instanța a găsit-o întemeiată motivat de următoarele:

Potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Astfel, pentru stabilirea competenței teritoriale prezintă interes sediul pârâtei pe care îl avea în momentul introducerii cererii de chemare în judecată și care se afla în mun. Piatra Neamț.

Instanța reține că există unele situații în care, pe lângă instanța de la sediul pârâtului mai sunt competente și alte instanțe.

O atare situație este avută în vedere de art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. potrivit căruia, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract, este competentă instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației.

Obiectul litigiului este obligarea pârâtei la plata contravalorii serviciilor prestate de către reclamant ca urmare a neexecutării de către societatea beneficiară a obligației de plată a remunerației lunare prevăzută la art. 2.1 din contractul de prestări servicii.

Dacă în convenție părțile nu au prevăzut o clauză prin care să stipuleze locul unde obligația urmează să fie executată, prevederea art. 113 alin. (1) pct. 3 nu se mai aplică, competența teritorială urmând a fi stabilită potrivit regulii de drept comun.

În contractul de prestări servicii la pct. 2 din contract s-a indicat locul unde prestatorul urma să presteze serviciile angajate, însă nu s-a menționat locul unde beneficiarul urma la rândul său, să-și îndeplinească obligațiile, una din obligații fiind aceea de plată a contravalorii serviciilor prestate.

Întrucât nu există prevăzut un sigur loc de executare în mod unitar pentru întregul contract ci doar pentru obligațiile ce incumbă prestatorului, rezultă că competența soluționării litigiului se determină potrivit regulii generale prevăzută la art. 107 alin. (1) C. proc. civ., aceasta revenind Judecătoriei Piatra Neamț.

Pentru aceste considerente, Judecătoria Turda prin Sentința civilă nr. 1.754/2016 din 29 septembrie 2016 a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Turda și a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra-Neamț la data de 13.10.2016 sub același număr de dosar generat de sistemul informatizat Ecris.

Analizând excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Piatra-Neamț, invocată de către reclamant, instanța a apreciat-o ca fiind întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 107 C. proc. civ., care stabilește regula generală în materie de competență teritorială, "(1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul."

În speță, se poate observa, conform relațiilor furnizate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț că pârâta își are sediul social în satul și comuna C., județul Cluj, localitate care este în circumscripția Judecătoriei Turda, jud. Cluj, conform H.G. nr. 337/1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii.

De altfel, punctul de lucru din comuna C., județul Cluj fusese indicat de la început de către reclamant, prin chiar cererea introductivă de instanță.

De asemenea, constată instanța că, așa cum a reținut și Tribunalul Cluj, litigiul dedus judecății are ca obiect pretenții decurgând dintr-un contract de prestări servicii încheiat între profesioniști, respectiv din Contractul de prestări servicii nr. x încheiat la data de 1.11.2014 între reclamantul-pârât și pârâta-reclamantă, iar locul executării contractului este la sediul din comuna C. conform art. 1 pct. 1.1 din contract, astfel că potrivit art. 113 pct. 3 din C. proc. civ., care prevede că "În afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente: (...) 3. instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract" Judecătoria Turda este competentă să soluționeze cauza.

De altfel, faptul că executarea contractului a avut loc în localitatea C., județul Cluj rezultă și din declarația martorei audiate la termenul de judecată din data de 20.09.2016 la Judecătoria Turda.

În atare situație, competența de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Turda, jud. Cluj, așa cum a stabilit și Tribunalul Cluj, motiv pentru care excepția de necompetență teritorială invocată a fost admisă și în consecință instanța a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda, jud. Cluj.

Pentru aceste considerente, Judecătoria Piatra Neamț prin Sentința civilă nr. 2.541 din 26 mai 2017 a admis excepția de necompetență teritorială, a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. "B." S.R.L., în favoarea Judecătoriei Turda, jud. Cluj, a constatat ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Piatra Neamț și Judecătoria Turda, suspendând din oficiu judecata cauzei până la soluționarea conflictului de către instanța competentă.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Înalta Curte constată că cele două instanțe, Judecătoria Turda și Judecătoria Piatra-Neamț, s-au declarat deopotrivă și reciproc necompetente teritorial, prin hotărâri fără nicio cale de atac. Competența în soluționarea conflictului aparține Înaltei Curți conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ. Conflictul privește exclusiv necompetență teritorială, sub aspect material, considerentele ce au stat la baza primei declinări dispuse de Tribunalul Cluj fiind preluate și de Judecătoria Turda.

Potrivit art. 129 alin. (1) și (2) pct. 3 C. proc. civ. "necompetența este de ordine publică sau privată. Necompetența este de ordine publică: [...] în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura."

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ. necompetența materială și teritorială de ordine publică poate fi invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

La data de 01.11.2014 între reclamant și pârâtă s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. x având ca obiect prestarea de către reclamant a serviciilor prezentate în mod detaliat în anexă, precum și plata acestor servicii de către pârâtă.

În ceea ce privește natura litigiului, Înalta Curte constată că sus menționatul contract nu întrunește condițiile pentru a fi calificat contract individual de muncă, ci reprezintă un contract civil încheiat de profesionist în desfășurarea activității sale, aspect deja reținut de instanțe cu prilejul soluționării excepției necompetenței materiale.

Valorificând aceste considerente se constată că pentru stabilirea competenței teritoriale sunt incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 113 pct. 3 C. proc. civ.

Potrivit art. 107 C. proc. civ., care stabilește regula generală în materie de competență teritorială, "(1) Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

(2) Instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul."

Potrivit art. 113 pct. 3 din C. proc. civ. "În afară de instanțele prevăzute la art. 107 - 112, mai sunt competente: (...) 3. instanța locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligației, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea unui contract".

Se constată că pârâta are un punct de lucru în comuna C., județul Cluj, localitate care se află în circumscripția Judecătoriei Turda. Acesta a fost indicat în mod expres în contract ca loc al executării contractului (art. 1.2), aspect ignorat de Judecătoria Turda cu prilejul declinării.

În atare situație, competența teritorială de soluționare a cauzei revine Judecătoriei Turda, instanță căreia i se va înainta dosarul spre soluționare.

Văzând și dispozițiile art. 135 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Turda.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2019.

GGC - ED