ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 369/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia comercială nr. 283, pronunțată la data de 13 iunie 2008, Secția a V-a comercială a Curții de Apel București a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de revizuienta SC R.B. SA, în contradictoriu cu intimata SC S.F. SRL, împotriva sentinței comerciale nr. 135, pronunțată de aceeași instanță la data de 8 martie 2007, în dosarul nr. 17385/3/2006. Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 5 teza 1 C. proc.

civ., întrucât înscrisul nou, numit „Notă privind compensarea/virarea obligațiilor fiscale”, aprobată la data de 21 noiembrie 2006, de existența căruia intimata - reclamantă a luat cunoștință la data de 6 decembrie 2007, când l-a primit sub semnătură și ștampilă, comunicându-l revizuientei la un interval de numai 4 zile (10 decembrie 2007, data notificării), nu produce efecte juridice în cazul revizuirii, întrucât nu îndeplinește condiția să fi fost reținut de partea potrivnică și nici cerința imposibilității prezentării acestuia dintr-o împrejurare mai presus de voința părților. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs revizuienta, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și solicitând casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului. În motivarea recursului s-a arătat că instanța de revizuire a dat o greșită interpretare art. 322 pct. 5 C. proc. civ. și a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât înscrisul a existat anterior pronunțării deciziei a cărei revizuire a fost solicitată, iar mențiunea olografă, în sensul că intimata - reclamantă a luat cunoștință de acest înscris la data de 6 decembrie 2007, nu înseamnă că nu avea cunoștință de înscris și de operațiunea compensării, fiind suficientă condiția ca revizuienta să se fi aflat în imposibilitatea de a prezenta înscrisul dintr-o împrejurare mai presus de voința sa. Recursul este nefondat.

Astfel, potrivit primei ipoteze a art. 322 pct. 5 C. proc. civ., pentru ca înscrisurile noi să poată fi invocate ca temei de revizuire trebuie să fie doveditoare ale unor împrejurări esențiale pentru soluționarea cauzei; să fie descoperite, deci să fi existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, dar să fi apărut după această dată; să fi fost reținute de partea potrivnică și să nu fi putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, așadar o împrejurare de forță majoră care să fi împiedicat partea să prezinte înscrisul în cursul judecății - condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ.

Este de observat că, în cauză, nu este îndeplinită, conform cerințelor art. 322 pct. 5 teza 1, condiția referitoare la imposibilitatea prezentării înscrisului nou în instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere, pe de o parte, întrucât acesta nu a fost reținut de partea potrivnică, respectiv de intimata-reclamantă, care l-a primit la data de 6 decembrie 2007, deci după data pronunțării hotărârii atacate, cum corect a reținut instanța de revizuire, iar, pe de altă parte, având în vedere că partea interesată, respectiv revizuienta nu a făcut dovada acelor împrejurări de forță majoră, mai presus de voința sa, care au împiedicat-o să prezinte acest înscris, aspecte ce înlătură incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de revizuienta SC R.B. SA București, împotriva sentinței Curții de Apel București nr. 283 din 13 iunie 2008, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 februarie 2009.