ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 792/2019

HOTĂRÂRE

16.04.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 792/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 22.08.2018 pe rolul Judecătoriei Iași, reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 5.910,88 RON, reprezentând daune materiale, și la plata dobânzii penalizatoare începând cu data formulării cererii de chemare în judecată și până la stingerea debitului.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea acțiunii, eșalonarea debitului și respingerea cererii de obligare la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 531/28.01.2019, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocate din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deva.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în cauză competența teritorială - așa cum este stabilită de legiuitor în cuprinsul dispozițiilor art. 131 C. proc. civ., art. 1027 alin. (1) și (2) raportat la dispozițiile art. 107 C. proc. civ. - " cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel " .

Reținând că în cauză pârâtul domiciliază în Deva, județul Hunedoara, instanța a declinat competența în favoarea Judecătoriei Deva.

Judecătoria Deva, pe rolul căreia a fost înregistrată cauza, la rândul său, prin Sentința civilă nr. 715 din 7 martie 2019, a dispus declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Iași și, constatând ivit un conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivarea sentinței, instanța a reținut că reclamantul a învestit instanța cu o cerere de valoare redusă, astfel încât atrage o competență teritorială relativă, reglementată prin norme de ordine privată, potrivit art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 129 alin. (2) din același cod, interpretate per a contrario.

S-a reținut că o eventuală necompetență teritorială în cauza de față nu putea fi valorificată decât în condițiile și termenele prevăzute de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., respectiv doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate în fața primei instanțe. În procedura cererilor de valoare redusă, întâmpinarea îmbracă forma unui formular de răspuns, conform art. 1030 alin. (4) C. proc. civ.

Atâta timp cât pârâtul nu invocă excepția de necompetență teritorială, sau o face însă cu încălcarea limitei temporale prevăzute de lege, instanța sesizată de reclamant devine în mod exclusiv competentă să soluționeze acțiunea.

În acest caz, competența este și rămâne câștigată în mod irevocabil instanței sesizate de reclamant, câtă vreme procesul se desfășoară în continuare. Drept consecință, niciunei alte instanțe nu-i mai aparține competența să soluționeze pricina.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția necompetenței se invocă în mod diferit, în funcție de forma necompetenței, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv când sunt încălcate normele privind competența generală a instanțelor judecătorești, competența materială și competența teritorială exclusivă, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Litigiul de față are ca obiect o cerere de valoare redusă, prin care reclamantul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.) solicită obligarea pârâtului A. la plata sumei de 5.910,88 RON, reprezentând daune materiale, și la plata dobânzii penalizatoare începând cu data formulării cererii de chemare în judecată și până la stingerea debitului.

În ceea ce privește competența teritorială de soluționare a acestor cererii, art. 1028 alin. (2) C. proc. civ. face trimitere expresă la dispozițiile de drept comun.

Necompetența teritorială de drept comun, prevăzută de art. 107 C. proc. civ., este de ordine privată, astfel că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în condițiile în care această excepție nu este invocată de către pârât, instanța investită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluționeze cauza.

În cauză, din verificarea actelor din dosar, se constată că pârâtul deși a formulat întâmpinare, acesta nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Iași și nici la termenul de judecată, din ședința publică de la data de 28 ianuarie 2019, excepția necompetenței nu a fost invocată.

Ca atare, Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale de către Judecătoria Iași s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ., în condițiile în care dreptul de a contesta sesizarea instanței necompetente revenea exclusiv pârâtului, care nu a înțeles să invoce excepția prin întâmpinare.

Neinvocarea de către pârât în termenul prescris de lege a excepției de necompetență de ordine privată atrage decăderea sa din dreptul de a o invoca, cu consecința că instanța necompetentă rămâne învestită cu judecarea cauzei.

Ca atare, față de prevederile legale sus-menționate, Judecătoria Iași, sesizată de către reclamant, chiar dacă nu era competentă să judece cauza, nu putea să-și invoce din oficiu necompetența teritorială și să se desesizeze, în acest fel de soluționarea pricinii.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ. va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.