ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 381/2020

Asupra contestației de față,

În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 49 din data de 16 iunie 2020, Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 109 alin. (1) rap. la art. 85 și art. 103 din Legea nr. 302/2004 republicată, a fost admisă sesizarea formulată de autoritățile judiciare din Norvegia prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, privind executarea Mandatului european de arestare nr. x/12554662 emis la data de 07 aprilie 2020 de autoritățile judiciare din Norvegia, respectiv de Procurorul de stat de la Parchetul General din Oslo, față de persoana solicitată A.

S-a luat act că persoana solicitată A., nu consimte să fie predată autorităților judiciare din Norvegia, în baza Mandatului european de arestare nr. x/12554662 emis la data de 07 aprilie 2020 de autoritățile judiciare din Norvegia, respectiv de Procurorul de stat de la Parchetul General din Oslo.

În baza art. 104 alin. (6) din Legea 302/2004, republicată, a fost autorizată predarea persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară din Norvegia, pentru executarea unui rest de pedeapsă de 1 an și 10 luni din pedeapsa inițială de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința pronunțată de Tribunalul Municipal din Oslo la data de 28 iunie 2013, definitivă la data de 18.07.2013, pentru săvârșirea a șase infracțiuni de furt prin efracție din locuințe private, fapte incriminate prin paragrafele 257 - 258 din C. pen. norvegian, comise în perioada 21 - 26 mai 2013 în Oslo și Baerum.

Conform art. 104 alin. (10) și (13) din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 zile și emiterea mandatului de arestare în vederea predării persoanei solicitate către autoritatea judiciară din Norvegia, respectiv către Procurorul de stat de la Parchetul General din Oslo.

Conform art. 114, alin. (1) rap. la art. 58, alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate A. către autoritatea judiciară solicitantă până la încetarea executării în regim de detenție a pedepsei rezultante de 6 ani închisoare aplicate prin prin Sentința penală nr. 1844 din data de 16.10.2019, pronunțată de Judecătoria Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 1188/16.12.2019 a Curții de Apel Ploiești sau până la punerea în libertate ca urmare a liberării condiționate.

S-a constatat că persoana solicitată se află în executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicate prin Sentința penală nr. 1844 din data de 16.10.2019, pronunțată de Judecătoria Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 1188/16.12.2019 a Curții de Apel Ploiești.

În baza art. 109 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, mandatul de arestare urmând a fi pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

Prezenta hotărâre urmând a fi notificată persoanei solicitate, autorității judiciare emitente, Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul General al Poliției Române Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul SIRENE, Penitenciarului Ploiești, Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Conform art. 272 alin. (1) din C. proc. pen., rap. la art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., s-a dispus decontarea onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1.012 RON, din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Prahova - Serviciul de Asistență Judiciară.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut, în esență, că sunt respectate dispozițiile art. 86 din Legea nr. 302/2004 referitoare la conținutul și forma mandatului european de arestare.

Astfel, conform datelor dosarului, s-a constatat că prin referatul întocmit de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești la data de 16.06.2020 în Dosarul nr. x/2020 s-a solicitat instanței să aprecieze cu privire la dispunerea măsurii arestării în vederea predării persoanei solicitate A., față de care autoritățile judiciare din Regatul Norvegiei au emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea a șase infracțiuni de furt prin efracție din locuințe private, fapte incriminate prin paragrafele 257 - 258 din C. pen. norvegian, comise în perioada 21 - 26 mai 2013 în Oslo și Baerum.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a primit de la autoritățile judiciare din Regatul Norvegiei mandatul european de arestare în limba statului solicitant și traducerea în limba română, fapt pentru care la data de 11 iunie 2020 a solicitat administrației locului de detenție să procedeze la prezentarea persoanei solicitate la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și să fie înaintată situația juridică a persoanei private de libertate.

Ca urmare a acestei solicitări, Penitenciarul Ploiești a comunicat prin Adresa nr. x PPPH din 12 iunie 2020 Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2096/2019 și Sentința penală nr. 1844/2019 emise de Judecătoria Ploiești.

La data de 16.06.2020, persoana solicitată a fost prezentată la parchet pentru identificare, conform procedurii prevăzute de dispozițiile art. 100 și următoarele din Legea nr. 302/2004, încheindu-se în acest sens Procesul-verbal nr. x/2020.

Persoana solicitată a fost ascultată în prezența apărătorului din oficiu, doamna avocat B. din cadrul Baroului Prahova, i-a fost adus la cunoștință, în limba română, conținutul mandatului european de arestare și i s-au prezentat drepturile prevăzute de art. 106 din Legea nr. 302/2004, încheindu-se în acest sens un proces-verbal. Totodată, i s-a înmânat o copie a mandatului în limba statului solicitant și traducerea în limba română.

Conform referatului întocmit, în cauză nu s-a invocat și nici nu s-a constatat vreunul din motivele de refuz al executării mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate înscrise în disp. art. 99 din Legea nr. 302/2004, iar persoana solicitată nu a fost de acord să fie predată autorităților emitente.

În urma verificărilor efectuate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a reținut că persoana solicitată A. este condamnată definitiv, aflându-se în executarea unei pedepse rezultante de 6 (șase) ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1844 din data de 16.10.2019, pronunțată de Judecătoria Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 1188/16.12.2019 a Curții de Apel Ploiești

Procedura în fața instanței de judecată

Persoana solicitată A. a fost prezentată instanței cu propunerea de luare a măsurii arestării, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie la data de 16 iunie 2020.

După aducerea la cunoștință a motivului pentru care a fost prezentat în fața instanței, persoana solicitată a arătat că nu are cereri prealabile de formulat sau probe de administrat, nedorind să fie audiat în cursul acestei proceduri.

În cursul procedurii, asistența juridică a persoanei solicitate a fost asigurată prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, avocat B.

În cauză nu au fost administrate alte mijloace de probă.

Dispoziții normative incidente în cauză

Examinând actele și lucrările cauzei prin raportare la solicitarea formulată de autoritățile judiciare din Regatul Norvegiei, privind executarea Mandatului european de arestare nr. x/12554662 emis la data de 07 aprilie 2020 de Procurorul de stat de la Parchetul General din Oslo, Curtea a reținut că mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară competentă dintr-un stat parte a Acordului între Uniunea Europeană și Republica Islanda și Regatul Norvegiei, privind procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene și Islanda și Norvegia, încheiat la Viena la 28 iunie 2006, în vigoare de la data de 01 noiembrie 2019 și că decizia judiciară s-a luat în scopul executării unui rest de pedeapsă de 1 an și 10 luni din pedeapsa inițială de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința pronunțată de Tribunalul Municipal din Oslo la data de 28 iunie 2013, definitivă la data de 18.07.2013, pentru săvârșirea a șase infracțiuni de furt prin efracție din locuințe private, fapte incriminate prin paragrafele 257 - 258 din C. pen. norvegian, comise în perioada 21 - 26 mai 2013 în Oslo și Baerum.

În fapt, în motivarea soluției de condamnare s-a reținut de autoritățile solicitante că persoana solicitată ar fi participat la comiterea unui număr de șase furturi prin efracție din locuințe private, în perioada 21 - 26 mai 2013 în Oslo și Baerum. Conform conținutului mandatului european de arestare, furturile prin efracție au avut loc pe timpul zilei, în cinci dintre cazuri pătrunderea în locuințe s-a realizat prin spargerea geamului, în timp ce în cazul ultimei fapte, pătrunderea a avut loc pe ușa rămasă deschisă. Toate faptele au fost comise pe timpul zilei, fiind sustrase bijuterii, bani în numerar și aparate electronice de format mic. Furturile au fost comise prin efracție din locuințe împreună cu un alt bărbat român, autorii cooperând la același nivel la comiterea faptelor, având roluri la fel de importante.

Fiind îndeplinite dispozițiile art. 102 din Legea nr. 302/2004 modificată, privind sesizarea instanței de judecată, la termenul fixat pentru soluționarea cererii, s-a procedat la identificarea persoanei solicitate, aceasta neformulând obiecțiuni.

Conform art. 103 alin. (3) și art. 104 din Legea nr. 302/2004, s-au adus la cunoștința acesteia drepturile persoanei arestate în baza unei asemenea decizii judiciare, efectele regulii specialității prevăzute de art. 115, conținutul mandatului european de arestare, infracțiunea pentru care este urmărită persoana solicitată și limitele de pedeapsă prevăzute de legislația statului membru solicitant, posibilitatea de a consimți la predare către autoritățile judiciare din Norvegia, precum și caracterul irevocabil al acordului dat voluntar.

Cu ocazia audierii în ședința publică din 16 iunie 2020, persoana solicitată nu și-a exprimat acordul de a fi arestată și predată autorităților judiciare din Regatul Norvegiei în vederea executării restului de 1 an și 10 luni închisoare din pedeapsa inițială de 2 ani închisoare, întrucât nu dorește să fie pusă la dispoziția acestora pentru continuarea procedurii judiciare, având mai multe rude în mun. Ploiești care îl pot vizita și îl pot susține la locul detenție.

În raport cu situația de fapt expusă, Curtea a reținut că: mandatul european de arestare a fost emis la data de data de 07.04.2020 de autoritățile judiciare din Regatul Norvegiei, respectiv de Procurorul de stat de la Parchetul General din Oslo.

Decizia judiciară s-a luat în vederea executării unui rest de 1 an și 10 luni închisoare din pedeapsa inițială de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința pronunțată de Tribunalul Municipal din Oslo la data de 28 iunie 2013, definitivă la data de 18.07.2013, pentru săvârșirea a șase infracțiuni de furt prin efracție din locuințe private, fapte incriminate prin paragrafele 257 - 258 din C. pen. norvegian, comise în perioada 21 - 26 mai 2013 în Oslo și Baerum.

Chiar dacă persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa către autoritățile judiciare din Norvegia, infracțiunea pentru care este cercetată persoana solicitată face parte din lista celor 32 de infracțiuni care potrivit art. 96 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004, dă dreptul la predare între statele membre.

Infracțiunea pentru care este cercetată persoana solicitată și a fost emis mandatul european de arestare are corespondență în legea penală română și anume infracțiunea de furt calificat, prev. de art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) din C. pen. român.

Având în vedere că sunt întrunite condițiile legale privind executarea mandatelor europene de arestare emise de statele membre ale Uniunii Europene, ce au semnat Acordului între Uniunea Europeană și Republica Islanda și Regatul Norvegiei, privind procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene și Islanda și Norvegia, încheiat la Viena la 28 iunie 2006, în vigoare de la data de 01 noiembrie 2019, Curtea a admis solicitarea formulată de autoritatea judiciară din Regatul Norvegiei, ca fiind întemeiată, și a luat act că persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa către autoritățile judiciare solicitante conform mandatului european de arestare emis de către acestea.

Instanța a mai constatat că, din actele depuse la dosar, a rezultat că persoana solicitată se află în executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1844 din data de 16.10.2019, pronunțată de Judecătoria Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 1188/16.12.2019 a Curții de Apel Ploiești.

S-a mai reținut că, în conformitate cu dispozițiile art. 58 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, prin excepție de la alin. (1), la cererea expresă a statului solicitant, persoana extrădată poate fi predată temporar, pe o durată stabilită de comun acord de autoritățile române și statul solicitant, iar potrivit art. 112 alin. (2) din același act normativ, condițiile privind predarea temporară se stabilesc prin acordul încheiat între autoritățile române și străine competente.

Împotriva sus-menționatei sentințe a formulat, în termen legal, contestație persoana solicitată A., pentru motivele astfel cum se află consemnate, pe larg, în partea introductivă a prezentei decizii.

În esență, oral, prin apărătorul desemnat din oficiu, a precizat că se opune predării către autoritățile judiciare din Regatul Norvegiei, neavând pe nimeni în țara respectivă.

A menționat că, contestatorul nu dorește să fie extrădat, că are mai multe rude care îl pot susține în România pe timpul executării pedepsei, în timp ce în Norvegia nu cunoaște pe nimeni care l-ar putea ajuta sau care l-ar putea vizita.

În concluzie, a solicitat să nu fie extrădat în Norvegia, dorind să execute pedeapsa în România.

Verificând actele aflate la dosar, Înalta Curte constată că prin cererea formulată de autoritățile judiciare din Norvegia, comunicată prin Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, înregistrată la Curtea de Apel Ploiești sub nr. de dosar x/2020, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis de către Procurorul de stat de la Parchetul General din Oslo, pe numele persoanei solicitate A.

Din cuprinsul actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:

S-a transmis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești Mandatul european de arestare nr. x/12554662 emis la data de 07 aprilie 2020 de către Procurorul de stat de la Parchetul General din Oslo, împotriva cetățeanului român, A., acesta fiind urmărit pentru comiterea infracțiunii de furt.

Conform datelor consemnate în mandatul european de arestare se constată că decizia judiciară s-a luat în scopul executării unui rest de pedeapsă de 1 an și 10 luni din pedeapsa inițială de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința pronunțată de Tribunalul Municipal din Oslo la data de 28 iunie 2013, definitivă la data de 18.07.2013, pentru săvârșirea a șase infracțiuni de furt prin efracție din locuințe private, fapte incriminate prin paragrafele 257 - 258 din C. pen. norvegian, comise în perioada 21 - 26 mai 2013 în Oslo și Baerum.

În fapt, în motivarea soluției de condamnare s-a reținut de autoritățile solicitante că persoana solicitată ar fi participat la comiterea unui număr de șase furturi prin efracție din locuințe private, în perioada 21 - 26 mai 2013 în Oslo și Baerum. Conform conținutului mandatului european de arestare, furturile prin efracție au avut loc pe timpul zilei, în cinci dintre cazuri pătrunderea în locuințe s-a realizat prin spargerea geamului, în timp ce în cazul ultimei fapte, pătrunderea a avut loc pe ușa rămasă deschisă. Toate faptele au fost comise pe timpul zilei, fiind sustrase bijuterii, bani în numerar și aparate electronice de format mic. Furturile au fost comise prin efracție din locuințe împreună cu un alt bărbat român, autorii cooperând la același nivel la comiterea faptelor, având roluri la fel de importante.

În ședința publică din data de 16 iunie 2020, persoanei solicitate i s-a comunicat mandatul european de arestare tradus în limba română, împrejurarea în care, a arătat că a înțeles conținutul acestuia, iar în cursul ascultării, persoana solicitată nu a fost de acord cu predarea către autoritățile solicitante.

Persoanei solicitate i s-au adus la cunoștința drepturile persoanei arestate în baza unei asemenea decizii judiciare, efectele regulii specialității prevăzute de art. 115, conținutul mandatului european de arestare, infracțiunea pentru care este urmărită persoana solicitată și limitele de pedeapsă prevăzute de legislația statului membru solicitant, posibilitatea de a consimți la predare către autoritățile judiciare din Norvegia, precum și caracterul irevocabil al acordului dat voluntar.

Cu ocazia audierii în ședința publică din 16 iunie 2020, persoana solicitată nu și-a exprimat acordul de a fi arestată și predată autorităților judiciare din Regatul Norvegiei în vederea executării restului de 1 an și 10 luni închisoare din pedeapsa inițială de 2 ani închisoare, întrucât nu dorește să fie pusă la dispoziția acestora pentru continuarea procedurii judiciare, având mai multe rude în mun. Ploiești care îl pot vizita și îl pot susține la locul detenției.

Potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, "în toate cazurile instanța se pronunță asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, cu respectarea termenelor prevăzute la art. 110. În scopul luării unei hotărâri, instanța ține seama de toate împrejurările cauzei și de necesitatea executării mandatului european de arestare."

În același timp, potrivit art. 98 din Legea nr. 302/2004, republicată, intitulat "Motive de refuz al executării", alin. (2) precizează că "Autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri: (...)

c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent".

În propriul demers analitic, Înalta Curte constată că mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară competentă dintr-un stat parte a Acordului între Uniunea Europeană și Republica Islanda și Regatul Norvegiei, privind procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene și Islanda și Norvegia, încheiat la Viena la 28 iunie 2006, în vigoare de la data de 01 noiembrie 2019 și că decizia judiciară s-a luat în scopul executării unui rest de pedeapsă de 1 an și 10 luni din pedeapsa inițială de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința pronunțată de Tribunalul Municipal din Oslo la data de 28 iunie 2013, definitivă la data de 18.07.2013, pentru săvârșirea a șase infracțiuni de furt prin efracție din locuințe private, fapte incriminate prin paragrafele 257 - 258 din C. pen. norvegian, comise în perioada 21 - 26 mai 2013 în Oslo și Baerum și raportat la dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanța română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competența de a verifica temeinicia măsurii arestării preventive dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene în speță cel din Norvegia (Procurorul de stat de la Parchetul General din Oslo), în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare și nici asupra oportunității mandatului european de arestare.

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speță cea română, în vederea arestării și predării către un alt stat membru, respectiv Norvegia (Procurorul de stat de la Parchetul General din Oslo), a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea executării pedepsei închisorii, cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În temeiul acestor principii, stipulate, atât în norma internă, cât și în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.

Înalta Curte în propriul demers analitic, verificând admisibilitatea cererii, constată că nu există niciun motiv de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare, prev.de art. 99 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea persoanei solicitate sunt pedepsite și de legea penală română, respectiv art. 228 alin. (1) - art. 229 alin. (1) lit. d) din C. pen. român, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, iar termenul de prescripție a executării pedepsei, raportat la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, nefiind împlinit, raportat la legea penală română.

Examinând motivele de neexecutare a mandatului european de arestare, instanța constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente.

Potrivit dispoz. art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, constituie un motiv facultativ de refuz al executării a mandatului european de arestare, situația când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.

În speța de față, se poate observa că autoritățile judiciare din Norvegia respectiv, de Procurorul de stat de la Parchetul General din Oslo au emis Mandatul european de arestare nr. x/12554662 emis la data de 07 aprilie 2020 pentru executarea unui rest de pedeapsă de 1 an și 10 luni din pedeapsa inițială de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința pronunțată de Tribunalul Municipal din Oslo la data de 28 iunie 2013, definitivă la data de 18.07.2013, de către persoana solicitată A.

La termenul de judecată din data de 16.06.2020, așa cum anterior s-a arătat, în ședință publică, s-a procedat la audierea persoanei solicitate A., căreia i s-a adus la cunoștință conținutul mandatului european de arestare și care a declarat că nu a consimțit la predarea sa către autoritățile judiciare din Norvegia și că renunță la beneficiul regulii specialității.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, chiar dacă persoana solicitată nu a consimțit la predarea sa către autoritățile judiciare din Norvegia, infracțiunea pentru care este cercetată face parte din lista celor 32 de infracțiuni care potrivit art. 96 alin. (1) pct. 18 din Legea nr. 302/2004, dau dreptul la predare între statele membre.

În ceea ce privește motivele de contestație invocate de către persoana solicitată A. în prezenta cale de atac, respectiv refuzul său de a fi predat către autoritățile judiciare din Norvegia, dat fiind că este cetățean român, are o rezidență continuă pe teritoriul României, a dat o declarație expresă în care și-a exprimat dorința de a rămâne alături de familie, Înalta Curte le constată a fi neîntemeiate.

Pe de o parte, raportat la dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004 Înalta Curte nu reține incidența vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opțional al executării mandatului european de arestare. În acest sens Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat deja, potrivit dispozițiilor Deciziei-cadru 2002/584, că statele membre nu pot să refuze executarea unui mandat european de arestare decât în cazurile de neexecutare obligatorie prevăzute la art. 3 din aceasta și în cazurile de neexecutare facultativă enumerate la articolele sale 4 și 4a (Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cauza Leymann și Pustovarov, C388/08 hotărârea din 1 decembrie punctul 51, Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cauza Mantello, C261/09, hotărârea din 16 noiembrie 2010, punctul 37). În plus, autoritatea judiciară de executare nu poate supune executarea unui mandat european de arestare decât condițiilor definite la articolul 5 din decizia cadru menționată.

Pe de altă parte, așa după cum a reținut și prima instanță, Înalta Curte apreciază că nu se impune adoptarea unei poziții de refuz a mandatului european de arestare, având în vedere necesitatea executării prezentului mandat european de arestare, în condițiile în care restul de pedeapsă de 1 an și 10 luni închisoare nu a putut fi pus în executare până în prezent.

De asemenea, instanța apreciază că invocarea aspectelor de ordin personal, nu pot constitui motive de refuz al mandatului european de arestare, afirmațiile nefiind dovedite în nicio formă de către petent, astfel că nici aceste aspecte nu pot conduce la ideea refuzului executării mandatului european de arestare, cum a solicitat petentul.

În acest context, legăturile personale ale numitului A. cu statul român și cu familia sa nu par a fi atât de puternice încât să justifice refuzul executării unui mandat european de arestare, ținând seama și de principiul statuat de art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2007 privind necesitatea executării mandatului european de arestare.

În considerarea argumentelor de fapt și de drept anterior expuse, fiind îndeplinite condițiile de formă și de fond reglementate de Legea nr. 302/2004, nefiind constatate impedimente legale la predare, remarcând și gravitatea faptelor pentru care persoana solicitată a fost condamnată, neexistând nicio rațiune de fapt ori de drept de a activa motivul opțional de refuz prev. de 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, hotărârea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică.

Cu privire la menținerea arestului provizoriu, potrivit art. 104 din Legea nr. 302/2004 republicată, în situația în care se dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare se dispune și arestarea sau, după caz, menținerea arestării provizorii persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, neexistând posibilitatea ca, în această etapă a procedurii să se dispună măsura arestului la domiciliu sau a controlului judiciar astfel cum s-a solicitat de către petent.

Totodată, se constatată că, din actele depuse la dosar, a rezultat că persoana solicitată se află în executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 1844 din data de 16.10.2019, pronunțată de Judecătoria Ploiești, definitivă prin Decizia penală nr. 1188/16.12.2019 a Curții de Apel Ploiești, astfel încât în conformitate cu dispozițiile art. 114 rap. la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, în mod temeinic și legal s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate către autoritatea solicitantă, până la încetarea cauzei care justifică amânarea, respectiv până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate de autoritățile române, iar conform art. 58 alin. (3) din legea specială, s-a emis mandatul de arestare preventivă în vederea predării persoanei solicitate către autoritatea solicitantă.

Totodată, se reține că în conformitate cu dispozițiile art. 58 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, prin excepție de la alin. (1), la cererea expresă a statului solicitant, persoana extrădată poate fi predată temporar, pe o durată stabilită de comun acord de autoritățile române și statul solicitant, iar potrivit art. 112 alin. (2) din același act normativ, condițiile privind predarea temporară se stabilesc prin acordul încheiat între autoritățile române și străine competente.

Așa fiind, pentru toate considerentele anterior expuse, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 49 din data de 16 iunie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, fiind nefondată, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen. urmează a o respinge ca atare.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) din C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 49 din data de 16 iunie 2020 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 25 iunie 2020.

GGC - NN