ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 306/2020

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 53/F din data de 03 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în baza art. 533 C. proc. pen. raportat la art. 168 alin. (1) lit. b) C. pen., s-a respins, ca nefondată, cererea de reabilitare judecătorească formulată de petentul A. cu privire la condamnarea acestuia la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 378/18.12.2009 a Curții de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 1107/23.03.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat petentul la cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 200 RON.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că, prin cererea înregistrată la data de 05.02.2020, sub nr. x/2020, pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, în temeiul dispozițiilor art. 529 C. proc. pen., petentul-condamnat A. a solicitat să se constate intervenită reabilitarea, față de condamnarea de 3 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 378/18.12.2019, pronunțată de Curtea de Apel București, în Dosarul nr. x/2009, pentru complicitate la infracțiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. 1969 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1107/23.03.2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. x/2009.

În motivarea cererii sale, petentul a arătat că și-a executat pedeapsa cu închisoare și dorește să lucreze ca șofer B. însă nu poate realiza acest lucru atât timp cât nu este reabilitat, fiind o cerință a celor de la B.. A considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 166 și art. 168 C. pen., respectiv că s-a împlinit termenul de 4 ani de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale cu închisoarea, nu a mai săvârșit nicio altă infracțiune în termenul de 4 ani menționat.

A menționat că nu a avut posibilitatea de a restitui sumele de bani, reprezentând obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare, neexistând rea-credință din partea sa. Prin adeverința de venit pe anul 2019 emisă de Administrația Sectorială a Finanțelor Publice, a învederat că nu a avut niciun venit în anul 2019.

A mai precizat și că, de la data la care a fost eliberat din închisoare, în anul 2011, a locuit doar în București, la o rudă, și a lucrat doar sporadic, cu ziua, fără contract de muncă, înregistrările din cazierul judiciar împiedicându-l în a-și găsi un loc de muncă.

În concluzie, petentul a considerat că sunt îndeplinite toate cerințele prevăzute de art. 530 C. proc. pen. și a solicitat admiterea cererii și dispunerea reabilitării, pentru a-și putea găsi un loc de muncă înregistrat legal.

În susținerea cererii, petentul a depus la dosar copia certificată a hotărârii de condamnare cu mențiunea rămânerii definitive și situația veniturilor realizate pe anul 2019 emisă de Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice.

Din dispoziția instanței a fost depusă la dosar fișa de cazier judiciar a petentului condamnat A.

Examinând cererea petentului în raport cu actele dosarului, Curtea a reținut că reabilitarea reprezintă o măsură de politică penală menită să stimuleze efortul de îndreptare și integrare a fostului condamnat în cadrul societății, prin repunerea acestuia în deplinătatea drepturilor politice și social economice pe care le-a avut înainte de condamnare, făcând să înceteze pentru viitor decăderile, interdicțiile și incapacitățile ce rezultă din respectiva condamnare.

Având în vedere că, la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare noul C. pen., instanța a analizat incidența aplicării legii penale mai favorabile.

Astfel, potrivit art. 166 alin. (1) din noul C. pen. "Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanță, după împlinirea următoarelor termene: a) 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depășește 5 ani; b) 5 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, dar care nu depășește 10 ani;

Potrivit art. 167 alin. (1) C. pen., termenele prevăzute în art. 165 și art. 166 C. pen. se socotesc de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris. (4) În caz de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, termenul curge de la data împlinirii termenului de supraveghere. (5) În cazul condamnărilor succesive, termenul de reabilitare se calculează în raport cu pedeapsa cea mai grea și curge de la data executării ultimei pedepse.

Referitor la condițiile reabilitării judecătorești, art. 168 C. pen. prevede că: "Cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întrunește următoarele condiții: a) nu a săvârșit o altă infracțiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166 C. pen. b) a achitat integral cheltuielile de judecată și și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedește că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunțat la despăgubiri.

Potrivit C. pen. din 1969: "Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanța judecătorească: a) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de un an până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțate; b) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani până la 10 ani, după trecerea unui termen de 5 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțate; c) în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani după trecerea unui termen de 7 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțate. Procurorul General poate dispune, în cazuri excepționale, reducerea termenelor prevăzute în acest articol.

Cu privire la calculul termenului de reabilitate, art. 136 C. pen. prevedea că: "Termenele prevăzute în art. 134 și art. 135 se socotesc de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris. Pentru cei condamnați la pedeapsa cu amendă termenul curge din momentul în care amenda a fost achitată sau executarea ei s-a stins în alt mod. În caz de grațiere totală sau de grațiere a restului de pedeapsă, termenul curge de la data actului de grațiere.

Referitor la condițiile reabilitării judecătorești, cererea de reabilitare judecătorească se admitea dacă cel condamnat întrunea următoarele condiții: a) nu a suferit o nouă condamnare în intervalul prevăzut în art. 135; b) își are asigurată existența prin muncă sau prin alte mijloace oneste, precum și în cazul când are vârsta de a fi pensionat sau este incapabil de muncă; c) a avut o bună conduită;

d) a achitat în întregime cheltuielile de judecată și despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, afară de cazul când partea vătămată a renunțat la despăgubiri, sau când instanța constată că cel condamnat și-a îndeplinit în mod regulat obligațiile privitoare la dispozițiile civile din hotărârea de condamnare.

Când instanța constată că nu este îndeplinită condiția de la lit. d), dar) aceasta nu se datorește relei-voințe a condamnatului, poate dispune reabilitarea.

Instanța a constatat că, atât din perspectiva modului de calcul al termenului de reabilitare, cât și din cea a condițiilor ce trebuie analizate de instanță pentru admiterea cererii, noul C. pen. constituie legea penală mai favorabilă.

În consecință, a procedat la verificarea condițiilor de admisibilitate a cererii în raport de dispozițiile art. 166 și următoarele din noul C. pen.

Curtea de apel a constatat că prin Sentința penală nr. 378/18.12.2009 pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. x/2009, petentul a fost condamnat pentru complicitate la infracțiunile prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen. 1969 și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, cu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. 1969 pe o durată de 3 ani și a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 C. pen.. Totodată, s-a reținut că inculpatul a fost obligat și la restituirea sumei de 5.000 euro către martorul C., a sumei de 900 euro către DNA și la plata sumei de 11.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Prin Decizia penală nr. 1107/23.03.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2009, s-a admis apelul inculpatului A., s-a menținut pedeapsa de 3 ani închisoare și s-a restrâns pedeapsa complementară la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 1969 și pedeapsa accesorie la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 1969. S-a dedus din pedeapsa cu închisoarea durata reținerii și arestării preventive de la 29 aprilie 2009 la 23 martie 2010 și a fost obligat să restituie martorului D. echivalentul în RON a sumei de 5.000 euro și către DNA echivalentul în RON a sumei de 900 euro.

Curtea de apel a subliniat că acordarea reabilitării judecătorești este condiționată de îndeplinirea cumulativă a unor condiții referitoare, pe de o parte, la termenul de reabilitare, iar, pe de altă parte, la lipsa săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de reabilitare.

Sub primul aspect, s-a apreciat aplicabil art. 166 alin. (1) lit. a) C. pen. potrivit căruia în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de doi ani până la 5 ani, durata termenului în discuție este de 4 ani.

Având în vedere situația petentului, instanța a calculat termenul de reabilitare de 4 ani de la data de 27.04.2012 când pedeapsa s-a considerat executată și a constatat că termenul de reabilitare de 4 ani s-a împlinit la data de 26.04.2016.

Referitor la condiția prevăzută de art. 168 C. pen., instanța a observat, analizând fișa de cazier aflată la dosar că, petentul nu a săvârșit o altă infracțiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166 C. pen.

În aceste condiții, instanța a reținut că petentul îndeplinește și condiția prevăzută expres de lege [art. 168 alin. (1) lit. a) C. pen.].

În continuare, s-a apreciat că potrivit art. 168 alin. (1) lit. b) C. pen., petentul trebuia să fi achitat în întregime cheltuielile de judecată și despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat.

S-a arătat că petentul a fost obligat la plata sumei de 11.000 RON prin sentința penală în discuție și nu a făcut dovada acoperirii acestei sume de bani.

Instanța a reținut că, potrivit art. 166 alin. (2) lit. b) teza a II-a C. pen., petentul poate face dovada că nu a avut posibilitatea să plătească, iar potrivit art. 534 alin. (2) teza finală C. proc. pen., instanța poate să acorde un termen pentru achitarea în întregime sau în parte a sumei datorate.

La termenul de judecată, instanța i-a adus la cunoștință petentului că, potrivit legii, poate beneficia de acordarea unui termen de judecată pentru a achita cheltuilelile de judecată însă acesta a declarat că nu dorește pentru că nu are posibilitatea să achite debitul.

În aceste condiții, instanța nu a putut reține apărarea petentului, întrucât fiind liberat condiționat din executarea pedepsei la data de 14.06.2011, acum aproximativ 9 ani, ar fi putut achita măcar în parte debitul în discuție.

S-a considerat că îndeplinirea condiției în discuție reclamă o atenție deosebită din partea instanței de judecată pentru a nu fi acordată reabilitarea unei persoane care s-a sustras cu rea-credință de la plata cheltuielilor de judecată ori a despăgubirilor civile și care prin aceasta demonstrează că nu merită să fie reabilitată.

Expresia "cu rea-credință" semnifică faptul că persoana în cauză are posibilitatea de a-și îndeplini obligația, dar nu o face. Posibilitatea de plată se stabilește de la caz la caz, ținându-se seama de situația materială și personală a celui obligat.

Instanța a observat că petentul s-a liberat condiționat de aproximativ 9 ani și că este încă o persoană tânără, fără afecțiuni medicale dovedite, astfel încât în tot acest timp ar fi putut să presteze activități lucrative remunerate pentru a plăti măcar parțial cheltuielile de judecată.

Astfel, instanța a considerat că petentul nu a dorit să plătească debitul, iar în sprijinul acestei opinii a arătat că stă și împrejurarea că, deși i s-a oferit posibilitatea de a primi un termen de judecată pentru achitarea chiar și în parte a sumei de bani, a refuzat ferm motivând că nu are venituri.

Instanța a subliniat că, prin introducerea acestei condiții, printre cele care trebuie îndeplinite de un condamnat pentru a beneficia de reabilitare, legiuitorul a urmărit să ofere judecătorilor pârghiile necesare pentru a verifica în ce măsură condamnatul a înțeles consecințele faptelor sale și dacă rolul procesului penal de conștientizare a fost atins.

Or, în condițiile în care condamnatul, într-o perioadă atât de lungă de timp, nu a achitat nici măcar în parte debitul afirmând senin că nu a avut posibilități financiare, opinia instanței a fost că acesta nu a depus eforturi să demonstreze că s-a îndreptat și nu îndeplinește condițiile pentru a fi repus în deplinătatea drepturilor pe care le-a avut înainte de condamnare.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație petentul condamnat A..

Prin motivele susținute oral și depuse și în scris la dosarul cauzei, petentul a criticat sentința contestată, susținând în esență că nu a avut posibilitatea de a achita, nici măcar în parte, cheltuielile judiciare și obligațiile civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare motivat de faptul că soția sa a fost diagnosticată cu o boală incurabilă și toate resursele au fost utilizate pentru tratamentul și ameliorarea acestei afecțiuni.

Petentul a precizat că nu a dorit un termen, în primă instanță, pentru achitarea în parte a cheltuielilor judiciare deoarece nu are nicio sursă de venit și nici nu are unde să se împrumute. Mai mult, a susținut că dacă ar fi obținut o sumă de bani, nu ar fi știut cât trebuie achitat pentru a se considera de bună-credință.

În plus, a menționat că Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a identificat bunuri și venituri de-ale sale.

În concluzie, a susținut că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de art. 166 și art. 168 C. pen. și cerințele prevăzute de art. 530 C. proc. pen. pentru admiterea cererii de reabilitare.

Examinând contestația formulată de petentul condamnat A., în raport de actele dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Reabilitarea judecătorească se caracterizează prin intervenția instanței de judecată la cererea persoanelor interesate, care va acorda reabilitarea numai după ce a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 166-art. 168 din C. pen.

Reglementând termenele de reabilitare judecătorească, art. 166 alin. (1) lit. a) C. pen. stabilește că persoana condamnată poate fi reabilitată, la cerere, de instanță, după împlinirea termenului de 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depășește 5 ani, iar potrivit art. 167 alin. (1) C. pen. termenele prevăzute în art. 165 și art. 166 C. pen. se socotesc de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.

În ceea ce privește condițiile reabilitării judecătorești, potrivit art. 168 C. pen., cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întrunește următoarele condiții: a) nu a săvârșit o altă infracțiune în intervalul de timp prevăzut în art. 166; b) a achitat integral cheltuielile de judecată și și-a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când acesta dovedește că nu a avut posibilitatea să le îndeplinească sau când partea civilă a renunțat la despăgubiri.

În speță, contestatorul a fost condamnat, prin Sentința penală nr. 378/18.12.2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în Dosarul nr. x/2009, definitivă și modificată prin Decizia nr. 1107/23.03.2010 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru complicitate la infracțiunea de luare de mită prev. de art. 26 rap. la art. 254 alin. (1) C. pen. 1969 și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 1969 pe o durată de 3 ani și a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. 1969.

Din pedeapsa aplicată s-a dedus durata reținerii și arestării preventive de la 29.04.2009 la 23.03.2010.

Totodată, se reține că a fost obligat să restituie numitului D. echivalentul în RON a sumei de 5.000 euro, Direcției Naționale Anticorupție echivalentul în RON a sumei de 900 euro, precum și că a fost obligat la plata sumei de 11.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Având în vedere situația juridică a contestatorului petent și prevederile legale menționate, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiția de fond referitoare la termenul de reabilitare judecătorească, calculat conform dispozițiilor art. 167 alin. (1) din C. pen. de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale, termenul împlinindu-se la data de 27.04.2016 (din executarea pedepsei de 3 ani închisoare a fost liberat condiționat la data de 14.06.2011 cu un rest de pedeapsă de 319 zile).

Totodată, din fișa de cazier a contestatorului reiese că acesta nu a săvârșit o altă infracțiune în interiorul termenului de reabilitare.

Însă, contestatorul nu a făcut dovada îndeplinirii condiției prev. de art. 168 alin. (1) lit. b) C. pen., cerință obligatorie pentru a se acorda reabilitarea judecătorească, astfel că instanța de control judiciar constată că, în mod corect, prima instanță a respins cererea de reabilitare formulată de condamnat.

Referitor la apărarea contestatorului că nu a avut posibilitatea achitării sumei reprezentând cheltuielile judiciare, invocând pe baza înscrisurilor depuse problemele de sănătate ale soției sale care au început din perioada încarcerării și au continuat după liberarea sa din penitenciar până în anul 2019, instanța de control judiciar consideră că aceasta nu este de natură a înlătura concluzia la care a ajuns prima instanță privind existența relei-credințe a contestatorului care nu a achitat nici măcar parțial cheltuielile judiciare la care a fost obligat prin hotărârea de condamnare, într-o perioadă destul de îndelungată de timp, de aproape 9 ani de la data liberării sale condiționate.

Deopotrivă, se reține că nu există o dovadă certă a imposibilității contestatorului de a presta activități lucrative, fiind făcute afirmații la nivel declarativ și la modul generic, situație care nu dovedește neputința sa de a îndeplini, cel puțin parțial, obligația de a achita cheltuielile judiciare ce i-au revenit.

Prin urmare, instanța reține că petentul nu a făcut dovada îndeplinirii condiției prevăzute de art. 168 alin. (1) lit. b) C. pen., respectiv nu a produs nicio probă prin care să demonstreze că a înțeles să achite, fie și parțial, cheltuielile judiciare, situație care se circumscrie relei-credințe în raport de împrejurarea că nu a manifestat o astfel de voință, deși a fost liberat condiționat la 14.06.2011.

Pentru aceste considerente, având în vedere că nu este îndeplinită una dintre condițiile reabilitării judecătorești, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) cu referire la art. 532 din C. proc. pen. rap. la art. 168 lit. b) din C. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondată contestația declarată de petentul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 53/F din data de 03 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON pentru contestatorul petent, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de petentul condamnat A. împotriva Sentinței penale nr. 53/F din data de 03 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

Obligă contestatorul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 100 RON pentru contestatorul petent, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 03 iunie 2020.

GGC - GV