Decizia nr. 507/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 552/2017 a Tribunalului Cluj

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la data de 28 aprilie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Universitatea H. Cluj-Napoca, a solicitat obligarea pârâtei la restituirea bunurilor mobile: generator x, ansamblu celule post de transformare 20/10/0,4 Kv, 1 x 1250 KVA, celula cu întrerupător, post de transformare 20/10/0,4 kv, 1 x 1250 KVA în anvelopa de beton, proprietatea sa, cu cheltuieli de judecată. Prin Sentința civilă nr. 552 din 07.12.2017 a Tribunalului Cluj, secția civilă, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea secției mixte de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului Cluj. Prin Sentința civilă nr. 157 din 17.01.2018 a Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, s-a admis excepția necompetenței materiale procesuale, s-a declinat competența în favoarea secției civile a Tribunalului Cluj, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus sesizarea Curții de Apel Cluj, pentru soluționarea conflictului de competență Prin Sentința nr. 7 din 07.02.2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, s-a stabilit competența de soluționare în favoarea Tribunalului Cluj, secția civilă.

Sentința pronunțată de Tribunalul Cluj Prin Sentința civilă nr. 285/F din 14.06.2018 a Tribunalului Cluj, secția civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Universitatea H. Cluj-Napoca și, în consecință, a fost obligată pârâta să restituie reclamantei un Generator x, un Ansamblu Celule post Transformare 20/10/0,4 Kv, 1*1250 KVA, o Celulă cu întrerupător și un Post de Transformare 20/10/0,4 kv,1*1250 KVA în anvelopă de beton și să plătească reclamantei suma de 8.023,36 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Cluj Prin Decizia civilă nr. 100 A din 09 mai 2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta Universitatea H. Cluj-Napoca împotriva Sentinței civile nr. 285 F din 14 iunie 2018 a Tribunalului Cluj.

Recursul declarat în cauză Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel a declarat recurs pârâta Universitatea H. Cluj-Napoca. Recurenta-pârâtă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. A susținut recurenta-pârâtă că instanțele de fond nu au analizat obiectul judecății raportat la dispozițiile art. 563 alin. (3) din C. civ. potrivit cu care dreptul de proprietate dobândit cu bună-credință, în condițiile legii, este pe deplin recunoscut, criticând decizia atacată, în esență, sub următoarele aspecte: 4.1. Obiectul judecății îl reprezintă revendicarea bunurilor rezultate din modificarea soluției inițiale de alimentare cu energie electrică la solicitarea reclamantei și cu acordul pârâtei, după achitarea soluției de alimentare cu energie electrică prevăzută inițial în proiectul tehnic și care nu a mai fost pusă niciodată în operă, în sensul că bunurile achitate de pârâtă prin OP nr. x din 26.06.2013 pentru soluția inițială de alimentare nu au fost niciodată achiziționate de către reclamantă, care a achiziționat doar bunurile revendicate și puse în operă potrivit soluției modificate prin ATR nr. x din 14.06.2013. Or, la momentul solicitării de modificare a soluției inițiale de alimentare cu energie electrică, reclamanta avea cunoștință de faptul că pârâta a achitat soluția prevăzută inițial în proiectul tehnic și că această plată va fi utilizată pentru achiziționarea bunurilor și implementarea soluției modificate, aspect dovedit cu nota de renunțare și notă de comandă suplimentară, cu o valoare identică pentru achiziționarea bunurile necesare implementării noii soluții de alimentare impuse de B. A susținut recurenta că dreptul său de proprietate dobândit cu bună-credință asupra bunurilor revendicate s-a născut la momentul achitării prin OP nr. x din 26.06.2013 a soluției de alimentare cu energie electrică, prevăzută inițial în proiectul tehnic și nepusă în operă, și achiziționării bunurilor, respectiv al acordului părților privind modificarea soluției potrivit ATR nr. x din 14.06.2013. Fiind un proiect finanțat exclusiv din fonduri europene, s-a emis dispoziția de șantier nr. x din 17.06.2013 avizată de toate părțile contractului de execuție de lucrări. Ca atare, deși instanța de fond a reținut că bunurile au fost achiziționate ulterior datorită modificării soluțiile inițiale, în mod contradictoriu a reținut faptul că recurenta-pârâtă nu a făcut dovada că deține cu titlu bunurile revendicate. 4.2. Intimata-reclamantă A. S.R.L., în calitate de membru al asocierii potrivit Contractului de execuție nr. x din 11.07.2012, era responsabilă cu realizarea instalațiilor de gaz, alimentare cu energie electrică, etc., iar soluția inițială de alimentare cu energic electrică a constat într-un "post de transformare cu cablu CYAbY 3 x 240+120 mp în lungime de 2.500 m." Or, a susținut recurenta, la momentul achitării bunurilor prevăzute în soluția inițială de alimentare cu energie electrică, acestea nu erau, în realitate, achiziționate și nici nu au fost achiziționate ulterior de către reclamantă, însă pârâta recurentă le-a achitat în baza situației de lucrări nr. x ce însoțea factura fiscală nr. x din 03.06.2013, întrucât proiectul era finanțat din fonduri europene, iar reclamanta avea obligația legală de a respecta prețul contractului, depunerea cererilor de rambursare, termenul de finalizare și graficul de execuție stabilit prin proiectul tehnic inițial. Însă ulterior, la data de 25.10.2013, liderului asocierii S.C. C. a inițiat procedura de intrare în insolvență, potrivit dosarului nr. x/2013 al Tribunalului Maramureș, iar pârâta S.C. A. S.R.L. s-a înscris în tabelul preliminar de creanțe cu suma de 3.461.577,43 RON, creanță admisă în întregime, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate conform Acordului de asociere din 05.04.2012 și Contractului de execuție lucrări nr. x din 11.07.2012, sumă care, în opinia recurentei, reprezintă tocmai contravaloarea bunurilor revendicate prin cererea de chemare în judecată, ceea ce constituie o îmbogățire fără justă cauză. 4.3. A arătat recurenta că motivul esențial pentru care a acceptat, la cererea reclamantei intimate, soluția de compromis descrisă mai sus, l-a constituit faptul că sursa de finanțare a contractului de execuție de lucrări a fost exclusiv din fonduri europene nerambursabile, iar proiectul nu putea fi modificat pe parcursul execuției lucrărilor. Aceasta din urmă a cunoscut faptul că recurenta nu putea achita o nouă soluție de alimentare cu energie electrică, întrucât era achitată deja prin situația de lucrări nr. x, fapt ce ar fi generat modificarea valorii contractului de execuție, cu consecința declarării ca neeligibil a proiectului de către autoritatea finanțatoare. Totodată, a susținut recurenta, s-a probat faptul că reclamanta a întocmit documente fictive pentru ca cea dintâi să poată obține de la autoritatea finanțatoare decontarea cheltuielilor. Astfel, în urma verificării situației de lucrări nr. x și a soluției inițiale, autoritatea finanțatoare a suspendat plata facturii fiscale nr. x din 03.06.2013, achitată prin OP nr. x din 26.06.2013 către liderul asocierii, în conținutul listei de verificare ce analiza cererea de rambursare nr. x reținându-se lipsa documentelor justificative, aspect din care rezultă implicit și culpa reclamantei pentru lipsa documentelor, aceasta întocmind în fals/fictiv procese-verbale de recepție a soluției inițiale și modificând inclusiv data acestora pentru a respecta graficul și a putea fi acceptată la plată factura fiscală nr. x din 03.06.2013. 4.4. Bunurile revendicate au fost dobândite cu bună-credință de către recurentă, potrivit dispozițiilor art. 563 alin. (3) din C. civ., aspect care nu a fost însă analizat de către instanțele de fond. În dezvoltarea acestei critici, recurenta a arătat că respectiva compensare valorică a notelor de comandă suplimentară cu notele de renunțare reprezintă o operațiune ce are drept scop să regleze prețul contractului. Notele de comandă suplimentară au reprezentat soluții tehnice ce s-au adoptat pe parcursul executării construcției, fiind însoțite de note de renunțare întocmai pentru a respecta valoarea contractului, în măsura în care ajustarea prețului nu era posibilă, potrivit art. 23.2 din contract. Aceste note au avut la baza dispoziții de șantier, care au reprezentat documentele în baza cărora s-a realizat plata lucrărilor în cazul în care au fost adoptate diverse modificări de soluții tehnice pe parcursul proiectului. Acest aspect a fost cunoscut și susținut și de societatea D., prin diriginții de șantier, așa cum rezultă din notificările transmise. 4.

Bunurile revendicate sunt parte componentă a infrastructurii proiectului E., recurenta învederând că are obligația legală și contractuală de a menține investiția timp de 5 ani. Însă, deși a achitat contravaloarea bunurilor, totuși se află în situația de a rămâne fără alimentare cu energic electrică la clădire, dezafectând în acest sens construcția pentru a preda bunurile revendicate și riscând aplicarea de sancțiuni pentru nerespectarea proiectului. 5. Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca neîntemeiat. În susținerea poziției sale procesuale, intimata a arătat că, prin dispoziția de șantier nr. x din 17.06.2013, s-a dispus schimbarea soluției tehnice de alimentare cu energie electrică, stabilindu-se pentru prima dată necesitatea achiziționării bunurilor revendicate, acestea nefiind cuprinse în contract. Pârâta a achitat cu OP nr. x din 26.06.2013 factura nr. x din 03.06.2013, care a fost emisă de către liderul de asociere C. S.R.L. în baza situației de lucrări nr. x privind perioada de decontare 05.2013 - 24.05.2013, fiind așadar vorba despre acte și lucrări anterioare și care nu au nicio legătura cu lucrările efectuate și cu bunurile achiziționate în urma modificării soluției tehnice, ce fac obiectul revendicării. După data emiterii dispoziției de șantier anterior menționată, prin care s-a decis schimbarea soluției tehnice privind alimentarea cu energie electrică și care a condus la concluzia necesității achiziționării bunurilor revendicate, nu mai exista niciun act emis, asumat sau recunoscut de către beneficiara recurentă, privind achiziționarea bunurilor revendicate, bunuri mobile care nu au intrat niciodată în patrimoniul acesteia întrucât nu există un act cu atare semnificație, nefiind nici măcar incluse în contract și în proiect, întrucât nu s-au semnat de către recurentă actele necesare modificării proiectului tehnic inițial. S-a mai apărat intimata arătând că, întrucât propunerea sa, cuprinsă în memoriul tehnic, nota de renunțare și nota de comanda suplimentară, nu a fost aprobată de către recurentă în calitate de achizitor și beneficiar al lucrărilor și nu a fost încheiat act adițional la contractul de execuție lucrări, așa cum impunea art. 10.3, bunurile revendicate nu au fost achiziționate niciodată de către recurentă și nu au intrat în patrimoniul acesteia, cu atât mai mult cu cât aceasta nu a semnat nici măcar nota de comandă suplimentară. Mai mult, în opinia intimatei, dispozițiile art. 563 alin. (3) din C. civ. invocate de recurentă nu au legătură cu situația de fapt expusă în cuprinsul recursului și nici nu s-ar putea reține buna-credință în dobândirea bunurilor revendicate, întrucât nu sunt îndeplinite cerințele art. 937 din același cod. Sub un ultim aspect, împrejurarea că bunurile revendicate sunt indispensabile funcționarii Institutului de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei sau că lucrările au fost plătite din fonduri europene nu constituie temei pentru a se opune admiterii cererii de revendicare, câtă vreme recurenta nu a făcut dovada intrării legale a bunurilor în patrimoniul său. În realitate, nu există niciun act care să valoreze act de compensație, act de predare-primire și cu atât mai puțin act de transfer al proprietății, în beneficiul recurentei. Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimata-reclamantă, cu consecința admiterii recursului.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 12 decembrie 2019 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționare la data de 20 februarie 2020, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat, potrivit considerentelor expuse în continuare. Recurenta-pârâtă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., argumentând faptul că instanțele de fond au ignorat titlul său de proprietate, înțeles ca mod de dobândire cu bună-credință a bunurilor mobile revendicate de partea adversă, ce se impune a fi recunoscut în condițiile art. 563 alin. (3) din C. civ. A susținut, în esență, faptul că dreptul său de proprietate a fost dobândit cu bună-credință prin plata, cu OP nr. x din 26.06.2013, a soluției inițiale de alimentare cu energie electrică (prevăzută în proiectul tehnic și "nepusă în operă") și acordul părților pentru modificarea acestei soluții conform avizului tehnic de racordare ATR nr. x din 14.06.2013, cu consecința achiziționării numai a bunurilor revendicate, justificat de împrejurarea că proiectul de edificare a E. a fost finanțat exclusiv din fonduri europene nerambursabile și nu putea fi modificat pe parcursul execuției lucrărilor, sub aspectul prețului contractului și al termenului de finalizare. Înalta Curte are în vedere că obiectul dedus judecății în primă instanță îl reprezintă acțiunea în revendicare mobiliară formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Universitatea H. Cluj-Napoca, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 563 din C. civ. Bunurile solicitate a fi restituite și care formează obiectul material al revendicării sunt cele descrise în cererea introductivă, alcătuind un ansamblu denumit generic "post trafo". Situația de fapt, reținută de instanța de fond și confirmată de instanța de apel pe baza unui amplu material probatoriu administrat - situație de fapt ce nu mai poate fi reevaluată în calea de atac a recursului în care se exercită exclusiv un control de legalitate al hotărârii atacate -, relevă următoarele: Între pârâta-recurentă și S.C. C. S.R.L. (în nume propriu și în calitate de lider al asocierii din care a făcut parte și reclamanta) s-a încheiat contractul de execuție lucrări nr. x din 11.07.2012, având ca obiect executarea lucrării denumite "Institutul de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei și sere experimentale - E.", situat în Cluj-Napoca, str. x. Între lucrările necesare executării contractului, au fost prevăzute și cele referitoare la alimentarea cu energie electrică, repartizate reclamantei. Pentru situația de lucrări nr. x, aferentă perioadei de decontare x.05.2013 - 24.05.2013, a fost emisă factura nr. x din 03.06.2013 în valoare de 3.479.234,84 RON, care a fost achitată liderului asocierii (SC C. SRL), de către pârâtă, cu OP nr. x din 26.06.2013. Prin dispoziția de șantier nr. x din 17.06.2013, s-a modificat soluția de alimentare cu energie electrică din proiectul tehnic, în conformitate cu avizul tehnic de racordare ATR nr. x din 14.06.2013 emis de B. Cu notificarea nr. x din 10.01.2014, pârâta a notificat liderului de asociere și celorlalți asociați, intenția de reziliere a contractului de execuție lucrări începând cu data de 14.01.2014. Anterior datei de 10.01.2014, reclamanta a achiziționat bunurile ce fac obiectul revendicării, de la furnizorul S.C. F. S.R.L. (factura nr. x din 15.09.2013 pentru bunul Generator x, în valoare de 50.641,6 RON) și de la furnizorul S.C. G. S.A., în baza contractului de livrare nr. x din 06.08.2013 și a actului adițional nr. x din 14.10.2013 (factura nr. x din 04.11.2013 pentru bunurile ansamblu celule post transformare 20/10/0,4 Kv, 1*1250 KVA, celulă cu întrerupător, în valoare de 138.772,93 RON, și factura nr. x din 24.10.2013 pentru bunul post de transformare 20/10/04 Kv, 1 x 1250 KVA în anvelopă de beton, în valoare de 252.422,24 RON). Ulterior datei de 10.01.2014, reclamanta a încheiat cu S.C. B. contractul de execuție lucrări nr. x din 24.01.2014, având ca obiect lucrarea în discuție (alimentare cu energie electrică), și a montat în șantier bunurile litigioase. După rezilierea contractului de execuție lucrări nr. x din 11.07.2012, pârâta a părăsit șantierul, fără a realiza inventarul lucrărilor executate și a bunurilor aflate pe șantier. Revenind la examinarea criticilor de nelegalitate invocate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte are în vedere că acțiunea în revendicare, ca mijloc specific de apărare a dreptului de proprietate, astfel cum este definită de doctrină și jurisprudență și consacrată în C. civ. (art. 563), este acțiunea prin care cel care se pretinde titular al dreptului de proprietate asupra unui bun, dar nu are stăpânirea materială a acestuia, îl cheamă în judecată pe cel care are stăpânirea materială a bunului, cerând instanței de judecată să îi recunoască dreptul de proprietate și, ca urmare a acestei recunoașteri, să i se restituie stăpânirea materială a bunului respectiv. În cauză, reclamanta și-a fundamentat dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile revendicate, pe faptul achiziționării acestora de la terți furnizori, în baza contractului de livrare, a actului adițional și a facturilor fiscale sus-enunțate emise în perioada septembrie - noiembrie 2013. Or, actele juridice invocate de reclamantă ca titlu al dreptului său de proprietate, dobândit prin cumpărare, nu au fost contestate în proces din perspectiva valabilității ori a opozabilității lor. Ceea ce susține recurenta-pârâtă și constituie controversa esențială din litigiul pendinte este pretinsa dobândire de către aceasta a dreptului de proprietate asupra bunurilor mobile achiziționate de reclamantă de la terții furnizori, prin intermediul și în contextul operațiunii de modificare a soluției din proiectul tehnic, referitoare la alimentarea cu energie electrică a obiectivului edificat în cadrul contractului de achiziție publică menționat anterior. Astfel, recurenta-pârâtă a susținut dobândirea, cu bună-credință, a bunurilor mobile revendicate (ansamblu "post trafo") prin efectul plății efectuate cu OP nr. x din 26.06.2013, aferentă soluției de alimentare cu energie electrică prevăzută în proiectul tehnic ("inițială" și "nepusă în operă"), soluție care a fost însă executată într-o modalitate modificată, stabilită prin dispoziția de șantier nr. x din 17.06.2013 în baza avizului tehnic de racordare ATR nr. x din 14.06.2013 emis de entitatea cu atribuții în domeniu, ceea ce a determinat achiziționarea de către reclamantă numai a bunurilor necesare punerii în executare a soluției modificate, ce fac obiectul revendicării pendinte. Or, din perspectiva modului de dobândire a proprietății bunurilor, exhibat de pârâtă, este judicioasă observația curții de apel în sensul că excedează obiectul judecății stabilirea împrejurării dacă pârâta a achitat sau nu soluția tehnică inițială, cu instrumentul de plată invocat, câtă vreme bunurile revendicate sunt cele utilizate pentru punerea în executare a soluției tehnice modificate, astfel că prezintă relevanță numai o eventuală dovadă a intrării acestora în patrimoniul pârâtei și cu ce titlu. De altfel, în chiar cererea de recurs, pârâta a afirmat că soluția de alimentare cu energie electrică prevăzută inițial în proiectul tehnic "nu a mai fost pusă niciodată în operă" și că bunurile achitate cu OP nr. x din 26.06.2013 pentru această soluție inițială "nu au fost niciodată achiziționate" de reclamantă. Drept urmare, Înalta Curte are a cerceta, în continuare, pretinsa dobândire a bunurilor în patrimoniul pârâtei-recurente, prin modalitatea prevăzută de art. 563 alin. (3) din C. civ., invocată în recurs, potrivit cu care "Dreptul de proprietate dobândit cu bună-credință, în condițiile legii, este pe deplin recunoscut". Din chiar cuprinsul textului de lege sus-redat, se poate deduce cu ușurință faptul că pârâta se poate bucura, într-adevăr, de deplina protecție a legii dacă este titulara unui drept de proprietate, dobândit "în condițiile legii". Sub acest aspect, Înalta Curte reține că sunt întemeiate apărările intimatei-reclamante, potrivit cu care recurenta-pârâtă nu a făcut dovada dobândirii proprietății asupra bunurilor mobile prin efectul posesiei de bună-credință, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 937 alin. (1) din C. civ., potrivit cu care "Persoana care, cu bună-credință, încheie cu un neproprietar un act translativ de proprietate cu titlu oneros având ca obiect un bun mobil devine proprietarul acelui bun din momentul luării sale în posesie efectivă". Aceasta întrucât, pe de o parte, recurenta-pârâtă a invocat generic norma înscrisă în art. 563 alin. (3) din C. civ., fără a o asocia unei ipoteze concrete de dobândire a proprietății bunurilor mobile dintre cele prevăzute de art. 937 și urm. din C. civ. ("în condițiile legii"), iar, pe de altă parte, în contextul circumstanțelor facturale reținute de instanțele de fond, se impune cu evidență concluzia că nu este incidentă situația premisă și nu sunt îndeplinite condițiile prescrise de lege pentru ipoteza dobândirii bunului mobil în temeiul art. 937 alin. (1) (adică posesia de bună-credință să fi fost exercitată de un terț care a intrat în posesia bunului mobil ca urmare a înstrăinării cu titlu oneros, de către un neproprietar, căruia adevăratul proprietar să i-l fi încredințat de bunăvoie). Ca atare, este corectă concluzia curții de apel, în sensul că pârâta nu a făcut dovada intrării legale a bunurilor în patrimoniul său, în vreun mod de dobândire a proprietății care să poată fi opus cu succes demersului judiciar declanșat de reclamantă. Dimpotrivă, criticând soluția curții de apel și descriind modalitatea concretă de dobândire a dreptului său de proprietate, pretins a fi fost ignorată de către instanțele de fond, recurenta-pârâtă pretinde protecția judiciară a unui drept, invocându-și propria turpitudine, ceea ce contravine unui principiu general al dreptului - nemo auditur propriam turpitudinem allegans -, potrivit cu care nimănui nu îi este îngăduit să se prevaleze de propria incorectitudine sau imoralitate pentru a obține protecția judiciară a unui drept. În acest sens, Înalta Curte are a observa faptul că recurenta-pârâtă, ca autoritate contractantă, în executarea unui contract de achiziție publică, justifică efectuarea unei plăți pentru o lucrare "care nu a fost pusă în operă", deci neexecutată, prevalându-se de faptul că sursa de finanțare a contractului de execuție lucrări a fost constituită exclusiv din fonduri europene nerambursabile, astfel că proiectul nu putea fi modificat pentru achiziționarea altor bunuri decât cele prevăzute inițial în proiectul tehnic și aprobate de autoritatea finanțatoare, iar recurenta avea obligația de a respecta atât prețul contractului (care potrivit art. 23.2 din contract "este ferm și nu se ajustează") cât și termenul de finalizare. Ca atare, "soluția de compromis" acceptată de recurentă contravine înseși obligațiilor legale și contractuale asumate de către aceasta, astfel că dreptul său pretins legitim, în legătură cu bunurile revendicate, iese din sfera de protecție a bunei-credințe, la care se referă art. 563 alin. (3) din C. civ. invocat în cererea de recurs. Analizând criticile recurentei prin care se susține operarea unei compensații convenționale prin notele de renunțare și de comandă suplimentară, ca urmare a schimbării soluției tehnice privind alimentarea cu energie electrică, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestora. În absența unui act adițional la contractul de execuție lucrări, conform art. 10.2 și 10.3 din contract, este deplin legală argumentația curții de apel în sensul că pârâta nu a făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra bunurilor litigioase, printr-o eventuală compensație, care să fi operat între lucrarea inițială (plătită și neexecutată) și lucrarea modificată (executată efectiv). Nu pot fi primite nici criticile recurentei referitoare la pretinse neregularități în întocmirea documentelor justificative care au stat la baza emiterii facturii nr. x din 03.06.2013, achitată cu OP nr. x din 26.06.2013, întrucât acestea intră în domeniul procesului de apreciere a probatoriului cauzei și, în consecință, ies din sfera controlului de legalitate permis instanței de recurs. Altfel spus, aceste critici tind în realitate la reaprecierea probelor și la schimbarea situației de fapt, ceea ce prezintă valențele unui veritabil control judiciar de temeinicie, incompatibil cu structura recursului. Sub un ultim aspect criticat, recurenta a reiterat nemulțumirea supusă controlului judiciar anterior, referitoare la faptul că bunurile revendicate reprezintă parte componentă a infrastructurii proiectului E., iar dezafectarea acestora ar lipsi clădirea de alimentarea cu energie electrică și ar expune-o pe recurentă riscului aplicării unor sancțiuni de către Autoritatea de Management a POS CCE. Cu referire la aceste critici, similar raționamentului curții de apel, Înalta Curte reține caracterul nefondat, întrucât atare împrejurări nu prezintă valențele unui temei suficient și adecvat care să paralizeze demersul reclamantei de a obține în justiție recunoașterea și apărarea bunurilor deținute cu titlu, prin mijlocul specific care este acțiunea în revendicare. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că decizia recurată a fost pronunțată cu respectarea prevederilor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va respinge recursul, ca nefondat.