GOGICHAYEV v. RUSSIA

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 4313/05 de către Fedor GOGICHAYEV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 3 iulie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Christos Rozakis, Președintele, Anatoly Kovler, Khanlar Hajiyev, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și Søren Nielsen grefierul secțiunii, având în vedere cererea depusă la 17 decembrie 2004, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Fedor Uruzmagovich Gogichayev, este un național rus care s-a născut în 1969 și trăiește în Vladikavkaz. Guvernul contestat este reprezentat de dna V. Milinchuk, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a introdus o acțiune civilă împotriva Guvernului, încercând să recupereze valoarea monetară a unui bilet de promisiune de stat pentru achiziționarea unei mașini ruse. La 19 mai 2003, Curtea de district Ust-Yanskiy din Republica Sakha (Yakutiya) a constatat pentru reclamant și i-a acordat 138.967 ruble ruse (RUR). La 16 iunie 2003, Curtea Supremă a Republicii Sakha (Yakutiya) (denumită în continuare „Curtea Supremă”) a respins un recurs al Ministerului Finanțelor și a susținut hotărârea. La 19 august 2003, Curtea de District a prezentat Ministerului Finanțelor, dar hotărârea nu a fost pusă în aplicare. La 19 septembrie 2003, un judecător al Curții Supreme a respins o cerere de supraveghere depusă de Ministerul Finanțelor. La 16 octombrie 2003, Ministerul Finanțelor a reintrodus cererea de supraveghere în fața Presidiumului Curții Supreme. La 15 iulie 2004, Presidiumul Curții Supreme a anulat hotărârea din 19 mai 2003, astfel cum a fost confirmată la 16 iunie 2003, și a respins în întregime cererea reclamantului. În această hotărâre, Presidium a remarcat că instanțele nu au luat în considerare dispozițiile Programului de stat pentru răscumpărarea Notelor de Promitere din 2001 care au prelungit perioada de răscumpărare până la 31 decembrie 2004. În evaluarea Presidiumului, această nerespectare a constituit o încălcare substanțială a legii materiale care justifică reconsiderarea cazului. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolelor 6, 13 și 17 din Convenția și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la neexecutarea hotărârii în favoarea sa și la anularea ulterioară prin revizuire de supraveghere. 37 din Convenția care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să ia o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și urmeze cererea; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile în cauză, este necesar.” Curtea remarcă că, prin scrisoarea din 9 iulie 2007, observațiile guvernamentale au fost transmise reclamantului care a fost solicitat să prezinte observații împreună cu orice reclamație pentru satisfacție echitabilă în răspuns până la 7 În septembrie 2007 nu a fost primit niciun răspuns de la solicitant. Prin scrisorile din 8 octombrie 2007 și 26 martie 2008 trimise prin corespondență înregistrată, reclamantul a fost informat că perioada permisă pentru prezentarea observațiilor sale a expirat și că nu a fost solicitat prelungirea termenului. art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, care prevede că Curtea va dispune de un caz din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să urmeze cererea. Nu a fost primit niciun răspuns. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat că nu mai dorește să își continue cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție. Consideră că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune ca aceasta să continue examinarea plângerilor sale (art. 37 § 1 în amendă) ). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție și să se scoată cazul din lista cazurilor. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista cazurilor sale. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION

Application no. 4313/05

by Fedor GOGICHAYEV

against Russia

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 3 July 2008 as a Chamber composed of:

Christos Rozakis,

President,

Anatoly Kovler,

Khanlar Hajiyev,

Dean Spielmann,

Sverre Erik Jebens,

Giorgio Malinverni,

George Nicolaou,

judges,

and Søren Nielsen

,

Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 17 December 2004,

Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Fedor Uruzmagovich Gogichayev, is a Russian national who was born in 1969 and lives in Vladikavkaz. The respondent Government are represented by Mrs V. Milinchuk, Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant brought a civil action against the Government, seeking to recover the monetary value of a State promissory note for purchase of a Russian-made car.

On 19 May 2003 the Ust-Yanskiy District Court of the Sakha (Yakutiya) Republic found for the applicant and awarded him 138,967 Russian roubles (RUR).

On 16 June 2003 the Supreme Court of the Sakha (Yakutiya) Republic (hereinafter – “the Supreme Court”) rejected an appeal by the Ministry of Finance and upheld the judgment.

On 19 August 2003 the District Court submitted the writ of execution to the Ministry of Finance, but the judgment was not enforced.

On 19 September 2003 a judge of the Supreme Court rejected an application for supervisory review lodged by the Ministry of Finance.

On 16 October 2003 the Ministry of Finance re-introduced their application for supervisory review before the Presidium of the Supreme Court.

On 15 July 2004 the Presidium of the Supreme Court quashed the judgment of 19 May 2003, as upheld on 16 June 2003, and dismissed the applicant’s claim in full. In so deciding, the Presidium noted that the courts had failed to take into account the provisions of the 2001 State Programme for Redemption of Promissory Notes which had extended the period of redemption until 31 December 2004. In the Presidium’s assessment, that failure amounted to a substantial violation of the material law warranting re-consideration of the case.

COMPLAINTS

The applicant complained under Articles 6, 13 and 17 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 about non-enforcement of the judgment in his favour and its subsequent quashing by way of supervisory review.

THE LAW

The Court recalls Article

37 of the Convention which, in the relevant part, reads as follows:

“1. The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that

(a) the applicant does not intend to pursue his application;

...

However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”

The Court observes that, by letter of 9 July 2007, the Government’s observations were forwarded to the applicant who was requested to submit any observations together with any claims for just satisfaction in reply by 7

September 2007. No response was received from the applicant.

By letters of 8 October 2007 and 26 March 2008 sent by registered mail, the applicant was advised that the period allowed for submission of his comments had expired and that no extension of time had been requested. His attention was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which provides that the Court would strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that the applicant does not intend to pursue the application. No response has been received.

The Court considers that, in these circumstances, the applicant may be considered as no longer wishing to pursue his application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. It considers that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require it to continue the examination of his complaints (Article 37 § 1

in fine

). In view of the above, it is appropriate to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention and to strike the case out of the list of cases.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Søren Nielsen

Christos Rozakis

Registrar

President