Smirnova împotriva Rusiei

Prima secțiune decizia nr. 22442/05, de Tamara SMIRNOVA, împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 6 martie 2008 în calitate de Camera compusă de: Christos Rozakis, Președintele, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și grefierul secțiunii Søren Nielsen, având în vedere cererea depusă la 11 aprilie 2005, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și meritele cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dna Tamara Aleksandrovna Smirnova, este un național rus care s-a născut în 1947 și locuiește în satul Deputatskiy din Republica Yakutiya (Saha).

Guvernul contestat este reprezentat de dna V. Milinchuk, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a introdus o acțiune civilă împotriva Guvernului, încercând să recupereze valoarea monetară a unui bilet de promisiune de stat pentru achiziționarea unei mașini ruse. La 1 aprilie 2003, Curtea de district Ust-Yanskiy din Republica Sakha (Yakutiya) a constatat pentru reclamant și i-a acordat 138.967 ruble ruse („RUB”). La 30 aprilie 2003, Curtea Supremă a Republicii Sakha (Yakutiya) (denumită în continuare „Curtea Supremă”) a respins un recurs al Ministerului Finanțelor și a susținut hotărârea.

În iunie 2004, Ministerul Finanțelor a introdus o cerere de revizuire în fața Presidiumului Curții Supreme. La 14 octombrie 2004, Presidiumul Curții Supreme a anulat hotărârea din 1 aprilie 2003, astfel cum a fost confirmată la 30 aprilie 2003, și a respins în întregime cererea reclamantului. În această hotărâre, Presidium a remarcat că instanțele nu au luat în considerare dispozițiile Programului de stat pentru ieșirea depunerii de promițări din 2001 care au prelungit perioada de răscumpărare până la 31 decembrie 2004. În evaluarea Presidiumului, această nerespectare a constituit o încălcare substanțială a legii materiale care justifică reconsiderarea cazului. COMPLAINT Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 și al articolului 13 din Convenție că, prin anularea hotărârilor în favoarea ei, statul a refuzat să își îndeplinească obligațiile care rezultă din notă de promisiune.

Curtea reamintește art. 37 din Convenție, care, în partea relevantă, citește după cum urmează: „1. În orice etapă a procedurii, Curtea poate decide să ia o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că (a) reclamantul nu intenționează să-și urmeze cererea; ... Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile sale, este necesar.” Curtea remarcă că, prin scrisoarea din 25 iulie 2007, observațiile guvernamentale au fost transmise reclamantului care a fost solicitat să prezinte observații împreună cu orice reclamație pentru o just satisfacție în răspuns până la 26 În septembrie 2007 nu a fost primit niciun răspuns de la solicitant.

Prin scrisoarea din 6 noiembrie 2007 trimisă prin corespondență înregistrată, reclamantul a fost recomandat că perioada autorizată pentru prezentarea observațiilor sale a expirat și că nu a fost solicitat prelungirea timpului. art. 37 § 1 litera (a) din Convenție, care prevede că Curtea va ataca o procedură din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la concluzia că reclamantul nu intenționează să continue cererea. Reclamantul a primit scrisoarea la 5 decembrie 2007, dar nu a răspuns niciodată. Curtea consideră că, în aceste circumstanțe, reclamantul poate fi considerat că nu mai dorește să își urmărească cererea, în sensul articolului 37 § 1 litera (a) din Convenție.

În plus, consideră că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea plângerilor sale (art. 37 § 1 în amendă) ). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție și să se scoată cazul din lista cazurilor. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să pună în aplicare cererea din lista cazurilor sale. Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION Application no. 22442/05 by Tamara SMIRNOVA against Russia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 6 March 2008 as a Chamber composed of: Christos Rozakis, President, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judges, and Søren Nielsen , Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 11 April 2005, Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mrs Tamara Aleksandrovna Smirnova, is a Russian national who was born in 1947 and lives in the Deputatskiy village in the Yakutiya (Sakha) Republic.

The respondent Government are represented by Mrs V. Milinchuk, Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant brought a civil action against the Government, seeking to recover the monetary value of a State promissory note for purchase of a Russian-made car. On 1 April 2003 the Ust-Yanskiy District Court of the Sakha (Yakutiya) Republic found for the applicant and awarded her 138,967 Russian roubles (“RUB”). On 30 April 2003 the Supreme Court of the Sakha (Yakutiya) Republic (hereinafter – “the Supreme Court”) rejected an appeal by the Ministry of Finance and upheld the judgment.

In June 2004 the Ministry of Finance introduced an application for supervisory review before the Presidium of the Supreme Court. On 14 October 2004 the Presidium of the Supreme Court quashed the judgment of 1 April 2003, as upheld on 30 April 2003, and dismissed the applicant’s claim in full. In so deciding, the Presidium noted that the courts had failed to take into account the provisions of the 2001 State Programme for Redemption of Promissory Notes which had extended the period of redemption until 31 December 2004. In the Presidium’s assessment, that failure amounted to a substantial violation of the material law warranting re-consideration of the case. COMPLAINT The applicant complained under Article 1 of Protocol No. 1 and Article 13 of the Convention that, by quashing the judgments in her favour, the State refused to fulfil its obligations arising out of the promissory note.

THE LAW The Court recalls Article 37 of the Convention which, in the relevant part, reads as follows: “1. The Court may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that (a) the applicant does not intend to pursue his application; ... However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.” The Court observes that, by letter of 25 July 2007, the Government’s observations were forwarded to the applicant who was requested to submit any observations together with any claims for just satisfaction in reply by 26 September 2007. No response was received from the applicant.

By letter of 6 November 2007 sent by registered mail, the applicant was advised that the period allowed for submission of her observations had expired and that no extension of time had been requested. Her attention was drawn to Article 37 § 1 (a) of the Convention, which provides that the Court would strike a case out of its list of cases where the circumstances lead to the conclusion that the applicant does not intend to pursue the application. The applicant received the letter on 5 December 2007 but never replied. The Court considers that, in these circumstances, the applicant may be considered as no longer wishing to pursue her application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention.

Moreover, it considers that respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols does not require it to continue the examination of his complaints (Article 37 § 1 in fine ). In view of the above, it is appropriate to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention and to strike the case out of the list of cases. For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Søren Nielsen Christos Rozakis Registrar President