ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2155/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 3 decembrie 2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, validarea Dispoziției nr. 1304 din 6 iulie 2010 emisă de Primăria municipiului Timișoara, prin care se propune acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 1.852 mp situat în Timișoara, str. x și obligarea pârâtei, ca în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești pronunțate, să emită decizie de compensare prin punctele al căror cuantum se va stabilit prin raportul de expertiză evaluatoare imobiliară a cărei efectuare a solicitat-o în acord cu valoarea imobilului din grila notarială de la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, pentru terenul imposibil de restituit în natură.

2.1. Prin Sentința nr. 1371 din 13 iunie 2019, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

S-a constatat, în raport de expunerea de motive care a stat la adoptarea Legii nr. 111/2019, că rezidă obligația statului de a asigura tuturor cetățenilor dreptul la un proces echitabil și garantarea accesului la justiție.

Or, mergând pe ideea că toate cererile și contestațiile formulate, indiferent de locul situării imobilului, sunt date în competența Tribunalului București, cu toate că nici în forma anterioară adoptării Legii nr. 111/2019 aceasta competență nu era expres prevăzută în cuprinsul Legii nr. 165/2013 ci doar prin interpretarea art. 35 alin. (1), s-a apreciat că cerințele respectării dreptului fundamental privind accesul la justiție nu sunt respectate.

S-a mai reținut că întrucât prevederile Legii nr. 111/2019 sunt norme legale procesuale și totodată imperative sunt de imediată aplicare, fără a se putea reține o neretroactivitate a legii noi, pentru motive de unitate a situației juridice generale, așa cum se desprinde din însăși jurisprudența Curții Constituționale.

S-a arătat că în doctrină s-a apreciat că dacă dispozițiile legii sunt nu numai imperative ci și dictate de un interes general, de ordine publică, cum este cazul Legii nr. 111/2019, se impune aplicarea lor imediată, interesul judecării cauzei de către instanța astfel determinată fiind pe deplin justificat.

S-a mai avut în vedere, pe de altă parte, că norma procesuală prevăzută de Legea nr. 111/2019, având caracter de normă specială, este de imediată aplicare și cu prioritate față de norma generală (C. proc. civ.) fiind de natură a satisface, totodată și interesul care a generat edictarea sa.

2.2. Prin încheierea din 3 octombrie 2019, Tribunalul Timiș, secția I civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. A constatat ivit conflict negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

S-a reținut, prin prisma dispozițiilor art. 24 și art. 25 alin. (1) și (2) C. proc. civ., că acestea au în vedere normele procesuale ce vor fi adoptate ulterior intrării în vigoare a C. proc. civ., iar nu însăși aplicarea sa, deoarece pentru acestea din urmă sunt prevăzute norme tranzitorii speciale, cuprinse în Legea nr. 76/2012 privind punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010.

S-a constatat că regula este aceea că, dacă data înregistrării cererii de chemare în judecată se situează anterior datei intrării în vigoare a legii noi, aceasta nu se va aplica judecării cauzei respective, iar în ceea ce privește competența, procesele în curs de judecată la data schimbării competenței vor continua să fie judecate de acele instanțe, competente potrivit legii sub care au început.

Or, în speță, la data sesizării Tribunalului București, respectiv 3 decembrie 2018, competența teritorială revenea acestei instanțe în temeiul art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013, sediul pârâtei fiind în raza teritorială a respectivului tribunal, iar competența teritorială are un caracter exclusiv.

Chiar dacă ulterior sesizării instanței, prin Legea nr. 111/2019 a fost schimbată competența de soluționare a cererilor în raport de locul situării imobilului, prin prisma dispozițiilor art. 24 și 25 C. proc. civ., aceste prevederi urmează a se aplica proceselor începute după data intrării în vigoare a legii, respectiv 27 mai 2019.

II. Considerentele Înaltei Curți

Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul cererii deduse judecății, care a generat dezînvestirile reciproce ale instanțelor, îl reprezintă o acțiune formulată în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013.

Art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 165/2013 stipulează că în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, se constituie Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, care funcționează în subordinea Cancelariei Primului-ministru și are în competență validarea, respectiv invalidarea, în tot sau în parte, a deciziilor emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare a măsurilor compensatorii.

Potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării".

Aceste prevederi legale instituie o normă de competență absolută, ce atribuie tribunalului în a cărui rază teritorială se află sediul entității, competența de soluționare a contestațiilor împotriva deciziilor emise de aceasta cu respectarea dispozițiilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013.

Se reține faptul că art. 35 din Legea nr. 165/2013 a fost modificat prin Legea nr. 111/2019, astfel: deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

În cauză, desesizările reciproce ale celor două instanțe au fost generate de aplicarea dispozițiilor Legii nr. 111/209 proceselor inițiate anterior modificării Legii nr. 165/2013.

Se observă că această modificare legislativă a fost publicată în M. Of. nr. 418/28.05.2019.

Or, în speță, acțiunea introductivă de instanță a fost promovată la 3 decembrie 2018, astfel încât, în conformitate cu dispozițiile art. 24 C. proc. civ., rămân aplicabile prevederile Legii nr. 165/2013, în forma în vigoare la data demarării procesului.

Din interpretarea acestor dispoziții, rezultă că în privința litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013, legiuitorul a stabilit competența absolută în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității.

Noțiunea de "entitate" este explicitată de art. 3 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 165/2013, în sensul că au această semnificație următoarele structuri cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii: a) unitatea deținătoare, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, cu modificările și completările ulterioare, al O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 83/1999, republicată; b) entitatea învestită cu soluționarea notificării, în înțelesul Hotărârii Guvernului nr. 250/2007, cu modificările și completările ulterioare; c) comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orășenești și municipale constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; d) comisia județeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de Fond Funciar a Municipiului București, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase și comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România; f) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică; g) Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, înființată potrivit legii.

În speță, s-a solicitat instanței să dispună validarea de către Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor a dispoziției emisă de Primăria municipiului Timișoara și obligarea pârâtei la emiterea deciziei de compensare prin puncte pentru imobilul imposibil de restituit în natură.

Având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată rezultă cu evidență că, în cazul de față, entitatea la care se referă dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nu poate fi alta decât Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, în contradictoriu cu care s-a formulat cererea, motiv pentru care, în acord cu prevederile aceleiași norme legale, litigiul de față este de competența tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității.

Cum sediul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor se află în București, respectiv în raza teritorială a Tribunalului București, competența de soluționare a cauzei va fi stabilită în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 noiembrie 2019.

GGC - NN