ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3119/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 11 decembrie 2015, astfel cum a fost precizată la 26 ianuarie 2016, reclamanta Comuna Godeanu a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, suspendarea executării, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, și anularea Deciziei nr. 621/2016 de soluționare a contestației formulate și înregistrate la AFIR sub nr. x din 9 decembrie 2015 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare din 2 noiembrie 2015, privind proiectul pe Măsura 313 din Programul FEADR "Proiect integrat pentru promovarea turismului în Comuna Glodeanu și comunele limitrofe" cod contract x din 7 noiembrie 2011, beneficiar Comuna Glodeanu, județul Mehedinți, înregistrat la AFIR sub nr. x din 2 noiembrie 2015.

Prin Încheierea de ședință nr. 2 din 3 februarie 2016, cererea de suspendare a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Prin Sentința civilă nr. 371 din 14 septembrie 2016, Curtea de Apel Craiova a respins acțiunea în anulare formulată de reclamantă, ca nefondată.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta Comuna Godeanu a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, într-o primă teză a recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond în vederea lămuririi întregii stări de fapt, prin completarea probatoriului cu administrarea probei cu expertiză contabilă/fiscală. Într-o a doua teză a recursului, a solicitat casarea hotărârii și, pe fond, admiterea acțiunii și anularea actelor atacate.

3.1. Într-o primă critică, recurenta-reclamantă susține că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pentru care instanța de fond a respins cererea formulată la data de 14 septembrie 2016, cu privire la administrarea probei cu expertiză contabilă/fiscală și nu cuprinde motivele pentru care a fost respinsă nelegalitatea și netemeinicia actelor administrative contestate - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă invocă încălcarea disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și cele ale prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și examinarea efectivă a mijloacelor, argumentelor al elementelor de probă ale părților.

Se mai critică faptul că instanța de fond a preluat argumentele pârâtei fără a efectua o examinare proprie și echitabilă și nici nu a analizat proporționalitatea sancțiunii aplicate în raport de neregula constatată.

3.2. Cea de-a doua critică vizează încălcarea disp. art. 22 alin. (2) C. proc. civ., atunci când instanța de fond a respins probele solicitate de reclamanți - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea contestației administrative și, ulterior a acțiunii în anulare, recurenta-reclamantă a arătat că în condițiile în care executarea parțială a lucrărilor aferente proiectului de către SC A. SRL nu a condus la majorarea cheltuielilor efectuate, nu se poate reține că beneficiarul nu a acționat cu maximă diligență în executarea contactului de finanțare.

În dovedirea acestor împrejurări, s-a solicitat administrarea probei cu expertiză contabilă/fiscală, pentru a se identifica lucrările ce au făcut obiectul Contractului de lucrări nr. x din 7 noiembrie 2012, încheiat cu SC B. SRL și lucrările ce au făcut obiectul Contractului de lucrări nr. x din 8 noiembrie 2012 încheiat și între SC B. SRL și SC A. SRL, precum și valoarea acestor lucrări și prețul încasat de executant, pentru a se putea determina dacă încheierea celui de-al doilea contract de lucrări a condus la majorarea cheltuielilor efectuate de Comuna Godeanu.

3.3. Cea de-a treia critică vizează aplicarea greșită a disp. art. 2 alin. (1) lit. a) și art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, motiv de recurs încadrat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu referire la disp. art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, privind definiția neregulii, recurenta-reclamantă susține că în privința sa nu a fost identificată o faptă culpabilă concretă și o vinovăție determinată, avându-se în vedere că nu a avut cunoștință despre încheierea contractului de subcontractare, ci a fost doar încunoștințată despre efectuarea lucrărilor de instalații și arhitectură de către SC A. SRL, prin Notificarea nr. x din 5 februarie 2013.

Recurenta-reclamantă arată că nu a avut cunoștință de încheierea Contractului de lucrări nr. x din 7 noiembrie 2012, iar executantul SC B. SRL cunoștea că avea obligația de a prezenta toate contractele încheiate cu subcontractorii desemnați.

Stabilirea unei diligențe maxime în executarea contractului nu echivalează cu instituirea unei răspunderi obiective, trebuind să se facă dovada încălcării standardului de diligență instituit de clauzele contractuale.

În mod greșit a apreciat prima instanță, în sensul că restituirea sumei de 261.632,27 RON este proporțională cu gravitatea neregulii constatate, deoarece încheierea Contractului de lucrări nr. x din 8 noiembrie 2012 nu a condus la majorarea cheltuielilor efectuate de beneficiară, iar lucrările au fost executate în limitele de toleranță admise de standardele tehnice.

II. Decizia instanței de recurs

Analiza motivelor de casare.

În susținerea acestei critici, recurenta-reclamantă a invocat lipsa motivării referitoare la respingerea probei cu expertiză contabilă/fiscală, precum și la respingerea susținerilor ce vizau nelegalitatea și netemeinicia actelor administrative atacate.

Prin sentința atacată, în partea introductivă a actului, prima instanță a respins cererea reclamantei de administrare a probei cu expertiză, motivând că, în raport de criticile formulate și față de obiectul acțiunii, proba nu este utilă cauzei.

Ținându-se seama de disp. art. 255 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului, Înalta Curte constată că judecătorul fondului și-a motivat opțiunea de respingere a probei tocmai pe obligația impusă de prevederile legale citate, critica nefiind fondată.

Înalta Curte apreciază că este nefondată și critica ce vizează nemotivarea respingerii susținerii privind nelegalitatea și netemeinicia actelor administrative atacate, din cuprinsul sentinței rezultând că aceasta este amplu motivată, inclusiv cu privire la susținerile reclamantei ce s-au referit la neîndeplinirea condițiilor pentru antrenarea răspunderii administrative a beneficiarului, lipsa vinovăției, nemajorarea cheltuielilor efectuate de beneficiar, încălcarea principiului proporționalității, adică aspectele contestate și prin cererea de recurs.

Prima ipoteză, încălcarea disp. art. 22 alin. (2) C. proc. civ. ce privesc rolul judecătorului în aflarea adevărului nu este întrunită în cauză.

Recurenta-reclamantă consideră că prin respingerea probei cu expertiză contabilă/fiscală, judecătorul fondului nu a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului.

Or, prin actele administrative contestate, astfel cum arată și recurenta-reclamantă, i s-a imputat acesteia faptul că nu a acționat cu maximă diligență în executarea Contractului de finanțare nr. x din 7 noiembrie 2011; că lucrările aferente proiectului au fost subcontractate fără anunțarea autorității contractante, cu încălcarea prevederilor contractului, disp. art. 96 din H.G. nr. 925/2006 și a disp. art. 7 alin. (2) din H.G. nr. 224/2008.

În această situație, proba cu expertiză contabilă/fiscală care să identifice lucrările executate atât de societatea care a câștigat licitația, cât și de subcontractant nu este utilă cauzei, lucrările nu au fost contestate de nicio parte din dosar.

De asemenea, valoarea celor două contracte și prețul încasat de executant se regăsesc în actele emise în acest scop, necontestate, iar faptul că situația subcontractării lucrării nu a condus la majorarea cheltuielilor efectuate de recurenta-reclamantă nu are legătură cu neregula imputată.

Cea de-a doua ipoteză supusă analizei, încălcarea disp. art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, de către prima instanță, respectiv aplicarea greșită a acestora, în raport de inexistența vinovăției la săvârșirea abaterii.

Susținerea este nefondată, din Notificarea nr. x din 4 februarie 2013, SC B. SRL a încunoștințat recurenta-reclamantă că "la executarea Contractului de lucrări nr. x din 7 noiembrie 2012 se va folosi în calitate de prestator de servicii firma SC A. SRL cu sediul pe raza satului Păunești, care va executa lucrări de instalații și arhitectură".

Ceea ce i s-a reproșat recurentei-reclamante este readucerea la cunoștința intimatei-pârâte a acestei notificări și nu faptul că beneficiarul nu a cunoscut despre încheierea subcontractării, în data de 8 noiembrie 2012.

Mai mult, recurenta-reclamantă, în calitatea sa de entitate responsabilă de modul în care executantul își îndeplinește obligațiile, la data primirii notificării și întrucât lucrările nu erau executate, avea la rândul său obligația stipulată în contract să ia toate măsurile corective necesare.

Una dintre acestea se referă tocmai la încunoștințarea intimatei-pârâte despre existența notificării, omisiunea rezultând din inacțiunea beneficiarului, ceea ce denotă și existența vinovăției la săvârșirea abaterii.

Ultima ipoteză invocată - aplicarea greșită a disp. art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, care se referă la adoptarea unor măsuri administrative adecvate, necesare, corespunzătoare scopului urmărit și proporționale cu gravitatea abuzului este, de asemenea, nefondată.

Lipsa de proporționalitate a măsurii este văzută de recurenta-reclamantă prin prisma inexistenței majorării cheltuielilor datorate executării unor părți din lucrări de către subcontractorul nedeclarat SC A. SRL

Cum deja s-a afirmat mai sus, lipsa unor cheltuieli suplimentare nu influențează existența abaterii și a vinovăției ce au drept consecință efectuare a unor cheltuieli neeligibile, a căror valoare decontată deja de intimata-recurentă, se impune a fi recuperată.

Suma în discuție reprezintă chiar c/valoarea lucrărilor efectuate de SC A. SRL și nu privește întregul contract de finanțare ori lucrările societății care a câștigat licitația, SC B. SRL, astfel că măsura este proporțională cu scopul urmărit, cheltuiala a adus atingere bugetelor UE și statului român, prejudiciul putând să fie și potențial, în raport cu prevederile Regulamentului 1083/2006, art. 2 pct. 7 și cele ale legislației naționale - art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Față de acestea, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Comuna Godeanu împotriva Sentinței nr. 371 din 14 septembrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 iunie 2019.

GGC - CP