ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 830/2020

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia la 10 iulie 2019, sub nr. x/2019, petentul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, contestație la executare împotriva titlului executoriu reprezentat de decizia de impunere nr. x din 13 aprilie 2019, referitoare la obligațiile fiscale accesorii, constând în dobânzi și penalități de întârziere, în baza căruia s-a început executarea silită împotriva sa, pentru suma de 16.876 RON, precum și împotriva executării silite însăși.

În drept, a invocat dispozițiile art. 711 și următ. C. proc. civ.

Prin încheierea din 7 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Judecătoria Slobozia a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Slobozia a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 129 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică sau privată, cea de ordine publică circumscriindu-se cazurilor încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, ale încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, precum și încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, în toate celelalte cazuri necompetența fiind de ordine privată.

De asemenea, a constatat că art. 126 alin. (2) din același act normativ prevede că "părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competență este exclusivă."

Totodată, a reținut că dispozițiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ. stipulează că "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."

Analizând cererea dedusă judecății, precum și decizia de impunere anexată acesteia, a cărei anulare o solicită petentul, Judecătoria Slobozia a constatat că domiciliul contestatorului este în orașul Predeal, jud. Brașov.

În aceste condiții, a apreciat că, din punct de vedere teritorial, prin raportare la obiectul cauzei și la domiciliul contestatorului, Judecătoria Brașov este competentă să soluționeze cauza.

La 30 ianuarie 2020, intimata a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția necompetenței materiale, excepția tardivității formulării contestației la executare și excepția inadmisibilității cererii; pe fond, a solicitat respingerea contestației la executare, ca neîntemeiată.

Prin cererea precizatoare depusă la 25 februarie 2020, contestatorul a arătat că a formulat contestație atât împotriva deciziilor de impunere nr. x/27.09.2017 și y/13.04.2019, precum și contestație împotriva executării silite însăși, solicitând anularea somațiilor și titlurilor executorii nr. x/27.11.2017, nr. x/10.04.2018, nr. x/09.07.2018, nr. x/10.08.2018, nr. x/10.10.2018 și nr. x/28.01.2019, a adresei privind înființarea popririi nr. x/24.06.2019, anularea tuturor actelor de executare silită, încetarea executării silite, precum și întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare.

La termenul de judecată din 26 februarie 2020, Judecătoria Brașov a calificat excepția necompetenței materiale, invocată de intimată, ca fiind excepția necompetenței teritoriale.

La același termen de judecată, Judecătoria Brașov a disjuns capetele de cerere privind contestația formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/27.09.2017 și a deciziilor referitoare la obligațiile fiscale accesorii.

Prin sentința nr. 1484 din 11 martie 2020, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița, și a declinat competența de soluționare a contestației la executare în favoarea Judecătoriei Slobozia. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Brașov a constatat că, potrivit dispozițiilor art. 260 alin. (4) din Legea nr. 207/2015, contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență; conform art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Judecătoria Brașov a reținut că, față de contestator, s-au emis titlurile executorii nr. x/27.11.2017, nr. x/10.04.2018, nr. x/09.07.2018, nr. x/10.08.2018, nr. x/10.10.2018, nr. x/28.01.2019 și somațiile nr. x/27.11.2017, nr. x/10.04.2018, nr. x/09.07.2018, nr. x/10.08.2018, nr. x/10.10.2018, nr. x/28.01.2019, precum și adresa de înființare a popririi nr. x/24.06.2019.

Întrucât contestația la executare este îndreptată împotriva executării silite însăși și a tuturor actelor de executare, solicitându-se desființarea acestor acte, Judecătoria Brașov a apreciat că aparține instanței de executare în raza căreia s-a început executarea, respectiv Judecătoriei Slobozia, competența de soluționare a cauzei, domiciliul contestatorului aflându-se la acest moment, în Slobozia, str. x, jud. Ialomița, astfel cum rezultă din verificările efectuate în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Slobozia la 10 iulie 2019, petentul A. a formulat, în contradictoriu cu intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, în reprezentarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Ialomița, contestație la executare împotriva titlului executoriu reprezentat de decizia de impunere nr. x din 13 aprilie 2019, referitoare la obligațiile fiscale accesorii, constând în dobânzi și penalități de întârziere, în baza căruia s-a început executarea silită împotriva sa pentru suma de 16.876 RON, precum și împotriva executării silite însăși.

Prin cererea precizatoare depusă la 25 februarie 2020, contestatorul a arătat că a formulat contestație atât împotriva deciziilor de impunere nr. x/27.09.2017 și y/13.04.2019, precum și contestație împotriva executării silite însăși, solicitând anularea somațiilor și titlurilor executorii nr. x/27.11.2017, nr. x/10.04.2018, nr. x/09.07.2018, nr. x/10.08.2018, nr. x/10.10.2018 și nr. x/28.01.2019, a adresei privind înființarea popririi nr. x/24.06.2019, anularea tuturor actelor de executare silită, încetarea executării silite precum și întoarcerea executării silite prin restabilirea situației anterioare.

Potrivit dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., "contestația se introduce la instanța de executare."

Dispozițiile art. 651 alin. (1) din același act normativ prevăd că "Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

În cauză, executarea silită a petentului a fost declanșată prin emiterea titlului de creanță reprezentat de decizia de impunere privind impozitul pe venit și CASS nr. 402384 - 1 din 27 septembrie 2017, emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița - Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Fizice.

Potrivit adresei de înaintare a titlului de creanță către debitorul A., emisă de creditoare, decizia de impunere, la care a fost anexat raportul de inspecție fiscală nr. x din 26 septembrie 2017, care a stat la baza eliberării actelor administrativ-fiscale întocmite de organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița - Serviciul Inspecție Fiscală Persoane Fizice, a fost comunicată acestuia la 20 octombrie 2017, la domiciliul fiscal din Slobozia, str. x, jud. Ialomița.

Conform dispozițiilor art. 31 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal central, prin domiciliu fiscal se înțelege, lit. a), "pentru persoanele fizice, adresa unde își au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu".

Alin. (1) teza I al aceluiași articol stipulează că, "Prin adresa unde locuiesc efectiv, în sensul alin. (1) lit. a), se înțelege adresa locuinței pe care o persoană o folosește în mod continuu peste 183 de zile într-un an calendaristic, întreruperile de până la 30 de zile nefiind luate în considerare."

Înalta Curte constată că, în urma verificărilor efectuate de Judecătoria Brașov la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, a rezultat că, în perioada 15 februarie 2012 - 3 ianuarie 2019, contestatorul A. a domiciliat în jud. Ialomița, localitate aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Slobozia.

Față de această împrejurare, Înalta Curte constată că instanța de executare, în sensul prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., este instanța unde debitorul A. domicilia la data declanșării executării silite, iar această instanță rămâne învestită, ca instanță de executare, chiar dacă ulterior debitorul și-a schimbat domiciliu.

Astfel, în aplicarea dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) Cod din același act normativ, se constată că aparține Judecătoriei Slobozia competența de soluționare a contestației la executare formulate.

Pe cale de consecință, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 2 aprilie 2020.