ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 299/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, la data de 13 aprilie 2018, reclamantele A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F., G., H., să se constate că după defunctul I., decedat la data de 13 februarie 1967, cu ultimul domiciliu în jud. Cluj, reclamanta A. are calitatea de succesor cu titlu universal, în cotă de 5/16 parte, reclamanta B. are calitatea de succesor cu titlu universal, în cotă de 1/16 parte, pârâta G. are calitatea de succesor cu titlu universal, în cotă de 1/16 parte, iar pârâta H. are calitatea de succesor cu titlu universal, în cotă de 1/16 parte, cu obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința nr. 478/F/26 octombrie 2018, Tribunalul Cluj, secția civilă, a respins excepția lipsei de interes invocată de pârâții C., E., D. și F. prin întâmpinare; a admis acțiunea reclamantelor; a constatat că reclamanta A. are calitatea de succesor cu titlu universal, în cotă de 5/16 a parte, după defunctul I., decedat la data de 13.02.1967, cu ultimul domiciliu în jud. Cluj; a constatat că reclamanta B. are calitatea de succesor cu titlu universal, în cotă de 1/16 a parte, după defunctul I., decedat la data de 13.02.1967, cu ultimul domiciliu în jud. Cluj; a constatat că pârâta G. are calitatea de succesor cu titlu universal, în cotă de 1/16 a parte, după defunctul I., decedat la data de 13.02.1967, cu ultimul domiciliu în jud. Cluj; a constatat că pârâta H. are calitatea de succesor cu titlu universal, în cotă de 1/16 a parte, după defunctul I., decedat la data de 13.02.1967, cu ultimul domiciliu în jud. Cluj; a obligat pârâții C., E., D. și F., în solidar, la plata, în favoarea reclamantei A., a sumei de 2142 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentate de onorariu avocațial.

Prin Decizia nr. 73/A/11 aprilie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis apelul declarat de pârâții C., E., D. și F. împotriva Sentinței civile nr. 478/F din 26 octombrie 2018 a Tribunalului Cluj; a admis excepția lipsei de interes; a respins acțiunea civilă formulată de reclamantele A. și B. în contradictoriu cu pârâții C., E., D., F., G. și H., având ca obiect constatarea calității de moștenitor după defunctul I., ca fiind formulată de persoane lipsite de interes; a respins cererea apelanților de obligare a intimatelor reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. reclamantele A., B., formulând următoarele critici:

- Hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 33, art. 430 C. proc. civ. și a celor cuprinse la art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001;

- Interesul a devenit actual în ceea ce privește obiectul prezentului litigiu doar la momentul în care s-a pronunțat Decizia nr. 93/R/2016, de către Curtea de Apel Cluj, în Dosarul nr. x/2012, prin care s-a dispus anularea certificatului de calitate moștenitor nr. 5/20 noiembrie 2001, având în vedere că respectivul certificat stabilea calitatea de moștenitor a intimaților pârâți de rând 1 - 4, recurentele fiind excluse de la moștenire;

- Așa cum corect a reținut prima instanță, hotărârea menționată are autoritate de lucru judecat în modalitatea reglementată de art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ. în ceea ce privește dispozitivul precum și considerentele pe care se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă;

- În raport de dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul legii speciale, astfel încât nu se pot reține considerentele instanței de apel potrivit cărora acceptarea moștenirii este condiționată de admiterea cererii de restituire;

- Incidența Legii nr. 10/2001, în general, și a prevederilor art. 4, în special, nu exclud aplicarea prevederilor dreptului comun în materie de moștenire, cât timp există și alte demersuri juridice pe care le-ar putea efectua în viitor în măsura în care li s-ar recunoaște calitatea de moștenitoare ale defunctului I..

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 20 noiembrie 2019, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamantele A. și B. împotriva Deciziei nr. 73/A din 11 aprilie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, și a fixat termen de judecată în ședință publică, cu citare părți, la data de 29 ianuarie 2020.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente:

În drept, norma de drept specială este aceea care derogă de la norma generală, de drept comun, și ea se aplică cu prioritate ori de câte ori ne găsim în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale.

Norma de drept specială este de strictă interpretare și nu poate fi aplicată, prin analogie, la situații care nu se încadrează în prevederile sale, care rămân guvernate de normele generale.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 10 C. civ. potrivit cărora: "Legile care derogă de la o dispoziție generală (...) se aplică numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege".

Ca atare, în ceea ce privește invocarea normei de drept speciale, părțile justifică un interes legitim și actual, în înțelesul dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., doar în acele cazuri în care raportul juridic dedus judecății cade sub incidența respectivei norme speciale, și nu în general, în orice alte situații, întrucât astfel s-ar înlătura aplicarea normelor generale.

În consecință, părțile care au pierdut beneficiul invocării normei de drept speciale nu pot pretinde, ulterior, valorificarea efectelor respectivei norme de drept speciale în cadrul procedurilor de drept comun, prin înlăturarea de aplicare a normelor generale, întrucât acest fapt nu este permis.

În materia acceptării succesiunii, norma de drept prevăzută de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 este o normă specială care derogă de la normele generale din materie de succesiuni (prevăzute de art. 685 și urm. C. civ.).

Norma specială menționată a fost edictată în favoarea succesibililor care nu au acceptat succesiunea autorilor lor, aceștia fiind repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii prin formularea, în calitate de persoane îndreptățite, în accepțiunea dată acestei sintagme de legea specială, a unei cereri de restituire a imobilului de care autorul lor a fost deposedat în mod abuziv de statul comunist.

Astfel, prin derogare de la normele generale, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 prevede următoarele: Succesibilii care, după data de 6 martie 1945, nu au acceptat moștenirea sunt repuși de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru bunurile care fac obiectul prezentei legi. Cererea de restituire are valoare de acceptare a succesiunii pentru bunurile a căror restituire se solicită în temeiul prezentei legi.) este o normă de drept specială.

Fiind o normă specială, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 se aplică în cadrul procedurilor administrative și judiciare prevăzute de legea specială și poate fi invocată exclusiv cu scopul pentru care a fost edictată, acela de a obține de către succesibilul care a formulat cerere (având și valoare de acceptare a succesiunii) restituirea bunului/bunurilor de care autorul său a fost deposedat de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Cât privește constatările dintr-o hotărâre definitivă prin care unui astfel de succesibil i s-a recunoscut legitimare procesuală activă în considerarea calității de persoană îndreptățită, calitate invocată în cadrul procedurilor administrative și judiciare prevăzute de legea specială și în aplicarea normei speciale prevăzute de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, acestea se pot opune cu autoritate de lucru judecat, în condițiile art. 430 C. proc. civ., cât timp succesibilul dovedește că deține această calitate care îi conferă dreptul de a invoca beneficiul statuat prin norma specială (anume, repunerea de drept în termenul de acceptare a succesiunii).

Când, în urma finalizării procedurilor judiciare prevăzute de legea specială, succesibilului beneficiar al normei speciale prevăzute de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 nu i-a fost confirmată calitatea de persoană îndreptățită, constatările din hotărârile judecătorești definitive prin care se recunoștea succesibilului legitimare procesuală activă în considerarea acestei calități, existentă la acel moment, nu se mai pot opune cu autoritate de lucru judecat în alte procese, întrucât nu mai subzistă temeiurile care le-au fundamentat.

În speță, se constată că defunctul I. a decedat la data de 13 februarie 1967, cu ultimul domiciliu în jud. Cluj, iar reclamantele nu au probat efectuarea de acte de acceptare a succesiunii defunctului la data deschiderii succesiunii și nici obținerea recunoașterii calității de moștenitoare ale defunctului, conform normelor de drept comun din materia succesiunilor ori a normelor speciale prevăzute de dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Cât privește imobilul situat în str. x, preluat de stat din patrimoniul defunctului I., declanșând procedurile speciale prevăzute de Legea nr. 10/2001, reclamantele au beneficiat în baza dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 de repunerea de drept în termenul de acceptare a succesiunii defunctului menționat, cererea de restituire formulată de acestea potrivit legii speciale având valoare de acceptare a succesiunii pentru imobilul menționat.

Cererea de restituire și-a păstrat această valoare, de act de acceptare a succesiunii, astfel cum corect a reținut instanța de apel, pe tot parcursul procedurilor administrative și judiciare prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Procedurile administrative și jurisdicționale prevăzute de legea specială au fost însă finalizate prin pronunțarea Sentinței civile nr. 200/2016 a Tribunalului Cluj, rămasă irevocabilă, hotărâre prin care s-a constatat perimarea plângerii îndreptate împotriva dispoziției de respingere nr. 2581/6 iunie 2002 a Primarului municipiului Cluj, prin care reclamantelor le-a fost respinsă notificarea de restituire în natură referitoare la imobilul situat în str. x, unicul bun aflat în patrimoniul succesoral al defunctului I., conform constatărilor instanței de apel.

Rezultă că reclamantele nu au obținut în cadrul legii speciale recunoașterea calității de persoane îndreptățite la restituirea în natură sau la măsuri reparatorii pentru imobilul mai sus arătat, prin recunoașterea calității lor de succesibili acceptanți ai moștenirii defunctului I., în aplicarea normei speciale prevăzute de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Așa fiind, în mod corect instanța de apel a statuat că reclamantele nu pot pretinde pe calea dreptului comun recunoașterea calității de moștenitoare a defunctului I. în aplicarea normei speciale a cărei valorificare, în cadrul procedurii speciale, nu a fost fructificată.

Aceasta, întrucât, prin respingerea definitivă a notificării formulate în procedura Legii nr. 10/2001, reclamantele au pierdut beneficiul repunerii de drept în termenul de acceptare a succesiunii defunctului I. recunoscut în considerarea valenței date prin dispozițiile art. 4 alin. (3) cererii de restituire, aceea de act de acceptare a succesiunii.

Pentru același considerent, al pierderii beneficiului statuat prin dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, reclamanta A. nu poate invoca, ca având autoritate de lucru judecat, constatările din Decizia nr. 93//R/10 martie 2016 a Curții de Apel Cluj, relative la recunoașterea legitimității sale procesuale active în acțiunea în constatarea nulității certificatului de calitate nr. x/2001 eliberat de BNP J.. Aceasta, întrucât, această recunoaștere s-a realizat, astfel cum a statuat instanța de apel, în considerarea calității sale de persoană îndreptățită în procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, la acel moment aflată în derulare pe rolul instanțelor de judecată, procedură în cadrul căreia reclamanta beneficia de repunerea de drept în termenul de acceptare a succesiunii defunctului I., în considerarea normei speciale.

În concluzie, instanța de apel a apreciat în mod corect că reclamantele nu justifică existența unui interes legitim și actual în formularea acțiunii în constatare deduse judecății cât timp acestea nu au valorificat beneficiul recunoscut prin norma specială conținută de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 în cadrul procedurii speciale, și, respectiv, cât timp în cadrul prezentei proceduri de drept comun nu pot invoca incidența normei speciale menționate, ci doar normele generale, a căror aplicare însă nu o pretind.

Concluzia se impune și în raport de apărarea potrivit căreia o atare constatare le-ar fi conferit posibilitatea de a declanșa, în viitor, noi demersuri judiciare în scopul obținerii recunoașterii calității de persoane îndreptățite la măsurile reparatorii prevăzute de legea specială cu privire la imobilul situat în str. x.

Această apărare pune în evidență existența unui interes viitor și incert și nu a unui interes actual. Un atare interes putea fi dovedit în procesul pendinte, astfel cum corect a reținut instanța de apel, prin formularea unei pretenții distincte care să dovedească acest fapt, nefiind de admis ca acesta să fie justificat doar prin trimitere la posibile demersuri judiciare viitoare.

De altminteri, întrucât atât calitatea de succesibili acceptanți ai moștenirii unei persoane, cât și interesul, ca și condiție de exercițiu a acțiunii civile, se analizează de instanțele de judecată în fiecare proces în concret, în raport de obiectul pretențiilor deduse judecății și de conținutul normelor de drept pe care acestea se fundamentează, generale sau speciale, reclamantele au posibilitatea dovedirii acestor aspecte în demersurile judiciare pe care intenționează să le declanșeze.

Pentru considerentele arătate, constatând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantele A., B., ambele domiciliate în Cluj-Napoca, județul Cluj, cu domiciliul procesual ales la sediul Cabinetului de Avocat K., în Cluj-Napoca, județul Cluj împotriva Deciziei nr. 73/A/11.04.2019 a Curții de Apel Cluj, secția I civilă, în contradictoriu cu intimații-pârâți C., cu domiciliul în Cluj-Napoca, județul Cluj, D., cu domiciliul în Cluj-Napoca, județul Cluj, E., cu domiciliul în Cluj-Napoca, județul Cluj, F., cu domiciliul în Cluj-Napoca, județul Cluj, G., cu domiciliul în Cluj-Napoca, județul Cluj, H., cu domiciliul în Cluj-Napoca, județul Cluj.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 februarie 2020.

GGC - GV