ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1594/2020

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 21 iunie 2016, sub nr. x/2016, reclamanții A., B., C., D. au solicitat, în contradictoriu cu intervenientul E. și pârâta F., obligarea la plata despăgubirilor pentru prejudiciul suferit urmare decesului numitului G., astfel: pentru soția victimei, A., suma de 6.664,26 RON, cu titlu de daune materiale și suma de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale; pentru fiul minor, B., suma de 1.000.000 RON, daune morale; pentru fratele victimei, C., suma de 300.000 RON, daune morale; pentru mătușa victimei, D., suma de 500.000 RON, daune morale.

La 20 iulie 2016, reclamanții au precizat cererea de chemare în judecată, arătând, sub aspectul daunelor materiale și a valorii acestora, că cheltuielile efectuate cu înmormântarea și pomenirile sunt în cuantum de 6.664,26 RON.

Prin Sentința nr. 877 din 19 iunie 2017, Tribunalului București, secția a V-a civilă, a admis în parte cererea formulată de reclamanții A., B., prin reprezentant legal A., și C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii și cu intervenientul E.

L-a obligat pe pârâtul Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii la plata următoarelor sume: către reclamantul B., 70.000 RON, cu titlu de daune morale; către reclamanta A., 20.000 RON, reprezentând daune morale și 6.664,26 RON, daune materiale; către reclamantul C., 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

A respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta D. A respins, ca neîntemeiată, cererea intervenientului E. privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Decizia nr. 850 din 10 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondate, apelurile formulate în cauză.

Împotriva Deciziei nr. 850 din 10 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, au declarat recurs pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii, la 26 august 2018 (data depunerii la oficiul poștal) și reclamanții B., A., C. și D., la 20 septembrie 2019 (data depunerii la serviciul de curierat rapid).

5.1 În cuprinsul cererii de recurs, reclamanții au susținut că hotărârea recurată este nelegală, instanța de apel pronunțând o soluție greșită, atât sub aspectul nemotivării și expunerii unor motive contradictorii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), cât și din perspectiva neaplicării legii în spiritul ei (art. 488 alin. (1) pct. 8 din același act normativ).

Deși a primit raționamentul expus în cuprinsul acțiunii cu privire la legăturile personale ale reclamanților cu victima decedată și prejudiciul încercat de aceștia, raportându-se la unicul criteriu considerat "obiectiv" - jurisprudența - instanța de apel a apreciat că sumele acordate cu titlu de despăgubire se circumscriu jurisprudenței în materie.

Fără o argumentație clară și concretă asupra fundamentului prejudiciului, raportată la normele legale incidente, dar și la un criteriu ce nu poate fi considerat determinant, instanța de apel a menținut soluția instanței de fond, motivarea fiind lacunară, necuprinzând argumentele pe care se sprijină.

Recurenții-reclamanți au mai susținut că instanța de apel nu a făcut o evaluare proprie asupra situației de fapt deduse judecății, însușindu-și opiniile instanței de fond, prin simple precizări, fără o motivare corespunzătoare, în raport de probele administrate în cauză. Prin neanalizarea materialului probatoriu și prin lipsa de expunere a unor considerente proprii din care să rezulte motivul pentru care a înlăturat cererile și susținerile reclamanților, instanța de apel a încălcat prevederile art. 476 C. proc. civ., care reglementează caracterul devolutiv al căii de atac a apelului.

Or, motivarea hotărârii trebuie să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv. În cauză, instanța de apel nu a procedat la o evaluare individuală, pentru fiecare reclamant, a prejudiciului moral suferit, limitându-se să menționeze că sumele acordate se încadrează în jurisprudența națională.

Astfel, instanța de apel a considerat că singurul criteriu obiectiv ce poate fi luat în considerare la stabilirea sumelor cu titlu de despăgubiri este jurisprudența, deși aceasta nu reprezintă, în sistemul nostru judiciar, izvor de drept.

Referitor la hotărârea recurată, recurenții-reclamanți au afirmat că a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa I a Ordinului CSA nr. 14/2011. Prin respingerea apelului reclamanților și menținerea sumelor stabilite de instanța de fond, cu titlu de daune morale, instanța de apel a ignorat jurisprudența similară din România, fiind necesar ca despăgubirile să fie stabilite într-un cuantum raportat la împrejurările concrete ale cauzei, în funcție de intensitatea și durata suferințelor psihice.

Or, din probele administrate a reieșit că pierderea suferită de recurenta-reclamantă a fost percepută într-un mod amplificat față de restul familiei. Pe de altă parte, instanța de apel nu a reținut aspectele relevante cu privire la modul în care viața reclamantului B. a fost afectată de decesul victimei, deși acestea au fost precizate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, fiind confirmate de martorii audiați. Soluționarea cererii acestei părți a fost vădit disproporționată față de prejudiciul încercat.

Recurenții-reclamanți au învederat că principiul statuării în echitate asupra despăgubirilor acordate victimei, în raport de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte, se degajă și din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care este obligatorie pentru instanțe.

5.2 Prin cererea de recurs formulată, pârâtul a arătat că statuarea Curții de Apel, în sensul că despăgubirile pretinse de reclamanți au fost reduse drastic de instanță, este contrară normelor de drept aplicabile în materia asigurărilor de răspundere civilă.

Aceasta întrucât, la stabilirea despăgubirilor, instanțele trebuie să se raporteze la situația de fapt, la circumstanțele producerii accidentului, la culpa celor implicați și la jurisprudența din România, iar nu la sumele pretinse de reclamanți.

În ceea ce privește determinarea cuantumului daunelor morale, trebuie să se aibă în vedere principiul general de acordare a acestora, respectiv realizarea unei reparații echitabile în raport cu prejudiciul afectiv cauzat reclamanților, în raport de prejudiciul concret adus condițiilor acestora de viață, ținându-se cont de legea română și jurisprudența din România.

Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor prevederi legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, prin aplicarea criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, pe plan fizic, psihic și afectiv, importanța valorilor lezate, măsura atingerii acestora, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării etc.

Cu toate că, atât Tribunalul, cât și Curtea, au avut în vedere circumstanțele producerii accidentului, la momentul aprecierii despăgubirilor cuvenite reclamantului B., instanțele nu s-au raportat la adevărata situație de fapt și nu au luat în considerare cupla victimei în producerea accidentului.

Or, instanța trebuie să țină cont, la individualizarea daunelor morale, de diferența între calitatea de asigurător a unei societăți de asigurare și cea de garant a Fondului. Scopul Fondului este de a oferi protecție imediată persoanei prejudiciate, garantând plata pe care o datorează partea responsabilă, iar nu de a prelua răspunderea acesteia, ca în cazul unui asigurător

Aceasta întrucât între partea responsabilă și pârât nu există raport contractual, legea stabilind o obligație de garanție în sarcina Fondului, în scopul protejării persoanelor prejudiciate. Fondul, ulterior achitării despăgubirilor către părțile prejudiciate, este obligat să recupereze paguba de la persoana responsabilă de crearea prejudiciului, conform art. 13 din Ordinul nr. 1/2008.

Recurentul-pârât a solicitat ca, la aprecierea cuantumului daunelor morale, să se aibă în vedere caracterul compensatoriu al acestora, iar nu cel punitiv.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 și următ. C. proc. civ. și pe cele ale Ordinului CSA nr. 14/2011.

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția Fondul pentru Protecția Victimelor Străzii a depus întâmpinare la recursul formulat de reclamanți, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Reclamanții nu au depus întâmpinare la recursul declarat de pârât.

Prin raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) C. proc. civ., s-a apreciat că recursurile sunt admisibile în principiu, față de dispozițiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ. și de cuantumul despăgubirilor solicitate de reclamanți.

Prin încheierea din camera de consiliu din 2 iulie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursurile.

Examinând recursul reclamanților, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

O primă critică de nelegalitate formulată în recurs de reclamanți, subsumată dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează, în esență, lipsa unei argumentații clare și concrete a fundamentului prejudiciului prin raportare la un criteriu ce nu poate fi considerat determinant - jurisprudența în materie - aspect ce a condus la menținerea cuantumului derizoriu al despăgubirilor acordate de instanța de fond.

Raportat la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., din examinarea modului în care instanța de apel a analizat apelul reclamanților, Înalta Curte constată, contrar susținerilor acestora, că hotărârea atacată respectă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., referitoare la expunerea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, astfel că nu se poate reține o nemotivare sau o motivare necorespunzătoare a acesteia.

Astfel, examinând critica ce a vizat cuantumul despăgubirilor stabilite de instanța de fond, Curtea a arătat, în considerentele deciziei, că nu se impune majorarea acestora, întrucât, din situația de fapt dedusă judecății, atestată prin mijloacele de probă administrate la fond și în apel, a rezultat culpa victimei în producerea prejudiciului, acesta asumându-și consecințele nefaste ale accidentului, urcându-se într-un autoturism condus de o persoană aflată în vizibilă stare de ebrietate.

Curtea a reținut, de asemenea, că acest aspect constituie temei al reducerii cuantumului despăgubirilor, reținut ca atare de către prima instanță și valorificat corespunzător, în raport cu jurisprudența în materie, întrucât, prin faptul că a cunoscut că a urcat în mașina unei persoane care consumase băuturi alcoolice, victima și-a asumat riscul producerii accidentului, în sarcina sa fiind reținută o parte a culpei în crearea prejudiciului, constând în suferința rudelor sale. Ca atare, a constatat incidența dispozițiilor art. 1371 C. civ., deoarece, deși ar fi putut să evite consecințele faptei ilicite, victima a contribuit la cauzarea prejudiciului.

Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, se constată că instanța de apel a făcut o evaluare proprie a situației de fapt deduse judecății, argumentând judicios motivul pentru care nu a procedat la majorarea daunelor acordate de instanța de fond, în cuprinsul deciziei recurate regăsindu-se toate aspectele invocate de aceștia în cererea de apel, care au fost examinate, aspect ce se desprinde din expunerea raționamentului pe care se fundamentează soluția adoptată.

Astfel, considerentele hotărârii atacate se circumscriu obligației legale de motivare, prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., chiar dacă instanța de apel a răspuns, prin argumente comune, criticilor referitoare la stabilirea cuantumului daunelor morale criticate în apel de toți apelanții.

Înalta Curte subliniază că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, chiar dacă art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor și a Libertăților Fundamentale ale Omului impune instanțelor naționale să își motiveze hotărârile, această obligație nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real chestiunile supuse spre judecată, instanței revenindu-i obligația de motivare a hotărârii judecătorești, aspect ce presupune expunerea argumentelor care, prin conținutul lor, influențează soluția.

Față de aceste considerente, se constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motivarea hotărârii recurate permițând verificarea conformității acesteia cu susținerile părților.

Cât privește critica recurenților-reclamanți prin care au susținut că, în mod greșit, instanța de apel a considerat că singurul criteriu obiectiv ce poate fi luat în considerare la stabilirea despăgubirilor este jurisprudența, deși aceasta nu reprezintă, în sistemul nostru judiciar, izvor de drept, se constată că este nefondată.

În acest sens, Înalta Curte învederează că, la nivel legislativ și de principiu, nu există criterii obiective precise și cuantificabile de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, dar în jurisprudență și în doctrină au fost reliefate astfel de criterii, pe baza cărora instanța face o apreciere subiectivă în funcție de circumstanțele speței.

Aceasta întrucât despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de determinat în absența unor probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să stabilească o sumă globală.

Cu privire la întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcție de împrejurările concrete ale speței, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

Analiza unei jurisprudențe relevante în materie presupune verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situații similare în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudențială, s-au determinat anumite valori ale prejudiciului, acestea constituind o marjă de apreciere pentru instanța aflată în situația de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor morale.

Examinând decizia atacată se observă că instanța de apel, atunci când a menținut cuantumul despăgubirilor acordate recurenților, s-a raportat la criteriile obiective de determinare a daunelor morale, valorificate de jurisprudență și identificate de doctrină, apreciind consecințele negative suferite de rudele victimei, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost atinse aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării.

Aceste criterii sunt reglementate în art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule din 29 noiembrie 2011 la Ordinul nr. 14/2011, conform cărora, în caz de deces, daunele morale se stabilesc "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România."

Câtă vreme nu există o soluție legislativă cu privire la cuantificarea daunelor morale, instanțele sunt abilitate să aprecieze în echitate cu privire la despăgubirile morale, pe baza unor criterii stabilite în jurisprudența internă și a Curții Europene, analizând împrejurările concrete și urmările faptei prejudiciabile, ținând cont, totodată, și de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit - de compensație echitabilă pentru gravitatea suferinței generate de distrugerea legăturii afective - și preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogățire fără justă cauză.

Din această perspectivă, Înalta Curte nu poate reține critica recurenților-reclamanți cu privire la faptul că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa I a Ordinului CSA nr. 14/2011.

Dimpotrivă, instanța de apel, având în vedere modalitatea de stabilire a despăgubirilor morale, pe baza probatoriului administrat, statuând în echitate, a apreciat că nu se impune modificarea despăgubirilor acordate de tribunal, față de contribuția victimei reținute la producerea prejudiciului. Se constată, astfel, că instanța de apel a făcut referire la jurisprudența în materie atunci când a validat, drept criteriu al reducerii despăgubirilor, culpa victimei, în condițiile în care, nefiind izvor de drept, aceasta se poate valorifica în măsura care este compatibilă cu economia fiecărei cauze concrete deduse judecății. Instanța de apel a precizat clar și neechivoc criteriile avute în vedere la cuantificarea daunelor morale, criterii ce au fost adaptate situației concrete a reclamanților, iar aceștia nu au combătut aceste considerente, indicând, în mod concret, o situație similară, în care daunele morale ar fi fost acordate într-un cuantum substanțial majorat.

Cât privește soluția de respingere a despăgubirilor solicitate pentru mătușa victimei, D., Curtea a constatat că probele administrate în apel nu au relevat o altă situație de fapt față de cea reținută de prima instanță, anume ca între victimă și reclamantă să fi existat o relație care să justifice acordarea despăgubirilor morale solicitate.

Referitor la despăgubirile acordate soției victimei (care au constituit obiect de critică în apelul intervenientului), Curtea a apreciat că acestea nu trebuie reduse, deoarece s-ar ajunge la o apreciere derizorie a suferinței încercate de aceasta, urmare schimbării radicale a situației sale familiale.

Nici despăgubirile de 70.000 RON, stabilite în favoarea fiului victimei, nu au fost reduse de instanța de apel, care a reținut că, deși în prezent acesta este puțin conștient de pierderea suferită, el va suferi cel mai mult și pe termen lung din cauza decesului tatălui său natural. Contrar susținerii pârâtului, Curtea a considerat că suma acordată cu titlu de despăgubiri se încadrează în jurisprudența în materie, nefiind o sumă excepțională pentru asemenea situații, conchizând că acest prejudiciu nu necesită dovezi suplimentare prezumțiilor judiciare deduse din relația de rudenie și din vârsta fragedă a reclamantului.

Astfel, se constată că, în controlul de legalitate și temeinicie al sentinței, daunele morale au fost corect individualizate de Curtea de Apel, pe baza evaluării proprii și raport de dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa I a Ordinului CSA nr. 14/2011.

Aceste concluzii reținute de Înalta Curte în controlul de legalitate al deciziei pronunțate în apel se răsfrâng și asupra criticilor dezvoltate în recurs de pârât, care a criticat, de asemenea, modalitatea de stabilire a despăgubirilor, susținând că acestea se impuneau a fi determinate prin raportare la situația de fapt, la circumstanțele producerii accidentului, la culpa celor implicați în accident și la jurisprudența din România, prin sumele acordate reclamanților fiind necesară realizarea unei reparații echitabile în raport cu prejudiciul afectiv cauzat.

Cât privește critica pârâtului prin care solicită cenzurarea cuantumului daunelor stabilite în favoarea reclamanților, Înalta Curte constată că aceasta reprezintă o critică de netemeinicie a deciziei atacate, întrucât presupune reevaluarea probelor administrate și a situației de fapt deduse judecății, ce nu poate fi supusă cenzurii în recurs, în raport de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora se poate cere casarea unor hotărâri numai pentru motive de nelegalitate.

Concluzionând, pentru considerentele expuse, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții B., prin reprezentant legal A., C., A. și D. și de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii împotriva Deciziei nr. 850A din 10 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanții B., prin reprezentant legal A., C., A. și D. și de pârâtul Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România - Direcția Fondul de Protecție a Victimelor Străzii împotriva Deciziei nr. 850A din 10 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iulie 2020.

GGC - NN