Decizia nr. 3532/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Soluția instanței de fond Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin Încheierea de ședință din 7 mai 2019, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488 și 496 C. proc. civ., a prevederilor Legii nr. 200/2004 și a art. 149 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată Împotriva Încheierii din 7 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, A. a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. În motivarea recursului se arată că instanța în fața căreia s-au ridicat excepțiile de neconstituționalitate nu a respectat limitele impuse de dispozițiile Deciziei RIL nr. XXXVI/2006 prevederilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ. obligatorii instanțelor din România, cu privire la invocarea excepțiilor de neconstituționalitate, solicitând admiterea recursului în conformitate cu prevederile dispozițiilor art. 13 din CEDO și art. 47 alin. (1) din CDFUE. Constatând o diversitate de motivații în respingerea invocării excepțiilor de neconstituționalitate, unele desconsideră obligativitatea întocmirii unei încheieri de ședință, alte motive sunt emise "in abstracto", altele sunt evident împotriva prevederilor din alin. (1), (2) și (3) ale art. 29 din Legea nr. 47/1992 în permisiunea acordată de către prevederile art. 29 alin. (1) din Legea 47/1992, "în orice fază a litigiului" deslușită prin dispozițiile Deciziei RIL nr. XXXVI/2006 ca fiind limitată "numai de către reglementările legale specifice organizării judiciare existente, cum ar fi, în materie penală, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție ": Recurentul invocă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 488 și prevederilor art. 496 din C. proc. civ., aplicate materiei de drept administrativ raportate la dispozițiile art. 52 alin. (1) din Constituția României, dispozițiile art. 13 din CEDO cu privire la un recurs efectiv și dispozițiile art. 47 parag. 1 din CDFUE cu privire la o cale de atac eficientă și practică după cum urmează: - prevederile art. 488 și prevederile art. 496 din C. proc. civ. sunt în vigoare; - prevederile art. 488 și prevederile art. 496 din C. proc. civ. au legătură cu soluționarea cauzei întrucât instanța de recurs a respins recursul în temeiul acestor prevederi; - prevederile art. 488 și prevederile art. 496 din C. proc. civ. nu au fost constate ca neconstituționale raportate la dispozițiile art. 13 din CEDO și dispozițiile art. 47 parag. 1 din CDFUE. Deoarece prima instanța a respins nelegal invocarea excepțiilor de neconstituționalitate fără a se întocmi o încheiere obligatorie conform prevederilor art. 29 din Legea 47/1992, instanța de recurs a respins nelegal aceste invocări, prin omisiunea prevederilor Deciziei RIL a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XXXVI/2006 și limitarea nelegală a invocărilor prin solicitarea precizării dispozițiilor din lege, motivele instanței care a soluționat contestația în anulare nu se cunosc, deoarece Legea 47/1992 nu limitează numărul invocărilor acestor excepții în caz de nelegalitate, condiția obligatorie fiind acea numai de a fi în fața unei instanțe. Recurentul consideră că este obligat a reitera în temeiul dreptului la apărare, garantat prin prevederile art. 24 alin. (1) din Constituția României, instituite prin prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, care permit justițiabilului de a invoca în fața instanțelor judecătorești neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia și nu impune nici o restricție cu privire la numărul invocărilor deoarece o instanță de drept comun nu poate aprecia decât limitat la prevederile art. 29 alin. (1), (2) sau (3) din Legea nr. 47/1992, invocarea excepțiilor de neconstituționalitate. Inadmisibilitatea nelegală reținută din oficiu prin hotărâre în loc de încheiere ca accesoriu al cererii principale, ignorarea invocării sau limitarea abuzivă, nu au autoritate de lucru judecat întrucât nu respectă prevederile art. 6 alin. (1) din CEDO prin care accesul la justiție nu trebuie confundat cu dreptul de a fi judecat.

Apărările formulate în cauză Intimatul Avocatul Poporului a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile tardivității și nulității recursului.

Soluția instanței de recurs Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că atât excepțiile invocate de intimat, cât și recursul formulat sunt neîntemeiate. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește excepția tardivității recursului Conform art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992: "dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile". Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă fără putință de tăgadă că încheierea atacată a fost pronunțată la data de 7 mai 2019, iar recursul a fost înregistrat la data de 9 mai 2019, prin poștă, potrivit plicului aflat la dosarului. Așadar, termenul legal de 48 de ore de la pronunțare, prevăzut de textul legal sus citat, nu a fost depășit, motiv pentru care excepția tardivității recursului va fi respinsă. În ceea ce privește excepția nulității recursului Înalta Curte apreciază că motivele invocate în cuprinsul recursului se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. Din lecturarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că susținerile recurentului din recurs pot fi subsumate motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"). Cât privește susținerea intimatului, în sensul că recurentul nu aduce critici de nelegalitate concrete cu privire la încheierea recurată, ci acestea sunt practic o reiterare parțială a argumentelor prezentate în fondul cauzei, acest aspect urmează a fi evaluat pe fondul recursului. Atâta timp cât există și critici privind nelegalitatea încheierii, formularea și a unor referiri privind netemeinicia încheierii nu poate duce la anularea recursului. Astfel fiind, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului. În ceea ce privește recursul formulat împotriva încheierii din 7 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți, sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale". Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curții constituționale cu o excepție de neconstituționalitate trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ: - excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; - excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; - norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței. Astfel se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul. Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin încheierea de ședință din 7 mai 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 488 și 496 C. proc. civ., a prevederilor Legii nr. 200/2004 și a art. 149 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, ca inadmisibilă. Înalta Curte constată că înainte de a sesiza Curtea Constituțională, instanța trebuia să analizeze dacă excepția îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege, printre acestea regăsindu-se și condiția ca dispoziția din lege sau ordonanță criticată pe motiv de neconstituționalitate, să aibă legătură cu soluționarea cauzei. Analizând această condiție de admisibilitate, instanța, motivat și argumentat, a apreciat că această condiție nu este îndeplinită în cauză. Înalta Curte constată că partea care pretinde încălcarea legii fundamentale, trebuie să argumenteze legătura cu cauza a dispozițiilor normative criticate, întrucât doar în ipoteza existenței acestei legături, neconstituționalitatea ar determina soluția ce urmează a fi pronunțată de instanța de judecată. Altfel spus, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii în procesul principal. Înalta Curte constată că excepția de neconstituționalitate invocată nu are legătură cu cauza în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost respinsă, în baza unei excepții prealabile respectiv excepția inadmisibilității. În acest context, întrucât acțiunea recurentului-reclamant a fost respinsă ca inadmisibilă, fără ca instanța să se pronunțe pe fondul cauzei, devine evident faptul că lipsește interesul și în ceea ce privește sesizarea Curții Constituționale. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.