ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1963/2019

HOTĂRÂRE

05.11.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1963/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată și reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la 25 ianuarie 2019 sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților, a solicitat anularea documentului constatator ca fiind nelegal și netemeinic și constatarea neîndeplinirii condițiilor legale pentru excluderea sa din procedurile de achiziții viitoare, document întocmit de achizitor în urma încheierii contractului de furnizare având ca obiect vânzarea, livrarea și implementarea unui sistem informatic pentru gestiunea activităților economico-administrative.

Prin sentința civilă nr. 260 din 12 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția Civilă.

În motivarea acestei sentințe, instanța a reținut că obiectul litigiului privește analizarea legalității documentului constatator nr. x, emis la 17 ianuarie 2019 în conformitate cu prevederile art. 166 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziție publică/acordurilor cadru din Legea nr. 98/2016, respectiv stabilirea dacă contractul nr. x/1096 din 24 octombrie 2018 semnat între cele două părți a încetat sau nu din culpa reclamantei.

Prin urmare, s-a apreciat că acțiunea reclamantei vizează o cerere privind executarea unui contract încheiat în urma unei proceduri de atribuire, respectiv rezilierea contractului, fiind incidente dispozițiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.

Totodată, s-a constatat că, în speță, trebuie avută în vedere competența instanței stabilită prin lege, iar nu cea stabilită printr-un act administrativ cu caracter normativ, cum este H.G. nr. 925/2006 și H.G. nr. 395/2016, actele administrative neputând nici adăuga la lege și nici modifica prevederile acesteia, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

Mai mult, instanța a reținut că dispozițiile Legii nr. 101/2016 au caracter de lege specială în materia contractelor de achiziții publice față de legea generală a contenciosului administrativ.

Prin sentința civilă nr. 2349 din 22 august 2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția propriei necompetențe materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. S-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia. A fost suspendată judecata cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență.

În considerentele acestei sentințe, instanța a reținut că prin cererea de chemare în judecată A. S.R.L. a contestat un document constatator emis de o autoritate publică centrală în executarea unui contract de achiziție publică. În acest context, s-a apreciat că, în speță, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține, conform art. 166 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice din 2 iunie 2016, aprobate prin H.G. nr. 395/2016, corelate cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

Instanța a mai constatat că, în urma modificării competenței de soluționare a cererilor care decurg din executarea contractelor administrative, realizată prin Legea nr. 212/2018, nu se poate considera că s-a modificat și competența de soluționare a contestațiilor formulate împotriva documentelor constatatoare, câtă vreme Legea nr. 212/2018 nu conține dispoziții de abrogare implicită.

De asemenea, instanța a reținut că nu se poate constata existența unui conflict între prevederile art. 166 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice din 2 iunie 2016, aprobate prin H.G. nr. 395/2016 și cele ale art. 53 alin. (1)

din Legea nr. 101/2016, astfel încât să devină incidente normele de soluționare a conflictului între norme juridice cu forță diferită, câtă vreme normele în discuție au sfere de reglementare distincte, între acestea existând un raport de tipul normă generală - normă specială, prin art. 166 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice din 2 iunie 2016, aprobate prin H.G. nr. 395/2016 corelat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conferindu-se instanțelor de contencios administrativ competența de a soluționa un anumit tip de litigii cu caracter special, respectiv cele referitoare la contestarea documentelor constatatoare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 2 septembrie 2019.

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constată că în cauză există un conflict negativ de competență în sensul art. 135 C. proc. civ., întrucât două instanțe s-au declarat deopotrivă și reciproc necompetente să judece litigiul și urmează a pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Instanța reține că obiectul litigiului îl reprezintă solicitarea reclamantei A. S.R.L. de anulare a unui document constatator final, emis de pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaților în calitate de autoritate contractantă, după finalizarea raportului juridic izvorât din contractul administrativ, dreptul de a contesta acest document fiind anume prevăzut de dispozițiile art. 166 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016.

Sub aspectul obiectului dosarului, Înalta Curte constată că, în speță, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a reținut în mod greșit că litigiul ar viza o cerere privind executarea unui contract încheiat în urma unei proceduri de atribuire, respectiv rezilierea contractului, instanța supremă apreciind că executarea contractului administrativ încheiat de părțile litigante este evocată de către reclamant ca argument în susținerea cererii de constatare a caracterului nelegal al documentului constatator și nu poate fi socotită drept obiect propriu zis al litigiului.

Raportat la obiectul litigiului, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 166 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice din 2 iunie 2016, aprobate prin H.G. nr. 395/2016, text legal care prevede că "documentele constatatoare emise de către autoritatea contractantă (…) pot fi contestate în justiție potrivit Legii contenciosului administrativ" și constată că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabilește că "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de (…) autoritățile publice centrale (…) se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel".

Aceste dispoziții legale conferă instanțelor de contencios administrativ competența de a soluționa un anumit tip de litigii, cu caracter special, respectiv cele referitoare la atacarea în justiție a documentelor constatatoare, astfel încât aplicabilitatea acestora nu poate fi înlăturată, astfel cum propune curtea de apel, pe calea conflictului între norme juridice de forță diferită, ci dimpotrivă, este atrasă în baza principiului de drept specialia generalibus derogant.

Prin urmare, față de considerentele anterior expuse, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.