ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3679/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 18.04.2016 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. SRL a chemat în judecată pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș - AIF - SIFPJ NR. 3, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/26.02.2016, emise de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice - Argeș - AIF-SIFPJ nr. 3.

Prin încheierea din data de 01 iunie 2016 Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat că este legal, material și teritorial competentă să soluționeze cauza, a respins cererea de amânare a judecării cauzei și a amânat pronunțarea la data de 08 iunie 2016.

Prin Sentința nr. 148 din 08 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș - AIF - SIFPJ nr. 3, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice.

Împotriva încheierii din 01 iunie 2016 și a Sentinței nr. 148 din 08 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea recursului arată că instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea de suspendare a dosarului până la soluționarea plângerii penale și a respins, în mod netemeinic, cererea de probațiune a reclamantei, sens în care solicită ca instanța de recurs să facă demersuri pentru comunicarea caietului grefierului, din care reiese faptul că a formulat această cerere de suspendare, întemeiată pe art. 413 C. proc. civ.

De asemenea, susține că sentința recurată nu este motivată sau este cel puțin superficială și că prima instanță a soluționat procesul fără a intra pe fondul cauzei. Precizează că prin actul administrativ atacat nu este motivată soluția de instituire a popririi conturilor sale și nici nu există o corelare între situația de fapt și situația de drept.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanța nu s-a raportat la documentele depuse la dosar, ci doar la cele reținute de organul fiscal în actul administrativ atacat, astfel că a interpretat greșit legea și a pronunțat o hotărâre cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Astfel, nu s-a depus niciun document din care să rezulte motivul înființării popririi.

Consideră că instanța a interpretat greșit art. 213 alin. (2) C. proc. civ. și Ordinele ANAF la care se face referire în hotărâre și nu au fost respectate cerințele art. 2 din OPANAF nr. 2605/2010, întrucât nu există temei pentru aplicarea textului de lege menționat.

Mai arată că, deși prima instanță a reținut că pârâta a făcut dovada modului în care s-au stabilit obligațiile fiscale suplimentare, la dosar nu există o astfel de dovadă. Nu s-a făcut dovada că prejudiciul de 4.603.722 RON este rezultatul săvârșirii unor infracțiuni și nici nu au fost depuse dovezi ale comportamentului fiscal inadecvat al recurentei.

Pe de altă parte, arată că nu s-a probat pericolul ca recurenta să înstrăineze patrimoniul și că numitul B. nu a semnat niciodată vreun document prin care să fi dobândit calitatea de asociat în cadrul societății C. SRL.

Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor atacate ca temeinice și legale.

Susține că soluția primei instanțe este legală întrucât există pericolul ca debitorul să se sustragă de la plata taxelor către bugetul general consolidat al statului, să își ascundă sau să își risipească patrimoniul, periclitând colectarea veniturilor.

La data de 26.06.2019 recurenta-reclamantă SC A. SRL a formulat, în temeiul art. 413 C. proc. civ., o cerere de suspendare a judecății cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București.

În motivarea cererii de suspendare arată că dosarul mai sus arătat a fost înregistrat pe rolul Parchetului la data de 05.04.2016 și are ca parte vătămată pe B., care deține și calitatea de asociat în cadrul SC A. SRL.

În Procesul-verbal nr. x/26.02.2016, întocmit la aceeași dată cu Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, contestată în prezenta cauză, s-a reținut că B. are calitatea de asociat și în cadrul societății C. SRL, cu privire la care s-a apreciat că are un comportament fiscal inadecvat și pentru care inspectorii organului fiscal au formulat sesizări penale.

Astfel, consideră că dezlegarea cauzei depinde de existența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.

II. Soluția instanței de recurs

În ceea ce privește cererea formulată de recurenta-reclamantă privind suspendarea judecății cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată.

Recurenta-reclamantă a susținut că judecarea prezentei cauze depinde în tot sau în parte de soluția ce urmează a se da în dosarul penal.

Înalta Curte constată că obiectul dedus judecății în prezenta cauză îl reprezintă anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/26.02.2016, emise de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice - Argeș - AIF-SIFPJ nr. 3, care urmează a fi analizat prin raportare la înscrisurile depuse de către părți și care nu depinde de soluția din dosarul penal, în care asociatul societății recurentei are calitatea de parte vătămată.

Prin urmare, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecății cauzei, formulate de recurenta-reclamantă.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Cererea de recurs formulată de reclamanta A. SRL a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este fondat, întrucât deși prin hotărârea recurată s-a respins contestația reclamantei ca neîntemeiată, în considerentele respectivei hotărâri prima instanță nu a motivat soluția pronunțată, respectiv nu a fost arătat raționamentul logico-juridic care a condus instanța la această concluzie.

Înalta Curte constată că, în speță, considerentele hotărârii recurate reprezintă o redare fidelă a întâmpinării depuse în fața instanței de fond de către intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Argeș și aflate la dosarul de fond, fără a cuprinde elementele logico-juridice ce au condus instanța la pronunțarea soluției.

Potrivit dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunțată de prima instanță va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Motivarea hotărârii judecătorești, respectiv a soluțiilor pronunțate, trebuie realizată într-o manieră clară și coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanța ierarhic superioară și constituie o garanție împotriva arbitrariului pentru părțile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările și mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanță, dar și că soluțiile adoptate de către instanțele judecătorești se întemeiază pe un raționament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanța a pronunțat o soluție justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei și temeiurile de drept aplicabile.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligația motivării hotărârilor judecătorești într-un mod care să corespundă exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum și exigențelor art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanța de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport cu această soluție nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanță cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de SC A. SRL împotriva încheierii din 01 iunie 2016 și a Sentinței nr. 148 din 08 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; va casa încheierea și sentința recurate și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecății cauzei.

Admite recursul declarat de SC A. SRL împotriva încheierii din 01 iunie 2016 și a Sentinței nr. 148 din 08 iunie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea și sentința recurate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 iunie 2019.

GGC - GV