ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4015/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a solicitat anularea în parte a deciziei nr. 07/V/12.07.2016 emise de pârâtă, respectiv a pct. 5 referitor la necoordonarea entităților subordonate de către compartimentele funcționale ale ANOFM cu privire la angajarea unor servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare a intereselor instituțiilor în fața instanțelor de judecată, precum și cu privire la suma de 58.280 RON aferentă Centrului Regional de Formare Profesională a Adulților Dolj (CRFPA Dolj) și anularea încheierii nr. 102/16.09.2016 emise de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi.

În cauză, CRFPA Dolj a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei, cerere care a fost admisă în principiu.

Prin sentința nr. 2593 din 26 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au fost respinse cererea principală formulată de reclamanta ANOFM și cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul CRFPA Dolj.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs reclamanta ANOFM și intervenientul CRFPA Dolj.

3.1 În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamanta ANOFM a arătat că în cazul contractelor de servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare a intereselor instituției în fața instanțelor de judecată încheiate de CRFPA Dolj nu se impunea a fi solicitat avizul ordonatorului principal de credite, prevăzut de art. 1 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 26/2012, cu modificările și completările ulterioare.

A apreciat că sunt nefondate reținerile instanței potrivit cărora "Ordinul președintelui ANOFM nr. 670/2013 nu contravine niciunei dispoziții din O.U.G. nr. 26/2012", întrucât reclamanta nu a făcut asemenea susțineri.

Art. 1 din acest ordin vizează activitatea de reprezentare a intereselor centrelor regionale de formare profesională a adulților din subordinea ANOFM în fața instanțelor judecătorești, în litigiile având ca obiect recuperarea debitelor menționate în cuprinsul ordinului. Or, litigiile în care CRFPA Dolj a solicitat sprijinul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj (AJOFM Dolj), prin adresa nr. x/21.01.2015, în vederea asigurării reprezentării intereselor în fața instanțelor judecătorești din raza teritorială a acestei agenții, aveau ca obiect sume reprezentând cheltuieli considerate neeligibile efectuate în desfășurarea proiectelor derulate cu fonduri europene.

AJOFM Dolj, prin adresa nr. x/21.01.2015, a precizat că reprezentarea intereselor CRFPA Dolj în fața instanțelor de judecată poate fi asigurată de către consilierul juridic al AJOFM Dolj numai în dosarele care au ca obiect sume acordate în mod necuvenit persoanelor fizice, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, precum și alte debite constituite la bugetul asigurărilor pentru șomaj, altele decât cele provenind din contribuții și care se recuperează pe baza deciziilor emise de către CRFPA Dolj, decizii care constituie titluri executorii.

Nu se poate reține nerespectarea de către CRFPA Dolj a Ordinului președintelui ANOFM nr. 670/2013, întrucât litigiile în considerarea cărora a efectuat acest demers nu erau de natura celor avute în vedere în ordin.

În condițiile în care rezultatul demersului nu a fost adus la cunoștința ANOFM, nu se poate reține că recurenta nu și-a îndeplinit obligația de a se asigura că unitățile din subordinea sa pun efectiv în aplicare dispozițiile aceluiași ordin.

Raportat la obiectul litigiilor în care s-a impus necesitatea asigurării reprezentării intereselor CRFPA Dolj prin încheierea de contracte de asistență juridică și ținând seama că nu sunt incidente prevederile art. 1 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 26/2012, cu modificările și completările ulterioare, nu se impunea ca CRFPA Dolj să solicite o derogare de la prevederile Ordinului președintelui ANOFM nr. 670/2013, respectiv aprobarea ANOFM - ordonatorul principal de credite.

Recurenta mai arată că instanța de fond s-a rezumat la a verifica dacă încheierea de soluționare a contestației cuprinde elementele prevăzute în mod obligatoriu de art. 223 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 155/2014, cu modificările și completările ulterioare. Dacă instanța ar fi comparat reținerile efectuate de auditorii publici externi în procesul-verbal de constatare, precum și susținerile din decizie cu argumentele Comisiei de soluționare a contestațiilor cuprinse în încheierea nr. 102/16.09.2016, ar fi putut să constate că, de fapt, comisia și-a însușit respectivele rețineri și susțineri. Or, instanța de fond, ignorând acest aspect, s-a substituit practic organului administrativ cu atribuții exprese conferite de lege, menținând în ființă decizia în condițiile în care pârâta nu a analizat pe fond contestația formulată de ANOFM. Motivarea actului administrativ este cu atât mai necesară cu cât instituția emitentă dispune de o largă putere de apreciere, instanța având rolul de a controla această forță discreționară, în acest sens fiind invocată jurisprudența CJUE și ÎCCJ.

3.2 În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., intervenientul Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Dolj a arătat că, deși instanța de fond consideră că intimata Curtea de Conturi a României a răspuns la contestația formulată în cadrul procedurii prealabile, în cuprinsul încheierii nu se regăsește un răspuns la criticile formulate de ANOFM.

Astfel, elementul central al criticilor este reprezentat de faptul că Ordinul nr. 670/2013 al președintelui ANOFM nu a fost publicat în Monitorul Oficial, prin urmare, nu produce efecte juridice contra disp. O.U.G. nr. 26/2012, nu poate modifica O.U.G. nr. 26/2012 prin adăugări la conținutul acesteia față de art. I alin. (1) și (2).

Intimata menționează într-o altă încheiere (nr. 99/2014) că acest ordin nu are caracter normativ, dar nu răspunde la aspectele invocate cu privire la faptul că ordinul nu este ca forță juridică mai mare decât adresa primită de intervenient sub nr. x/03.06.2013, în care se precizează că există posibilitatea de a contracta servicii juridice, O.U.G. nr. 26/2012 nereprezentând un impediment față de intervenient, care nu are personal juridic angajat.

Un ordin de ministru are o forță juridică infralegislativă neputând modifica acte cu caracter legislativ, așa cum sunt ordonanțele de urgență sau ordonanțele Guvernului.

A invocat disp. art. 223 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități precizând că încheierea de soluționare a contestației trebuie să fie motivată față de aspectele invocate prin contestație. Una dintre condițiile de legalitate și validitate a oricărui act administrativ o reprezintă motivarea acestuia de către autoritatea emitentă, obligația motivării reprezentând o garanție contra arbitrariului și excesului de putere al autorităților administrației publice, sens în care a invocat și jurisprudența CJUE în materie. Or, încheierea nr. 102/16.09.2016 nu este motivată raportat la criticile din contestație, fiind preluate paragrafe din cuprinsul deciziei contestate.

Recurentul intervenient a mai arătat că în organigrama sa nu este prevăzut compartiment juridic și nu are încadrat personal de specialitate juridică. De aceea a solicitat ordonatorului superior de credite, în anul 2013, aprobarea pentru externalizarea serviciilor de consultanță și reprezentare juridică, la care președintele ANOFM precizează că nu sunt incidente disp. art. I alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 26/2012 și că nu se impune aprobarea acestei externalizări. Oricum, potrivit O.U.G. nr. 26/2012 nu era necesar acordul ANOFM decât dacă intervenientul avea compartiment juridic și se dorea achiziționarea de servicii juridice distinct, dar neavând compartiment juridic nu era necesar nici măcar acordul ANOFM pentru achiziționarea de servicii juridice, aspecte confirmate și de Curtea de Conturi.

Ulterior, s-a adresat AJOFM Dolj pentru a-i asigura asistența și reprezentarea juridică în fața instanțelor de judecată, iar prin răspunsul trimis AJOFM Dolj confirmă reprezentarea intereselor intervenientului în fața instanțelor numai în dosarele ce au ca obiect sumele acordate în mod necuvenit persoanelor fizice, din bugetul asigurărilor pentru șomaj. Referitor la acțiunile ce au ca obiect debitele rezultate din implementarea de către intervenient a proiectelor finanțate din fonduri europene, AJOFM Dolj răspunde că nu are temei legal pentru a reprezenta intervenientul în fața instanțelor de judecată.

Conform O.G. nr. 26/2012, în măsura în care există compartiment juridic în cadrul unei instituții se pot achiziționa servicii de natură juridică numai cu aprobarea ordonatorului principal de credite, ceea ce înseamnă că în cazul în care nu există compartiment juridic în cadrul unei instituții, legiuitorul nu a mai condiționat achiziționarea serviciilor de natură juridică de acordul ordonatorului principal de credite.

Curtea de Conturi, prin încheierea nr. 99/2014, a considerat valabil un contract de asistență juridică încheiat în iulie 2013 și derulat inclusiv după data emiterii Ordinului 670/2013. De asemenea, a confirmat faptul că potrivit O.U.G. nr. 26/2012, art. I alin. (1) și (2), nu era necesar acordul prealabil al ANOFM pentru încheierea contractului de asistență și reprezentare juridică, atât timp cât intervenientul nu are angajat personal cu specialitate juridică.

Potrivit O.U.G. nr. 26/2012 nu era necesară informarea ordonatorului principal de credite cu privire la răspunsul negativ primit din partea AJOFM Dolj, în condițiile în care ordonanța nu prevede aceste aspecte, iar Ordinul 670/2013 al președintelui ANOFM, pe lângă faptul că nu a fost publicat în Monitorul Oficial, nu poate să adauge la lege. Acesta nu are forță juridică peste adresa nr. x/03.06.2013 emisă de ANOFM, în care se menționează că se pot angaja servicii juridice direct de către intervenient în baza O.U.G. nr. 26/2012.

Recurentul apreciază că Ordinul nr. 670/2013 modifică dispozițiile O.U.G. nr. 26/2012 încălcând Legea 24/2000 și Constituția României. Astfel, atât timp cât în O.U.G. nr. 26/2012 singura condiție pentru angajarea de servicii juridice este să nu ai personal de specialitate juridică angajat, nu se poate ca prin Ordinul nr. 670/2013 să fie adăugate alte condiții a fi îndeplinite în angajarea de servicii juridice.

Recurentul CRFPA Dolj a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului declarat de reclamanta ANOFM pentru considerentele menționate în cererea de recurs pe care a formulat-o.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând sentința atacată în raport cu motivele de recurs invocate, apărările din întâmpinare și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Prin procesul-verbal de constatare încheiat la data de 15.06.2016 de pârâta Curtea de Conturi, la pct. III. 3 a fost reținută necoordonarea entităților subordonate de către compartimentele funcționale ale ANOFM cu privire la angajarea unor servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare a intereselor instituțiilor în fața instanțelor de judecată, ceea ce a determinat efectuarea, în anul 2015, a unor plăți nelegale în sumă estimată de 78.720 RON la nivelul unora dintre ordonatorii terțiari de credite subordonați ANOFM (AJOFM Cluj - 20.440 RON și CRFPA Dolj - 58.280 RON).

Prin același proces-verbal s-a constatat că au fost angajate servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare a intereselor instituțiilor în fața instanțelor de judecată, fără aprobarea ordonatorului principal de credite, contrar O.U.G. nr. 26/2012 și fără a se ține cont de Ordinul președintelui ANOFM nr. 670/07.10.2013. Astfel, CRFPA Dolj a efectuat în anul 2015 plăți pentru servicii juridice externe în sumă de 58.280 RON reprezentând onorariu avocațial, servicii care s-au desfășurat în baza a două contracte de asistență juridică; în baza facturilor emise de către prestator au fost efectuate plăți lunare în cuantum de 3.720 RON (o singură dată) și 4.960 RON în perioada februarie - decembrie 2015.

CRFPA Dolj a solicitat AJOFM Dolj reprezentarea în instanță a intereselor instituției, așa cum preciza Ordinul președintelui ANOFM nr. 670/07.10.2013, solicitare la care a primit răspuns negativ; despre situație nu a fost informat și ordonatorul principal de credite, nefiind solicitată acestuia aprobarea pentru achiziția unor servicii externe, iar răspunsul de la ANOFM (adresa nr. x/03.06.2013) nu poate constitui o confirmare din partea ordonatorului principal de credite pentru viitor, în condițiile în care ulterior acestui răspuns a fost emis ordinul anterior menționat.

Potrivit Legii nr. 202/2006, ANOFM coordonează activitatea privind reprezentarea în instanță a Agenției Naționale și a unităților din subordine. În anul 2015, ANOFM nu a coordonat prin compartimentele funcționale unele dintre entitățile din subordine, nu a urmărit și analizat modul de punere în aplicare în teritoriu a prevederilor Ordinului președintelui ANOFM nr. 670/07.10.2013, fapt ce a determinat ignorarea de unele entități teritoriale a cadrului legal în vigoare și a ordinului președintelui emis în acest sens.

A fost constatată încălcarea art. 14 alin. (1) și alin. (2), art. 21 alin. (1) și art. 22 alin. (2) din Legea nr. 500/2002; art. 6 alin. (1) lit. c), art. 24 alin. (1) lit. b), lit. f) și lit. k) din Legea nr. 202/2006; art. 3 lit. a), lit. b) și lit. c) din H.G. nr. 1610/2006; art. 11 alin. (1), alin. (2) și alin. (3), art. 17 lit. D) pct. 5 din ROF, aprobat prin Ordinul președintelui ANOFM nr. 155/20.03.2015 și nr. 475/01.10.2015.

Prin decizia nr. 07/V/12.07.2016 emisă de pârâta Curtea de Conturi, la pct. II.5 s-a decis, în temeiul art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, aplicarea următoarei măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciilor și recuperarea acestora: coordonarea, prin compartimentele funcționale ale ANOFM, a entităților aflate în subordine pentru a urmări contractarea, de către aceste entități, a unor servicii juridice de la terți, numai cu acordul prealabil al ordonatorului principal de credite și în situații temeinic justificate; monitorizarea, prin compartimentele funcționale de la nivelul ordonatorului principal de credite al ANOFM a modului de punere în aplicare, de către entitățile subordonate, a actelor administrative emise de către președintele ANOFM; identificarea persoanelor răspunzătoare pentru efectuarea de plăți nelegale pentru servicii juridice și de consultanță, fără bază legală, recuperarea sumelor conform cu legislația în vigoare, virarea sumelor recuperate la buget pe măsura recuperării și înregistrarea în evidența financiar contabilă a operațiunilor specifice; extinderea verificărilor, în vederea identificării cazurilor similare cu cele prezentate în procesul-verbal de constatare încheiat cu ocazia misiunii de audit, respectiv plăți nelegale pentru servicii juridice și de consultanță, fără bază legală, recuperarea sumelor conform cu legislația în vigoare, virarea sumelor recuperate la buget pe măsura recuperării și înregistrarea în evidența financiar - contabilă a operațiunilor specifice.

Prin încheierea nr. 102/16.09.2016 emisă de pârâta Curtea de Conturi a fost respinsă contestația formulată de către reclamantă față de măsura dispusă la pct. II.5 din decizia nr. 07/V/12.07.2016.

3.1 Cu privire la recursul formulat de reclamanta ANOFM se reține că este nefondat, în mod corect prima instanță apreciind că apărarea potrivit căreia situațiile învederate în actele contestate nu conduc la concluzia necoordonării entităților subordonate de către compartimentele funcționale ale ANOFM cu privire la angajarea unor servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare a intereselor instituțiilor în fața instanțelor de judecată, nu poate fi reținută în condițiile în care reclamanta nu a făcut dovada nici a măsurilor organizatorice adoptate în vederea asigurării monitorizării activității unităților care funcționează în subordinea sa, nici a întâlnirilor cu conducătorii unităților menționate.

Înalta Curte constată că potrivit art. 1 din Ordinul nr. 670/7.10.2013 emis de președintele ANOFM, reprezentarea intereselor centrelor regionale de formare profesională a adulților din subordinea ANOFM în fața instanțelor judecătorești în litigiile în care acestea au calitatea de parte, în situația în care nu se poate realiza prin personalul propriu de specialitate, se asigură de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București din subordinea aceleiași instituții, în a căror rază teritorială se află instanțele judecătorești pe rolul cărora se află soluționarea respectivelor litigii, în baza împuternicirii de reprezentare date de centrele regionale de formare profesională a adulților.

Se reține că aceste prevederi nu fac distincție cu privire la litigiile în care agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București trebuie să asigure reprezentarea intereselor centrelor regionale de formare profesională a adulților din subordinea ANOFM în fața instanțelor judecătorești. Art. 1 din ordin se referă la litigiile în care centrele regionale de formare profesională a adulților din subordinea ANOFM au calitatea de parte, iar reprezentarea nu se poate realiza prin personalul propriu de specialitate al acestor centre, fără a face distincție în funcție de obiectul acestor litigii.

Mai mult, art. 24 alin. (1) din Legea 202/2006 prevede că, în exercitarea actului de conducere, secretarul general al ANOFM are următoarele atribuții: (…) f) coordonează activitatea privind reprezentarea în instanță a Agenției Naționale și a unităților din subordine.

În condițiile în care art. 1 din Ordinul nr. 670/7.10.2013 nu face nicio distincție în funcție de obiect, cu privire la litigiile în care agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București trebuie să asigure reprezentarea în fața instanțelor judecătorești a intereselor centrelor regionale de formare profesională a adulților, nu se poate reține că ar fi vorba doar despre litigii având ca obiect recuperarea debitelor menționate la art. 2 din ordin. În consecință, este irelevantă susținerea că litigiile pentru care recurentul intervenient a solicitat reprezentarea în instanță de către AJOFM Dolj aveau ca obiect sume reprezentând cheltuieli considerate neeligibile efectuate în desfășurarea proiectelor derulate cu fonduri europene, câtă vreme ordinul nu face nicio distincție, așa cum s-a arătat.

Conform art. I din O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative, "(1) Autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale și locale, indiferent de modul de finanțare și subordonare, societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și regiile autonome care au în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică nu pot achiziționa servicii juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare. (2) În situații temeinic justificate, în care activitățile juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare, necesare autorităților și instituțiilor publice prevăzute la alin. (1), nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entități, pot fi achiziționate servicii de această natură, în condițiile legii, numai cu aprobarea: a) ordonatorilor principali de credite pentru autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice centrale; b) consiliilor locale, consiliilor județene sau Consiliului General al Municipiului București, după caz, pentru autoritățile și instituțiile publice ale administrației publice locale".

Din aceste prevederi reiese, așa cum se reține și în considerentele sentinței recurate, că aprobarea ordonatorilor principali de credite este necesară doar în situația în care activitățile juridice de consultanță, de asistență și/sau de reprezentare, necesare autorităților și instituțiilor publice, nu se pot asigura de către personalul de specialitate juridică angajat în aceste entități, nu și în situația în care autoritățile și instituțiile publice nu au angajat personal de specialitate juridică.

Înalta Curte constată că ipoteza reglementată de aceste dispoziții legale nu se regăsește în cauză, din moment ce recurentul intervenient nu are un compartiment juridic care ar fi putut asigura reprezentarea sa în fața instanțelor judecătorești. Prin urmare, nu era necesar acordul ordonatorului principal de credite pentru încheierea de către CRFPA Dolj a contractelor de asistență juridică avute în vedere la întocmirea procesului-verbal de control.

Cu toate acestea, măsura dispusă de Curtea de Conturi nu poate fi anulată având în vedere că nu se referă exclusiv la identificarea persoanelor răspunzătoare pentru efectuarea de plăți nelegale pentru servicii juridice și de consultanță, fără bază legală, în cazul CRFPA Dolj, menționate în procesul-verbal de control ce a stat la baza emiterii deciziei contestate, la recuperarea sumelor conform cu legislația în vigoare, virarea sumelor recuperate la buget pe măsura recuperării și înregistrarea în evidența financiar contabilă a operațiunilor specifice.

Măsura vizează, în același timp, și: coordonarea, prin compartimentele funcționale ale ANOFM, a entităților aflate în subordine pentru a urmări contractarea, de către aceste entități, a unor servicii juridice de la terți, numai cu acordul prealabil al ordonatorului principal de credite și în situații temeinic justificate; monitorizarea, prin compartimentele funcționale de la nivelul ordonatorului principal de credite al ANOFM a modului de punere în aplicare, de către entitățile subordonate, a actelor administrative emise de către președintele ANOFM; extinderea verificărilor, în vederea identificării cazurilor similare cu cele prezentate în procesul-verbal de constatare încheiat cu ocazia misiunii de audit, respectiv plăți nelegale pentru servicii juridice și de consultanță, fără bază legală, recuperarea sumelor conform cu legislația în vigoare, virarea sumelor recuperate la buget pe măsura recuperării și înregistrarea în evidența financiar - contabilă a operațiunilor specifice.

Se constată că primele două paragrafe ale măsurii au un caracter de maximă generalitate și vizează îndeplinirea unor atribuții stabilite în sarcina recurentei reclamante de dispozițiile legale care îi reglementează activitatea, atribuții în legătură cu care au fost constatate deficiențe prin procesul-verbal de control anterior amintit. Este vorba despre atribuțiile stabilite de disp. art. 6 din Legea nr. 202/2006 și, respectiv, disp. art. 3 din H.G. nr. 1610/2006 privind Statutul ANOFM, invocate în considerentele sentinței, în îndeplinirea acestora revenindu-i recurentei reclamante obligația de a implementa măsura contestată.

Prin urmare, se impune menținerea măsurii în discuție în sensul că recurenta reclamantă va proceda la coordonarea, prin compartimentele sale funcționale, a entităților aflate în subordine pentru a urmări contractarea, de către aceste entități, a unor servicii juridice de la terți, numai cu acordul prealabil al ordonatorului principal de credite și în situații temeinic justificate, acord care este necesar, în mod evident, în acele situații în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. I alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 26/2012.

De asemenea, recurenta reclamantă va monitoriza, prin compartimentele funcționale de la nivelul ordonatorului principal de credite al ANOFM, modul de punere în aplicare, de către entitățile subordonate, a actelor administrative emise de către președintele ANOFM, urmând să realizeze și activitățile la care fac referire paragrafele 3 și 4 ale măsurii.

Recurenta reclamantă mai arată că instanța de fond s-a rezumat la a verifica dacă încheierea de soluționare a contestației cuprinde elementele prevăzute în mod obligatoriu de art. 223 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 155/2014, cu modificările și completările ulterioare. De fapt, comisia și-a însușit reținerile și susținerile din decizia contestată, iar instanța de fond a menținut decizia în condițiile în care pârâta nu a analizat pe fond contestația formulată de ANOFM.

Critica este nefondată, întrucât încheierea nr. 102/16.09.2016 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României este motivată în fapt și în drept, prin raportare la disp. art. 223 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014 a plenului Curții de Conturi, potrivit cărora încheierile pronunțate de comisiile de soluționare a contestațiilor, redactate de către secretarul de ședință, se motivează în mod obligatoriu, iar motivarea trebuie să conțină următoarele: a) motive de fapt, și anume: (i) prezentarea argumentelor și a raționamentelor care au determinat comisia de soluționare a contestațiilor să admită total sau parțial contestația ori să o respingă; (ii) redarea fiecărei măsuri contestate și a probelor/documentelor care au stat la baza dispunerii măsurii respective; (iii) motivele contestației formulate de conducătorul entității verificate; (iv) documentele depuse de acesta în vederea susținerii contestației; (v) motivele pentru care documentele depuse de conducătorul entității verificate au fost acceptate sau, dimpotrivă, nu au fost avute în vedere de comisie, întrucât nu erau relevante; b) motive de drept - precizarea prevederilor legale pe care comisia de soluționare a contestațiilor le-a avut în vedere și pe care se întemeiază soluția dată, în sensul admiterii totale sau parțiale a contestației ori respingerii acesteia; c) precizarea căii de atac, respectiv sesizarea, printr-o cerere de chemare în judecată, a instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea, în tot sau în parte, a încheierii, în condițiile legii contenciosului administrativ; d) termenul de exercitare a căii de atac, respectiv 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii transmise prin poștă; e) instanța competentă - în cazul încheierilor pronunțate, ca urmare a soluționării contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise la nivelul camerelor de conturi județene și a municipiului București, conducătorul entității verificate se poate adresa secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în raza căruia se află sediul entității verificate; în cazul încheierilor pronunțate, ca urmare a soluționării contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise de structurile centrale ale Curții de Conturi, competența revine secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel în raza căreia se află sediul entității verificate.

Se reține că încheierea conține motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția de respingere a contestației, fiind efectiv analizate la pag. 8-10 din încheiere susținerile contestatoarei, cum în mod corect a apreciat prima instanță. Împrejurarea că în încheiere se regăsesc aspecte reținute în decizia ce formează obiectul contestației, respectiv că organul de soluționare a contestației a împărtășit punctul de vedere exprimat prin decizie nu este de natură să justifice concluzia că încheierea este nemotivată.

3.2 Referitor la recursul intervenientului CRFPA Dolj se constată că este nefondat prin prisma considerentelor expuse în privința recursului formulat de reclamantă, dar și a următoarelor aspecte:

Recurentul apreciază că, din moment ce nu este publicat în Monitorul Oficial, Ordinul nr. 670/2013 al președintelui ANOFM nu poate modifica O.U.G. nr. 26/2012 prin adăugări la conținutul acesteia, față de art. I alin. (1) și (2).

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, independent de publicarea sau nepublicarea în Monitorul Oficial, acest ordin nu adaugă la lege, nu modifică prevederile O.U.G. nr. 26/2012, ci vine doar să reglementeze o situație neavută în vedere de această ordonanță, iar reglementarea nu contravine prevederilor ordonanței, ci este în acord cu scopul acesteia, cel de a asigura o execuție bugetară prudentă, restrictivă și echilibrată, o utilizare judicioasă a fondurilor publice și de a mări transparența utilizării fondurilor publice.

Mai susține recurentul intervenient că potrivit O.U.G. nr. 26/2012, singura condiție pentru angajarea de servicii juridice este să nu fie personal de specialitate juridică angajat, astfel că nu se poate ca prin ordinul în discuție să fie adăugate alte condiții pentru angajarea de servicii juridice, cu încălcarea Legii 24/2000 și a Constituției.

Înalta Curte reține că nu sunt adăugate prin ordin asemenea condiții la care recurentul face referire.

Ceea ce stabilește ordinul este faptul că reprezentarea intereselor centrelor regionale de formare profesională a adulților din subordinea ANOFM în fața instanțelor judecătorești, în litigiile în care acestea au avut calitatea de parte, în situația în care nu se putea realiza prin personalul propriu de specialitate (indiferent din ce motiv, deci inclusiv în situația în care nu exista angajat personal de specialitate juridică în cadrul centrelor respective), trebuia să fie asigurată de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București din subordinea aceleiași instituții, în a căror rază teritorială se află instanțele judecătorești pe rolul cărora se află soluționarea respectivelor litigii, în baza împuternicirii de reprezentare date de centrele regionale de formare profesională a adulților. Contrar opiniei recurentului intervenient, aceste prevederi nu stabilesc noi condiții pentru angajarea de servicii juridice.

În cererea de recurs se mai arată că pentru a intra în vigoare, dacă avea caracter normativ, ordinul trebuia publicat în Monitorul Oficial. Atât timp cât nu a fost publicat nu are caracter normativ și nu are forță juridică peste adresa nr. x/03.06.2013 emisă de ANOFM, în care se menționează că se pot angaja servicii juridice direct de către intervenient, în baza O.U.G. nr. 26/2012.

Instanța de control judiciar reține că prin această adresă, ANOFM Dolj a comunicat recurentului intervenient că, în măsura în care nu are în structura organizatorică personal propriu de specialitate juridică, nu sunt incidente prevederile art. I alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 26/2012, cu modificările și completările ulterioare, și, pe cale de consecință, nu se impune aprobarea de către președintele ANOFM, care exercită atribuțiile ce revin potrivit legii ordonatorului principal de credite al bugetului asigurărilor pentru șomaj, a demersurilor pe care le propune, de externalizare a serviciilor de consultanță și reprezentare juridică.

Ordinul în discuție este un act administrativ cu caracter individual, prin raportare la obiectul de reglementare și la destinatarii lui, iar adresa sus menționată este anterioară datei de 7.10.2013 la care a fost emis ordinul și exprimă un punct de vedere referitor la solicitarea intervenientului de externalizare a serviciilor de consultanță și reprezentare juridică.

Relevantă în cauză nu este comparația dintre forța juridică a ordinului și cea a adresei, ci împrejurarea că potrivit acestui ordin reprezentarea intereselor centrelor regionale de formare profesională a adulților din subordinea ANOFM în fața instanțelor judecătorești, în litigiile în care acestea au avut calitatea de parte, în situația în care nu se putea realiza prin personalul propriu de specialitate, trebuia să fie asigurată de către agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene și a municipiului București, ceea ce nu s-a întâmplat, deși recurentul intervenient a adresat AJOFM Dolj o asemenea solicitare.

Cu privire la susținerea recurentului că prin încheierea nr. 99/2014 Curtea de Conturi a considerat valabil un contract de asistență juridică încheiat în iulie 2013 și derulat inclusiv după data emiterii Ordinului președintelui ANOFM nr. 670/07.10.2013, Înalta Curte reține că este vorba despre un contract anterior emiterii ordinului, astfel că această susținere nu poate constitui un argument în soluționarea favorabilă a recursului.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința este legală, nefiind incidente motivele de casare invocate de recurenți, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Centrul Regional de Formare Profesională a Adulților Dolj și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă împotriva sentinței nr. 2593 din 26 iunie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 iulie 2020.