ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra căii de atac pendinte, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 321/A din data de 3 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 230 din data de 11 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, următoarele:
Prin Decizia penală nr. 230 din data de 11 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, s-a respins, ca inadmisibil, apelul formulat de apelantul A. împotriva Deciziei penale nr. 723 din data de 27 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, dispunându-se obligarea apelantului la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În argumentarea acestei hotărâri s-a reținut că, prin Decizia penală nr. 723 din data de 27 iulie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori s-a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de A. împotriva Încheierii nr. 305 din 21.11.2019 pronunțată de Tribunalul Suceava în Dosarul nr. x/2019, prin care, în temeiul art. 68 C. proc. pen. cu referire la art. 64 alin. (3) și art. 64 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de abținere formulată în cauză de doamna judecător B..
S-a mai reținut că această hotărâre fiind pronunțată în calea de atac a apelului, este definitivă, nefiind susceptibilă a fi supusă unei căi ordinare de atac.
Împotriva Deciziei penale nr. 230 din data de 11 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019, a formulat contestație în anulare contestatorul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 18 septembrie 2020, sub nr. x/2020.
Astfel învestită, procedând, la termenul din 3 noiembrie 2020, la examinarea admisibilității în principiu a contestației în anulare cu care a fost învestită, instanța supremă a constatat că, în condițiile în care hotărârea contestată nu cuprinde o soluție pe fondul cauzei, aceasta nu poate fi supusă căii extraordinare de atac prev. de art. 426 și următoarele C. proc. pen.
Ca urmare, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A..
La data de 11 noiembrie 2020, contestatorul A. a formulat "contestație în anulare pentru tergiversare proces-odată cu fondul cauzei" împotriva Deciziei penale nr. 321/A din data de 3 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020, fără a indica temeiul de drept al demersului său judiciar.
Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 11 noiembrie 2020, sub nr. x/2020, ca și "contestație în anulare-apel".
La termenul fixat în cauză, 13 noiembrie 2020, constatându-se că nu a fost atașat dosarul împreună cu decizia contestată, Înalta Curte a amânat cauza la data de 15 ianuarie 2021.
La acest din urmă termen, luând act de atașarea dosarului nr. x/2020 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, Înalta Curte, în lipsa contestatorului A., care, deși legal citat, nu s-a prezentat în fața instanței, a pus în discuție admisibilitatea căii de atac ce formează obiectul cauzei, concluziile reprezentantului Ministerului Public fiind detaliat redate în practicaua prezentei hotărâri.
Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.
Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.
În aceste condiții, recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.
Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.
Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația în care se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.
Raportând aceste considerații teoretice la datele concrete ale speței, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea căii de atac exercitate de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 321/A din data de 3 noiembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, prin care, în procedura verificării admisibilității în principiu a contestației în anulare, prevăzută de art. 431 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de aceeași parte împotriva Deciziei penale nr. 230 din data de 11 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2019.
Denumirea dată de contestator căii sale de atac este pur formală, de vreme ce cererea este îndreptată împotriva unei decizii pronunțate în calea extraordinară de atac a contestației în anulare.
Decizia astfel contestată este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată în condițiile art. 4251 sau art. 432 alin. (4) C. proc. pen., având în vedere următoarele argumente:
Potrivit dispozițiilor art. 4251 alin. (1) C. proc. pen.: "calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres".
Dispozițiile art. 431 C. proc. pen., care reglementează etapa distinctă a admiterii în principiu a contestației în anulare, nu prevăd posibilitatea atacării hotărârilor pronunțate în cadrul acestei proceduri, indiferent de tipul lor.
Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție (reflectată, exemplificativ, în Deciziile nr. 599/2014, nr. 392/A/2016, nr. 313/A/2017, nr. 319/A/2018, nr. 376/A/2019 și nr. 251/A/2020, toate ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală) a subliniat în mod constant caracterul definitiv al hotărârii prin care instanța respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare.
Dispozițiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen., care prevăd că "sentința dată în contestație în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" nu sunt incidente în etapa verificării admisibilității în principiu a contestației în anulare, ci în etapa analizării pe fond a cererii, ulterior admiterii în principiu a acesteia.
În același sens, s-a pronunțat și Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în considerentele Deciziei nr. 5/2015 (publicată în Monitorul Oficial nr. 248/10.04.2015) reținându-se explicit aplicabilitatea prevederilor art. 432 C. proc. pen. numai în cazul hotărârilor judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestației, după admiterea acesteia în principiu.
În consecință, indiferent de soluția dispusă, hotărârile judecătorești pronunțate în etapa admiterii în principiu a contestației în anulare, reglementată distinct în dispozițiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive, nefiind susceptibile a fi atacate prin căi ordinare de atac.
Pentru argumentele prezentate, constatând că, în speță, contestatorul A. a atacat o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de reformare prin promovarea unei căi ordinare de atac, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de acesta.
Ca urmare, în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va dispune obligarea contestatorului la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac declarată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 321/A din data de 3 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2020.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2021.