ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 46/2021

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 22/F/CC/CP din data de 9 iunie 2020, judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Pitești a respins ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 43/F din 21 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2013 și a obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul de cameră preliminară de la Curte a reținut că prin Rezoluția nr. 370/P/2012 din data de 6 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații B. și C. - judecători la Tribunalul Vâlcea, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen. și art. 259 C. pen., respectiv art. 260 C. pen., D. - procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 266 C. pen., E., F. și G. - avocați în cadrul Baroului Vâlcea, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 260 C. pen. și a numiților H. și I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 260 C. pen.

În motivare, procurorul a reținut petentul A. a solicitat să se efectueze cercetări față de fostul procuror D. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de arestare nelegală și cercetare abuzivă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 266 C. pen., întrucât prin rechizitoriul nr. x/1992 din 9 martie 1993 a dispus trimiterea sa în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, în prealabil fiind arestat de procuror în respectiva cauză, deși nu existau mijloacele de probă care să dovedească vinovăția sa.

De asemenea, a solicitat să se efectueze cercetări față de magistratul judecător B., pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și denunțare calomnioasă, întrucât prin plângerea formulată împotriva sa pentru infracțiunea de ultraj și care a format obiectul dosarului nr. x/1992, a afirmat în mod mincinos că a fost victima unei infracțiuni de ultraj din partea sa cu prilejul instrumentării dosarului civil nr. x/1993, în care tatăl său a avut calitatea de intervenient și îi reprezenta interesele în calitate de procurator, inclusiv față de avocații E., F. și G. și numiții H. și I., întrucât în declarațiile date ca martori în cursul urmăririi penale și la instanța de judecată, nu au spus adevărul.

Din cercetările efectuate în cauză, s-a stabilit că prin Rechizitoriul nr. x/1992 din 9 martie 1993 al Procuraturii Locale Râmnicu Vâlcea, întocmit de către procuror D., s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului A. pentru comiterea infracțiunii de ultraj în formă continuată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 239 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 1 alin. (1) din Decretul nr. 41/1990.

Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că în dosarul civil nr. x/1992 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, la ultimul termen de judecată din 15 septembrie 1992, în timp ce ședința de judecată era în plină desfășurare, inculpatul A. - procurator al tatălui său J., intervenient în respectivul dosar, a făcut afirmații defăimătoare față de completul de judecată format din judecătorii B. și K., iar în după amiaza aceleiași zile, în jurul orelor 18, în timp ce partea vătămată B. se deplasa spre casă s-a manifestat violent față de acesta, fapt ce a determinat intervenția martorilor L., I. și C..

În dosarul nr. x/1992, în calitate de parte vătămată a figurat B., judecător la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, care a sesizat organele de urmărire penală în legătură cu faptul că în mod repetat a fost insultat, calomniat, amenințat și agresat fizic, în public și prin mijloace de comunicare directă, pentru acte și fapte îndeplinite în timpul funcțiunii ca funcționar ce exercită autoritatea de stat de către numitul A., solicitând în aceste condiții cercetarea și trimiterea în judecată a acestuia pentru infracțiunea de ultraj.

S-a precizat aspectul că în respectiva cauză penală au fost audiați în calitate de martori numiții C., E., F., G., H. și I., referitor la săvârșirea infracțiunii de ultraj de către A. față de partea vătămată B..

Prin Rezoluția nr. 370/P/2012 din 21 martie 2013 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești s-a reținut că, potrivit prevederilor art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani, când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, dar care nu depășește 5 ani și s-a constatat că în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale, având în vedere data întocmirii rechizitoriului nr. x, respectiv 9 martie 1993 de către procurorul D. și data pronunțării Sentinței penale nr. 720 din 14 aprilie 1993 de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr. x/1993, împlinindu-se astfel, termenul de prescripție de 5 ani pentru infracțiunile prevăzute și pedepsite de art. 246 C. pen., art. 259 C. pen., art. 260 C. pen. și art. 266 C. pen., fiind astfel în situația prevăzută de art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Nemulțumit de soluția adoptată, petentul a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, care prin rezoluția din 19 decembrie 2012 dată în dosarul nr. x/2012, a respins ca neîntemeiată plângerea.

Împotriva rezoluției petiționarul a formulat plângere, invocând dispozițiile art. 2781 C. proc. pen. și criticând actul procurorului pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Sentința penală nr. 43/F din 21 martie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2013, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A., domiciliat în Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea, împotriva rezoluției nr. 370/P/2012 din data de 6 noiembrie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, pe care a menținut-o, ca fiind legală și temeinică.

Împotriva sentinței sus-precizate, A. a formulat contestație în anulare, întemeiată, în drept pe dispozițiile art. 426 lit. a), b) C. proc. pen., înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 24 martie 2020, prin care a solicitat reevaluarea probatoriului și condamnarea persoanelor la care se referă rezoluția de neîncepere a urmăririi penale, la pedeapsa închisorii.

Analizând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulate, prin raportare la dispozițiile art. 426 C. proc. pen. și art. 431 alin. (1) din același cod, Curtea a constatat că a fost învestită cu soluționarea contestației în anulare exercitate de contestatorul A. împotriva unei hotărâri prin care a fost soluționată o plângere îndreptată împotriva unei soluții de neîncepere a urmăririi penale, și care nu poate fi atacată pe calea contestației în anulare, nefiind o hotărâre pronunțată de o instanță de apel prin care să se fi soluționat fondul cauzei, respectiv instanța să se fi pronunțat cu privire la acțiunea penală sau civilă exercitată într-o cauză penală.

Împotriva acestei încheieri, contestatorul A. a formulat contestație, arătând, în esență, că este nemulțumit de soluția dată de judecătorul de cameră preliminară.

Examinând contestația, cu prioritate sub aspectul admisibilității, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 4251 C. proc. pen., calea ordinară de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea prevede expres această cale de atac, prevederile acestui articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Prin Încheierea penală nr. 22/F/CC/CP din data de 9 iunie 2020 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 43/F/21 martie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2013.

Potrivit art. 431 C. proc. pen. cu denumirea marginală Admiterea în principiu: (1) Instanța examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părților. (2) Instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Din examinarea sistematică și coroborată a dispozițiilor art. 431 C. proc. pen. și art. 432 din același cod, rezultă că hotărârea prin care se respinge ca inadmisibilă contestația în anulare, în procedura admiterii în principiu, este definitivă.

Prin Decizia nr. 5/HP din 4 martie 2015 (publicată în M.Of. nr. 248/10 aprilie 2015), Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a statuat că:

"În concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen., sunt hotărâri definitive nesupuse căii de atac a apelului. Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 C. proc. pen.: a) dispozițiile art. 431 C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate; b) spre deosebire dispozițiile legale menționate, prin art. 432 C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispozițiile alin. (4), potrivit cărora «Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă», sunt integrate în economia acestui text de lege. Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu".

Dispozițiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea contestației a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate.

Prin urmare, se observă caracterul definitiv al hotărârii prin care instanța respinge ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare.

Așadar, împotriva hotărârii pronunțate în procedura admisibilității în principiu, respinsă ca inadmisibilă, legea nu prevede posibilitatea exercitării niciunei căi de atac (apel sau contestație), calea de atac fiind dată de lege.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 22/F/CC/CP din data de 9 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Va obliga contestatorul la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 22/F/CC/CP din data de 9 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 ianuarie 2021.

GGC - CL