ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 28/2021

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 104 din data de 29 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 1 pct. 1 din Legea nr. 303/2004, reținându-se în argumentare, în esență, că textul de lege invocat ca fiind neconstituțional nu are niciun fel de legătură concretă cu soluționarea cauzei, care are ca obiect o cerere de strămutare.

Prin aceeași hotărâre s-a respins cererea formulată de petentul A. de strămutare a judecării dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Buzău la o altă instanță egală în grad, dispunându-se obligarea petentului la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

****

Împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 1 pct. 1 din Legea nr. 303/2004, cuprinsă în Sentința penală nr. 104 din data de 29 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în termen legal, a formulat recurs petentul B., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 6 noiembrie 2020, sub nr. x/2020.

În argumentarea căii de atac formulate, recurentul a invocat, în scris, două motive scrise de recurs, primului motiv subscriindu-i următoarele critici, apreciate ca nulități de ordine publică:

Sub acest ultim aspect, recurentul a învederat că a invocat, în fața Curții de Apel Ploiești, în dosarul nr. x/2020, autoritatea de lucru judecat a Sentinței penale definitive nr. 53 din 2 iulie 2020 "din care face parte încheierea din data de 1 iulie 2020", ambele pronunțate în dosarul nr. x/2019 al Curții de Apel Ploiești - secția penală, din care reiese clar că cererile de strămutare se soluționează prin sentințe, cât și faptul că martorele C. și D. nu sunt părți în procesul penal care are ca obiect plângerea pe care a formulat-o, în temeiul art. 340 C. proc. pen., împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța din data de 2 mai 2019, dată în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.

În cadrul motivului 2 de recurs, petentul a invocat, în esență, următoarele:

Nulitatea absolută a Hotărârii nr. 104/2020 din 29 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020 al Curții de Apel Ploiești întrucât aceasta "a fost dată fără citarea martorelor C. și D. care, deși nu pot fi legal părți în procesul penal, apar ca fiind părți în dosarul penal nr. x/2020 al Curții de Apel Ploiești, în care a fost formulată excepția de neconstituționalitate". Or, "necitarea tuturor părților unei cauze în soluționarea unei excepții de neconstituționalitate echivalează cu antepronunțarea în privința modului de soluționare a acesteia prin respingere", deoarece, așa după cum rezultă din prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, încheierea de care se face vorbire la pct. (4) trebuie să cuprindă:

"punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți". "Ulterior citării legale este libertatea părții de a participa sau nu la soluționarea excepției, dar aceasta trebuie citată".

Pe fondul recursului, petentul a arătat că respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 pct. 1 din Legea nr. 303/2004 este nelegală deoarece obiectul cauzei îl reprezintă soluționarea unei plângeri formulate, în temeiul art. 340 C. proc. pen., împotriva soluției de clasare dispusă prin ordonanța din data de 2 mai 2019, în dosarul nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, de un procuror care nu este magistrat întrucât nu înfăptuiește justiția.

Altfel spus, ordonanța anterior menționată nu este dată de un participant la procesul penal care înfăptuiește justiția despre care se face vorbire în art. 21 din Constituție, adică de un magistrat, motiv pentru care aceasta este neconstituțională, putând fi anulată în procedura prev. de art. 453 C. proc. pen. Aceasta întrucât, așa după cum rezultă din conținutul în vigoare a art. 1 pct. 1 din Legea nr. 303/2004, procurorii nu sunt magistrați deoarece această calitate o au doar judecătorii, doar despre aceștia spunându-se explicit că înfăptuiesc justiția de care se face vorbire în art. 21 din Constituția României.

Or, din interpretarea dispozițiilor art. 1 - 4 din Legea nr. 303/2004 rezultă clar că doar activitatea judecătorului poate fi asociată cu magistratura deoarece doar activitatea acestuia este desfășurată în scopul înfăptuirii justiției.

Argumentele anterior prezentate au fost susținute de către recurentul petent, într-o manieră sintetică, la termenul de dezbateri din 15 ianuarie 2021, acestea, împreună cu concluziile reprezentantului Ministerului Public fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Examinând actele dosarului și hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată nefondat recursul formulat, pentru următoarele considerente:

Din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992 rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori implică examinarea prealabilă a următoarelor exigențe de admisibilitate cumulativ prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din lege:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

Sub acest aspect, se impune observația că indicarea explicită a textului normativ criticat este o condiție absolut necesară în etapa evaluării admisibilității cererii, numai astfel putându-se determina obiectul excepției de neconstituționalitate, dar și existența legăturii dintre norma criticată și soluția ce ar putea fi dată cauzei în care partea a înțeles să uzeze de acest mijloc procedural.

- existența unei legături între norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului;

Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (mutatis mutandis, Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curții Constituționale, publicată în M.Of. nr. 916/16 decembrie 2014).

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă, în anumite cazuri, o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 2 ori art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Curtea Constituțională este unica autoritate competentă să supună controlului de constituționalitate actele normative prevăzute de art. 2 alin. (1) din legea specială.

Încheierea de sesizare a Curții Constituționale are însă valențele unui act procedural, prin care sunt definite limitele învestirii autorității de jurisdicție constituțională. În întocmirea unui astfel de act procedural, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării autorității de jurisdicție constituțională, în strictă conformitate cu dispozițiile legii pertinente, dar și cu specificul cauzei.

În coordonatele prezentate, raportându-se la particularitățile cauzei, Înalta Curte, similar Curții de Apel Ploiești, constată că excepția de neconstituționalitate invocată de petentul B. Gheorghe nu are legătură cu soluționarea cauzei în care a fost invocată.

În acest sens, Înalta Curte reține că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 1 din Legea nr. 303/2004, potrivit cărora "magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor" a fost invocată de către petentul B. în cursul judecării cererii prin care acesta a solicitat strămutarea judecării dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Buzău la o altă instanță egală în grad.

Altfel spus, petentul B. Gheorghe a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 1 din Legea nr. 303/2004 într-o procedură judiciară în care instanța (Curtea de Apel Ploiești) este chemată a evalua exclusiv temeinicia suspiciunilor sale cu privire la imparțialitatea judecătorilor Tribunalului Buzău, urmând ca, în funcție de concluzie, să dispună sau nu, în condițiile art. 71 C. proc. pen., luarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2020 al Tribunalului Buzău din competența acestei instanțe și trimiterea ei spre soluționare unei alte instanțe din aceeași categorie și de același grad.

Or, obiectul și finalitatea procedurii prev. de art. 71- 76 C. proc. pen. exclude o legătură, chiar și formală, între norma legală invocată ca neconstituțională de către petentul B. - art. 1 pct. 1 din Legea nr. 303/2004 și soluția care ar putea fi dată în această procedură cu caracter incidental, sub ambele componente ale exigenței analizate: aplicabilitatea dispoziției în speță și necesitatea invocării excepției în vederea restabilirii stării de legalitate.

În consecință, Înalta Curte notează că deși cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul B. respectă cerințele de admisibilitate privind calitatea autorului excepției de a fi parte într-un proces în curs, aflarea în vigoare a dispoziției legale criticate și inexistența unei decizii prin care Curtea Constituțională să fi sancționat anterior acel text de lege, nu îndeplinește și condiția vizând "legătura" normei contestate cu soluția ce ar putea fi dată în cauză.

Pentru argumentele prezentate, notând și că scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicției constituționale orice dispoziție legală care reglementează măsuri sau activități procesuale, ci de a împiedica o judecată și pronunțarea unei soluții întemeiate pe o dispoziție neconstituțională, Înalta Curte constată că remediul procesual al excepției de neconstituționalitate nu a fost folosit de petentul B. în concordanță cu finalitatea sa, respectiv armonizarea normelor criticate cu legea fundamentală, motiv pentru care cererea sa de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 pct. 1 din Legea nr. 303/2004 este inadmisibilă, soluția dispusă prin hotărârea recurată fiind legală.

Pentru considerentele expuse, constatând neîntemeiate criticile subscrise de petent motivului 2 de recurs, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 1 pct. 1 din Legea nr. 303/2004, cuprinsă în Sentința penală nr. 104 din data de 29 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Notând că aspectele subscrise de petent primului motiv de recurs, reiterate și dezvoltate, parțial, și în concluziile scrise depuse la termenul de dezbateri, se circumscriu unor veritabile critici aduse soluției dispusă de Curtea de Apel Ploiești cu privire la cererea (principală) de strămutare formulată petent, Înalta Curte, constatând că acestea excedează limitelor în care a fost învestită în prezenta procedură, nu a procedat la evaluarea lor.

Urmare soluției de respingere a căii de atac exercitate de petent, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul B. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 1 pct. 1 din Legea nr. 303/2004, cuprinsă în Sentința penală nr. 104 din data de 29 octombrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2021.

GGC - CL