ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 460/2021

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată la 1 martie 2017 pe rolul Tribunalului București, A., B. și C., în calitate de moștenitoare ale numitului D., au formulat contestație împotriva deciziei nr. 12645 din 24 noiembrie 2016 emisă de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, solicitând anularea acesteia. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. Prin răspunsul la întâmpinare, reclamantele au solicitat introducerea în cauză și a Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor, ca emitentă a deciziei de invalidare contestate. Prin încheierea din 16 octombrie 2017, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale. A declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect anulare act administrativ - decizie, în favoarea secției civile.

Sentința pronunțată de tribunal Prin sentința nr. 790 din 3 aprilie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins excepția tardivității, invocată de pârâta CNCI, ca neîntemeiată. A respins cererea, formulată în contradictoriu cu pârâta ANRP, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă. A respins cererea formulată de reclamante, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de curtea de apel Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 1406 A din 14 octombrie 2019 (astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 11 decembrie 2019), a admis apelul declarat de reclamantele C., A. și B. împotriva sentinței pronunțate de tribunal în contradictoriu cu intimata - pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. A schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a admis, în parte, contestația formulată în contradictoriu cu intimata CNCI. A anulat, în parte, decizia de invalidare nr. 12645 din 24 noiembrie 2016 emisă de CNCI pentru cota de 4/6 cuvenită reclamantelor din dreptul de proprietate asupra terenului de 9,58 ha, situat în localitatea Cobadin, înscris la poziția 170 din anexa 23 a Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare, unde figurează autorul D.. A menținut decizia de invalidare nr. 12645 din 24 noiembrie 2016 în privința cotei de 2/6. A acordat măsuri reparatorii în favoarea reclamantelor, constând în compensarea prin puncte, respectiv 10.643 puncte. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantele A., B. și C..

Procedura derulată în fața Înaltei Curți Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, la 19 ianuarie 2021, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod și a acordat termen la 10 martie 2021, în camera de consiliu, fără citare părți. La 11 februarie 2021 s-a înregistrat punctul de vedere la raport al recurentelor prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, considerând că instanța de apel, dintr-o eroare, a înțeles că cota de 2/6 din suprafața pentru care urmează să emită o nouă decizie să nu fie trecută în aceasta. În continuare, recurentele au făcut ample trimitere la dispozițiile art. 513 C. proc. civ. referitoare la căile de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în revizuire, precum și la jurisprudența în respectiva materie. Au apreciat, în final, că prin aplicarea respectivelor dispoziții reiese că se poate ataca cu recurs și o hotărâre definitivă, pentru egalitate de tratament juridic pentru situații similare, pentru a nu exista o discriminare între persoanele care pot accesa calea extraordinară de atac a recursului. II. Considerentele Înaltei Curți Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele: În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs. Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, la art. 33 și 34 reglementează procedura soluționării cererilor formulate potrivit Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a legii. Art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 stipulează în sensul că în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței prevăzute la alin. (1), respectiv secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor, iar la alin. (4) al articolului se prevede că hotărârile judecătorești pronunțate sunt supuse numai apelului. Totodată, conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. Față de dispozițiile legale menționate, decizia nr. 1406A din 14 octombrie 2019 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului, iar exercitând calea extraordinară de atac, părțile nu s-au conformat unei condiții specifice de admisibilitate a recursului. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Cum recursul de față înfrânge această regulă a procedurii civile, el se privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință. Ca atare, nu pot fi primite susținerile recurentelor, exprimate prin punctul de vedere la raport, în sensul că, pentru egalitate de tratament, ar trebui aplicate, prin analogie, dispoziții procedurale prin care se reglementează alte instituții juridice, respectiv cele din revizuire.