ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1582/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat anularea adresei nr. x/22.07.2015 emisă de pârâta Autoritatea Rutieră Română, prin care s-a respins de la plată sumele de 430 RON și 1402 RON solicitate prin plângerile prealabile nr. 924 și 925 din 23.06.2015, reprezentând accize conform H.G. nr. 537/2014.

Prin sentința nr. 181 din data de 22 septembrie 2016, Curtea de Apel Oradea, secția a II -a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 181 din data de 22 septembrie 2016 a declarat recurs reclamanta A. S.R.L, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că instanța de fond a interpretat greșit că documentele prevăzute de art. 8 alin. 2 din H.G. nr. 537/2014 se depun doar pentru înregistrarea inițială a vehiculului.

Recurenta a susținut că textul art. 10 din H.G. nr. 537/2014 prevede că în cazul unei modificări tot documentele prevăzute la art. 8 se depun.

În opinia recurentei, vehiculul înmatriculat sub nr. x este înregistrat la ARR, lista cu vehicule eligibile era depusă și atunci când a cerut accizele pe trimestrul 3 și 4 din anul 2014, astfel că nu se justifică numirea autovehiculului x ca fiind neeligibil.

Intimata Autoritatea Rutieră Română a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitate respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi arătate în continuare.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea adresei nr. x/22.07.2015 emisă de Autoritatea Rutieră Română.

Înalta Curte reține că cererea inițială a reclamantei nr. 6371/19.08.2014 pentru înregistrarea în Registrul vehiculelor și a operatorilor eligibili pentru restituirea accizelor a fost însoțită de o listă ce cuprindea un număr de 12 vehicule înmatriculate cu numerele: x, x, x, x, x, x, x, x, x, x, x și x.

Prin adresa nr. x/05.09.2014, Autoritatea Rutieră Română a comunicat reclamantei faptul că, urmare cererii nr. x/19.08.2014, aceasta a fost înscrisă în Registrul vehiculelor și al operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize, începând cu data de 19.08.2014, cu vehiculele care au fost comunicate, fiind totodată înștiințată de faptul că are obligația de a notifica Autoritatea Rutieră Română cu privire la orice modificare ulterioară a informațiilor prezentate cu ocazia cererii inițiale, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) din H.G. nr. 537/2014.

Din cuprinsul art. 10 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 537/2014, documentele și informațiile prevăzute la art. 8 alin. (2) se depun o singură dată, cu ocazia primei înregistrări în Registrul vehiculelor și al operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize, iar orice modificare ulterioară a informațiilor prezentate cu ocazia depunerii cererii inițiale se notifică administratorului schemei în maximum 15 zile lucrătoare de la data la care a intervenit modificarea.

Potrivit art. 6 alin. (5) din H.G. nr. 537/2014, restituirea de accize poate fi solicitată pentru toate autovehiculele deținute de către un operator economic în cursul trimestrului pentru care se solicită restituirea și care sunt înscrise în Registrul vehiculelor și al operatorilor economici eligibili pentru restituire de accize.

Înalta Curte reține că recurenta, cu ocazia depunerii cererilor de restituire accize pentru trimestrele 3 și 4 ale anului 2014, a declarat în lista vehiculelor și autovehiculul cu numărul de înmatriculare x, fără a notifica autoritatea pârâtă în termen de 15 zile de la data achiziției autovehicului.

Față de cele arătate, instanța de control judiciar constată că în mod corect a reținut prima instanță că accizele solicitate spre restituire pentru autovehiculul x au fost corect respinse, în condițiile în care recurenta nu a notificat Autoritatea Rutieră Română cu privire la cumpărarea acestui autovehicul și nu l-a înscris în Registrul vehiculelor și al operatorilor eligibili.

Prin urmare, eligibilitatea autovehiculului pentru restituirea de accize este determinată de înscrierea în prealabil a acestuia în Registrul vehiculelor și al operațorilor economici eligibili pentru restituirea de accize.

În concluzie, criticile invocate de recurentă sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 181 din 22 septembrie 2016 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2019.