ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1435/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 05.07.2016, odată cu acțiunea în anulare, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, și suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/04.11.2015, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Prin încheierea din 17 noiembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/04.11.2015, formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, ca nefondată și a dispus restituirea către reclamantă a cauțiunii de 3.620 RON, consemnată cu chitanța nr. x și recipisa nr. x din 15.11.2016, emise de B.-Unitatea Roșiorii de Vede.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L.

În motivarea recursului declarat se arată că în mod greșit instanța de fond a concluzionat în sensul că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de suspendare a actelor administrative atacate până la soluționarea definitivă a cererii de chemare în judecată, respectiv că nu a fost dovedit cazul bine justificat, și că, în atare situație, nu s-ar mai impune analizarea cerinței privind paguba iminentă.

Apreciază recurenta că atât condiția existenței cazului bine justificat, cât și condiția privind paguba iminentă sunt îndeplinite în prezenta cauză.

Astfel, recurenta arată că în cauza dedusă judecății există în mod cert împrejurări de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative atacate, că a dovedit instanței, prin înscrisurile depuse la dosarul cauzei, că situația de fapt nu este în sensul reținut de pârâtă, iar neregularitățile constatate de către aceasta sunt înlăturate prin probarea existenței utilajelor și a folosirii lor în sensul convenit potrivit contractului de finanțare.

Subliniază recurenta că, la aplicarea sancțiunilor, pârâta a folosit o interpretare extensivă a normelor legale și a emis actele administrative a căror anulare o solicită practic în lipsa unui temei legal care să poată fi aplicat situației reținute.

În opinia recurentei, în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu poate avea în vedere sub nici un aspect motivele de nelegalitate invocate prin acțiunea în anulare, întrucât în acest mod ar prejudeca fondul cauzei, deoarece nu este necesară o distincție între motivele de nelegalitate care pot duce la anularea actelor administrative și motivele care ar trebui avute în vedere la soluționarea cererii de suspendare, ci este suficient, pentru admiterea cererii de suspendare, ca motivele de nelegalitate invocate, împreună cu probele administrate, să creeze aparența de nelegalitate/o îndoială serioasă asupra legalității actelor administrative atacate, în acest mod instanța neregăsindu-se în situația prejudecării fondului.

În ceea ce privește necesitatea prevenirii unei pagube iminente, recurenta arată că punerea în executare a actelor administrative atacate, și a căror suspendare o solicită, creează un grav prejudiciu societății prin împiedicarea totală a desfășurării activității, fapt ce are repercusiuni atât asupra organizării interne, dar și asupra relațiilor cu partenerii contractuali.

În aceste condiții, societatea se află în iminenta situație de blocaj total al activității, care are în mod cert natura pagubei iminente, definită potrivit art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, respectiv "prejudiciul material viitor, dar previzibil cu evidență".

Recurenta opinează în sensul că această condiție este astfel îndeplinită, nu numai din perspectiva diminuării patrimoniului ca urmare a executării unei creanțe bugetare, ci și a afectării activității societății în mod iremediabil în contextul acestei executări, ca urmare a emiterii unor acte administrative nelegale (cel puțin aparent), ce afectează sub toate formele activitatea acesteia, aflată în situația de a nu-și mai putea onora obligațiile.

Apreciind că cele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite în prezenta cauză, solicită admiterea recursului și modificarea în tot a încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de suspendare a actelor administrative atacate, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Examinând cauza și încheierea atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Chiar dacă în cuprinsul cererii de recurs, recurenta-reclamantă nu indică în mod clar normele de drept material aplicate greșit de instanța de fond în cuprinsul încheierii pronunțate de Curtea de Apel în data de 17.11.2016 în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte constată că motivele de casare formulate pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, în motivarea recursului declarat se arată, în esență, că sentința pronunțată în acest dosar este nelegală și netemeinică, deoarece instanța de fond a respins acțiunea ca neîntemeiată, considerând în mod greșit că nici una dintre cele două condiții ce sunt necesare pentru suspendarea unui act administrativ conform art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită în cauza de față.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecție a drepturilor și intereselor legitime ale subiectelor potențial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanța competentă va evalua legalitatea acestuia.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ întemeiată pe art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanța de fond trebuie să constate și să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiții cerute de dispozițiile menționate, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepțională.

În recursul său, reclamanta S.C. A. S.R.L. susține, în esență, că aceste două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 sunt îndeplinite și că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, ignorând argumentele aduse de reclamantă în susținerea acțiunii sale.

Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să rezulte cu ușurință în urma unei cercetări sumare a aparenței dreptului.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Înalta Curte constată nefondate criticile exprimate de recurentă în ceea ce privește indiciile de nelegalitate ce nu au fost examinate de instanța de fond în conturarea cerințelor cazului bine justificat.

Recurenta-reclamantă, după cum se constată, se rezumă doar la susțineri privind nelegalitatea pe fond a actelor administrative or, în cadrul procedurii suspendării unui act administrativ fiscal este permisă doar cercetarea sumară a aparenței dreptului legitim vătămat și nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Înalta Curte apreciază că prima instanță a reținut în mod corect că "reclamanta nu relevă împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/04.11.2015.

Astfel, atât în cuprinsul cererii introductive, cât și cu ocazia dezbaterilor asupra cererii de suspendare a executării, reclamanta nu a făcut nici o referire la existența unui caz bine justificat, invocând doar anumite aspecte în dovedirea pagubei iminente. Or, din moment ce condițiile respective sunt prevăzute de legiuitor în mod cumulativ, reclamanta trebuia să prezinte punctual împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare."

Înalta Curte constată astfel că în cauză nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine justificat, întrucât recurenta-reclamantă nu a reușit să dovedească împrejurări legate de starea de fapt și de drept care să răstoarne prezumția de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită.

Mai mult, în cauza prezentă, prin sentința nr. 268, pronunțată la data de 2 februarie 2017 în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București a respins ca nefondată acțiunea reclamantei având ca obiect anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare nr. x/04.11.2015, act administrativ care face obiectul prezentei cereri de suspendare.

În aceste circumstanțe, soluția adoptată de instanța învestită cu soluționarea acțiunii în anulare creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa legalității actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel confirmată prezumția de legalitate atașată actelor administrative, până la soluționarea recursului, astfel că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat.

Însă, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor referitoare la cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.

Or, în condițiile în care în mod corect instanța de fond a reținut că nu s-a dovedit îndeplinirea unei condiții menționate, soluția pronunțată nu a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, apreciind că soluția instanței de fond nu a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 17 noiembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 martie 2019.