ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 839/2020

Deliberând asupra recursului de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1047 din data de 26 noiembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie,în baza art. 29 alin. (1) și (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța această soluție, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată în data de 2.10.2020, contestatorul-condamnat A., prin apărător ales, a formulat contestație în anulare a Deciziei penale nr. 575 din 6.07.2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța în dosarul nr. x/2915, întemeiată pe dispozițiile art. 426 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., respectiv "instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii", solicitând, potrivit art. 431 din C. proc. pen., să se dispună admiterea în principiu a contestației în anulare, suspendarea deciziei nr. 575/2020 a Curții de Apel Constanța, potrivit art. 430 din C. proc. pen., iar în urma rejudecării apelului, respingerea apelului formulat de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație - Direcția Națională Anticorupție și admiterea apelului formulat de acesta.

În motivarea cererii, contestatorul-condamnat A., prin apărător ales, a susținut că, formarea completului de divergență, care a pronunțat, cu opinie majoritară, decizia nr. 575/2020, nu a respectat principiul repartizării aleatorii, încălcând astfel dreptul la un proces echitabil, respectiv dispozițiile art. 11 din Legea nr. 304/2004, republicată, potrivit cărora "Judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective."

Astfel, s-a argumentat faptul că, asupra apelului concluziile au fost expuse la data de 29.04.2020, pronunțarea fiind amânată de patru ori, pentru datele de 15.05.2020, 22.05.2020, 2.06.2020 și, în cele din urmă, la 4.06.2020. La data de 4.06.2020 completul de judecată învestit cu soluționarea apelului a constatat divergența dintre membrii acestuia, în conformitate cu dispozițiile art. 394 alin. (5) din C. proc. pen., motiv pentru care, în referire la art. 17 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, respectiv art. 111 alin. (9) din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 1375/2015, a înaintat dosarul la mapa președintelui secției Penale a Curții de Apel Constanța, în vederea nominalizării judecătorului care să participe în completul de divergență.

Potrivit procesului-verbal din data de 4.06.2020, Președintele secției Penale a Curții de Apel Constanța, constatând că în zilele 4 - 7 iunie 2020, judecător de permanență era doamna judecător B., a desemnat-o în completul de divergență învestit cu soluționarea apelului în cauza nr. x, în aplicarea următoarelor dispoziții legale: art. 17 alin. (2) din Legea nr. 304/2004: «Completul de divergență se constituie prin includerea, în completul de judecată, a judecătorului din planificarea de permanență" și art. 21 pct. 3 din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești, aprobat prin H.C.S.M. nr. 1375/2015, care prevede că întregirea completului de divergență se realizează prin «includerea judecătorului din planificarea de permanență din ziua în care s-a ivit divergența, potrivit materiei și stadiului procesual al dosarului în care s-a ivit divergența ».

Astfel, s-a apreciat că întregirea completului de divergență în maniera mai-sus arătată s-a îndepărtat de la principiul repartizării aleatorii și a încălcat dreptul contestatorului-condamnat A. la un proces echitabil, aflându-se în conflict direct cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Sub acest aspect, s-a argumentat că "includerea în completul de divergență a judecătorului de permanență din ziua în care s-a ivit divergența, în condițiile în care rămâne la aprecierea completului inițial în ce zi să constate divergența prin amânarea pronunțării, îi dă dreptul condamnatului să considere că formarea completului de divergenta nu corespunde întrutotul exigentelor necesare asigurării dreptului la un proces echitabil, în sensul că unul dintre membrii completului de judecata nu este desemnat în aceleași condiții cu ceilalți doi membri ai completului, fapt de natura a crea suspiciuni cu privire la asigurarea imparțialității întregului complet de judecată".

Prin urmare, a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, potrivit art. 29 alin. (2) din legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, deoarece această normă "permite eludarea principiului repartizării aleatorii menit a asigura garanția unui proces echitabil", deoarece legea, așa cum este redactată în prezent, "permite erijarea cauzei către un anumit judecător din compunerea instanței, prin amânarea pronunțării până la o dată, lăsată la simpla apreciere a completului inițial învestit".

Referitor la sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, Curtea a constatat că cererea este inadmisibilă din următoarele considerente: Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată - (1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare. Odată cu încheierea de sesizare, instanța de judecată va trimite Curții Constituționale și numele părților din proces cuprinzând datele necesare pentru îndeplinirea procedurii de citare a acestora.

(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.

Potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "(1) În cazul completului format din 2 judecători, dacă aceștia nu ajung la un acord asupra hotărârii ce urmează a se pronunța, procesul se judecă din nou în complet de divergență, în condițiile legii.

(2) Completul de divergență se constituie prin includerea, în completul de judecată, a judecătorului din planificarea de permanență."

În analiza condițiilor enumerate anterior, instanța a constatat că excepția a fost invocată de contestatorul-condamnat A. într-un dosar aflat pe rolul Curții de Apel Constanța și a avut în vedere neconstituționalitatea unor dispoziții legale care reglementează compunerea completului de divergență, prin includerea judecătorului din planificarea de permanență a secției penale și pentru cauze penale și cu minori a Curții de Apel Constanța. De asemenea, s-a constatat că și următoarele două condiții de admisibilitate a excepției sunt îndeplinite, respectiv excepția vizează neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare și nu are ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Pe de altă parte, sesizarea Curții cu o excepție de neconstituționalitate presupune, în egală măsură, și examinarea unei cerințe implicite de admisibilitate care, deși nu este prevăzută în mod expres în conținutul art. 29, se deduce din întreaga reglementare legală a organizării și funcționării Curții Constituționale. În acest sens, instanța de judecată este obligată să verifice și măsura în care excepția de neconstituționalitate tinde, în mod real, la a învesti Curtea cu un examen al conformității dintre înțelesul normei legale și exigențele Constituției (prerogativă recunoscută Curții de prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992).

Sub acest aspect, Curtea a constatat că, în esență, prin invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se urmărește verificarea conformității normei cu dispozițiile constituționale, ci se urmărește o modificare a legislației în vigoare, referitoare la modalitatea de includere, în completul de divergență, a judecătorului din planificarea de permanență a secției din cadrul căreia aparține cauza, potrivit materiei ramurii de drept.

Argumentele care au fost invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate sunt identice cu cele ce care au vizat cererea de contestație în anulare, respectiv modalitatea de desemnare a judecătorului desemnat în compunerea completului de divergență, fiind încălcat principiul repartizării aleatorii și astfel, se încalcă dreptul la un proces echitabil, pe de o parte, iar pe de altă parte, este criticată și modalitatea de soluționare și adoptare a hotărârii, în complet de divergență, în opinie majoritară, în sensul că judecătorul desemnat a participa în compunerea completului de divergență, în raport de complexitatea cauzei, într-un timp relativ scurt, în opinia contestatorul-condamnat A., și-a format convingerea cu privire la soluția dispusă în cauză și astfel, se constată o lipsă de imparțialitate a întregului complet de judecată.

Așadar, s-a arătat că instanțelor de judecată le revine, în faza admisibilității condițiilor de sesizare a Curții Constituționale, competența de a verifica dacă excepția a fost invocată în scopul prevăzut de lege, adică pentru controlul constituționalității unei dispoziții legale, dar care întotdeauna trebuie să aibă legătură cu cauza. Legătura cu soluționarea cauzei privește incidența dispoziției legale a cărei neconstituționalitate se cere a fi constatată, în privința soluției care se va pronunța în procesul aflat pe rolul instanței de judecată.

Astfel, în jurisprudență s-a subliniat faptul că scopul invocării excepției de neconstituționalitate nu poate fi doar acela de a supune formal jurisdicției constituționale orice dispoziție legală care reglementează desfășurarea procesului penal, ci de a împiedica o judecată și pronunțarea unei soluții întemeiată pe o dispoziție neconstituțională.

Ori, nemulțumirea contestatorului-condamnat A. legată de soluția primită în apel, nu poate îmbrăca caracterul unei excepții de neconstituționalitate a unor dispoziții legale, motivat de faptul că, deși au fost respectate dispozițiile legale privind desemnarea judecătorului în compunerea completului de divergență, apreciază că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, prin faptul că nu a fost desemnat aleatoriu, iar judecătorul astfel desemnat nu ar fi avut timpul necesar, în opinia sa, studierii cauzei, cu toate că aceasta este apreciată ca fiind una complexă, și, astfel, ar fi fost afectată imparțialitatea acestuia.

S-a susținut că, practic, ceea ce se urmărește, este modificarea modalității de desemnare a judecătorului în compunerea completului de divergență, aspect care nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, aceea "de a pronunța numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului"(Decizia nr. 490 din 25.09.2014 a Curții Constituționale) și fără a se "putea substitui organului legislativ pentru a stabili aspecte care ar putea depăși statutul său constituțional, afectând rolul legislativ pozitiv al Parlamentului României, ca unică autoritate legiuitoare a țării (Decizia nr. 45 din 10.03.1998 a Curții Constituționale).

De altfel, obligația instanței de a examina și această condiție implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudența instanței de contencios constituțional, ale cărei decizii au fost în mod constant acelea de respingere ca inadmisibile a excepțiilor de neconstituționalitate formulate cu nerespectarea competenței sale expres prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 (mutatis mutandis, a se vedea cu titlu de exemplu deciziile nr. 35/20.01.2011, nr. 284/24.02.2011 și nr. 459/12.04.2011 ale Curții Constituționale).

Prin urmare, având în vedere criticile formulate de contestatorul-condamnat A. în susținerea cererii de sesizare și față de conținutul dispozițiilor a căror neconstituționalitate se cere a fi verificată, Curtea a constatat că nu se formulează veritabile critici de neconstituționalitate, ci se susțin aspecte care tind la modificarea legislativă a unui text de lege pe care autorul excepției îl contestă, atribut care revine doar puterii legislative, nu și Curții Constituționale, care nu poate modifica, adăuga sau abroga prevederi legale.

Împotriva dispoziției Deciziei penale nr. 1047 din data de 26 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020, a declarat recurs, în termenul legal, recurentul A., motivele acestuia fiind expuse în partea introductivă a hotărârii.

Examinând recursul declarat de recurentul A. împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate formulată, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Condițiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate sunt reglementate de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, care prevăd că aceasta trebuie să fie ridicată în fața instanțelor de judecată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu, de către instanță ori de procuror în cauzele în care participă; să vizeze neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituționale, printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, și să aibă legătură cu soluționarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.

În aplicarea acestui text de lege, instanța realizează o verificare sub aspectul respectării condițiilor legale în care excepția de neconstituționalitate, ca incident procedural, poate fi folosită, care nu echivalează cu o analiză a conformității prevederii atacate cu Constituția și nici cu soluționarea de către instanță a unui aspect de contencios constituțional, căci instanța nu statuează asupra temeiniciei excepției, ci numai asupra admisibilității acesteia.

Conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia. Aceasta pentru că rațiunea filtrului exercitat de judecător cu privire la admisibilitatea excepțiilor de neconstituționalitate este aceeași în toate cazurile anterior expuse, ținând de împiedicarea declanșării controlului de constituționalitate în acele situații ce constituie limite ale competenței de a se pronunța, inclusiv pentru Curtea Constituțională.

Ca orice mijloc procedural, excepția de neconstituționalitate nu poate fi utilizată decât în scopul și cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituționalității unei dispoziții legale care are legătură cu soluționarea cauzei.

Această condiție nu trebuie analizată in abstracto și dedusă din orice fel de tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, ci se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Așadar, instanța de judecată în fața căreia a fost invocată excepția are, potrivit legii, nu doar competența, ci și responsabilitatea corelativă de a cenzura eventualele susțineri ale autorului excepției și, în mod subsecvent, de a fixa limitele sesizării Curții Constituționale în strictă conformitate cu dispozițiile legii, dar și cu specificul cauzei.

În contextul acestor argumente de principiu, instanța de recurs constată că, în mod corect, curtea de apel a apreciat că, prin invocarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu se urmărește verificarea conformității normei cu dispozițiile constituționale, ci se urmărește o modificare a legislației în vigoare, referitoare la modalitatea de includere, în completul de divergență, a judecătorului din planificarea de permanență a secției din cadrul căreia aparține cauza, potrivit materiei ramurii de drept, și că, practic, ceea ce se urmărește, este modificarea modalității de desemnare a judecătorului în compunerea completului de divergență, aspect care nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, astfel cum este reglementată de dispozițiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, aceea "de a pronunța numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului"(Decizia nr. 490 din 25.09.2014 a Curții Constituționale) și fără a se "putea substitui organului legislativ pentru a stabili aspecte care ar putea depăși statutul său constituțional, afectând rolul legislativ pozitiv al Parlamentului României, ca unică autoritate legiuitoare a țării (Decizia nr. 45/10.03.1998 a Curții Constituționale).

Înalta Curte reține că obligația instanței de a examina și această condiție implicită de admisibilitate rezultă chiar din jurisprudența instanței de contencios constituțional, ale cărei decizii au fost în mod constant acelea de respingere ca inadmisibile a excepțiilor de neconstituționalitate formulate cu nerespectarea competenței sale expres prevăzute de art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1047 din data de 26 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1047 din data de 26 noiembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în dosarul nr. x/2020.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 decembrie 2020.

GGC - MM