ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1197 din 24 iunie 2019 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în dosarul penal nr. x/2018, s-au hotărât următoarele:

S-a constatat că fapta de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. și fapta de uz de fals prev. de art. 323 alin. (1) teza a II-a din C. pen. (faptă săvârșită în data de 14.11.2015, persoană vătămată SC A. SA), reținute în sarcina inculpatului în cauză, constituie unitatea legală de infracțiune (infracțiune continuată), cu fapta de înșelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. și uz de fals, prev. de art. 323 alin. (1) teza a II-a din C. pen. pentru care inculpatul B. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 13 ani, 5 luni și 25 zile închisoare, 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) din C. pen. din 1969 și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) din C. pen. din 1969 prin Sentința penală nr. 1317/10.07.2018 a Judecătoriei Brașov pronunțată în Dosarul nr. x/2018 definitivă prin Decizia penală nr. 701/Ap/08.11.2018 a Curții de Apel Brașov.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 13 ani, 5 luni și 25 zile închisoare aplicată inculpatului B. prin Sentința penală nr. 1317 din 10 iulie 2018 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 701/Ap din 08 noiembrie 2018 a Curții de Apel Brașov și a repus în individualitatea lor pedepsele componente:

- 10 ani, 2 luni și 15 zile închisoare, 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) din C. pen. din 1969 și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) din C. pen. din 1969, reprezentând primul termen al recidivei postcondamnatorii;

- 3 luni închisoare - pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, faptă prevăzută de art. 323 alin. (1) teza a II-a din C. pen.

- 1 an și 6 luni închisoare - pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen.

- 1 an și 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 9 luni închisoare, 1 an și 2 luni închisoare și 1 an și 2 luni închisoare aplicate inculpatului (pentru infracțiuni comise la datele de 26.02.2016 și 27.02.2016) prin Sentința penală nr. 910/12.05.2016 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 603/Ap din 09.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

În baza art. 585 alin. (1) lit. d) din C. proc. pen.. cu referire la art. 37 din C. pen., a modificat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și pedeapsa de 3 luni închisoare stabilită în sarcina inculpatului B. prin Sentința penală nr. 1317 din 10.07.2018 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 701/Ap/08.11.2018 a Curții de Apel Brașov.

În baza art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., raportat la art. 396 alin. (1) și (2) și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.., a dispus condamnarea inculpatului B., la pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată (2 acte materiale).

În baza art. 323 alin. (1) teza a II-a din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., raportat la 396 alin. (1) și (2) și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen.., l-a condamnat pe inculpatul B., la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals în formă continuată (2 acte materiale).

S-a constatat că infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză sunt concurente cu infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului B. la pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare, 6 luni închisoare, 9 luni închisoare, 1 an și 2 luni închisoare și 1 an și 2 luni închisoare aplicate inculpatului (pentru infracțiuni comise la datele de 26.02.2016 și 27.02.2016) prin Sentința penală nr. 910 din 12.05.2016 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 603/Ap din 09.09.2016 pronunțată de Curtea de Apel Brașov.

În baza art. 38 alin. (1) și art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an și 9 luni închisoare la care s-a adăugat sporul obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate (6 luni, 1 an și 6 luni, 6 luni, 9 luni, an și 2 luni, 1 an și 2 luni), respectiv 22 luni și 10 zile, inculpatul va executa pedeapsa rezultantă de 3 ani 7 luni și 10 zile.

În baza 43 alin. (2) din C. pen. a adăugat la pedeapsa de 3 ani, 7 luni și 10 zile restul de 10 ani 2 luni 15 zile închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) din C. pen. din 1969 și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) din C. pen. din 1969, reprezentând primul termen al recidivei postcondamnatorii, inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 13 ani 9 luni și 25 zile închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) din C. pen. din 1969 și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d), e) din C. pen. din 1969.

În baza art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv din data de 27.02.2016 - 09.09.2016, precum și perioada executată începând cu data de 09.09.2016 - la zi.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1767/2018 din 08.11.2018 emis în baza Sentinței penale nr. 1317/10.07.2018 a Judecătoriei Brașov pronunțată în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 701/Ap din 08.11.2018 a Curții de Apel Brașov.

În baza art. 397 alin. (1) din C. proc. pen.. cu referire la art. 25 alin. (1) din C. proc. pen.., raportat la art. 1349 și art. 1357 din C. civ. a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă SC A. SA, și a fost obligat inculpatul B. la plata către aceasta a sumei de 5017,47 RON cu titlu de prejudiciu material.

În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen.., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 460 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune astfel, prima instanța a reținut că, prin rechizitoriul nr. x/2016, întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brașov, înregistrat pe rolul instanței la data de 20.12.2018, sub nr. x/2018, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului B. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. și pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, faptă prevăzută de art. 323 teza a II-a din C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. și art. 41 alin. (1) din C. pen., respectiv în stare de recidivă postcondamnatorie.

În faza de judecată, inculpatul a solicitat judecarea cauzei conform procedurii în cazul recunoașterii învinuirii, cerere care a fost admisă de instanță, astfel că soluția a fost pronunțată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

În drept, instanța a reținut următoarele: faptele reținute în sarcina inculpatului în prezenta cauză, constând în aceea că la data de 14.11.2015, inculpatul B., prin folosirea unei adeverințe de venit falsificate, a indus în eroare reprezentantul persoanei vătămate SC A. SA, solicitând și obținând un credit în valoare de 4499 de RON pe care nu l-a mai restituit conform stipulațiilor contractuale, cauzând un prejudiciu de 5017,47 RON, constituie un act material al infracțiunii continuate de înșelăciune, faptă prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. și un act material al infracțiunii continuate de uz de fals, faptă prevăzută de art. 323 alin. (1) teza a II-a din C. pen. pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare respectiv 3 luni închisoare prin Sentința penală nr. 1317/10.07.2018 a Judecătoriei Brașov, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, definitivă prin Decizia penală nr. 702/Ap din 08.11.2018 a Curții de Apel Brașov (fapte săvârșire la data de 17.11.2015), constând în aceea că în data de 17.11.2015, pentru îndeplinirea condițiilor de creditare, a indus în eroare reprezentanții persoanei vătămate SC C. SA cu privire la calitatea sa de angajat al SC D. SRL și a obținut un credit în valoare de 1750 de RON pe care nu l-a mai restituit, iar în scopul inducerii în eroare a reprezentanților persoanei vătămate SC C. SA pentru obținerea creditului în valoare de 1750 de RON, a folosit o adeverință de venit falsificată, aparent emisă de către SC D. SRL

Prin urmare, a reținut că faptele inculpatului, astfel cum au fost prezentate anterior, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii continuate de înșelăciune prev. de art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen. (două acte materiale) și elementele constitutive ale infracțiunii continuate de uz de fals, faptă prevăzută de art. 323 alin. (1) teza a II-a din C. pen. (două acte materiale), toate cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. și art. 38 alin. (1) din C. pen.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul B..

Prin Decizia penală nr. 862/Ap din 15 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.., s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B. împotriva Sentinței penale nr. 1197/24.06.2019 a Judecătoriei Brașov, pronunțate în dosarul penal nr. x/2018, pe care a menținut-o.

Pentru a dispune această soluție, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

Cu referire la faptele deduse judecății, situația de fapt a fost stabilită în mod corect prin rechizitoriu și apoi prin sentința penală apelată, aceasta nefiind de altfel contestată de inculpat care a recunoscut în mod constant comiterea faptelor în această formă în timp ce prin apelul declarat nu au fost formulate critici în această privință.

În raport de acestea, reținând și faptul că instanța de fond a realizat o analiză completă și corespunzătoare a mijloacelor de probă administrate în cauză, Curtea a arătat că se va limita la a arăta că săvârșirea faptelor rezultă cu certitudine din probele administrate în faza de urmărire penală. În acest sens, s-a precizat că sunt relevante contractul de credit, atestând încheierea unei asemenea convenții între E. Brașov și inculpatul B. privind acordarea unei linii de credit. La momentul acordării creditului, inculpatul a prezentat cartea sa de identitate, aflată și ea la dosar, precum și o adeverință de venit.

Adeverința de venit nu se regăsește la dosar, fiind încheiat și un proces-verbal de constatare a dispariției unui înscris, însă, anterior dispariției, aceasta a fost supusă analizei specialiștilor, fiind întocmit un raport de constatare criminalistică care cuprinde și o fotografie a acesteia. Reținând și faptul că inculpatul a recunoscut că a folosit această adeverință, dar și declarația martorei F., angajat E., martor care a confirmat că inculpatul a prezentat o adeverință de venit tipizată, precum și împrejurarea de notorietate că una dintre condițiile pentru acordarea creditului este dovedirea existenței unor venituri, Curtea a considerat că, și în lipsa adeverinței, se poate reține cu certitudine că aceasta a existat, are conținutul reieșind din raportul de constatare și a fost folosită de inculpat.

În ceea ce privește autenticitatea acesteia, se constată că inculpatul a recunoscut că nu a avut calitatea de angajat al societății care, aparent, a emis adeverința, respectiv G. SRL, adeverința fiind întocmită de persoane a căror identitate nu a fost stabilită în cursul cercetărilor. În plus, din verificările efectuate, rezultă că în luna noiembrie 2015 societatea nu mai desfășura activitate în timp ce, conform adresei emise de Inspectoratul Teritorial de Muncă, inculpatul nu apare înregistrat cu un contract de muncă la această societate.

În raport de aceste probe, rezultă cu certitudine că inculpatul a folosit o adeverință de venit contrafăcută, realizată de alte persoane, în acest mod inducând în eroare persoana vătămată E. cu privire la realizarea unor venituri într-un anumit cuantum, dar și referitoare la continuitatea relațiilor sale de muncă (adeverința de venit atestând în mod fals că inculpatul este angajat pe o durată nedeterminată începând cu 10.11.2013).

Față de această situație de fapt, în mod corect s-a reținut că este realizat conținutul constitutiv al infracțiunilor de înșelăciune și uz de fals.

Cu referire la faptul că acestea reprezintă acte materiale ale unei infracțiuni continuate din care mai fac parte actele săvârșite la data de 17.11.2015, pentru care inculpatul a fost deja condamnat definitiv prin Sentința penală nr. 1317/2018 a Jud. Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 702/08.11.2018 a Curții de Apel Brașov, Curtea a considerat că în mod întemeiat s-a reținut acest lucru.

Astfel, analizând această hotărâre, Curtea a constatat că este vorba de câte o faptă de înșelăciune și uz de fals care au fost săvârșite la data de 17.11.2015, deci la trei zile (un interval foarte scurt) de la data faptelor deduse judecății, printr-o modalitate identică celei reținute în prezenta cauză, inculpatul depunând o adeverință de venit falsificată în vederea obținerii unui credit cu o valoare mică. Prin urmare, există o repetabilitate a aceluiași tip de acțiune, la interval scurt de timp, metoda folosită este identică (utilizarea unor adeverințe de venit false), existând similarități și în ceea ce privește persoanele vătămate precum și creditele obținute, toate acestea demonstrând și unitatea rezoluției infracționale, fiind deci îndeplinite condițiile prevăzute de art. 35 alin. (1) C. pen. pentru reținerea existenței infracțiunii continuate, cu două acte materiale (la 14 și 17 noiembrie 2015)

Inculpatul a susținut că în conținutul acestei infracțiuni continuate ar trebui introduse și alte acte materiale, acte care se află în diferite stadii ale procesului penal, fiind însă deja pronunțată o hotărâre definitivă pentru fapte din 26.02.2016 și 27.02.2016, dispunându-se condamnarea inculpatului pentru fapte de înșelăciune, fals și uz de fals prin Sentința penală nr. 910/2016 a Jud. Brașov, def. prin Decizia penală nr. 603/09.09.2016.

Instanța de fond a reținut prin sentința penală apelată că, în privința acestor fapte, o instanță a hotărât deja, în mod definitiv, că se află în relație de concurs cu faptele din 17.11.2015, neputându-se modifica această soluție, deoarece s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat. Curtea nu a împărtășit această opinie, reținând că este posibilă modificarea dispozițiilor unor hotărâri, prin constatarea ulterioară a uneia dintre situațiile la care face referire art. 585 alin. (1) C. proc. pen. Chiar dacă, la un moment dat, o instanță a hotărât că, spre exemplu, două fapte sunt concurente, nu este exclus ca, ulterior, fiind descoperite alte fapte sau identificată o hotărâre judecătorească definitivă care nu a fost cunoscută inițial, să se modifice constatările inițiale, reținându-se existența unei infracțiuni continuate sau a stării de recidivă.

Pe fondul susținerii inculpatului, Curtea a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, neputând fi reținută că există o unitate legală, sub forma infracțiunii continuate, între faptele din 14 și 17 noiembrie 2015, pe de o parte, și cele din 26 și 27 februarie 2016.

În acest sens, a considerat că are relevanță nu atât intervalul de timp scurs între aceste fapte cât împrejurarea că a existat o modificare a modalității de acțiune, ceea ce indică și o modificare a rezoluției infracționale. Astfel, dacă în cazul faptelor din noiembrie 2015 inculpatul a contractat credite pe numele său, inducerea în eroare fiind legată doar de situația sa de salariat, în cazul faptelor de februarie 2016 inculpatul a adoptat o altă identitate, respectiv H. și I.. O astfel de modificare apare esențială în opinia Curții, demonstrând o schimbare a rezoluției infracționale, existând o diferență importantă între încheierea unor contracte, utilizând propria identitate și contractarea unor credite pe numele altor persoane. Dacă, pentru a indica existența unei rezoluții infracționale unice, modalitatea de comitere a mai multor fapte nu trebuie să fie identică, totuși, astfel cum s-a arătat în doctrină și în practică, rezoluția nu trebuie să fie una generală, ci suficient de conturată, autorul cunoscând încă de la început modalitatea în care urmează a acționa. Or, dacă cu referire la faptele din luna noiembrie, rezultă că a existat hotărârea procurării de credite pe numele său real, pentru luna februarie 2016 apare o modificare, inculpatul acționând sub o identitate falsă. În raport de această împrejurare, Curtea a apreciat că nu se poate reține o rezoluție infracțională unică (în ciuda celorlalte similarități invocate de inculpat), astfel că nu se poate reține că în conținutul infracțiunii continuate intră și faptele din februarie 2016. După cum a arătat anterior, Curtea a considerat că o astfel de concluzie ar putea fi infirmată în măsura în care vor fi identificate alte fapte, comise între noiembrie 2015 și februarie 2016, care ar fi săvârșite, unele, în forma celor din noiembrie, iar altele, similar celor din februarie, situație în care poate interveni o modificare a prezentei soluții. Însă, ținând cont de situația existentă la acest moment, Curtea a considerat că în mod întemeiat a fost reținută infracțiunea continuată doar cu cele două acte materiale din luna noiembrie 2015.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei, Curtea a avut în vedere că, pentru faptele din 17.11.2015, prin Sentința penală nr. 1317/2018, s-a aplicat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals. Prin prezenta, instanța, reținând și actele materiale din 14.11.2015, a aplicat pedepse ușor mai ridicate, respectiv 1 an și 9 luni închisoare și 6 luni închisoare. Inculpatul nu a criticat cuantumul acestor pedepse și, de asemenea, Curtea le-a apreciat ca just individualizate, gravitatea faptei fiind mai ridicată în situația descoperirii unor acte materiale noi, în plus fiind demonstrată și perseverența infracțională a inculpatului.

Inculpatul a mai criticat modalitatea de realizare a concursului de infracțiuni, arătând, în esență, că ar trebui reținută existența concursului de infracțiuni între toate infracțiunile reținute în sarcina sa începând cu Sentința penală nr. 910/2016 a Jud. Brașov.

Curtea a arătat că, ceea ce este esențial pentru stabilirea existenței concursului de infracțiuni, este ca faptele să fie săvârșite înainte de rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare. În acest sens, după cum s-a arătat constant în doctrină și s-a reținut și de Înalta Curte de Casație și Justiție în motivarea unei decizii pronunțate în interesul legii (42/2008), trebuie avut în vedere faptul că sfera concursului de infracțiuni, ca pluralitate infracțională, s-a închis prin rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru una dintre infracțiunile concurente și, ca atare, tot ce precedă alcătuiește concursul, iar tot ce urmează constituie recidiva. Prin urmare, pentru lămurirea situației juridice a unei persoane, trebuie să fie avute în vedere datele săvârșirii faptelor și cele ale rămânerii definitive a hotărârilor de condamnare, urmând ca să se rețină existența unui concurs de infracțiuni în situația tuturor acelor infracțiuni care au fost săvârșite înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre acestea.

Or, în cazul de față, s-a avut în vedere faptul că există un prim concurs de infracțiuni, care constituie prim termen al recidivei postcondamnatorii, și care este un rest de 10 ani 2 luni și 15 zile închisoare. Acest prim termen al recidivei a fost stabilit prin Sentința penală nr. 1317/2018 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 702/08.11.2018 a Curții de Apel Brașov. Conform acestei decizii, s-a constatat că există un concurs de infracțiuni pentru faptele săvârșite la următoarele date:

- iulie - septembrie 2006 pentru care s-a dispus condamnarea prin Sentința penală nr. 145/S/2014 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, def. prin Decizia penală nr. 135/Ap. 01.03.2016 a Curții de Apel Brașov

- noiembrie 2009 pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentința penală nr. 2621/2014 a Jud. Bacău, def. prin Decizia penală nr. 713/02.07.2015 a Curții de Apel Bacău - faptă pentru care s-a aplicat pedeapsa de 3 ani închisoare

- noiembrie 2009 - ianuarie 2010 pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentința penală nr. 197/2018 a Judecătoriei Brașov - faptă pentru care s-a aplicat pedeapsa de 5 ani închisoare

- 20 februarie 2008 pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin hotărârea pronunțată în Germania, recunoscută prin Sentința penală nr. 571/2017 a Judecătoriei Miercurea Ciuc

- 05.04.2013 pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentința penală nr. 34/2017 a Judecătoriei Toplița

Prin urmare, prima hotărâre de condamnare (relevantă în speță) a rămas definitivă la data de 02.07.2015, din concurs făcând parte infracțiunile menționate prin sentințele amintite mai sus, toate săvârșite înainte de această dată.

În continuare, s-a arătat că va exista un alt concurs de infracțiuni, format din toate infracțiunile săvârșite ulterior datei de 02.07.2015, fapte cuprinse între această dată și cea la care a rămas definitivă prima hotărâre de condamnare pentru aceste noi fapte, respectiv 09.09.2016 (când a rămas definitivă Sentința penală nr. 910/2016 a Judecătoriei Brașov). Prin urmare, din acest concurs vor face parte faptele săvârșite la datele de:

- noiembrie 2015 - fapte care fac obiectul judecății în prezenta cauză și pentru care au fost aplicate pedepse de 1 an și 9 luni închisoare și 6 luni închisoare (fiind modificată Sentința penală nr. 1317/2018 a Jud. Brașov)

- februarie 2016 - faptele pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului prin Sentința penală nr. 910/2016 a Jud. Brașov la pedepse cu închisoarea de 1 an și 6 luni, 9 luni, 1 an și 2 luni, 1 an și 2 luni și 6 luni

Apare evident că nu poate fi primită susținerea inculpatului cu privire la existența concursului de infracțiuni între toate faptele reținute în sarcina sa, având în vedere că nu toate faptele au fost comise înainte ca acesta să fi fost condamnat pentru vreuna dintre ele.

De asemenea, instanța a arătat că sunt neîntemeiate susținerile inculpatului din apel în cuprinsul cărora s-a realizat o altfel de grupare a faptelor, practic arătându-se că se poate reține concursul de infracțiuni succesiv între diferite fapte, cu concluzia că ar trebui să se constate existența concursului între toate faptele. În acest sens, Curtea a arătat că fiecare dintre fapte nu poate fi privită izolat sau doar în raport cu una sau mai multe dintre celelalte fapte. Spre exemplu, nu se poate avea în vedere doar raportul dintre faptele din Sentința penală 197/2018 a Jud. Brașov și cele din Sentința penală nr. 1317/2018 a Jud. Brașov, deoarece s-ar ajunge la concluzia că sunt concurente, toate fiind comise înainte de rămânerea definitivă a vreuneia dintre infracțiuni. Dimpotrivă, întotdeauna trebuie avute în vedere toate condamnările definitive suferite de o persoană și, în raport de toate acestea, să se stabilească care fapte sunt concurente și care au fost săvârșite în stare de recidivă.

Singurul aspect care ar putea fi, eventual, pus în discuție, este cel legat de condamnarea suferită de inculpat prin Sentința penală nr. 42/2011 a Tribunalului pentru Minori și Familie Brașov, care nu a fost avută în vedere la pronunțarea sentinței apelate, această condamnare nefiind reținută a face parte din componența vreunuia dintre cele două concursuri de infracțiuni relevante indicate mai sus. Însă, astfel cum a arătat și inculpatul, instanța, în apel, nu poate în mod direct să realizeze o operațiune de contopire care nu a fost efectuată la fond. Soluția în această situație nu este însă trimiterea spre rejudecare a cauzei, ci fie formularea unei cereri separate, având ca obiect solicitarea de contopire a pedepselor cu cele aplicate prin Sentința penală nr. 42/2011, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile concursului, urmând ca întreaga situație juridică a persoanei condamnate să fie reevaluată prin reținerea ca relevantă și a condamnării aplicate acestuia prin Sentința penală nr. 42/2011, fie efectuarea acestei operațiuni într-un alt dosar de fond (inculpatul susținând că mai există cel puțin un dosar care îl privește aflat în faza de urmărire penală).

Față de toate cele expuse, Curtea a menținut soluția instanței de fond prin care a constatat că faptele pentru care s-a dispus condamnarea prin prezenta hotărâre sunt concurente cu cele pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 910/2016 a Judecătoriei Brașov.

De asemenea, pedeapsa rezultantă pentru acest concurs de infracțiuni a fost stabilită în mod corect, prin aplicarea dispozițiilor C. pen. actual, având în vedere că toate infracțiunile concurente au fost comise după intrarea în vigoare a Noului C. pen. la data de 01.02.2014.

În ceea ce privește rezultanta primului concurs de infracțiuni, aceasta a fost stabilită conform C. pen. din 1969. Astfel, au fost contopite pedepsele aplicate prin:

- Sentința penală nr. 145/S/2014 a TMF - 6 ani și 6 luni, 7 ani, 10 ani închisoare

- Sentința penală nr. 2621/2014 a Jud. Bacău - 3 ani închisoare

- Sentința penală nr. 34/2017 a Jud. Toplița, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 702/2018 a Curții de Apel Brașov - 3 ani 5 luni 22 zile

- Sentința penală nr. 197/2018 a Jud. Brașov - 5 ani închisoare

- hotărârea pronunțată în Germania, recunoscută prin Sentința penală nr. 571/2017 a Jud. Toplița - 3 luni închisoare s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 10 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 3 ani închisoare (stabilit inițial prin Sentința penală nr. 1317/2018 a Jud. Brașov), în final rezultând 13 ani închisoare. Curtea a precizat că sporul care a fost aplicat se bucură de autoritate de lucru judecat, neputând fi modificat.

Prin urmare, deși este vorba și de hotărâri pronunțate după intrarea în vigoare a Noului C. pen., s-a dat eficiență legii penale mai favorabile, realizându-se contopirea conform dispozițiilor legii penale mai favorabile, respectiv C. pen. din 1969, fiind aplicate dispozițiile art. 36 C. pen. din 1969. De altfel, un simplu calcul arată că în măsura în care s-ar fi aplicat C. pen. actual, pedeapsa ar fi depășit 18 de ani închisoare.

Pe cale de consecință, primul termen al recidivei este rezultanta de 13 ani închisoare (obținută prin aplicarea legii penale mai favorabile, respectiv C. pen. din 1969), iar cel de-al doilea este rezultanta stabilită prin sentința penală apelată, respectiv 3 ani 7 luni și 10 zile închisoare (obținută prin aplicarea dispozițiilor art. 39 C. pen. actual).

În ceea ce privește legea aplicabilă pentru sancționarea recidivei, Curtea a constatat că în mod corect s-a reținut incidența C. pen. actual. În acest sens, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 10 din Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a C. pen. în conformitate cu care tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puțin una dintre infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă. Același lucru a fost reținut, de altfel, și de Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin Decizia nr. 7/2016, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că în cazul tratamentului sancționator al concursului de infracțiuni se va aplica legea nouă conform art. 3 din C. pen. și art. 10 din Legea 187/2012.

În speță este vorba de tratamentul sancționator al recidivei, recidivă care reprezintă o formă a pluralității de infracțiuni, aplicându-se deci art. 10 menționat anterior. Or, s-a constatat că toate infracțiunile care constituie al doilea termen ale recidivei au fost comise sub imperiul legii noi, fiind deci aplicabile dispozițiile C. pen. actual privind sancționarea recidivei, dispoziții care prevăd realizarea cumulului aritmetic între pedeapsa care constituie prim termen al recidivei sau restul neexecutat din aceasta și pedeapsa care constituie al doilea termen al recidivei.

În cazul de față, s-a avut în vedere că infracțiunile au fost săvârșite după ce inculpatul începuse executarea unei părți din pedeapsa de 13 ani închisoare, existând un rest de 10 ani 2 luni și 15 zile închisoare la data de 10.11.2015, astfel cum rezultă din Sentința penală nr. 1317/2018 a Jud. Brașov, modificată prin Decizia penală nr. 702/08.11.2018 a Curții de Apel Brașov, constatându-se executată perioada de până la data comiterii infracțiunilor din luna noiembrie 2015, respectiv 09.04.2013-10.11.2015 (aceasta fiind data liberării condiționate), precum și perioada executată în Germania, 21.02.2008 - 05.05.2008.

Prin urmare, perioada executată până la acel moment a fost dedusă pentru a se stabili restul rămas neexecutat, nefiind justificată o nouă deducere, astfel cum a solicitat inculpatul prin apelul formulat în cauză. De asemenea, perioada executată ulterior datei de 10.11.2015, respectiv de la 27.02.2016 la zi, a fost și ea dedusă din rezultanta stabilită.

Curtea a precizat și faptul că la pronunțarea hotărârilor menționate în cuprinsul prezentei, inclusiv a celei care face obiectul apelului, nu au fost avute în vedere perioadele care ar putea fi considerate ca executate în mod suplimentar, pentru detenția în condiții necorespunzătoare, în conformitate cu prevederile art. 551 din Legea nr. 254/2013. Prin urmare, din pedeapsa rezultantă s-a arătat că urmează a se deduce, dacă sunt îndeplinite condițiile, zilele considerate ca executate aferente perioadelor menționate, respectiv 09.04.2013 - 10.11.2015 și 27.02.2016 la zi.

Împotriva Deciziei penale nr. 862/Ap din 15 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, a declarat prezentul recurs în casație inculpatul B., la data de 29.11.2019, cererea fiind înregistrată la Curtea de Apel Brașov.

A invocat cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.. și a solicitat comunicarea deciziei pentru a formula motivele de recurs în casație.

La data de 22 februarie 2020, inculpatul B. a formulat o cerere de retragere a recursului în casație formulat împotriva Deciziei penale nr. 862/Ap din 15 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, precizând că a formulat greșit cererea de recurs în casație, având în vedere că a beneficiat de procedura recunoașterii învinuirii, astfel că, conform dispozițiilor art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen.., recursul în casație este inadmisibil.

La data de 20 martie 2020, s-a dispus suspendarea de drept a cauzei ca urmare a instituirii stării de urgență pe teritoriul României, potrivit art. 43 alin. (2) din Decretul nr. 195 din 16.03.2020 al Președintelui României, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212 din 16.03.2020.

Ulterior, potrivit art. 43 alin. (3) din Decretul nr. 195 din 16.03.2020 al Președintelui României, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212 din 16.03.2020, în termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență, s-a fixat termen de judecată la data de 30 iunie 2020.

Prin încheierea din 30 iunie 2020, s-a dispus emiterea unei adrese către recurentul-inculpat B. prin care să îi fie adusă la cunoștință, sub semnătură și cu consemnarea datei predării, împrejurarea că art. 434 alin. (2) lit. f) C. proc. pen.., pe care și-a întemeiat cererea de retragere a recursului în casație formulat în cauză, a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 651/2017 a Curții Constituționale și s-a pus în vedere recurentului-inculpat B. să comunice dacă înțelege să își mențină cererea de recurs în casație.

La data de 30 iulie 2020, inculpatul a transmis la dosar cerere prin care a arătat că își menține cererea de recurs în casație.

Recurentul inculpat a invocat cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.., respectiv s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În esență, a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și pe fond admiterea recursului în casație și casarea parțială a deciziei sub aspectul nelegalei soluționări a pluralității de infracțiuni și trimiterea cauzei spre rejudecare în aceste limite la prima instanță.

A susținut că a fost judecat în cauză pentru infracțiuni comise la data de 14.11.2015, fiind judecat pentru o pluralitate de infracțiuni astfel: 1) iulie - septembrie 2006, condamnat prin Sentința penală nr. 145/2014 a Tribunalului Brașov, definitivă prin Decizia nr. 135/AP din 01.03.2016 a Curții de Apel Brașov; 2) noiembrie 2009, prin care s-a dispus condamnarea prin Sentința penală nr. 2621/2014 a Judecătoriei Bacău, definitivă prin Decizia penală nr. 731/02.07.2015 a Curții de Apel Bacău; 3) 20.02.2008, pentru care s-a dispus condamnarea printr-o hotărâre din Germania recunoscută prin Sentința penală nr. 571/2017 a Judecătoriei Miercurea Ciuc; 4) 05.04.2013 pentru care s-a dispus condamnarea prin Sentința penală nr. 34/2017 a Judecătoriei Toplița; 5) noiembrie 2009- ianuarie 2010 pentru care s-a dispus condamnarea prin Sentința penală nr. 197/2018 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 350/AP din 31.05.2018 a Curții de Apel Brașov; 6) februarie 2016 pentru care s-a dispus condamnarea prin Sentința penală nr. 910/2016 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 603/din 09.09.2016 a Curții de Apel Brașov; și 7) noiembrie 2015 pentru care s-a dispus condamnarea prin Sentința penală nr. 1317/10.07.2018 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin Decizia nr. 702/08.11.2018 a Curții de Apel Brașov.

A menționat că în mod greșit și nelegal s-a apreciat că faptele comise până la data de 2 iulie 2015, când a rămas definitivă Sentința penală nr. 2621/2014 a Judecătoriei Bacău formează "un prim concurs de infracțiuni", în care intră faptele menționate la punctele 1, 2, 3, 4 și 5, iar pedeapsa rezultantă din contopirea pedepselor pentru aceste fapte concurente reprezintă prim termen al recidivei postcondamnatorii pentru celelalte fapte, de la punctele 6 și 7 de mai sus, ca și pentru faptele judecate.

Atât instanța de fond, cât și cea de apel au apreciat că prezintă relevanță juridică împrejurarea că la data de 2 iulie 2015 a intervenit o condamnare definitivă (pentru faptele comise în noiembrie 2009), astfel că toate faptele ulterioare acestei condamnări au fost apreciate ca fiind comise în stare de recidivă postcondamnatorie, făcându-se aplicarea prevederilor art. 43 alin. (2) C. pen., fără a se observa un aspect esențial.

În opinia sa, cea mai veche infracțiune din toată pluralitatea infracțională judecată, a fost comisă în perioada iulie- septembrie 2006, iar condamnarea definitivă pentru aceasta s-a aplicat la data de 1 martie 2016, adică ulterior, comiterii faptei judecate, comise la 14 noiembrie 2015, precum și ulterior comiterii faptelor din februarie 2016, menționate mai sus la punctele 6 și 7.

A susținut că în mod evident faptele din iulie- septembrie 2006 (pct. 1) sunt concurente atât cu fapta dedusă judecății și faptele din februarie 2016 (pct. 6 și 7), cât și cu toate celelalte fapte comise în intervalul septembrie 2006 - 1 martie 2016, adică faptele menționate la punctele de la 1 la 5 din expunerea de mai sus.

Altfel spus, toate faptele în intervalul iulie 2006 și 1 martie 2016, dată când a rămas definitivă condamnarea pentru cea mai veche faptă (de la pct. 1), sunt concurente, iar în conformitate cu Decizia nr. 14/2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 43 alin. (2) C. pen.

În condițiile în care, contrar celor anterior prezentate, atât instanța de fond cât și cea de apel au făcut aplicarea prevederilor art. 43 alin. (2) C. pen., deși acestea nu erau aplicabile, înseamnă că în final, a fost pronunțată o hotărâre nelegală, în speță, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., întrucât a fost aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, urmând ca hotărârea atacată să fie casată parțial sub aspectul modului de soluționare și sancționare a pluralității infracționale deduse judecății.

Având în vedere dispozițiile Deciziei nr. 72 din 15.10.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, de admitere a unui recurs în interesul legii, conform cărora instanțele de control judiciar nu pot dispune direct în căile de atac contopirea pedepsei pentru infracțiunea care a făcut obiectul judecății cu pedepse aplicate pentru infracțiuni concurente pentru care există condamnări definitive, a arătat că, după casare, cauza urmează a fi trimisă la prima instanță, pentru a proceda la contopirea, conform regulilor privind concursul de infracțiuni, a tuturor pedepselor aplicate pentru toate faptele din componența pluralității de infracțiuni.

Înalta Curte, analizând pe fond recursul în casație declarat de inculpatul B., constată că acesta este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen.., în calea extraordinară a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică, în condițiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală. Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, în recursul în casație, sfera controlului judiciar este limitată, astfel că pot fi examinate numai chestiunile ce privesc aspecte de drept, în limita cazurilor de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.., fără a se putea analiza și critici de netemeinicie a deciziei atacate.

Conform cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.., o hotărâre este supusă casării în situația în care "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Astfel, constituie motiv de casare aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită (de exemplu, aplicarea numai a pedepsei amenzii, în cazul în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită numai pedeapsa închisorii), aplicarea unei pedepse principale care depășește limitele generale ale pedepselor, prevăzute de art. 60, art. 61 sau art. 137 C. pen. ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depășește sau se situează sub aceste limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită (cu nerespectarea dispozițiilor legale care permit acest lucru).

Cazul de casare menționat poate privi și aplicarea unei pedepse accesorii sau complementare neprevăzute de lege sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Examinând în limitele mai sus precizate recursul în casație declarat de inculpatul B., Înalta Curte constată că pedepsele la care a fost condamnat acesta au fost aplicate în limitele prevăzute de dispozițiile legale, iar ceea ce critică, în realitate, inculpatul, este modalitatea în care instanța de fond și cea de apel au făcut aplicarea dispozițiilor legale referitoare la concursul de infracțiuni și starea de recidivă post condamnatorie, aspecte care cad, însă, în competența exclusivă a instanțelor inferioare și care nu pot fi cenzurate de instanța de casație prin intermediul căii extraordinare de atac a recursului în casație.

În final, Înalta Curte constată că instanța de apel a examinat și a motivat amplu consecințele juridice ale pluralității de infracțiuni și modalitatea de stabilire a pedepsei rezultante, înlăturând toate criticile cu referire la aceste aspecte, critici pe care condamnatul le-a reiterat prin prezentul recurs în casație.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că prin cererea de recurs în casație, condamnatul, tot în scopul reevaluării consecințelor juridice a pluralității de infracțiuni, solicită și reevaluarea probatoriului în scopul stabilirii datei actelor materiale/datei infracțiunilor/perioadei infracționale, reevaluare care nu este posibilă în calea extraordinară de atac a recursului în casație.

Prin urmare, având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 862/Ap din 15 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului și se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul B. împotriva Deciziei penale nr. 862/Ap din 15 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în Dosarul nr. x/2018.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul-inculpat B., în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului și se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15 decembrie 2020.

GGC - GV