ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 343/2018

Asupra contestației de față

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 28 februarie 2018, s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestația formulată de condamnatul A. împotriva Sentinței penale nr. 8/F din 14 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Prin Sentința penală nr. 8/F din 14 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în temeiul art. 597 raportat la art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. a respins ca nefondată, contestația la executare formulată de către contestatorul A. contra executării Sentinței penale nr. 78 din data de 11 iulie 2014 a Curții de Apel Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 363/A din data de 16 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-au reținut în esență următoarele:

La data 09 ianuarie 2018 a fost înregistrată, sub nr. x/64/2018 contestația la executare formulată de către condamnatul A. contra executării Sentinței penale nr. 78/F din 11 iulie 2014 a Curții de Apel Brașov.

În motivarea contestației, în fapt au fost invocate următoarele argumente: prin sentința penală mai sus arătată a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea în concurs a trei infracțiuni de înșelăciune și trei infracțiuni de complicitate la fals intelectual. După rămânerea definitivă a acestei sentințe de condamnare a intervenit decizia Curții Constituționale nr. 368/2017, prin care s-a statuat faptul că, suntem în prezența unei infracțiuni continuate chiar și în ipoteza în care subiectul pasiv al infracțiunii nu este același.

Prin urmare, contestatorul a solicitat ca, în urma apariției deciziei Curții Constituționale să se dispună condamnarea sa pentru săvârșirea a două infracțiuni (una de înșelăciune în formă continuată cu trei acte materiale și una de fals intelectual în formă continuată, cu trei acte materiale), ajungându-se așadar la aplicarea unei cauze de reducere a pedepsei rezultante.

Contestatorul a mai arătat că, în cauză, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege pentru a fi calificate ca și infracțiuni continuate cele două infracțiuni, deoarece actele materiale au fost săvârșite la diferite intervale de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale și fiecare act material întrunește condițiile prevăzute de lege pentru infracțiunea de înșelăciune, respectiv, fals în înscrisuri sub semnătură privată, potrivit prevederilor art. 35 C. pen.

S-a mai arătat și faptul că, se creează o situație de discriminare între persoanele care au fost condamnate înainte de apariția deciziei Curții Constituționale când s-a reținut de către instanțele de judecată că infracțiunile săvârșite sunt în concurs și cele care au fost condamnate după apariția acestei decizii, pentru care infracțiunile au fost reținute în formă continuată.

În drept, au fost invocate prevederile art. 6 C. pen. și art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., respectiv, o cauză de micșorare a pedepsei.

Pentru soluționarea prezentei contestații la executare a fost atașat Dosarul nr. x/64/2012 al Curții de Apel Brașov, în care s-a pronunțat sentința penală împotriva căreia s-a formulat prezenta contestație la executare.

Având în vedere că în cauză, contestatorul se află în executarea pedepsei aplicate prin sentința împotriva căreia s-a formulat contestație la executare, că a fost invocat unul dintre cazurile de contestație enumerate de art. 598 C. proc. pen., s-a apreciat calea de atac promovată ca fiind admisibilă, urmând a proceda la o analiză pe fond a acesteia.

Verificând actele și lucrările dosarului, prin prisma contestației la executare formulată, a motivelor în fapt și a temeiului de drept, Curtea de apel a constatat că este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente.

Contestatorul A. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 78/F din 11 iulie 2014 a Curții de Apel Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 363 din data de 16 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, după cum urmează:

- trei pedepse de câte 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de înșelăciune, prevăzute de art. 244 alin. (1) cu aplicarea art. 5 C. pen.:

- trei pedepse de câte 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea a trei infracțiuni de fals intelectual, în forma complicității, prevăzute de art. 48 raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.

În urma aplicării regulilor de la concurs, s-a ajuns la o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare.

Contestatorul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 22 noiembrie 2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov (înainte de intrarea în vigoare a noului C. pen.), pentru săvârșirea în concurs real a infracțiunilor pentru care a fost condamnat prin sentința penală, mai sus arătată, respectiv, trei infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. din 1969 și trei infracțiuni de complicitate la fals intelectual prevăzute de art. 26 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969.

În considerentele Sentinței penale nr. 78/F din 11 iulie 2014 a Curții de Apel Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 363 din data de 16 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a arătat în mod clar că infracțiunile au fost săvârșite de către contestator, în concurs real.

Prin urmare, în cauză, atât la momentul trimiterii în judecată a contestatorului, la momentul judecării cauzei în primă instanță, iar apoi în apel, nu s-a luat spre dezbatere faptul că în cauză infracțiunile ar fi fost săvârșite în formă continuată, iar pluralitatea de subiecți pasivi diferiți ar determina reținerea concursului real de infracțiuni. Dimpotrivă, în considerentele Sentinței penale nr. 78/F din 11 iulie 2014 a Curții de Apel Brașov, s-a arătat în mod clar faptul că infracțiunile au fost săvârșite în concurs real, aspect ce a fost menținut și de către Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia mai sus arătată a respins, printre altele și apelul contestatorului. Nici în considerentele deciziei pronunțate în apel, nu s-a arătat faptul că în cauză în privința inculpatului contestator ar fi vorba de o infracțiune continuată, deoarece, dacă s-ar fi făcut o astfel de apreciere, instanța ar fi putut aplica prevederile art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969.

Prin urmare, în cauză, s-a constatat că nu poate fi vorba de o cauză de micșorare a pedepsei, apariția Deciziei nr. 368 a Curții Constituționale, neputând reprezenta în cauza dedusă judecății o cauză de micșorare a pedepsei, în înțelesul prevederilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În analiza motivului de contestație la executare invocat de către contestator, trebuie avută în vedere și natura căii de atac promovate de către contestator, deoarece, în cazul contestației la executare, așa cum este ea reglementată de prevederile art. 597 și următoarele C. proc. pen., nu se poate realiza o rejudecare în fond a cauzei. Solicitarea contestatorului de aplicare a deciziei Curții Constituționale mai sus amintite, presupune aprecieri din partea instanței cu privire la schimbarea încadrării juridice și o nouă reindividualizare judiciară a pedepsei, aspecte care sunt specifice unei judecăți pe fond, care nu se poate realiza în cadrul unei contestații la executare.

Contestația la executare este un mijloc procesual menit să asigure punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârii penale definitive, în conformitate cu legea, dar referitor la faza de executare a unei hotărâri de condamnare, iar nu la o reluare a judecății pe fond. Or, aspectele invocate de către contestator, referitoare la aplicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 368/2017, presupun, așa cum am arătat mai-sus o apreciere asupra încadrării juridice a infracțiunii, și o reindividualizare judiciară a pedepsei.

Împotriva sentinței penale sus-menționate, condamnatul A. a formulat contestație.

Examinând contestația formulată de condamnatul A., Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 ianuarie 2018 pe rolul Curții de Apel Oradea, condamnatul A. a formulat contestație contra executării Sentinței penale nr. 78 din data de 11 iulie 2014 a Curții de Apel Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 363/A din data de 16 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea contestației la executare, a susținut că a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea în concurs a trei infracțiuni de înșelăciune și trei infracțiuni de complicitate la fals intelectual, deși, după rămânerea definitivă a acestei sentințe de condamnare a intervenit Decizia Curții Constituționale nr. 368/2017, prin care s-a statuat faptul că, suntem în prezența unei infracțiuni continuate chiar și în ipoteza în care subiectul pasiv al infracțiunii nu este același.

În drept, au fost invocate prevederile art. 6 C. pen. și art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., respectiv, o cauză de micșorare a pedepsei.

Înalta Curte constată că sentința primei instanțe este legală și temeinică.

Activitatea procesuală și procedurală prin care se ajunge la rezolvarea diferitelor incidente ivite în cursul executării are ca funcție proprie înlăturarea nelămuririlor, împiedicărilor care ar îngreuna desfășurarea executării și de a rezolva schimbările în modul sau conținutul executării.

În ce privește natura juridică a instituției procesuale a contestației la executare, reglementată de prevederile art. 597 și următoarele C. proc. pen., aceasta nu reprezintă o cale de atac, ci un mijloc procesual de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării.

Din perspectiva acestor considerente teoretice privitoare la finalitatea instituției, rezultă că prin exercitarea contestației la executare nu se poate stabili o altă stare de fapt, nu se poate proceda la o nouă judecată pe fondul cauzei sau la schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care s-au stabilit pedepse cu caracter definitiv de instanțe în cele două grade de jurisdicție.

Instanța de control judiciar constată că, în cauză, prin Sentința nr. 78 din data de 11 iulie 2014 a instanței de fond, Curtea de Apel Brașov și Decizia nr. 363/A din data de 16 octombrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut, cu autoritate de lucru judecat, faptul că inculpatul A. a săvârșit în concurs real trei infracțiuni de înșelăciune prevăzute de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen. din 1969 și trei infracțiuni de complicitate la fals intelectual prevăzute de art. 26 raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969.

În cauză, pedeapsa rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare, în executarea căreia se află contestatorul, a rămas definitivă la data de 16 octombrie 2015.

Referitor la incidența deciziei Curții Constituționale nr. 368 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 566 din 17 iulie 2017, care a statuat faptul că, există infracțiune continuată chiar și în ipoteza în care subiectul pasiv al infracțiunii nu este același, Înalta Curte constată că nu are aplicabilitate în cauză, în raport cu data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.

Potrivit art. 147 alin. (4) din Constituția României, deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.

Or, hotărârea a cărei revizuire se cere a rămas definitivă anterior publicării deciziei instanței de contencios constituțional, respectiv la data de 16 octombrie 2015.

Drept urmare, constatând că aceste critici exced cadrului procesual al unei contestații la executare, față de considerentele expuse, Înalta Curte urmează a se respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 8/F din 14 februarie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Va obliga contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 8/F din 14 februarie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2018.

Procesat de GGC - GV