ÎCCJ, Secția penală

Decizia nr. 147/A/2016

Asupra apelului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 816/AP din 24 noiembrie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția penală,

în baza art. 597-598 C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul A., deținut în

Penitenciarul Miercurea Ciuc, împotriva deciziei penale nr. 83 din 06 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. x/62/2015.

În

baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat contestatorul A. să plătească statului suma de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate de soluționarea contestației.

Pentru a decide astfel, Curtea de Apel Brașov a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul său, sub nr. x/64/2015, condamnatul A. a formulat contestație împotriva deciziei penale nr. 83 din 06 februarie 2015 pronunțată de către Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. x/62/2013. Contestația a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 lit. c) C. proc. pen., susținându-se existența unor nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută sau o împiedicare la executare.

În

dezvoltarea motivelor contestației, s-a arătat că, prin decizia penală nr. 83 din 06 februarie 2015 pronunțată de către Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. x/62/2013, au fost admise apelurile promovate de D.I.I.C.O.T. și de contestator, acesta din urmă fiind condamnat la o pedeapsă rezultantă principală de 5 ani închisoare și o pedeapsă complementară pe o durată de 6 ani.

O primă nelămurire a conte statorului o reprezenta agravarea situației sale juridice în calea de atac pe care a promovat-o, în condițiile în care fusese achitat de către prima instanță pentru săvârșirea infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2013, fiind însă condamnat pentru prima dată în apel, printr-o hotărâre definitivă, fiind lipsit astfel de orice cale de atac împotriva acestei condamnări. Potrivit tuturor dispozițiilor internaționale, ce se aplică cu prioritate, art. 47 din Carta Europeană a Drepturilor Omului și, respectiv, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, contestatorul a arătat că a fost lipsit de o cale reală și efectivă de atac împotriva condamnării sale, creându-se astfel, cu referire la prevederile art. 598 lit. c) C. proc. pen., o împiedicare la executare și o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută, cu atât mai mult cu cât au fost nesocotite și principiile de bază ale art. 5 C. pen., de aplicare a legii penale mai favorabile, respectiv cele privind constatarea cauzelor de neatragere a răspunderii penale sau încetarea procesului penal.

S-a mai arătat că, atâta vreme cât prima instanță a dispus achitarea condamnatului pe considerentul că nu exista grupul infracțional organizat și nici nu existau cerințele legale pentru a fi considerat un astfel de grup, apare nejustificată reținerea de către instanța de apel a unei alte stări de fapt, contradictorie cu prima stare de fapt.

O altă nelămurire a contestatorului a constituit-o starea de fapt reținută de cele două instanțe care au judecat cauza cu privire la infracțiunile de înșelăciune. S-a arătat că examinarea participării contestatorului, atât din punct de vedere al intenției, cât și al faptelor materiale, atestă că acesta nu a cunoscut intențiile grupului, creditul pentru nevoi personale a fost achitat, iar creditele pentru societate nu au fost acordate. Ca atare, nu a comis nicio infracțiune de înșelăciune, astfel cum au reținut cele două instanțe; faptul că se vorbește în sentință de tentativă la înșelăciune creează un dubiu la încadrarea juridică, respectiv la existența elementelor constitutive ale infracțiunilor și la executarea acestora.

S-a mai susținut că legea cere o „lămurire cu privire la hotărârea ce se execută pentru împiedicarea unei peroane nevinovate să execute o pedeapsă care să nu corespundă stării de fapt și de drept, inclusiv prin întinderea ei”, or în ceea ce privește situația condamnatului, nu există certitudine cu privire la fapta pentru care este chemat să răspundă penal și pentru care execută o pedeapsă de 5 ani închisoare.

La dosar s-a dispus atașarea de către instanța investită cu soluționarea contestației a deciziei penale nr. 83/Ap din 06 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. x/62/2013. Acesta din urmă nu a putut fi atașat, fiind înaintat la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea unor recursuri în casație îndreptate împotriva aceleiași hotărâri.

Analizând cererea condamnatului A. prin prisma dispozițiilor art. 598 lit. c) C. proc. pen., instanța a constatat că niciunul dintre motivele invocate în susținerea contestației nu reprezintă „nelămuriri” privind înțelesul deciziei penale pronunțate de Curtea de Apel Brașov și nici nu există în cauză vreo împiedicare la executare.

S-a constatat că petentul contestator nu execută decizia penală nr. 83/Ap din 06 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. x/62/2013, ci sentința penală nr. 28/S din 31 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Brașov, astfel cum a fost modificată și rămasă definitivă prin decizia penală nr. 83/Ap din 06 februarie 2015 a Curții de Apel Brașov.

Prin sentința penală nr. 28/S din 31 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul Brașov, petentul contestator a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 6 ani, pentru săvârșirea unei infracțiuni continuate de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. din 1969, cu aplic art. 41 alin. (2) din același cod (3 acte materiale), a unei infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, rămasă în forma tentativei, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. din 1969 și a unei infracțiuni continuate de uz de fals prev. de art. 291 teza a II-a C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia penală nr. 83/Ap din 06 februarie 2015, a admis apelul promovat în cauză de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T - Serviciul Teritorial Brașov și, după reanalizarea probatoriului administrat în cursul urmăririi penale, a celui administrat în fața primei instanțe, precum și a probelor administrate în apel, a reținut în sarcina contestatorului și infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003, condamnându-l pentru această infracțiune la pedeapsa de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 5 ani. Această pedeapsă a fost contopită cu celelalte pedepse aplicate de către prima instanță pentru infracțiunile menționate, rezultând o pedeapsă de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. din 1969, pe o durată de 6 ani.

Având în vedere această situație, s-a reținut că petentul contestator ar fi trebuit să adreseze contestația de față primei instanțe, respectiv Tribunalului Brașov, întrucât se află în executarea hotărârii acestei instanțe. Cu toate acestea, s-a reținut că, într-adevăr, nelămuririle menționate de petent în cuprinsul contestației - chiar dacă nu se încadrează în conținutul noțiunii de „nelămuriri” prevăzută de legiuitor în cuprinsul art. 598 lit. c) C. proc. pen. - se referă, în cea mai mare parte, la decizia pronunțată în apel de către Curtea de Apel Brașov, astfel că, ținând seama de dispozițiile art. 598 alin. (2) teza ultimă C. proc. pen. și de împrejurarea că s-a invocat în cuprinsul contestației și existența unei împiedicări la executare din pricina deciziei pronunțate de Curtea de Apel Brașov, această din urmă instanță nu a invocat excepția necompetenței de soluționare a contestației la executare, reținând spre soluționare contestația.

Examinând în fond contestația, instanța a constatat că, din conținutul acesteia, rezultă că petentul contestator nu are reale „nelămuriri” în sensul C. proc. pen. cu privire la decizia contestată, ci este nemulțumit de această decizie, de soluția de condamnare pentru toate infracțiunile reținute în sarcina sa - întrucât se consideră nevinovat relativ la acuzațiile care i s-au adus -, de faptul că a fost condamnat pentru prima dată în apel pentru infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003, de împrejurarea că nu s-a luat act în apel și nu s-a dispus încetarea procesului penal pentru una dintre infracțiunile de înșelăciune [prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. din 1969, comisă în paguba Băncii B. Brașov, la data de 20 ianuarie 2012] pentru care s-a împăcat cu partea civilă Banca B. Brașov, căreia i-a achitat integral creditul obținut în mod fraudulos și de împrejurarea că decizia pronunțată de Curtea de Apel Brașov nu mai poate fi atacată pe nicio cale ordinară de atac.

S-a reținut că nemulțumirile petentului cu privire la temeinicia deciziei penale nr. 83/Ap din 06 februarie 2015 a Curții de Apel Brașov nu pot fi rezolvate pe calea unei contestații la executare, care nu reprezintă o cale de atac recunoscută de legiuitor împotriva hotărârilor definitive, ci un remediu procesual pentru situații ce țin de legalitatea executării hotărârii și care poate interveni doar în cele patru cazuri prevăzute în mod expres de lege, respectiv art. 598 lit. a)-d) C. proc. pen. S-a observat că petentul contestator a încadrat doar formal contestația în dispozițiile art. 598 lit. c) C. proc. pen., din conținutul motivelor invocate nerezultând existența vreunei nelămuriri relativ la această decizie sau vreo piedică la executarea hotărârii.

A fost avut în vedere că răspunsul la fiecare dintre nemulțumirile petentului se găsește în expozitivul deciziei penale nr. 83/Ap din 06 februarie 2015 (în varianta existentă la prezentul dosar - variantă care nu coincide ca și paginație cu cea de la Dosarul nr. x/62/2013, datorită micșorării caracterelor cu care a fost scrisă în vederea printării sale) unde instanța de apel a dezvoltat și a analizat probele existente la dosar care au condus la stabilirea existenței vinovăției petentului contestator și, implicit, la condamnarea acestuia și pentru infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 rap. la art. 2 lit. b) pct. 5 din Legea nr. 39/2003. Deși petentul a contestat chiar în apel că ar fi comis această faptă, s-a constatat că instanța a motivat de ce nu se pot da valențe declarației inculpatului cu privire la acest aspect, restul elementelor probatorii de la dosar contrazicând susținerile inculpatului și conturând vinovăția acestuia și sub aspectul infracțiunii menționate.

S-a reținut, de asemenea, că prin condamnarea petentului contestator pentru prima dată în apel pentru această infracțiune, nu i s-a încălcat acestuia niciun drept procesual, instanța de apel având posibilitatea, conform art. 420 alin. (8) și (9) C. proc. pen., să reevalueze și să reinterpreteze probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești și, prin coroborarea cu celelalte probe administrate în apel, să pronunțe o altă soluție cu privire la această infracțiune, conform art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. Soluția pronunțată de prima instanță cu privire la acest inculpat și la această infracțiune era criticată punctual de către Ministerul Public în apelul formulat, solicitându-se condamnarea petentului, iar instanța, tocmai în vederea garantării drepturilor procesuale ale inculpatului, i-a dat posibilitatea să dea o nouă declarație în apel și să propună probe în apărare, neputându-se vorbi, în consecință, de agravarea situației contestatorului în propria cale de atac, agravare care s-a realizat în apelul promovat de Ministerul Public.

Pe de altă parte, s-a reținut că este real faptul că petentul a solicitat să se constate în apel că s-a împăcat cu partea civilă Banca B. Brașov pentru fapta comisă în paguba acesteia la data de 20 ianuarie 2012, împăcare dovedită cu act autentic atașat la dosar, însă împăcarea nu putea opera în cauză, cu consecința încetării procesului penal pentru această infracțiune, în baza art. 16 lit. g) C. proc. pen., decât în condițiile în care instanța de apel ar fi considerat că legea nouă este mai favorabilă inculpatului și ar fi aplicat în mod global această lege, or instanța de apel a arătat în cuprinsul hotărârii că, privită în mod global, legea veche este mai favorabilă inculpatului datorită regimului sancționator al pluralității de infracțiuni mai ușor și conținutului diferit pe care îl are față de legea nouă infracțiunea continuată. S-a motivat, de asemenea, că și dacă nu ar fi luată în considerare infracțiunea prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. din 1969, comisă în paguba Banca B. Brașov la data de 20 ianaurie 2012, pentru care petentul s-a împăcat cu partea civilă Banca B. Brașov, pedeapsa care ar fi rezultat, calculată potrivit normelor penale din noul C. pen. pentru pluralitatea de infracțiuni comisă de inculpat (fiind vorba despre celelalte infracțiuni, cu excepția celei de înșelăciune din 20 ianaurie 2012) ar fi depășit pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului în temeiul C. pen. din 1969, acesta fiind motivul pentru care instanța de apel nu a luat act de împăcarea părților pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. din 1969, comisă în paguba Băncii B. Brașov la data de 20 ianuarie 2012 și nu a încetat procesul pentru această infracțiune. A fost avut în vedere că o combinare a dispozițiilor favorabile din cele două legi penale care s-au succedat nu este posibilă în raport cu dispozițiile Deciziei nr. 265 din 06 mai 2014 a Curții Constituționale.

S-a mai reținut că apelul petentului contestator A. împotriva sentinței penale nr. 28/S din 31 ianuarie 2014 a Tribunalului Brașov a fost admis doar în ceea ce privește latura civilă a cauzei, fiind desființată hotărârea primei instanțe și înlăturată obligarea inculpatului Istrate, în solidar cu ceilalți coinculpați coparticipanți la comiterea faptei, la plata de despăgubiri materiale către Banca B. Brașov; atât timp cât apelantul A. a făcut dovada în apel că

achitase prejudiciul cauzat acestei părți civile, instanța de apel nu putea omite reformarea hotărârii primei instanțe sub acest aspect, soluția de înlăturare a obligării sale la plata de despăgubiri și a constatării achitării prejudiciului cauzat fiind favorabilă contestatorului, din perspectiva laturii civile, astfel că nici împrejurarea că i s-ar fi agravat situația în propria cale de atac nu poate constitui o reală nelămurire cu privire la decizia contestată.

Așadar, s-a constatat că, în cauză, nu există niciun impediment la executarea hotărârii contestate de inculpatul A. și niciuna dintre criticile aduse deciziei penale nr. 83/Ap din 06 februarie 2015 a Curții de Apel Brașov nu poate fi apreciată ca și „nelămurire” cu privire la această decizie, care să justifice admiterea contestației la executare formulate.

Împotriva deciziei penale nr. 816/AP din 24 noiembrie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția penală, a declarat apel contestatorul A.,

criticând-o pentru nelegalitate. În motivarea scrisă a căii de atac, s-a criticat modalitatea de aplicare în cauză a legii penale mai favorabile, susținându-se, de asemenea, de către contestator, faptul că în mod greșit instanța de apel a dispus condamnarea sa pentru infracțiunea de aderare la un grup infracțional organizat, în condițiile în care instanța de fond pronunțase o soluție de achitare cu privire la această infracțiune.

La termenul din 11 aprilie 2016, Înalta Curte, din oficiu, a pus în discuția părților excepția inadmisibilității apelului, calea de atac fiind exercitată împotriva unei hotărâri definitive.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea excepției și respingerea, ca inadmisibilă, a căii de atac promovate în cauză.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru apelantul contestator a lăsat la aprecierea instanței cu privire la excepția inadmisibilității apelului.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că apelul declarat în cauză este inadmisibil,

pentru considerentele care urmează.

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

În speță, contestatorul A. a declarat apel împotriva deciziei penale nr. 816/AP din 24 noiembrie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția penală, prin care s-a soluționat contestația la executare formulată de acesta împotriva unei hotărâri pronunțate în calea de atac a apelului, respectiv decizia penală nr. 83/Ap din 06 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Brașov în Dosarul nr. x/62/2015. În acest context, față de împrejurarea că, pe calea contestației la executare promovate, contestatorul a criticat o decizie penală pronunțată în calea de atac a apelului, hotărârea prin care s-a soluționat contestația la executare - atacată pe calea prezentului apel - este definitivă.

Astfel, dacă s-ar recunoaște promovarea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de lege, s-ar ajunge la încălcarea principiului legalității căilor de atac consfințit prin art. 129 din Constituție, ceea ce este inadmisibil.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 421 pct. I lit. a) teza finală C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A..

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., apelantul contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se va include și onorariul apărătorului desemnat din oficiu, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 816/AP din 24 noiembrie 2015 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 330 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2016.