ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1946/2008
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1946/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Ședința publică de la 4 iunie 2008 Asupra recursului de față : Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele : Prin sentința comercială nr. 4291, pronunțată la data de 21 martie 2007, Secția a VI a comercială a Tribunalului București a respins excepția prescripției parțiale a dreptului material la acțiune; a admis acțiunea formulată de reclamanta SC I.E. SA, în contradictoriu cu pârâta SC V. SA, pe care a obligat-o să plătească reclamantei, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, a sumelor de 34.341,52 dolari SUA și 5.043,15 Euro, cu titlu de daune și suma de 4.178,70 lei (Ron), cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru și onorariu de expert.
Spre a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că între părți există raporturi contractuale concretizate în contractul de comision nr. 1/1992, anexele nr. 210/IESA/1111 din 29 noiembrie 1999 și nr. 210/IESA/3201 din 26 martie 2001 la contractul de comision, potrivit căruia comisionarul garantează, în condițiile îndeplinirii obligațiilor comitentului, sumele rambursabile reținute și neutilizate, ori comitenta nu a respectat termenul de livrare, astfel încât, prin prelungirea scrisorilor bancare contragarantate de BCR pentru contractul extern nr. 125/1999 și suplimentul din 28 septembrie 2000, încheiat între reclamantă și beneficiarul extern S.P.C., de livrare a unităților de pompare și a pieselor de schimb, aceasta a perceput comisioane și speze bancare, cuantificate în sumele din petitul acțiunii, reprezentând cheltuieli suplimentare, efectuate peste cele prevăzute în contractul de comision și anexele la acesta, din culpa pârâtei comitente, care nu a respectat obligațiile comerciale de livrare la termenele convenite și care urmează să fie cumpărate de la aceasta, în aplicarea dispozițiilor art. 969 C. civ.
și art. 405 C. com. Cu referire la excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei, invocată de pârâtă, instanța a reținut că termenul de prescripție curge de la data la care reclamanta a emis facturile fiscale către pârâtă.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat de Secția a V a comercială a Curții de apel București, prin decizia comercială nr. 528, pronunțată la data de 2 noiembrie 2007. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel, examinând actele dosarului prin prisma motivelor invocate de apelantă, a reținut că încheierea din data de 17 ianuarie 2007, prin care s-a respins excepția prematurității, este motivată succint; că menționata excepție și-a găsit o corectă soluționare, întrucât prevederile pct. 9 lit. a) din Anexa nr. 210/IESA/3201 din 26 martie 2001, ar fi fost aplicabile în condițiile în care raporturile contractuale dintre părți s-ar fi derulat în condiții normale, iar faptul că intimata reclamantă nu a constituit depozitul bancar de 80% din contravaloarea reținută de aceasta din prețul contractului nu formează obiectul prezentei cauze; că rațiunea pentru care reclamanta comisionară a prelungit valabilitatea celor două scrisori de garanție bancară în permanență, se datorează faptului că aceasta a inițiat procedura de negociere cu partenerul extern în vederea reducerii penalităților de întârziere solicitate, urmare a livrărilor cu întârziere a mărfurilor, din culpa pârâtei comitente;
că aceasta a fost înștiințată de fiecare prelungire a valabilității scrisorilor de garanție bancară de către BCR la solicitarea Băncii Comerciale a Siriei, fără a se împotrivi și că instanța de fond a reținut, în mod corect, că termenul de prescripție curge de la data emiterii facturilor, neacceptarea la plată nefiind un motiv de exonerare; că refuzul de plată nu a fost comunicat intimatei și nici nu au fost formulate obiecțiuni spre a putea fi luate în considerare, iar facturile au fost emise în baza unui contract încheiat între părți, executat de emitentul acestora, iar faptul neînregistrării facturilor în contabilitatea apelantei nu constituie un motiv de neplată, cum nici modalitatea în care acestea i-au fost comunicate.
Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta pârâtă, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a arătat, în esență, că instanța de apel, reținând că: „în virtutea contractului de comision încheiat cu SC V. SA, SC I. SA avea obligația de a negocia cu partenerul extern cuantumul penalităților de întârziere solicitate”, a interpretat greșit actele juridice deduse judecății și că a constatat, greșit, că facturile au fost emise în baza contractului de comision nr. 1/1991, fără a lua în considerare anexele încheiate în baza acestui contract, distincte în ceea ce privește penalitățile de întârziere, iar, în dezvoltarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.
civ., s-a arătat că hotărârea se impune a fi modificată, deoarece s-a bazat pe „facturi fiscale prescrise”, iar Curtea de apel a reținut, greșit, în justificarea acordării spezelor și comisioanelor bancare, că reclamanta avea obligația de a negocia cu partenerul extern diminuarea penalităților de întârziere, recurenta neprecizând relevanța afirmațiilor și apărărilor vizând fondul cauzei, față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului. Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului apreciind neîntemeiate criticile formulate în susținerea acestuia. Recursul este nefondat. Astfel, cum potrivit art. 304 pct. 8 C. proc.
civ., interpretarea greșită a actului juridic poate determina modificarea hotărârii judecătorești numai în acele împrejurări în care o atare interpretare a determinat schimbarea naturii actului juridic sau a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, se constată că aspectele invocate de recurentă, vizând greșita reținere a situației de fapt prin interpretarea actelor juridice ca înscrisuri depuse în probațiune, nu se circumscriu acestor ipoteze și nu justifică invocarea precitatului motiv de recurs. Este de observat că nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în cauză, întrucât criticile referitoare la interpretarea probelor administrate în stabilirea situației de fapt nu mai poate fi valorificată pe calea de atac a recursului, față de redactarea în vigoare la data pronunțării deciziei atacate a art. 304 pct. 1-9 C. proc.
civ., iar instanța de apel, menținând hotărârea tribunalului, a respectat cerințele legalității, atât în ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune cât și în ce privește fondul cauzei, din perspectiva cerințelor art. 969 C. civ. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC V. SA București împotriva deciziei comerciale nr. 528 din 2 noiembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie 2008.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.