ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 380/2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba-Iulia sub dosar nr. x/2015, reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia a chemat în judecată pe pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobiliare care au aparținut cultelor religioase din România, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:

-anularea în tot a Deciziei nr. 3509 din data de 16.09.2015 emisă de Guvernului României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, comunicată pe data de 21.10.2015;

-restituirea în natură către reclamantă a imobilului compus dintr-un corp de clădire si curte înscris inițial în cartea funciară nr. x a localității Alba Iulia, nr. top. x, care a reprezentat Biblioteca și observatorul astronomic "A.", imobil situat în municipiul Alba Iulia, județul Alba, imobil transcris în c.f. x Alba Iulia sub nr. top. x;

-restituirea în natură a bunurilor mobile (fondul de carte, fondul manuscriselor, fondul incunabulelor, colecția de obiecte liturgice, arhiva Capitlului romano - catolic de Alba Iulia și a Conventului de Cluj, observatorul astronomic cu toată dotarea, colecția de picturi, colecția de vestimentație ecleziastică, colecția de minerale, colecțiile numismatică, mobilierul) preluat odată cu imobilul sus menționat.

Biblioteca Națională a României a formulat cerere de intervenție voluntară accesorie în interesul pârâtei, cerere care a fost admisă în principiu prin încheierea din 8 martie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015.

A formulat cerere de intervenție în interesul aceleiași părți și Ministerul Culturii, aceasta fiind, de asemenea, admisă în principiu prin încheierea din 5 aprilie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2015.

La data de 4 octombrie 2016, Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea a formulat cerere de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei.

1.2. Hotărârea/Încheierea instanței de fond

Pronunțându-se asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție, prin încheierea din 25 octombrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei formulată de Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, ca inadmisibilă.

Pentru a motiva această soluție instanța de fond a reținut că, având în vedere cadrul procesual în care a fost formulată, intervenienta invocând un drept propriu de proprietate distinct de al reclamantei pentru realizarea căruia ar fi trebuit să urmeze calea specială a O.U.G. nr. 94/2000.

În ceea ce privește cererea de intervenție în interesul reclamantei, instanța a aprecit-o, de asemenea, ca inadmisibilă, întrucât intervenienta nu justifică niciun interes în a sprijini acțiunea reclamantei prin formularea cererii întrucât ceea ce susține în cauză este confiscarea dreptului de proprietate asupra cărților pe care le avea în patrimoniul său, fără legătură cu obiectul cauzei și cu cererea reclamantei care vizează alte bunuri.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză și motivele înfățișate

Împotriva acestei Încheieri a promovat recurs petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea, în condițiile prevăzute de art. 483 C. proc. civ., raporta la dispozițiile art. 61 alin. (2) și alin. (3) C. proc. civ.

Învocând, în mod generic, motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) și art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material), recurenta-petentă a solicitat admiterea recursului, casarea Încheierii atacate, cu consecința admiterii în principiu a cererii de întervenție în interes propriu și în interesul reclamantei, astfel cum a fost formulată.

A fost criticată soluția instanței de fond pentru că, în opinia recurentei, cererea de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei este admisibilă într-un litigiu în care interesele recurentei sunt strâns legate de confortul confraților romano-catolici de la Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba-Iulia, fiind datori în constiința catolică să-i susținem și să-i ajutăm.

Instanța, în analiza conexității dintre cererea de chemare în judecată având ca obiect anulare act administrativ și cererea de intervenție, ar fi trebuit să constate că există o strânsă legătură cu obiectul și cauza litigiului, câtă vreme cererea Arhiepiscopiei Romano-Catolică de Alba-Iulia vizează recunoașterea sau realizarea unui drept patrimonial în temeiul Concordatului semnat între Sfântul Scaun și Regatul României coroborat cu Codex Iures Canonici.

Referitor la incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta arată că intanța de fond a încălcat accesul liber la justiție al recurentei, drept fundamantal consacrat de Constituția României.

A mai menționat în acest sens că argumentele reținute de către instanța de fond sunt contrazise de susținerile recurentei din răspunsul redactat la data de 25 octombrie 2016.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile tardivității și inadmisibilității recursului promovat.

Pe fond a solicitatta respingeea rexcursului ca nefondat.

A formulat întâmpinare și intimatul-intervenient Ministerul Culturii prin care a înțeles să invoce excepția tardivității recursului și, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-intervenientă Biblioteca Națională a României a depus, de asemenea, întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., vizând modalitatea de soluționare a cererii de intervenție în interes propriu și în interesul reclamantei, Înalta Curte reține că sunt nefondate pentru considerentele în continuare prezentate.

Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă în prezenta decizie, prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, formulată în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia a solicitat restituirea în natură a imobilului compus dintr-un corp de clădire și curte, înscris în cartea funciară nr. x a localității Alba Iulia, nr. x973/1, imobil situat în municipiul Alba Iulia, str. x (în prezent, str. x - n.red.), județul Alba precum și restituirea bunurilor mobile (fondul de carte, fondul manuscriselor, fondul incunabulelor, colecția de obiecte liturgice, arhiva Capitlului romano-catolic de Alba Iulia și a conventului de Cluj, observatorul astronomic cu toată dotarea, colecția de picturi, colecția de vestimentație ecleziastică, colecția de minerale, colecția de numismatică, mobilierul) preluate odată cu imobilul sus-menționat.

Prin Decizia nr. 3509/16.09.2015 emisă de Guvernului României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România a respins cererea formulată de către Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia motivat de faptul că solicitanta nu a făcut dovada calității de proprietar asupra imobilului la momentul preluării de către statul român.

Nemulțumită fiind de decizia anterior menționată, reclamanta a promovat prezenta acțiune în fața instanței de contencios administrativ solicitând anularea în tot a Deciziei nr. 3509 din data de 16.09.2015 și restituirea în natură a bunurilor solicitate.

Instanța reține că Decizia nr. 3509/16.09.2015, contestată în prezenta cauză, a fost emisă în baza O.U.G. nr. 94/2000, astfel că aceasta constituie cadrul normativ în raport de care vor fi analizate susținerile recurentei.

Motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la situația în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, nu este întemeiat.

În speța de față, hotărârea/Încheierea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Se mai apreciază că instanța de fond a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente în speță, raportat la argumentele părților, pronunțând o soluție legală și temeinică.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

În plus, sub umbrela nelegalității hotărârii, pentru încălcarea dreptului la accesul liber la justiție al recurentei, invocat ca motiv de casare, împrejurare de fapt, reiterată și în recurs, printre alte ipoteze de fapt, că argumentele reținute de către instanța de fond sunt contrazise de susținerile recurentei din răspunsul redactat de către aceasta la data de 25 octombrie 2016, un asemenea silogism fiind incompatibil cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocate chiar de recurentă.

Curtea nu poate reține ca o veritabilă critică de nelegalitate afirmația recurentei mai sus-menționată.

Al doilea motiv de casare invocat de recurenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea privește aplicarea în mod greșit de către instanța de apel a prevederilor art. 61 alin. (2) și alin. (3) Cod proceudră civilă și se circumscrie, formal, motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 61 alin. (1) și (3) Cod proceudră civilă, normă specială în această materie, oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare, iar intervenția este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părți.

Dispozițiile art. 61 - art. 64 C. proc. civ. se întregesc cu celelalte condiții de exercițiu ale acțiunii civile în măsura în care nu contravin instituției intervenției voluntare astfel cum este reglementată distinct de normele procedurale menționate.

Dispozițiile art. 32 C. proc. civ. ă, care prevăd condițiile de exercitare a acțiunii civile, instituie obligația ca autorul acesteia să justifice un interes, printre celelalte cerințe impuse pentru formularea și susținerea unei cereri în fața instanțelor civile .

În completarea acestor prevederi legale, art. 33 C. proc. civ. impune ca interesul să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Cadrul procesual al acțiunii deduse judecății este configurat, așa cum a reținut instanța de fond de dispozițile O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România.

Astfel, Înalta Curte reține că este corectă soluția instanței de fond care, a apreciat că este inadmisibilă cererea de intervenție în interes propriu reținând cadrul procesual în care a fost formulată și faptul că intervenienta invocâ un drept propriu de proprietate distinct de al reclamantei pentru realizarea căruia ar fi trebuit să urmeze calea specială a O.U.G. nr. 94/2000.

Așadar, una din condițiile de admisibilitate a cererii de intervenție accesorie voluntară este interesul, care, potrivit dispozițiilor art. 33 din C. proc. civ. trebuie să fie "determinat, legitim, personal, născut și actual".

Textul nu limitează formularea cererii de intervenție, ci condiționează admisibilitatea acesteia de necesitatea ca terțul "să pretindă pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății (același drept) sau drept strâns legat de acesta.

Este unanim admis că legea însăși nu limitează sfera litigiilor în care se poate formula cerere de intervenție și că nu este necesar să existe identitate între dreptul ce face obiectul cererii principale și dreptul pretins de intervenient, fiind însă necesar ca între cele două drepturi să existe "o legătură suficientă, care să justifice rezolvarea împreună a celor două cereri".

În consecință, sancțiunea inadmisibilității cererii de intervenție principală poate deriva exclusiv din lipsa legăturii necesare între cele două drepturi pretinse, respectiv dreptul dedus judecății în cererea principală și dreptul pretins de terțul ce tinde să intervină.

Pentru a justifica intervenția principală, între dreptul dedus judecății și cel reclamat de terțul intervenient trebuie să existe o strânsă legătură de natură juridică, și nu doar una factuală, în sensul ca existența dreptului reclamat de terț să depindă de existența dreptului dedus judecății.

Reiese, așadar că în mod legal curtea de apel a respins cererea de intervenție accesorie voluntară formulată în cauză ca inadmisibilă, reținând că intervenienta invocâ un drept propriu de proprietate distinct de al reclamantei pentru realizarea căruia ar fi trebuit să urmeze calea specială a O.U.G. nr. 94/2000.

Și în ceea ce privește cererea de intervenție în interesul reclamantei Arhiepiscopia Romano-Catolică, instanța, de asemenea, a apreciat că este inadmisibilă, întrucât intervenienta nu justifică niciun interes în a sprijini acțiunea reclamantei prin formularea cererii întrucât din cele susținute reiese confiscarea dreptului de proprietate asupra cărților pe care le avea în patrimoniul său, fără legătură cu obiectul cauzei și cu cererea reclamantei care vizează alte bunuri.

Pentru considerentele expuse se constată că, în mod legal, instanța de fond a apreciat că, în speță, nu sunt îndeplinite toate condițiile pentru admisibilitatea în principiu a cererilor de intervenție accesorie, în raport de natura litigiului dintre reclamanți și pârâți.

Nu poate fi primită critica recurentei conform căreia greșit instanța de fond n-a dat eficiența juridică ce se apărărilor/înscrisurilor formulate în dovedirea cererii de intervenție accesorie, încălcând astfel dispozițiile art. 61 și art. 63 C. proc. civ.

De altfel, tot referitor la motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), indicat, de asemenea, ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține, de asemenea, că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, examinarea criticilor din cererea de recurs nu a relevat că instanța de fond ar fi încălcat sau aplicat greșit vreo normă de drept material în soluționarea cererii de intervenție accesorie, astfel încât, pentru considerentele expuse, recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

III. Temeiul legal al soluției instanței de recurs

Prin urmare, nefiind identificate motive de casare a sentinței, prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu "Hramul Sfântul Ștefan Primul Martir" din Promontoriul Oradea împotriva încheierii din 25 octombrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2021.