ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3769/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 19.07.2018 sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., PPP., QQQ., RRR., SSS., TTT., UUU., VVV., WWW., XXX., YYY., ZZZ., AAAA., BBBB., CCCC., DDDD., EEEE., FFFF., GGGG., HHHH., IIII., JJJJ., KKKK., LLLL., MMMM., NNNN., OOOO., PPPP., QQQQ., RRRR., SSSS., TTTT., au formulat în contradictoriu cu pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție, Ministerul Apărării Naționale, Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, plângere împotriva adresei nr. x/2018 din 13.06.2018 emisă de către PÎCCJ, prin care au solicitat în contradictoriu cu pârâții: Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Apărării Naționale și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare, prin care au solicitat:

1) anularea ordinelor nr. 301/2018, 303/2018 și 305/2018 și a Deciziei nr. 302/2018 emise la data de 13.02.2018 de către procurorul general al PÎCCJ, prin care le-au fost stabilite drepturile salariale începând cu data de 01.01.2018, și emiterea unor noi ordine/decizii, prin care să se dispună:

a) aplicarea prevederile art. 25 alin. (2) și nu ale art. 25 alin. (1) din Secțiunea a 3-a, Capitolul II al Legii-cadru nr. 153/2017, începând cu data de 01.01.2018;

b) includerea în drepturile salariale a compensației privind majorarea cu 14,5% a contribuției pentru asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat și a majorării cu 4,5% a contribuției de asigurări sociale de sănătate, începând cu data de 01.01.2018;

c) includerea în drepturile salariale a compensației destinată să acopere diferența rezultată din calcularea contribuției individuale la bugetul de stat în limita plafonului reprezentat de valoarea a de 5 ori câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, precum și din aplicarea interdicției de diminuare a soldelor/salariilor nete prevăzute de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare, anterior modificării prin O.U.G. nr. 82/2017, începând cu data de 01.01.2018;

d) menținerea în plată a drepturile salariale aferente lunii decembrie 2017, în măsura în care acestea sunt mai mari decât cele stabilite începând cu data de 01.01.2018;

2) reîncadrarea și recalcularea indemnizației lunare și a celorlalte drepturi aferente, potrivit pct. 1, începând cu data de 01.01.2018 și pentru viitor;

3) obligarea pârâților la plata către fiecare reclamant a diferențelor bănești corespunzătoare, rezultate din recalcularea veniturilor salariale cuvenite potrivit pct. 1 și 2, începând cu data de 01.01.2018 și până la data plății, sume actualizate cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective;

4) sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a următoarelor dispoziții legale:

a) art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), art. 16, art. 41, art. 47 alin. (1), art. 53, art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituția României, republicată;

b) dispozițiile din Capitolul I pct. B și Capitolul II al Anexa nr. V, respectiv disp. din Capitolul Ipct. A.I lit. d) și Capitolul IIpct. A.I.l lit. b) al Anexei nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017 prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5), art. 16, art. 41, art. 47 alin. (1), art. 53, art. 124 alin. (3) și art. 132 alin. (1) din Constituția României, republicată, precum și la principiul securității juridice;

c) art. I din O.U.G. nr. 79/2017 (dispozițiile privind transferul contribuțiilor obligatorii în sarcina angajatului) prin raportare la prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 41, art. 47 alin. (1), art. 61 alin. (1) și art. 115 alin. (6) din Constituția României, republicată;

d) art. VI din O.U.G. nr. 82/2017prin raportare la prevederile art. 16, art. 41, art. 47, alin. (1) și art. 53 din Constituția României, republicată;

e) art. I din O.U.G. nr. 3/2018 prin raportare la prevederile art. 16 din Constituția României, republicată;

f) O.U.G. nr. 41/2018 (articol unic) prin raportare la prevederile art. 16 din Constituția României, republicată.

Prin sentința civilă nr. 1676 din 08 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 38 (6) din Legea nr. 153/2017, Capitolul I, pct. B și Capitolul II al Anexei nr. V, Capitolul I pct. A.I lit. d) și Capitolul II pct. A.I.1 lit. b) al Anexei nr. VIII din Legea nr. 153/2017, art. I din O.U.G. nr. 79/2017, art. VI din O.U.G. nr. 82/2017, art. I din O.U.G. nr. 3/2018, O.U.G. nr. 41/2018 și s-a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată fiscal.

Împotriva sentinței civile nr. 1676 din 08 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanții YY., CCC., II., GG., KK., OO., WW., AAA., EEE., HH., LL., PP., TT., XX., BBB., FFF., D., FF., JJ., ZZ. și DDD. au declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În contextul prezentării pe larg a situației de fapt și a enunțării tuturor dispozițiilor legale în baza cărora au fost emise actele administrative contestate, precum și jurisprudența Curții Constitutionale invocate, cu aceeași interpretare și în fața instanței de fond, recurenții-reclamanți au arătat, în esență, că reținându-se incidența dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în cazul a 58 de contestatari soldele de funcție si salariile de bază, aflate în plată la data de 31 decembrie 2017, au fost diminuate, începând cu 1 ianuarie 2018, la nivelul grilei stabilite pentru anul 2022, iar în cazul celorlalți 40 de contestatari soldele de funcție și salariile de bază au fost majorate cu procente cuprinse între 0,4% și 9%, prin aplicarea plafonului stabilit pentru anul 2022.

De asemenea, au formulat critici privind aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin care a fost transferată de la angajator la angajat obligația de plată a contribuției pentru asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, respectiv a contribuției de asigurări sociale de sănătate, precum si cele privind aplicarea O.U.G. nr. 82/2017, referitoare la eliminarea plafonării bazei de calcul a contribuției pentru asigurări sociale la 5 salarii medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și a interdicției de diminuare a soldelor/salariilor nete lunare, măsuri despre care au arătat că au reprezentat, în fapt, o altă diminuare a drepturilor lor salariale, cu un procent de 13%, respectiv cu un procent de cca 5%.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situației de fapt reținute.

Astfel, în esență, a susținut că drepturile salariale ale recurenților au fost stabilite având la bază drepturile aferente lunii decembrie 2017, respective cuantumul brut al indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, majorate cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, conform art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, iar trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat s-a realizat în temeiul art. 138 lit. a) din O.U.G. nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, act normativ care a intrat în vigoare la data de 01.08.2018, iar neconcordanțele ce pot exista între o dispoziție dintr-o lege în vigoare și prevederile Constituției putând fi soluționate numai prin intermediul controlul de constituționalitate efectuat în temeiul Legii nr. 47/1992, făcând trimitere la decizii ale Curții Constituționale.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 2 decembrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 25 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluția din data de 21 mai 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecății la data de 1 iulie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

La data de 13.02.2018, în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017 referitoare la salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2018, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a emis următoarele acte administrative privind drepturile salariale ale personalului din sistemul parchetelor militare:

- Ordinul nr. 301/2018, prin care au fost stabilite, începând cu data de 01.01.2018. drepturile salariale ale procurorilor militari din cadrul secției Parchetelor Militare și al parchetelor militare. în anexele la ordin sunt menționate elementele salariale și celelalte drepturi cuvenite procurorilor militari, potrivit Anexei nr. 5 și Anexei nr. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017;

- Decizia nr. 302/2018, prin care au fost stabilite, începând cu data de 01.01.2018, drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate (grefieri) din cadrul secției Parchetelor Militare și al parchetelor militare. In anexele la ordin sunt menționate elementele salariale și celelalte drepturi cuvenite grefierilor din sistemul parchetelor militare, potrivit Anexei nr. V și Anexei nr. VI din Legea-cadru nr. 153/2017;

- Ordinul nr. 303/2018, prin care au fost stabilite, începând cu data de 01.01.2018, drepturile salariale ale personalului civil contractual din cadrul secției Parchetelor Militare și al parchetelor militare. In anexele la ordin sunt menționate elementele salariale și celelalte drepturi cuvenite personalului civil contractual din sistemul parchetelor militare, potrivit Anexei nr. V, Anexei nr. VI și Anexei nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017;

- Ordinul nr. 305/2018, prin care au fost stabilite, începând cu data de 01.01.2018, drepturile salariale ale funcționarilor publici din cadrul secției Parchetelor Militare. In anexa la ordin sunt menționate elementele salariale și celelalte drepturi cuvenite celor doi funcționari publici din cadrul secției Parchetelor Militare, potrivit Anexei nr. V, Anexei nr. VI și Anexei nr. VIII din Legea-cadru nr. 153/2017;

La data de 07.03.2018 reclamanții au formulat, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din Cap. VIII din Anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, contestație împotriva ordinelor și deciziei de salarizare menționate, prin care au solicitat: revocarea ordinelor și a deciziei contestate; emiterea unor noi acte de dispoziție în sensul menținerii drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2017; includerea în drepturile salariale a compensației privind majorarea contribuției pentru asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, respectiv a contribuției de asigurări sociale de sănătate, cu 14,5%, respectiv cu 4,5%.

Prin adresa nr. x/2018 din data de 13.06.2018, PÎCCJ le-a comunicat faptul că a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația reclamanților.

Reclamanții au menționat că începând cu data de 01.01.2018, urmare a plafonării soldelor de funcție și a salariilor de bază la nivelul grilei prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022 și a măsurilor fiscal bugetare adoptate de către Guvern, veniturile lor nete au fost diminuate, definitiv, cu sume cuprinse între 7.000 RON și 1.000 RON.

Înalta Curte, împărtășind opinia judecătorului fondului, constată că este corectă soluția de respingere a acțiunii ca neîntemeiată, motivele de recurs prin care recurenții nu au formulat veritabile critici aduse hotărârii primei instanțe, reluând toate argumentele expuse prin cererea de chemare în judecată, nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Astfel, în mod corect s-a reținut în cuprinsul adresei nr. x/2018 din data de 13.06.2018 că ordinele și decizia de salarizare contestate au fost emise cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, respectiv a Legii-cadru nr. 153/2017 precum și faptul că o parte din criticile formulate vizează încălcarea dispozițiilor din Constituție și pot constitui obiectul unei excepții de neconstituționalitate, verificarea constituționalității normelor invocate intrând în competența exclusivă a Curții Constituționale.

În ceea ce privește criticile privitoare la stabilirea drepturilor salariale conform Legii nr. 153/2017, Înalta Curte reține că actele atacate au fost emise în aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) lit. a) și alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit căruia:

"(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creșteri salariale:

a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor, premiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții".

Totodată, alin. (6) al art. 38 prevede că, "în situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022".

Art. 25 prevede că "(1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.

(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), pentru instituțiile din sistemul sanitar și de asistență socială și cele din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă și a indemnizațiilor lunare, după caz."

Din analiza acestor dispoziții legale rezultă că, începând cu 1 ianuarie 2018, majorarea cu 25% a cuantumului brut al salariilor de bază și a sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte, de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal să nu depășească 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare.

Pe cale de consecință, independent de aplicarea prevederilor art. 25 alin. (1) sau a art. 25 alin. (2) din Lege, limitarea prevăzută la art. 38 este incidentă în cauză fiind o normă specială. Odată atins salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022 nu are relevanță că suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite respectiv ordonator de credite principal nu a depășit 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare.

Or, recurenții-reclamanții au arătat că prin ordinele și decizia menționate anterior, reținându-se incidența dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în cazul a 58 de contestatari soldele de funcție si salariile de bază, aflate în plată la data de 31 decembrie 2017, au fost diminuate, începând cu 1 ianuarie 2018, la nivelul grilei stabilite pentru anul 2022, iar în cazul celorlalți 40 de contestatari soldele de funcție și salariile de bază au fost majorate cu procente cuprinse între 0,4% și 9%, prin aplicarea plafonului stabilit pentru anul 2022.

Înalta Curte observă că stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție, indemnizațiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, aceste prevederi legale vizează reglarea în timp a disfuncționalităților existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creșterilor salariale la un nivel stabilit prin lege, potrivit scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunțat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, și anume acela de "eliminare a disfuncționalităților salariale existente în sistemul public de salarizare", și vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.

Totodată, Înalta Curte constată că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin Decizia nr. 310 din 7 mai 2019 publicată în Monitorul Oficial nr. 663 din 9 august 2019, reținând că "limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, nu echivalează cu diminuarea salariului de bază. Astfel, cum a statuat Curtea Constituțională în jurisprudența sa, statul are deplina legitimitate constituțională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula" (în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, și Decizia Curții Constituționale nr. 1.250 din 7 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 16 noiembrie 2010)."

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că reclamanții nu pun problema legalității actelor contestate, prin cererea de recurs, formulând aceleași susțineri ca și prin cererea de sesizare a primei instanțe, prin care, în realitate, urmăresc să înlăture de la aplicare norme în vigoare.

De asemenea nu pot fi primite criticile reclamanților relativ la aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, prin care a fost transferată de la angajator la angajat obligația de plată a contribuției pentru asigurări sociale datorate bugetului asigurărilor sociale de stat, respectiv a contribuției de asigurări sociale de sănătate, precum si cele privind aplicarea O.U.G. nr. 82/2017, referitoare la eliminarea plafonării bazei de calcul a contribuției pentru asigurări sociale la 5 salarii medii brute utilizate la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat și a interdicției de diminuare a soldelor/salariilor nete lunare, măsuri despre care au arătat că au reprezentat, în fapt, o altă diminuare a drepturilor lor salariale, cu un procent de 13%, respectiv cu un procent de cca 5%.

Reclamanții nu învederează că prevederile legale au fost incorect aplicate ci că prin aplicarea normelor în vigoare li s-au diminuat veniturile nete, critică care nu poate fi primită.

Fiind formulate critici inclusiv cu privire la efectul textelor legale incidente, eventualul control de "legalitate" implică în principiu un control de constituționalitate, operațiune ce nu intră însă în competența instanței de judecată, ci a Curții Constituționale în condițiile art. 146 lit. d) din Constituția României revizuită. Totodată, art. 124 din Constituție prevede că "Justiția se înfăptuiește în numele legii", ceea ce implică o acțiune de aplicare a acesteia, fără a se recunoaște judecătorului dreptul de a legifera.

În acest sens, se impune a reaminti și Decizia nr. 1325/2008 a Curții Constituționale, care, în legătură cu O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, a reținut că dispozițiile acelui act normativ "sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". A reținut Curtea Constituțională în considerentele deciziei amintite că "Un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituție, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării. În virtutea textelor constituționale menționate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile art. 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective."

Prin acțiunea de față tocmai o astfel de finalitate este urmărită de reclamanți, respectiv înlăturarea de la aplicare a unor texte de lege în vigoare și nedeclarate ca fiind neconstituționale, sub motivul unei pretinse discriminări prin efectul legii, urmată de crearea unei norme pe cale jurisprudențială. Or, față de cele mai sus expuse, lipsește temeiul legal care să atribuie instanței competența de a proceda de o asemenea manieră.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată, este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții-reclamanți YY., CCC., II., GG., KK., OO., WW., AAA., EEE., HH., LL., PP., TT., XX., BBB., FFF., D., FF., JJ., ZZ. și DDD. împotriva sentinței nr. 1676 din 08 mai 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iulie 2020.