ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3333/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2016, ulterior completată, reclamanta UAT Comuna Pietrari a solicitat anularea notificării emisă sub nr. x/8.02.2016 de pârâtul MDRAP - pentru restituirea la bugetul de stat a sumei de 4.304.821 RON, acordată în vederea realizării obiectivului de investiție "Alimentare cu apă în Comuna Pietrari", cu privire la care s-a apreciat că a fost utilizată cu nerespectarea prevederilor legale - a dispoziției dată de MFP, prin Direcția Generală de Trezorerie și Contabilitate Publică - scrisoare editată sub nr. x/11.05.2016 și Direcția Generală de Sinteză a Politicilor Bugetare - scrisoare editată sub nr. x/11.05.2016, de sistare a alocării și utilizării cotelor defalcate din impozitul pe venit și a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrarea bugetelor locale, ce ar fi servit finanțării contractului de achiziție publică, având ca obiect obiectivul precizat.

Prin sentința nr. 279 din 17 noiembrie 2016, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, așa cum a fost modificată, formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Pietrari prin Primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Pietrari, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Cererea de recurs a fost motivată cu argumente vizând temeinicia cererii de chemare în judecată, susținându-se că, în speță, pârâtul a făcut o aplicare retroactivă a prevederilor art. 10

1

alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 28/2013 și art. 17 alin. (7) și (8) din Normele metodologice din 09.05.2013 pentru punerea în aplicare a O.U.G. nr. 28/2013, aprobate prin Ordinul nr. 1851/2013.

Contractul de cesiune nr. x/01.08.2014 a fost încheiat înainte de adoptarea textelor normative citate, care au intrat în vigoare la 02.08.2015, respectiv la 30.10.2015 și care nu puteau fi aplicate privitor la nereguli constând în nerespectarea prevederilor legale în utilizarea sumelor transferate din bugetul de stat pentru finanțarea unui contract de achiziție publică.

A susținut, de asemenea, că fapta de cesiune de contract de achiziție publică, nu îi este imputabilă și nu are constituția evocată de art. 204

1

din O.U.G. nr. 34/2006.

Considerând că această cesiune reprezintă o încălcare a prevederilor art. 204 1 din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit cărora "într-un contract de achiziție publică este permisă doar cesiunea creanțelor născute din acest contract, obligațiile născute rămânând în sarcina părților contractante, astfel cum au fost stipulate și asumate inițial", intimatul - pârât a emis notificarea atacată.

În opinia recurentei, dat fiind că textul art. 204

1

din O.U.G. nr. 34/2006, pretins a fi încălcat, a fost introdus prin Legea nr. 279 din 7 decembrie 2011, intrând în vigoare la 12.12.2011, notificarea atacată este nelegală, fiind rezultatul aplicării retroactive a legii.

Totodată, sancțiunea nerespectării art. 204

1

din O.U.G. nr. 34/2006 nu poate fi decât ineficiența contractului de cesiune de creanță, încheierea acestuia urmând să fie sancționată potrivit dispozițiilor acestei reglementări, care astăzi nici nu mai este în vigoare.

A mai susținut recurenta că, în ceea ce privește contractul de achiziție publică, acesta a fost încheiat la 05.10.2010, anterior intrării în vigoare a textului normativ amintit, astfel încât acest text de lege nu este aplicabil decât contractelor încheiate după intrarea lui în vigoare.

În fine, a arătat recurenta că instanța de fond în mod greșit nu a avut în vedere Directiva nr. 2014/24 a Parlamentului European și a Consiliului din 26.02.2014.

Concluzionând, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere niciunul din motivele prezentate și dezvoltate în cererea de chemare în judecată, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii, cu consecința anulării actelor administrative atacate.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 20.02.2017, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, ca fiind legală și temeinică.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința atacată în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale relevante, Înalta Curte constată, pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, că recursul declarat în cauză nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Din cuprinsul hotărârii recurate reiese că instanța de fond a analizat toate susținerile părților, răspunzându-le prin considerente, neputându-se identifica vreo apărare esențială care să fi fost omisă și, totodată, să fi fost determinantă în cauză pentru a conduce la o altă soluție.

Potrivit art. 10

1

alin. (1) din O.U.G. nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului național de dezvoltare locală:

"În cazul în care beneficiarii utilizează sumele transferate cu nerespectarea prevederilor legale sau contractuale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice notifică beneficiarii cu privire la prevederile încălcate și solicită restituirea în termen de 30 de zile calendaristice a sumelor decontate necuvenit."

În cauză, intimatul-pârât a reținut încălcarea de către beneficiar, recurenta UAT Comuna Pietrari, a prevederilor art. 204

1

din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, precum și a principiilor stipulate în această ordonanță de transpunere în legislația națională a Directivelor nr. 2004/17/CE și nr. 2004/18/CE.

Este adevărat că art. 204

1

din O.U.G. nr. 34/2006 a fost introdus prin Legea nr. 279/2011, în vigoare din 07.12.2011, conținutul acestui text de lege fiind următorul:

"Într-un contract de achiziție publică este permisă doar cesiunea creanțelor născute din acel contract, obligațiile născute rămânând în sarcina părților contractante, astfel cum au fost stipulate și asumate inițial’’ .

Or, în cauză, cu încălcarea acestor dispoziții legale, a fost încheiat Contractul de cesiune nr. x/01.08.2014, prin care S.C. A. S.R.L. se substituie S.C. B. S.R.L. și preia calitatea de executant a lucrării, cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din prevederile Contractului de lucrări nr. x/05.10.2010, pentru realizarea lucrării "Înființare rețea de apă în comuna Pietrari, județul Dâmbovița".

Contractul de cesiune a fost însușit și de recurenta-reclamantă UAT Comuna Pietrari.

Referitor la Contractul de cesiune nr. x/01.08.2014, însușit de recurenta-reclamantă UAT Comuna Pietrari, aceasta s-a apărat susținând, în principal, că nu i se poate imputa/reține încălcarea acestor dispoziții legale câtă vreme, art. 204

1

a intrat în vigoare ulterior încheierii acestui contract de cesiune.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, aceste dispoziții legale au fost introduse printr-o prevedere expresă ulterior încheierii Contractului de cesiune nr. x/01.08.2014, însă, imposibilitatea transmiterii de către ofertantul care a devenit, în condițiile legii, parte dintr-un contract de achiziție publică, unui operator economic care avea calitatea de terț față de contractul respectiv, a drepturilor și obligațiilor izvorâte dintr-un astfel de contract, transpare cu evidență și din prevederile de principiu cuprinse la art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, principii care trebuie să guverneze în integralitate contractele de achiziții publice, atât la momentul încheierii, cât și pe parcursul derulării acestora.

Mai mult decât atât, în mod corect a reținut instanța de fond că Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP), în Manualul operațional pentru atribuirea contractelor de achiziție publică, întocmit de către aceasta și publicat în anul 2009, deci anterior reglementării exprese a interdicției prin art. 204

1

din O.U.G. nr. 34/2006, arată că novația și cesiunea de obligații nu sunt permise într-un contract de achiziție publică.

Interpretarea a fost confirmată de către ANRMAP și prin adresa nr. x/2011 privind poziția argumentată referitoare la cesionarea obligațiilor născute dintr-un contract de achiziție publică, prin care se precizează următoarele:

"Atribuirea unui contract de achiziție publică se realizează, conform O.U.G. nr. 34/2006, prin promovarea unui cadru concurențial, în condiții de tratament egal între operatorii economici participanți la procedura de atribuire. În același timp, contractul de achiziție publică se încheie în baza regulilor și cerințelor solicitate în documentația de atribuire aferentă procedurii, reguli și cerințe cărora li s-a făcut publicitate tocmai în scopul respectării principiilor anterior menționate. Pe cale de consecință, considerăm că transmiterea de către ofertantul care a devenit, în condițiile legii, parte dintr-un contract de achiziție publică, unui operator economic care are calitatea de terț față de contractul respectiv a drepturilor și obligațiilor izvorâte dintr-un astfel de contract este de natură să creeze premisele eludării prevederilor O.U.C. nr. 34/2006. Acceptarea de către autoritatea contractantă a unei astfel de propuneri ar conduce la substituirea contractantului inițial, fără aplicarea unei proceduri competitive și deci cu nerespectarea prevederilor ordonanței anterior menționate, cu un operator economic care nu a participat la procedura de achiziție publică, nu a făcut dovada îndeplinirii cerințelor solicitate prin documentația de atribuire și nici a prezentării celei mai bune oferte din punctul de vedere al criteriului de atribuire stabilit inițial. În opinia noastră, părților unui contract de achiziție publică le este permisă doar cesiunea creanțelor (drepturilor) născute din acel contract, cesiune care însă nu afectează obligațiile născute din contractul respectiv și care vor rămâne în sarcina părților contractante".

Astfel fiind, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă, în calitate de autoritate contractantă este obligată să cunoască și să respecte atât reglementările legale în materia achizițiilor publice, cât și manualul operațional de proceduri emis în interpretarea și aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006 întocmit de Autoritatea de reglementare și monitorizare în materia achizițiilor publice, ceea ce, în cauză, reclamanta nu a probat.

În ceea ce privește Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului, aceasta a fost avută în vedere de instanța de fond, care, însă, a reținut că prevederile directivei nu erau aplicabile la momentul emiterii notificării contestate, astfel încât nu puteau fi analizate cu ocazia verificării legalității și temeiniciei acesteia.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Pietrari, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativă Teritorială Comună Pietrari împotriva sentinței nr. 279 din 17 noiembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2019.