ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3865/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1378/2006 pronunțată în ședința publică din 28 martie 2006 de Tribunalul Constanța, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de despăgubiri formulată de către reclamanta SC B. SRL în contradictoriu cu pârâta SC T.H.R.M.N. SA, fiind obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în speță, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor pentru lipsa de folosință a imobilului R.G.C., situat în Eforie Sud, pentru perioada cuprinsă între 01 august 2001 – 27 octombrie 2003, pretenție care a făcut obiectul unui alt litigiu, prin care pârâta a fost obligată la plată pentru aceeași perioadă de timp.

Reținând că reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 998 C. civ., Tribunalul Constanța a apreciat că pentru angajarea răspunderii civile delictuale este necesară constatarea îndeplinirii celor 4 condiții cumulative: fapta ilicită, prejudiciul, existența raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția autorului. Tribunalul Constanța a arătat că nu se poate reține că cele 4 condiții au fost constatate prin decizia nr. 1019/2002 a Curții de Apel Constanța, întrucât puterea de lucru judecat se trage din dispozitivul hotărârii, iar nu din partea considerentelor sale, astfel că autorul cererii are sarcina probei în condițiile art. 1169 C. civ.

Susținerile reclamantei potrivit cu care prejudiciul constă în imposibilitatea folosirii imobilului ca urmare a neachitării la timp a contravalorii reparațiilor necesare, sarcină stabilită pârâtei prin sentința civilă nr. 4123/2002 și încheierea nr. 4866/2003 ale Tribunalului Constanța nu au fost reținute de către prima instanță cu sublinierea că raportul de cauzalitate între faptă și prejudiciu nu a fost stabilit, de vreme ce nu s-a făcut dovada că sumele primite de la pârâtă au fost folosite pentru reparații și că aceste sume au fost neîndestulătoare. Instanța a subliniat că pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor pentru reparația imobilului, iar nu la efectuarea reparațiilor, rezultând că obligația de a face a revenit reclamantei, care a rămas în pasivitate.

În măsura în care reclamanta a recunoscut că sumele de bani achitate de către pârâtă nu au fost destinate reparației imobilului, Tribunalul Constanța a arătat că reclamanta nu poate solicita sume noi derivate dintr-un prejudiciu întemeiat pe propria sa culpă. Curtea de Apel București, prin decizia nr. 209 din 25 aprilie 2007, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței instanței de fond. Împotriva deciziei instanței de apel reclamanta SC B. SRL București a declarat recurs solicitând admiterea acestuia și casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare. În argumentarea recursului se invocă două motive, încadrate, ambele, în prevederile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.: 1. Instanța de apel reține greșit aspectele de stingere a debitului pentru aducerea imobilului în funcțiune prin executare silită întrucât executarea silită a avut ca obiect urmărirea cheltuielilor de judecată din sentința nr. 1069/1998 a Tribunalului Constanța iar, pe de altă parte, contravaloarea reparațiilor a fost achitată, dar ultimul rest de plată s-a achitat abia la 10 decembrie 2003, cu o întârziere de aproximativ doi ani. 2. Instanța de apel apreciază greșit că odată ce a plătit lucrările de reparații stabilite în sarcina sa, obligațiile pârâtei față de reclamantă au fost îndeplinite, întrucât acestea au fost achitate integral abia la 10 decembrie 2003 iar reclamanta nu putea să execute reparațiile decât după plata integrală a contravalorii acestora.

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat întrucât instanța de apel, ca și cea de fond, a făcut o corectă interpretare a actului juridic dedus judecății, fără a schimba natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. Astfel, răspunzând ambelor motive de recurs, este de observat că pârâta era titulara unei obligații de a da, respectiv de a plăti o sumă de bani reprezentând contravaloarea reparațiilor necesare repunerii în funcțiune a restaurantului Cărpiniș și nu a unei obligații de a face, respectiv de a efectua reparațiile. Or, obligația pârâtei a fost stinsă prin plata integrală a sumei datorate.

Întârzierea pârâtei în plata integrală a contravalorii reparațiilor nu conferă reclamantei dreptul de a cere obligarea pârâtei la daune pentru lipsa de folosință a imobilului, așa cum a cerut prin prezenta acțiune, ci, eventual, dreptul de a cere beneficiul nerealizat și cheltuieli suplimentare necesare finalizării reparațiilor. Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC B. SRL București împotriva deciziei nr. 209 din 25 aprilie 2007 a Curții de Apel București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 noiembrie 2007.