ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2501/2020

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș, ca prin hotărâre judecătorească să fie obligați pârâții Ministerul Finanțelor Publice, să aloce sumele necesare, iar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș și Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș să plătească reclamanților, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare pentru fiecare gradație, vechime în funcție care să includă: - drepturile reprezentând creșteri salariate de 18%, începând cu decembrie 2013 (pentru toți reclamanții cu mențiunea că, pentru O. - începând cu data de 15 iulie 2014, P. începând cu data de 15.07.2016) până la data pronunțării hotărârii, actualizate în raport cu indicele de inflație până la data efective, precum și în continuare după pronunțarea hotărârii, creșteri compuse din suma indexărilor de 2%, 5% și 11% acordate prin hotărâri judecătorești definitive în baza O.G. nr. 10/2007 și aflate în plată, de care se bucură, în prezent doar o parte a procurorilor din cadrul Ministerului public, a judecătoria magistraților din cadrul înaltei Curți de Casație și Justiție; - drepturile reprezentând creșteri salariate de 7%, începând cu luna decembrie 2013 (pentru toți reclamanții cu mențiunea că, pentru O. - începând cu data de 15 iulie 2014, P. începând cu data de 15.07.2016) până la data pronunțării hotărârii, actualizate în raport cu indicele de inflație până la data plății efective, precum și în continuare după pronunțarea hotărârii, creșteri compuse din suma indexărilor de 1%, 1% și 5%, acordate prin hotărâri judecătorești definitive în baza O.G. nr. 3/2006 și aflate în plată, de care se bucură, în prezent doar o parte a procurorilor din cadrul Ministerului Public, a judecătorilor magistraților asistenți din cadrul înaltei Curți de Casație și Justiție; - dobânzile penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată privind drepturile salariale, calculate începând cu 3 ani înainte înregistrarea prezentei acțiuni până la plata efectivă a sumelor cuvenite, având vedere și Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunțată în dosarul nr. x a înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3234 din 20 septembrie 2017, a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. au declarat recurs. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că hotărârea instanței de fond este netemeinică, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., respectiv, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Pentru a respinge acțiunea ca inadmisibilă instanța s-a întemeiat pe dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI din legea nr. 284/2010: Astfel, potrivit alin. (1) al textului de lege mai sus amintit, personalul salariat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile. Alineatul 2 al aceluiași articol stabilește că împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, sau, după caz, a Curții de Apel București, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile. A reținut instanța că în baza acestor prevederi legale reclamanții aveau obligația de a formula, anterior introducerii prezentei acțiunii, o contestație adresată organului de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care să contesteactele administrative individuale prin care le-au fost stabilite indemnizațiile în perioada la care se referă acțiunea, procedură pe care nu au urmat-o. Reclamanții arată că acțiunea nu a vizat anularea ori contestarea unor acte administrative, ci acordarea retroactivă a unor drepturi salariale nerecunoscute. Procedura prealabilă se impune a fi urmată doar atunci când se sesizează instanța de contencios administrativ cu acțiuni care au ca obiect anularea/revocarea/modificarea actelor administrative - comunicate - prin care angajatorii cărora li se aplică dispozițiile art. 30 din Legea nr. 284/2010 au făcut încadrarea/reîncadrarea personalului plătit din fonduri publice și au stabilit drepturile salariale ce se acordă potrivit acestei încadrări/reîncadrări, respectiv au stabilit salariile de bază. Nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensații, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, și nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situații este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acțiuni directe la instanța competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părți, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite. Astfel, atunci când pretențiile angajaților nu rezultă dintr-o încadrare/reîncadrare pretins nelegală, ci vizează obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate, precum și atunci când angajatorul nu a emis un act administrativ/act adițional la contractul individual de muncă ori actul respectiv nu a fost comunicat angajaților, admisibilitatea cererii de chemare în judecată cu care salariatul a învestit instanța specializată în litigii de muncă nu este condiționata de parcurgerea procedurii prealabile. În același sens a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia dată în recurs în interesul legii nr. 9/29.05.2017, publicată în Monitorul oficial nr. 988 din 13 decembrie 2017. Astfel, s-a decis că, în interpretarea unitară a dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 și a art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, dispozițiile legale nu instituie o procedură prealabilă sesizării instanțelor din cadrul jurisdicției muncii cu acțiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiționale la acestea din urmă. Recurenții consideră că prin respingerea acțiunii ca inadmisibilă, în contextul în care procedura prealabilă nu era obligatorie, s-a adus o vătămare, în sensul dispozițiilor art. 173 alin. (1), (3) coroborate cu cele ale art. 175 alin. (1) C. proc. civ., reclamanții fiind lipsiți de posibilitatea de a avea acces la o instanță care să statueze asupra pretențiilor referitoare la drepturile salariale ce li se cuvin, în contradicție cu art. 30 alin. (1) C. proc. civ., art. 21 alin. (1) din Constituția României și art. 6 alin. (1) C.E.D.O.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispozițiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Articolul 30 din Legea nr. 284/2010 stabilește expres modalitatea de soluționare a contestațiilor cu privire la stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor și altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor legii. Acest articol reglementează, de asemenea, procedura plângerii prealabile la ordonatorul de credite. Așadar, recurenții-reclamanți aveau obligația de a se adresa mai întâi ordonatorului de credite cu o cerere de rezolvare a pretențiilor sale. Or, această procedură prealabilă nu a fost efectuată. Potrivit dispozițiilor art. 193 din Noul C. proc. civ., "sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată". Având în vedere aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a respins acțiunea ca inadmisibilă, reținând lipsa procedurii prealabile cerute de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 285/2010. Potrivit acestui text de lege: "(1) Soluționarea contestațiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază, indemnizațiilor lunare de încadrare și a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competența ordonatorilor de credite. (2) Contestația poate fi depusă în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință a actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite. (3) Ordonatorii de credite vor soluționa contestațiile în termen de 10 zile. (4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile de la data comunicării soluționării contestației". Aceste dispoziții sunt reluate și în art. 7 din Legea nr. 284/2010. Recurenții-reclamanți aveau obligația de a formula, anterior introducerii acțiunii, o contestație adresată organului de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin care să conteste actele administrative individuale prin care le-au fost stabilite indemnizațiile în perioada la care se referă acțiunea, procedură pe care nu au urmat-o. Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că recurenții-reclamanți nu au formulat contestații, conform prev. art. 7 din Capitolul VIII al Anexei VI a Legii 284/2010 și nici nu au solicitat anularea unui act administrativ tipic sau asimilat conform prevederilor Legii 554/2004. De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.