ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5324/2020

Hotărârea pronunțată de instanța de fond 1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată, la data de 10.11.2015, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Euroene-Direcția Generală Programe Competitivitate, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/04.09.2015 încheiat de pârât prin care s-a stabilit obligarea sa la restituirea sumei de 61.761 RON, reprezentând 10% din fondurile nerambursabile aferente contractului nr. x/29.10.2013 din 29.10.2013, și a Deciziei de respingere a contestației nr. 41341 din 14.09.2015 formulate împotriva procesului-verbal. Ulterior, reclamanta a depus cerere modificatoare prin care a solicitat și anularea Procesului-verbal rectificativ de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor financiare nr. x din 18.11.2015 emis de pârât prin care s-a stabilit obligarea sa la restituirea sumei de 102.935,00 RON, reprezentând 10% din fondurile nerambursabile aferente contractului nr. x/29.10.2013 și a Deciziei nr. 1615/03.02.2016 de respingere a contestației 54436/23.11.2015 formulate împotriva procesului-verbal rectificativ. 1.

Soluția primei instanțe Prin sentința civilă nr. 1407 din 19 aprilie 2017, Curtea a respins acțiunea, ca neîntemeiată. 2. Cererea de recurs Împotriva acestei hotărâri, în condițiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, anularea actelor administrativ-fiscale reprezentate de Procesul-verbal nr. x/04.09.2015 și Procesul-verbal rectificativ nr. x/18.11.2015 și de Decizia nr. 41341/14.09.2015. A susținut recurenta-reclamantă că motivarea instanței de fond este lapidară, neavând în vedere motivele invocate prin acțiune și prin cererea completatoare, reluând argumentele formulate prin întâmpinare de pârât. De asemenea, eronat Curtea a reținut situația salariaților societăților legate și faptul că nu ar fi contestat cele reținute de organele de control. În continuarea recursului, recurenta-reclamantă a prezentat aspectele prezentate în cuprinsul acțiunii. A solicitat a se avea în vedere previzibilitatea conduite administrative a pârâtului, care a stabilit că se impune reducerea cu 10% a ajutorului acordat la valoarea eligibilă a proiectului, însă autoritatea pârâtă este cea care a aprobat finanțarea proiectului și a încheiat contractul de finanțare nr. x/29.10.2013 în baza căruia a plătit avansul și cele două tranșe din finanțare. Astfel, pârâtul a atestat, în urmă cu 4 ani, faptul că documentele depuse în susținerea proiectului sunt conforme cu prevederile legale. În condițiile în care, pe baza acelorași documente, a emis două opinii total diferite, instanța nu a reținut că este rezonabilă invocarea prevederilor art. 5 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control, potrivit cărora obligația de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorității competente sa a unei alte autorități și atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil.

Apărările formulate de intimatul-pârât Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, apreciind că recurenta nu a formulat critici în dezvoltarea vreunui motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea căii de atac, apreciind că prima instanță a pronunțat hotărârea în acord cu legislația națională și comunitară aplicabilă în cauză.

Decizia instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimatului-pârât și a înscrisurilor depuse la dosar, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, neputându-se reține încălcarea normelor de drept material. 4.1. Contrar afirmațiilor recurentei-reclamante, care apreciază că motivarea instanței este lapidară și o preluare a argumentelor pârâtului, Înalta Curte constată că, din considerentele hotărârii recurate, rezultă fără echivoc faptul că instanța a procedat la o analiză proprie a argumentelor evocate prin acțiune și a apărărilor pârâtului, a analizat probele administrate și a dezlegat fondul cauzei, cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. Astfel, instanța de fond s-a raportat la obiectul cauzei, anularea proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare și a deciziilor de soluționare a contestației, în raport cu elementele de fapt și de drept ale cauzei, și a expus argumentele care au condus la formarea convingerii sale. Recurenta-reclamantă susține că a contestat aspectele reținute de pârât, atât prin cererea de chemare în judecată cât și în ședința de judecată în fața primei instanțe, și critică cele avute în vedere de instanță cu privire la noțiunea de întreprinderi legate astfel cum rezultă din dispozițiile art. 4 4 din Legea nr. 346/2004. Însă, Înalta Curte, analizând ansamblul criticilor invocate sub acest aspect de recurentă, constată că reprezintă o reluare in integrum a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, cu privire la conduita administrativă a intimatului-pârât, la nelegalitatea soluției adoptate prin deciziile și procesele-verbale contestate în cauză și a argumentelor care au stat la baza acestora, fără să transpară vreo nemulțumire cu privire la dezlegările instanței de fond în această privință, care, printr-o motivare amplă, edificatoare și temeinică a răspuns acestor aspecte. 4.2. În plus, recurenta-reclamantă invocă faptul că însăși autoritatea contractantă ar fi aprobat contractul de finanțare și ar fi achitat avansul și două tranșe din finanțare. De asemenea, instanța de fond nu ar fi reținut că este rezonabilă invocarea art. 5 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului. Asupra acestor aspecte, Înalta Curte reține că faptul că autoritatea pârâtă a aprobat contractul de finanțare și a achitat două tranșe din finanțare nu constituie un motiv care să împiedice efectuarea controlului, constatarea, pe baza verificărilor efectuate, a unor nereguli și, pe cale de consecință, nu exonerează de răspundere beneficiarul contractului. În cauză, controlul a fost efectuat ca urmare a Instrucțiunii nr. 4254/26.02.2015 emise în vederea punerii în aplicare a recomandării Autorității de Audit, urmare a misiunii finalizate în luna decembrie 2014, privind realizarea pentru toate proiectele, până la cererea de rambursare finală sau până la finalul perioadei de durabilitate, a verificării încadrării beneficiarului în condițiile de eligibilitate pentru care a depus formularul Anexei 2 - Calculul pentru Întreprinderi partenere sau legate din Legea nr. 346/2004 și Declarația privind încadrarea în categoria IMM din cadrul contractelor de finanțare cu beneficiari privați, cu finanțare nerambursabilă acordată prin Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice". Astfel, intimatul-pârât a fost obligat să efectueze controale la solicitarea instituțiilor din cadrul Comisiei Europene, iar, contrar alegațiilor recurentei-reclamante, existența neregulilor în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor de eligibilitate poate fi constatată și cu ocazia unor verificări ulterioare, din procesul-verbal de constatare a neregulilor încheiat rezultând neregulile constatate prin verificările ulterioare. Potrivit art. 5 pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului, în ceea ce privește punerea în aplicare a procedurilor de control, "Statele membre instituie un sistem de control care să garanteze efectuarea tuturor controalelor necesare pentru verificarea eficace a respectării condițiilor de acordare a ajutorului". Constată Înalta Curte că dispozițiile art. 5 alin. (3) din Regulament (UE) nr. 65/2011, care prevăd că "obligația de rambursare prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorității competente sau a unei alte autorități atunci când eroarea nu ar fi putut fi depistată de beneficiar în mod rezonabil", nu sunt incidente. Aceste dispoziții implică două condiții cumulative, eroarea autorității contractante sau a unei alte autorități și imposibilitatea în mod rezonabil de depistare a acestei erori de către beneficiar. Or, în cauză, nu se poate vorbi de existența unei erori a autorității contractate pe care beneficiarul să nu o poată depista, întrucât eligibilitatea proiectului a fost stabilită inițial în raport cu datele și declarațiile furnizate de beneficiar (care a declarat că este doar întreprindere parteneră cu S.C. B. SRL), aspect ce a fost descoperit ulterior în urma controlului efectuat. Astfel, recurenta-reclamantă, omițând a declara faptul că este întreprindere legată cu societatea menționată, nu poate invoca propria culpă în neîndeplinirea condiției de eligibilitate constând în statutul solicitantului. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei-reclamante sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, hotărârea instanței de fond fiind dată cu aplicarea și interpretarea corectă a dispozițiilor legale incidente, neputându-se reține motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. 4.

Soluția instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE,