ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4804/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată inițial la Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal și ulterior pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, prin sentința nr. 5771/18.10.2016, astfel cum a fost completată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/02.03.2016.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1996 din 26 aprilie 2018, a admis excepția inadmisibilității, invocată de către pârâți, și a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamant în contradictoriu cu pârâții Oficiul Național al Registrului Comerțului și Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca inadmisibilă.

Totodată, a respins acțiunea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamant ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului său, recurentul reclamant susține, referitor la starea de incompatibilitate derivată din presupusa calitate de comerciant persoană fizică a A. Persoană Fizică Autorizată, că sentința recurată este nelegală, având în vedere că instanța de fond a apreciat în mod greșit că raportul contestat are temei legal, deși acesta se întemeiază pe o serie de dispoziții echivoce, neclare și greu de înțeles, imprevizibilitatea acestora pentru reclamant reprezentând o cauză care înlătură o eventuală răspundere juridică întemeiată pe acestea.

Arată recurentul reclamant că, în cuprinsul raportului de evaluare contestat, pârâta ANI face trimitere la o serie de acte normative și dispoziții legale, pentru a-și întemeia afirmațiile privind presupusa stare de incompatibilitate.

Insă, se poate constata că din aceste dispoziții legale nu reiese faptul că PFA are calitatea de comerciant, cum nu reiese nici în ce constă această activitate și nici ce fapte anume intră în sfera unui comerciant.

Raportul ANI se întemeiază pe o dispoziție legală (art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea 161/2003) care nu stabilește în mod clar o incompatibilitate, ci face trimitere către alte norme de drept prin care trebuie determinată calitatea de comerciant la care se referă.

Conform textului de lege menționat anterior, este în stare de incompatibilitate persoana care deține simultan funcția de primar și "calitatea de comerciant persoană fizică".

Această dispoziție legală a devenit caducă odată cu intrarea în vigoarea a Noului C. civ., deoarece acesta a abrogat Codul comercial, care definea actele de comerț și, legat de acestea, comerciantul.

În prezent, noțiunea de comerciant nu este definită în mod expres de niciun text de lege. în acest mod, norma juridică pe care ANI întemeiază starea de incompatibilitate a reclamantului nu este accesibilă destinatarului și a devenit imprevizibilă pentru acesta.

Referitor la aceste aspecte, recurentul reclamant susține faptul că instanța de fond confirmă, în mod indirect, argumentele sale prin faptul că reține în cuprinsul sentinței recurate următoarele:

"Coroborând în mod necesar prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 cu cele ale art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 și ale art. 1 alin. (1) din Legea 26/1990, Curtea reține că prin "comerciant persoană fizică" se înțelege și persoana fizică supusă înregistrării în registrul comerțului, inclusiv persoana fizică autorizată".

După cum cu ușurință se poate observa, instanța de fond apelează la interpretarea coroborată a 3 articole din 3 acte normative diferite pentru a putea da o definiție sintagmei "comerciant persoană fizică". Consideră recurentul că, inclusiv, din această interpretare a instanței de fond rezultă în mod evident caracterul neclar, inaccesibil, imprevizibil al normei juridice pe care ANI își întemeiază Raportul de evaluare contestat.

Pe cale de consecință, în mod evident, în ceea ce privește reglementarea noțiunii de "comerciant persoană fizică" nu sunt îndeplinite cerințele de claritate, accesibilitate și previzibilitate a legii.

Pentru a putea fi aplicat și a putea produce efecte jundice, orice normă sancționatorie ar trebui să fie suficient de precisă, clară, accesibilă oricărei persoane, ușor de înțeles și previzibilă în privința modalității de aplicare și a consecințelor, aspecte ce este încălcat în prezenta speță.

Referitor la starea de incompatibilitate reținută de ANI cu privire la deținerea funcției de tehnician agronom, angajat cu contract individual de muncă, la societatea B. S.R.L., sentința recurată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material ce reglementează starea de incompatibilitate, având în vedere că fapta imputabilă recurentului-reclamant nu există.

Astfel, recurentul reclamant a reiterat argumentele sale, potrivit cărora contractul individual de muncă a fost suspendat de drept la data învestirii sale în funcția de primar și tot în acest context arată că este greșită aprecierea primei instanțe, potrivit căreia funcția de primar nu ar reprezenta o funcție în cadrul unei autorități executive.

Din modul în care este structurat Titlul III din Constituția României rezultă clar că autoritățile administrației publice locale intră în sfera autorităților executive, astfel că dispozițiile art. 50 alin. (1) pct. d) Codul muncii sunt pe deplin aplicabile în cauză.

Mai mult, recurentul arată că a renunțat expres la funcția de tehnician agronom deținută la societatea B. S.R.L., aspect ce rezultă din Adresa din data de 25.06.2012 adresată administratorului societății, prin care recurentul-reclamant i-a adus la cunoștință faptul că începând cu data de 22.06.2012, contractul individual de muncă este suspendat, ca urmare a numirii în funcția de viceprimar al comunei Șipote.

Sub acest aspect, instanța de fond a reținut că raportul de muncă al reclamantului cu societatea B. a fost activ până la data înregistrării la ITM a suspendării sale, or, susține recurentul reclamant că îndeplinirea tardivă a formalităților de înregistrare a suspendării contractului de muncă nu îi este imputabilă.

Un al treilea motiv de nelegalitate al sentinței rezidă din respingerea criticii reclamantului, întemeiată pe dispozițiile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

Astfel, în opinia recurentului, instanța de fond a pronunțat sentința recurată fără a avea în vedere garanția procedurală instituită de art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010, care reglementează procedura de desfășurare a evaluării ANI în privința stării de incompatibilitate, împărțind-o în două etape: înainte și respectiv după informarea persoanei evaluate.

Așadar, potrivit dispozițiilor acestor texte de lege, persoana evaluată trebuie informată și invitată să depună un punct de vedere cu privire la faptele ce constituie elementele constitutive ale conflictului de interese, ce se rețin în sarcina acestuia de către ANI, înainte ca Agenția să poată solicita informații care nu sunt publice, de la persoane fizice sau juridice.

În acest sens, până la informarea persoanei evaluate și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, inspectorul de integritate desfășoară doar proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informații publice, iar numai după informarea persoanei evaluate și invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice și date ori informații care nu sunt publice.

Cu privire la sancțiunea ce se aplică nerespectării acestor dispoziții, art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 prevede că actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activității de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută.

În concret, recurentul reclamant susține că intimata a procedat la solicitarea unor informații ce nu au caracter de informații publice de la AJFP Iași, Primăria comunei Șipote, Oficiul Național al Registrului Comerțului și ITM Iași anterior informării sale cu privire la declanșarea cercetărilor.

Sentința recurată este dată cu încălcarea dispozițiilor privind dreptul la apărare în procedura administrativă în fața ANI, susține recurentul, întrucât raportul contestat este întocmit cu nerespectarea garanției dreptului la apărare al persoanei evaluate, având în vedere ignorarea completă și evidentă a punctului de vedere exprimat de persoana evaluată.

In conformitate cu art. 8 alin. (3) din Legea 176/2010, printre principiile cu respectarea cărora se desfășoară activitatea de evaluare a incompatibilităților și a conflictelor de interese se numără și acela al respectării dreptului la apărare al persoanei evaluate.

Pentru a se respecta acest principiu, legiuitorul a dispus că raportul de evaluare întocmit de ANI trebuie să cuprindă, printre alte elemente, punctul de vedere al persoanei evaluate (art. 21 alin. (3), lit. b) din Legea 176/2010).

Așadar, procedura prin care ANI îi comunică persoanei evaluate faptul că au fost identificate elemente cu privire la nerespectarea de către aceasta a regimului juridic al incompatibilităților a fost reglementată astfel încât persoana vizată de evaluare să se poată apăra înainte ca ANI să întocmească raportul de evaluare.

Faptul că punctul de vedere al persoanei evaluate este solicitat anterior întocmirii raportului de evaluare subliniază așadar faptul că apărările formulate trebuie analizate de ANI și înlăturate, pe bază de argumente.

Dreptul persoanei evaluate de a se apăra pe parcursul cercetării administrative trebuie să fie unul efectiv. Aceasta presupune și că ANI poate să întocmească un raport de evaluare în sensul existenței unui incompatibilități, numai dacă înlătură motivat apărările persoanei evaluate.

În prezenta speță, deși recurentul-reclamant a depus un punct de vedere cu privire la pretinsa încălcare a regimului juridic al incompatibilităților, pârâta ANI l-a ignorat în totalitate.

Se remarcă faptul că, în cadrul capitolului II din raport, "Punctul de vedere al persoanei evaluate", este redat în parte punctul de vedere al recurentului-reclamant, însă intimata-pârâta ANI nu analizează apărările formulate în cadrul capitolului "Identificarea elementelor de conflict de interese", astfel cum era datoare pentru a se da eficiență dispozițiilor privitoare la dreptul persoanei evaluate de a se apăra în cadrul acestei proceduri.

Instanța de fond tratează superficial aceste apărări ale recurentului-reclamant și reține în cuprinsul sentinței atacate, fără însă a motiva în vreun fel, faptul că "Inspectorul de integritate a analizat a înlăturat implicit susținerile reclamantului (..) Ca atare, nu se poate reține că a fost încălcat dreptul la apărare al persoanei evaluate".

În concluzie, recurentul menționează faptul că dreptul la apărare în cadrul procedurii administrative nu poate fi considerat un principiu caduc, a cărui încălcare nu produce niciun efect juridic, așa cum rezultă din raționamentul instanței de fond. Acest drept trebuie să fie efectiv, chiar în acea fază, a procedurii administrative, ca o garanție împotriva întocmirii în mod abuziv a unui Raport de evaluare, deși nu sunt întrunite elementele unui conflict de interese.

De asemenea, dreptul la apărare în cadrul procedurii administrative nu poate fi confundat cu dreptul de a contesta raportul de evaluare în justiție, acesta din urmă fiind tocmai modalitatea prin care se verifică aspectul de legalitate referitor la respectarea dreptului la apărare în cadrul procedurii administrative, iar în cazul în care acest drept a fost încălcat, nu poate exista alt remediu decât anularea raportului îrcheiat cu încălcarea dreptului la apărare.

Sentința recurată este pronunțată cu aplicarea greșită a legislației Uniunii Europene privind protecția datelor cu caracter personal, așa cum a fost interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) prin Hotărârea din Cauza C-201/14 Bara (art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ.).

Procedura de evaluare a incompatibilității, prevăzută de Legea 176/2010, în baza căreia a fost emis raportul contestat, încalcă legislația Uniunii Europene privind protecția datelor cu caracter personal, așa cum a fost interpretată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, prin Hotărârea din Cauza C-201/14 Bara și alții.

Față de toate aceste considerente recurentul reclamant solicită casarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând recursul de față, Înalta Curte constată că acesta este parțial fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Sintetizând circumstanțele cauzei, Înalta Curte constată că recurentul reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o contestație împotriva raportului de evaluare nr. x/02.03.2016, întocmit de intimata Agenția Națională de Integritate.

Prin raportul de evaluare anterior menționat s-a reținut în sarcina recurentului reclamant existența stării de incompatibilitate, întrucât a deținut simultan funcția de viceprimar al comunei Șipote și calitatea de comerciant persoană fizică (titular al A. Persoană Fizică Autorizată), în perioada 11.10.2013-prezent și, totodată, a deținut simultan funcția de viceprimar al comunei Șipote și calitatea de angajat cu contract individual de muncă la S.C. B. S.R.L., în perioada 22.06.2012-26.06.2014.

Prin sentința civilă nr. 1996 din 26 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată contestația reclamantului, instanța fondului apreciind că raportul de evaluare este legal întocmit.

Astfel cum rezultă din cele mai sus expuse, reclamantul a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 1996 din 26 aprilie 2018, considerând că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește primul motiv de casare invocat, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., este nelegală hotărârea ce nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Pentru a fi aplicabilă norma juridică citată, este necesar a fi demonstrat fie faptul că hotărârea criticată nu cuprinde motivele pe care se sprijină soluția instanței ori că aceasta cuprinde considerente contradictorii, de natură a face imposibil de verificat și susținut raționamentul pentru care instanța a pronunțat soluția criticată sau numai considerente străine de natura pricinii.

În atare context este de subliniat faptul că recurenta reclamantă nu a prezentat niciun argument de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., astfel că acest motiv de casare este vădit nefondat, urmând a fi înlăturat în consecință.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul reclamant a invocat încălcarea unor norme referitoare la desfășurarea procedurii administrative de verificare a stării de incompatibilitate dar și greșita aplicare a legii din perspectiva reținerii înseși a stării de incompatibilitate prin raportul de evaluare contestat în cauză.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului dezvoltate pe marginea nerespectării procedurii de cercetare administrativă și sub acest aspect achiesează la considerentele primei instanțe, în ceea ce privește lipsa de incidență a sancțiunii prevăzute de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010.

În acest sens, recurentul reclamant arată că a invocat nulitatea raportului de evaluare din perspectiva faptului că inspectorul de integritate a procedat la culegerea unor informații cu caracter personal, anterior înștiințării persoanei evaluate cu privire la declanșarea procedurii de verificare a eventualei stări de incompatibilitate.

Fiind fără putință de tăgadă că sancțiunea ce intervine în cazul încălcării dispozițiilor art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 este nulitatea actelor întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informațiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activității de evaluare, fără ca persoana să fie invitată și informată potrivit dispozițiilor art. 14, Înalta Curte constată că nu poate fi reținută o atare sancțiune cât timp nu este demonstrată existența premisei avute în vedere de legiuitor.

Trecând peste faptul că informațiile solicitate de inspectorul de integritate de la autoritățile menționate de recurent nu sunt informații cu caracter personal ci informați cu caracter public, întrucât datele solicitate vizează, în realitate, eventualele participații, raporturi de muncă și venituri obținute din acestea de o persoană suspusă obligației de a declara public astfel de informații, Înalta Curte constată că premisa sancțiunii nulității, prevăzute de art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, este valorificarea informațiilor obținute nelegal, valorificare concretizată în întocmirea unor acte de inspectorul de integritate.

Or, în cauza de față este evident că actul juridic încheiat de inspectorul de integritate în baza solicitărilor de informații de la AJFP Iași, Primăria comunei Șipote, Oficiul Național al Registrului Comerțului și ITM Iași este raportul de evaluare nr. x/02.03.2016, raport întocmit după informarea recurentului cu privire la declanșarea procedurii de verificare.

O altă critică la adresa procedurii de verificare este grefată pe încălcarea dreptului la apărare în procedura administrativă, susținând recurentul că o atare nelegalitate decurge din ignorarea completă și evidentă a punctului de vedere exprimat de persoana evaluată.

Sub acest aspect este de observat faptul că recurentul reclamant, pornind de la prevederile art. 21 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 176/2010, potrivit cărora raportul de evaluare trebuie să cuprindă punctul de vedere al persoanei supuse evaluării, dacă acesta a fost exprimat, recunoaște faptul că inspectorul de integritate i-a solicitat un punct de vedere ce a fost exprimat de altfel, dar concluzionează în sensul că dreptul la apărare al persoanei evaluate este respectat numai dacă sunt înlăturate motivat apărările persoanei evaluate, lucru ce nu s-a întâmplat.

O atare concluzie nu are niciun fundament legal, neexistând nicio obligație a inspectorului de integritate în sensul de a înlătura motivat apărările formulate de persoana evaluată ci numai de a analiza aceste apărări, fiind de subliniat, totodată, faptul că procedura administrativă desfășurată de ANI nu are caracter contradictoriu iar raportul de evaluare cu privire la starea de incompatibilitate nu este un act administrativ jurisdicțional, astfel că nu reclamă exigențele motivării specifice actelor administrativ-jurisdicționale.

Ca orice act administrativ, raportul de evaluare trebuie să fie motivat, iar o atare cerință se socotește ca fiind îndeplinită cât timp în cuprinsul său sunt menționate elementele de fapt și de drept avute în vedere pentru concluzia trasă, permițând destinatarului său cunoașterea resorturilor care au determinat autoritatea să adopte o anumită concluzie și totodată făcând posibil controlul de legalitate exercitat pe calea contenciosului administrativ.

În al treilea rând, recurentul reclamant susține că procedura de evaluare a incompatibilității, prevăzută de Legea nr. 176/2010, încalcă legislația Uniunii Europene privind protecția datelor cu caracter personal, or, constată Înalta Curte că aceste argumente nu se regăsesc în cuprinsul cererii de chemare în judecată, fiind promovate pentru prima dată în fața instanței de recurs, astfel că nu pot fi verificate cu titlu de critici la adresa legalității sentinței atacate, din moment ce nici prima instanță nu a fost învestită cu dezlegarea lor.

În ceea ce privește incompatibilitatea în concret reținută în sarcina recurentului reclamant, Înalta Curte constată nefondată critica la adresa sentinței civile atacate, în ceea ce privește calificarea dată situației de fapt reprezentate de exercitarea simultană a funcției de primar și a celei de persoană fizică autorizată.

Potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu exercitarea calității de comerciant persoană fizică.

Astfel cum rezultă din analiza cererii de recurs, reclamantul consideră nelegală sentința atacată, în primul rând pentru neclaritatea legii, critică ce nu poate fi susținută, constatând Înalta Curte că dispozițiile ce constituie temeiul reținerii stării de incompatibilitate sunt lipsite de echivoc.

În continuare, recurentul reclamant susține că nu a avut calitatea de comerciant, însă nici o atare susținere nu are fundament, fiind de sesizat faptul că odată cu abrogarea Codului comercial denumirea de "comerciant", avută în vedere de legiuitor la momentul edictării Legii nr. 161/2003, a fost abandonată din tehnica legislativă, iar în privința persoanelor fizice considerate comerciant art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 prevede că de la data intrării în vigoare a C. civ. referirile la comercianți se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului.

Este în afara oricărei discuții obligația persoanei fizice autorizate de a solicita, înainte de începerea desfășurării activității, înregistrarea în Registrul comerțului, obligația fiind expres stabilită prin dispozițiile O.I.G. nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, rezultând, de altfel, din economia dosarului faptul că recurentul reclamant a dat curs acestei obligații.

Coroborat cu faptul că recurentul reclamant a desfășurat efectiv activitate în calitatea de persoană fizică autorizată, Înalta Curte constată că sunt pe deplin aplicabile în cauză dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, starea de incompatibilitate a recurentului reclamant sub acest aspect fiind stabilită în mod legal după cum este la adăpost de critică și dezlegarea dată de instanța fondului asupra contestației reclamantului sub acest aspect.

În schimb, Înalta Curte constată că sentința atacată este pronunțată cu greșita aplicare a legii, în ceea ce privește starea de incompatibilitate reținută în sarcina reclamantului prin raportare la contractul de muncă încheiat de acesta din urmă cu societatea B. S.R.L..

În continuare, Înalta Curte constată că, potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003, funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu calitatea de funcționar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia.

Întrucât nu există nicio dovadă la dosarul cauzei din care să rezulte fără echivoc exercitarea efectivă, de către reclamant, a calității de angajat al societății B. S.R.L. după învestirea sa în funcția de primar, Înalta Curte concluzionează în sensul că nu poate fi reținută în sarcina sa incompatibilitatea prevăzută de 87, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

Finalitatea urmărită de legiuitor prin adoptarea Legii nr. 161/2003 constă în asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice, precum și în prevenirea corupției, astfel cum se prevede expres în art. 8, alin. (1) din Legea nr. 176/2010. Prin urmare, obiectul care circumscrie sfera de incidență a incompatibilităților vizate de Legea nr. 161/2003 îl constituie protejarea integrității persoanei ce ocupă o funcție sau demnitate publică de eventualele ingerințe determinate de interese personale ce decurg din desfășurarea în paralel a unor activități private conexe. In egală măsură, în accepțiunea legiuitorului, protejarea integrității se corelează în mod necesar cu evitarea faptelor de corupție ce ar putea fi săvârșite ca urmare a îmbinării exercitării funcției publice cu desfășurarea unor activități economice.

Înalta Curte apreciază că asigurarea acestei integrități și prevenirea faptelor de corupție se realizează doar în situația în care există premise reale de natură a amenința în mod efectiv valorile sociale apărate, respectiv atunci când există o suprapunere a exercitării efective a două funcții vizate de legiutor, situație în care există posibilitatea generării unor interese personale conflictuale cu exercitarea unei funcții sau demnități publice. Doar o atare interpretare dă sens reglementărilor legale privind regimul incompatibilităților și este de natură a justifică limitarea exercitării unor drepturi.

O demnitate, o funcție publică sau privată nu sunt caracterizate numai de actul alegerii, numirii, desemnării sau învestirii, ci și de ansamblul atribuțiilor, prerogativelor, drepturilor și competențelor prevăzute de lege care intră în conținutul lor, și prin a căror exercitare concomitentă și concurentă în viața socială, de către același subiect, se potențează situațiile de conflict pe care legiutorul tinde a le evita prin instituirea incompatibilităților.

In concluzie, apreciind că sunt incidente prevederile art. 488, pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte va casa în parte sentința civilă recurată și, rejudecând cauza, va admite în parte acțiunea reclamantului, cu consecința anulării parțiale a raportului de evaluare contestat, numai în ceea ce privește incompatibilitatea reținută în raport cu calitatea de angajat la S.C. B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 1996 din 26 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și, rejudecând, anulează în parte nr. Raportul de evaluare x/02.03.2016, în ceea ce privește incompatibilitatea reținută în raport cu calitatea de angajat la S.C. B. S.R.L.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 1 octombrie 2020.