ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4565/2020

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 24 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități, Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Alba din cadrul Consiliului Județean Alba, a solicitat anularea hotărârii nr. 76/01.02.2017 emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 253 din 27 noiembrie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități, Ministerul Muncii și Justiției Sociale și Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Alba din cadrul Consiliului Județean Alba, ca nefondată. De asemenea, a respins cererea reclamantului privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 253 din 27 noiembrie 2017, pronunțată de instanța de fond a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. A arătat recurentul-reclamant că a sesizat la data de 22.09.2016 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, susținând că prin dispozițiile Capitolului 4, secțiunea 1, pct. A-l din Ordinul comun nr. 762/1992/2007, tulburări de ritm și conducere persistente și severe contractate precoce, purtător de pacemaker) este instituită o discriminare pe criterii de vârstă. Prin Hotărârea 76/01.02.2017 pârâtul a respins petiția formulată, apreciind că în speță nu se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare (nu sunt situații comparabile). Reproșează recurentul-reclamant faptul că, în cadrul litigiului, nici una dintre instituțiile pârâte și nici instanța de judecată nu a argumentat care ar fi justificarea obiectivă pentru diferențierea pe criterii de vârstă, aspect care ar fi trebuit în primul rând clarificat pentru a se putea susține că dispozițiile legale aplicabile situației persoanei sale nu sunt discriminatorii. Dispozițiile actelor normative, care fac obiectul prezentului litigiu, prevăd că trebuie ca afecțiunea de care suferă "în afectarea ritmului și conducerii cardiace" să se manifeste prin - "Tulburări de ritm și de conducere persistente și severe contractate precoce (purtător de pacemaker)", pentru ca o persoană să poată fi încadrată în grad de handicap. Aceste dispoziții normative au fost apreciate a fi discriminatorii, pornind de la faptul că reclamantului i-a fost refuzată solicitarea de încadrare în grad de handicap, respingerea având ca și temei de drept prevederile capitolului 4 A-1 din Ordinul nr. 762/31.08.2007 al MMFES și Ordinul nr. 1992/19.07.2007 al MSP, cu motivația că nu există un document de debut congenital sau până la vârsta de 26 de ani. Se susține de către recurentul A. că niciun act normativ (legi, hotărâri de guvern, ordonanțe etc.) nu conține vreo referire la criteriul vârstei de 26 de ani ca echivalent pentru noțiunea de precoce, iar prin prevederile în speță se produce efectiv o discriminare pe criteriu de vârstă, aceste prevederi încălcând legislația interna și legislația internațională pe care România a ratificat-o sau a transpus-o în legislația națională (art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 2 alin. (4) și (5), art. 3 și art. 28 din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități din 26 septembrie 2007, art. 50 din Constituția României, art. 2 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 15 din Carta Socială Europeană a Consiliului Europei). Menționează recurentul-reclamant că a invocat în cadrul cererii de chemare în judecată, ca și argument al caracterului discriminatoriu, Hotărârea nr. 82/29.01.2014 emisă chiar de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, aflată în copie la dosarul cauzei, prin care s-a constatat, într-o speță similară caracterul discriminatoriu al criteriului de vârstă precoce pentru neîncadrarea în grad de handicap, aspect pe care instanța de judecată a omis să-l analizeze, deși trebuia observat că, încă la nivelul anului 2014, CNCD a recomandat excluderea criteriului vârstă precoce din cuprinsul Ordinului comun nr. 762/1992/2007, excludere care, dacă era operată chiar la momentul constatării caracterului discriminatoriu, anul 2014, nu se mai producea discriminarea recurentului pe același criteriu de vârstă. De asemenea, existența unei discriminări pe criterii de vârstă este constatată inclusiv de către Avocatul Poporului care, printr-un raport special transmis prim-ministrului României, președintelui Senatului României, președintelui Camerei Deputaților din România și ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale si Persoanelor vârstnice, prezintă discriminarea pe criterii de vârsta a persoanelor cu dizabilității existentă în conținutul Ordinului comun Nr. 762/31.08.2007 al M.M.F.E.S. și Nr. 1992/19.11.2007 al M.S.P. Termenul "contractate precoce", menționat în cuprinsul dispozițiilor Ordinului nr. 762/31.08.2007 al MMFES și Ordinului nr. 1992/19.07.2007 al MSP, stabilește un tratament inegal și discriminatoriu în fata legii, neputându-se vorbi de promovarea egalității de șanse a persoanelor cu dizabilități. Pe de o parte, noțiunea de "precoce" nu este definită de norma legală, fiind neclară din acest punct de vedere, neputându-se aprecia cărui subiect de drept se adresează, neputându-se stabili în raport cu ce criteriu trebuie apreciată noțiunea de precoce, putându-se evident aprecia ca afecțiunea suferită de recurentul-reclamant este precoce, în raport de vârsta standard de pensionare pentru militari de 60 de ani sau chiar la vârsta la care acesta putea să se pensioneze, în lipsa bolii de care suferă, respectiv vârsta de 57,5 ani. Pe de alta parte, art. 6 pct. b) din Legea nr. 292/2011 precizează ca "persoanele vârstnice sunt persoanele care au "împlinit vârsta de 65 de ani", raportat la aceasta prevedere legala vârsta recurentului A., de 52 de ani, putând fi evident apreciată ca fiind precoce în sensul dispozițiilor Ordinului nr. 762/31.08.2007 al MMFES și Ordinului nr. 1992/19.07.2007 al MSP.

Excepțiile de nelegalitate invocate în cauză La data de 31 ianuarie 2018, prin înscrisul intitulat "pledoarie scrisă", recurentul-reclamant A. a invocat excepția de nelegalitate cu privire la conceptul "vârstă precoce și interpretarea ei până la 26 de ani" în procesul de evaluare și încadrare în grad de handicap în România, excepția de nelegalitate a sentinței civile nr. 253/27.11.2017 și excepția de nelegalitate a hotărârii nr. 76/01.02.2017 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.

Apărările formulate în cauză 5.1 Prin întâmpinările formulate în cauză de către intimații-pârâți Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități (în prezent, Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități Copii și Adopții din cadrul Ministerului Muncii și Protecției Sociale) și Consiliul Județean Alba pentru Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. a) Intimatul-pârât Ministerul Muncii și Justiției Sociale (în prezent, Ministerul Muncii și Protecției Sociale) a depus întâmpinare în cauză, prin care a invocat excepția inadmisibilității invocării excepției de nelegalitate cu privire la conceptul "vârstă precoce și interpretarea ei până la 26 de ani" și a sentinței civile nr. 253/27.11.2017, invocate de către recurentul-reclamant A., iar pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat. În raport de împrejurarea că recurentul-reclamantul a invocat excepția de nelegalitate asupra conceptului de vârstă precoce și interpretarea ei până la 26 de ani în procesul de evaluare și încadrare în grad de handicap și excepția de nelegalitate a sentinței nr. 253/27.11.2017, a ridicat intimatul-pârât MMJS excepția inadmisibilității celor două excepții având în vedere că dispozițiile art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, permit invocarea excepției de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual, însă, în cauză, conceptul "vârsta precoce și interpretarea ei până la 26 de ani în procesul de evaluare și încadrare în grad de handicap" nu intră în categoria actului administrativ unilateral cu caracter individual. În referire la excepția de nelegalitate având ca obiect sentința civilă nr. 253/27.11.2017, arată intimatul-pârât că, potrivit noului C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate strict enumerate la art. 488 alin. (1) din Cod, astfel că nu se poate invoca excepția de nelegalitate a unei hotărâri judecătorești în condițiile în care legiuitorul a prevăzut o altă procedură de contestare a acesteia. A mai susținut intimatul-pârât că există putere de lucru judecat cu privire la faptul că recurentul reclamant are o boală nu un handicap, aspect stabilit printr-o hotărâre definitivă, respectiv sentința nr. 890/03.03.2017 a Tribunalului Alba, menținută prin decizia Curții de Apel Alba nr. 2302/08.09.2017. Cu referire la mențiunile reclamantului din cererea de recurs, MMJS reiterează precizarea că există deficiențe generate de anumite afecțiuni medicale, cuprinse în anexa la Ordinul nr. 762/1992/2007, care prin debutul lor în perioada de formare a abilităților de dobândire a autonomiei, de integrare școlară, de formare profesională și ulterior de dobândire a unui loc de muncă, dar și în raport cu stabilirea și menținerea relațiilor interumane în general și de familie în special, au un puternic impact asupra dezvoltării persoanei, integrării și incluziunii sociale, în acest sens sunt incluse mențiuni asupra debutului precoce a afecțiunii. Afectarea funcțională a unei persoane, datorată unei afecțiuni cardiace care a debutat la naștere (congenital), în copilărie sau adolescență are consecințe asupra formării și integrării socioprofesionale, cu repercusiuni asupra participării persoanei în societate cu șanse egale cu ceilalți. Astfel, prin lipsa capacității de integrare socială, persoanele cu afecțiuni cardiace dobândite precoce nu au acces la drepturile conferite de asigurarea medicală, asigurarea socială se stat și sunt expuse unei lipse de îngrijiri medicale specializate, dar și marginalizării sociale. O persoana integrată social și care se îmbolnăvește de acest tip de afecțiune cardiacă, are posibilitatea de a beneficia de pensie de invaliditate, în raport cu gradul pierderii capacității de muncă, de pensie de asigurări sociale sau pensie de serviciu în conformitate cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare sau, cu referire la petent, în conformitate cu Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare sau de drepturile conferite de Legea 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ca urmare a celor expuse, criteriul legat de vârsta de debut a afecțiunii generatoare de handicap, așa cum este specificat în Ordinul nr. 762/1992/2007 nu are un caracter discriminatoriu, ci, mai mult, determină o egalizare a șanselor persoanelor cu diverse afecțiuni de a avea dreptul în totalitate la serviciile medicale specializate, la servicii de abilitare/reabilitare, la egalitate de șanse cu ceilalți și de a preveni riscul marginalizării și excluderii sociale, prin urmare, în cauză nu sunt fapte de discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Prin urmare, recurentul reclamant A. nu se află într-o situație analoagă și nici comparabilă cu o persoană care suferă de tulburări de ritm și de conducere persistente și severe contractate precoce (purtător de pacemaker), așadar, în speță, nu sunt întrunite elementele constitutive faptei de discriminare, nefiind situații comparabile. Criteriul de debut precoce al unor afecțiuni este necesar la evaluarea situației de handicap, diferențierea fiind justificată de definiția persoanei cu handicap în conformitate cu legislația "națională. Scopul criteriului legat de vârsta de debut a afecțiunii generatoare de handicap, așa cum este specificat în Ordinul nr. 762/1992/2007, este acela de egalizare a șanselor persoanelor cu diverse afecțiuni de a avea acces la servicii sociale, medicale specializate, la servicii de abilitare/reabilitare, la egalitate de șanse cu ceilalți și de a preveni riscul marginalizării și excluderii sociale. Astfel, pentru a fi în domeniul de aplicare al art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul dintre criteriile prevăzute de către art. 2 alin. (1) și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una dintre categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior". Consideră intimatul-pârât că recurentul-reclamant nu se află într-o situație analoagă sau comparabilă cu o persoană care suferă de tulburări de ritm și de conducere persistente și severe contractate precoce (purtător de pacemaker), având în vedere caracterul de boală a afecțiunii petentului, situație distinctă de tulburările de ritm și de conducere persistente și severe contractate precoce (purtător de pacemaker). Cu referire la definiția discriminării astfel cum este prevăzută în art. 2 din O.G. nr. 137/2000, raportat la aspectele menționate, arată intimatul MMJS că nu se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare potrivit prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, deoarece recurentul-reclamant nu se află în situație similară cu persoanele cu tulburări de ritm și de conducere persistente și severe contractate precoce (avute de la naștere, în copilărie sau în adolescență), prin urmare, nu există o situație de diferențiere între situații analoage, întrucât exercitarea drepturilor reclamate privește persoanele aflate în situații diferite conform celor arătate de instituțiile pârâte și menționate în Hotărârea CNCD nr. 76/01.02.2017, în sentința nr. 253/27.11.2017. Susține în continuare intimatul-pârât că, voit sau nu, recurentul-reclamant confundă o persoană care suferă de tulburări de ritm și de conducere persistente și severe contractate precoce (purtător de pacemaker) cu o persoana integrată profesional și social și care se îmbolnăvește de acest tip de afecțiune cardiacă. b) Ministerul Sănătății, prin întâmpinare, a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 253/2017 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia. A arătat intimatul-pârât că, în ceea ce privește emiterea celor două acte administrative cu caracter individual, Ministerul Sănătății nu are niciun fel de atribuții, acestea fiind emise de Comisia Județeană Alba de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, instituție în subordinea Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități. În referire la susținerile reclamantului privind presupusa discriminare pe criterii de vârstă prin prevederile Ordinului comun Ministerul Muncii/Ministerul Sănătății nr. 762/1992/2007, prevederile Capitolului 4 lit. A), pct. I din Ordinul nr. 762/1992/2007, referitoare la tulburări de ritm și de conducere persistente și severe contractate precoce (purtător de pacemaker), prin prisma prevederilor art. 1 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, afirmă intimatul MS că nu se constată nicio discriminare a recurentului-reclamant pe criterii de vârstă, în ceea ce privește dreptul la sănătate, la îngrijire medicală, la securitate socială și la servicii sociale, așa cum în mod corect a concluzionat prima instanță. Recurentul-reclamant, având în vedere boala de care suferă, se află în situația reglementată de art. 73 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată și completată, potrivit cărora persoanele care și-au pierdut capacitatea de muncă din cauza unor boli obișnuite sau a unor accidente care nu au legătură cu munca beneficiază de pensie de invaliditate, dacă au realizat, în condițiile legii, stagiu de cotizare. Pentru persoanele care au o calitate specială, prevăzută de lege, din susținerile reclamantului rezultând că acesta este militar, sunt aplicabile prevederile legilor speciale privind pensia de invaliditate. Așadar, în mod corect Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că decizia de neîncadrare a petentului în grad de handicap a fost motivată de faptul că acesta a fost diagnosticat cu afecțiunea respectivă tardiv, fără a putea prezenta o evidență a afectării psiho-sociale. Prin urmare, în interpretarea conferită de instituțiile care au emis actele administrative individuale, nu au fost întrunite elementele definitorii pentru a considera afecțiunea medicală un handicap, în lipsa documentelor emise în copilărie sau adolescență, până la vârsta de 26 de ani, documente care să ateste prezența unei deficiențe funcționale cardiologice precoce care să fi generat o barieră în integrarea socio-profesională. Totodată, în mod corect s-a reținut faptul că, pentru afecțiunile cardio-vasculare care apar după vârsta de 26 de ani, când persoana s-a integrat deja în activitatea profesională, sunt asigurate alte măsuri de sprijin, respectiv persoana poate beneficia de pensie de invaliditate în raport cu gradul pierderii capacității de muncă, de pensie de asigurări sociale sau pensie de serviciu, în conformitate cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, în conformitate cu Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat sau de drepturile conferite de Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice. Mai învederează intimatul-pârât instanței de recurs faptul că alte critici ale reclamantului cu privire la "nelegalitatea conceptului de vârstă precoce" din Ordinul comun Ministerul Muncii/Ministerul Sănătății nr. 762/1992/2007 pot fi analizate, pe cale separată, în cadrul unei acțiuni în anulare, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (4) și art. 7 alin. (1) 1 din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, acțiune de care reclamantul nu a înțeles să uzeze. De asemenea, excepția de nelegalitate a "conceptului de vârstă precoce", fiind o excepție relativă, poate fi invocată în condițiile și termenul prevăzut la art. 247 alin. (2) C. proc. civ., drept pentru care solicită intimatul MS respingerea acesteia pentru motivul că a fost invocată pentru prima dată în recurs. Cu privire la excepția de nelegalitatea a sentinței civile nr. 253/2017, pronunțată în prezentul dosar, susține intimatul-pârât că este inadmisibilă, împotriva acestei sentințe fiind declarată calea de atac a recursului. c) Intimata-pârâtă Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități (denumita în continuare ANPD), prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind legală, susținând că, în detalierea pe larg a recursului, nu este criticată motivarea instanței printr-o argumentare care să contrazică soluția instanței de fond, iar recurentul-reclamant, deși a indicat ca temei de drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu a precizat care sunt dispozițiile legale cu a căror încălcare sau aplicare greșită s-a luat hotărârea. În referire la o altă hotărâre ce a fost depusă de recurentul-reclamant pentru a fi avută în vedere de către instanța judecătorească, s-a pronunțat judecătorul fondului, apreciind că hotărârea în discuție nu poate fi aplicată prin analogie, ci în funcție de particularitățile fiecărui caz, principiu valabil și în cazul hotărârilor judecătorești, iar jurisprudența națională nu constituie izvor de drept în sistemul juridic român. Arată intimata-pârâtă că motivația care stă la baza luării în considerare în evaluarea pentru încadrarea într-un grad de handicap a debutului precoce al unei afecțiuni, este aceea că afecțiunea respectivă interferează cu funcționarea socială și profesională sau chiar poate împiedica integrarea profesională, fiind o barieră în dezvoltarea socio-identitară și profesională a persoanei. Astfel, pentru unele afecțiuni din totalul celor care determină încadrarea în grad de handicap, este necesar ca persoana care solicită această încadrare să prezinte documente din care să rezulte debutul precoce al acestora, întrucât afecțiunile respective în perioada de formare a abilităților, de dobândire a autonomiei funcționale, de formare profesionala, integrare școlară și socială și de dobândire a unui loc de muncă, au un puternic impact, constituind bariere în calea integrării socioprofesionale, determinând o evoluție în timp care poate avea drept consecință afectarea participării sociale și integrarea profesionala și care necesită monitorizare de specialitate. Pentru afecțiunile cardiovasculare care apar după vârsta de 26 de ani, când persoana și-a definitivat parcursul școlar și s-a integrat deja în activitatea profesională, nu se poate pune problema unei bariere în integrare, a împiedicării totale sau al limitării accesului cu șanse egale la viața societății. Ca un fapt acceptat din punct de vedere medical, majoritatea afecțiunilor cardiace apărute la vârsta adulta sunt rezultatul unui mod de viață expus unor factori de risc, inclusiv altor afecțiuni asociate, dar care însă nu pun problema integrării socioprofesionale, ci doar a unor limitări diferențiate în participare și care pot fi suplinite prin măsuri de asigurări sociale și medicale (pensie de invaliditate în raport cu gradul pierderii capacității de muncă, pensie de serviciu, programe naționale de sănătate, servicii medicale specializate, compensări medicale etc). Deși Ordinul nr. 762/1.992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap cuprinde și afecțiuni care prin lezarea completa a autonomiei funcționale, a capacității de mobilizare, de autoservire/autoîngrijire determină efecte profunde asupra vieții persoanei și a familiei acesteia, necesitând măsuri de intervenție și sprijin, afecțiuni pentru care nu se solicit condiția debutului, nu aceasta este situația aplicabilă speței în cauza. Referitor la aspectul de debut precoce al unor afecțiuni, nu poate fi vorba despre discriminare atât timp cât acesta este necesar la evaluarea situației de handicap, fiind vorba despre o diferențiere obiectivă, justificată legitim de definiția conform legislației naționale a persoanei cu handicap. În plus, susține intimata-pârâtă că acest criteriu este justificat tocmai prin necesitatea egalizării șanselor persoanelor cu handicap congenital sau dobândit timpuriu de a avea acces la servicii sociale, medicale, de abilitare/reabilitare, prevenind riscurile marginalizării și excluderii sociale, fiind în acest context un criteriu adecvat și necesar. Face trimitere intimata ANPD la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin raportare la prevederile art. 14 din Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010, care definește situația de discriminare în raport cu distincții în situații analoage, comparabile, pe baza unor criterii fără justificare rezonabilă și obiectivă și care nu determină un tratament identic. d) Intimatul-pârât Consiliul Județean Alba, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului formulat de recurentul A. împotriva sentinței nr. 253/2017 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2017 și menținerea ca temeinică și legală a acestei hotărâri judecătorești. Susține intimatul-pârât că instanța de fond în mod corect a reținut că nu poate fi vorba de un debut precoce al bolii de care suferă reclamantul, având în vedere că din actele medicale existente la dosarul cauzei reclamantul avea vârsta de 52 de ani la data când a fost diagnosticat cu problema de sănătate care ar fi putut determina starea de handicap în opinia reclamantului, iar impunerea condiției de vârstă în evaluarea și încadrarea în grad de handicap în raport de afecțiunile de care suferă reclamantul nu generează în mod automat un tratament diferențiat între persoane aflate în situații similare, întrucât acest criteriu este necesar la evaluarea situației de handicap. Potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "(P)ersoanele cu handicap sunt acele persoane cărora mediul social, neadaptat deficiențelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale și/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu șanse egale la viața societății, necesitând măsuri de protecție în sprijinul integrării si incluziunii sociale". Astfel, rezultă că nu toate afecțiunile medicale determină încadrarea persoanei într-un grad de handicap, ci doar cele cuprinse în Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului sănătății publice nr. 762/1992/2007 pentru aprobarea criteriilor medico-psihosociale pe baza cărora se stabilește încadrarea în grad de handicap. In cazul reclamantului, nu au fost întrunite elementele definitorii pentru a considera afecțiunea medicală un handicap (nu există documente medicale emise în copilărie sau adolescență, până la vârsta de 26 de ani), documente care să ateste prezența unei deficiențe funcționale cardiologice precoce care să fi generat o barieră în integrarea socio-profesională, elemente necesare pentru a se putea constata existența unui handicap. Pentru afecțiunile cardiovasculare care apar după vârsta de 26 de ani, când persoana s-a integrat deja în activitatea profesională, sunt asigurate alte măsuri de sprijin, respectiv persoana poate beneficia de pensie de invaliditate în raport cu gradul pierderii capacității de muncă, de pensie de asigurări sociale sau pensie de serviciu în conformitate cu Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, sau, în conformitate cu Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare, sau de drepturile conferite de Legea nr. 17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. A menționat intimatul-pârât că, printr-o hotărâre definitivă anterioară (sentința nr. 890/2017 a Tribunalului Alba, menținută prin Decizia nr. 2302/2017 a Curții de Apel Alba Iulia, pronunțate în dosarul nr. x/2016), s-a stabilit că reclamantul are o boală, nu un handicap, întrucât nu se încadrează în criteriile medico-psihosociale, aprobate prin Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse și al ministrului sănătății publice nr. 762/1992/2007, cu modificările și completările ulterioare. S-a reținut, în consecință, că acel criteriu legat de vârsta de debut a afecțiunii generatoare de handicap, așa cum este specificat în Ordinul nr. 762/1992/2007, nu are un caracter discriminatoriu, ci, mai mult, determină o egalizare a șanselor persoanelor cu diverse afecțiuni de a avea dreptul în totalitate la serviciile medicale specializate, la egalitate de șanse cu ceilalți și de a preveni riscul marginalizării și excluderii sociale. în consecință instanța a reținut că nu se poate reține existența unei discriminări pe criteriu de vârstă, nefiind îndeplinită condiția existenței unor situații analoage sau comparabile. 5.3. Prin întâmpinarea depusă peste termenul legal de formulare a acesteia, intimatul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția din 3 decembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 23 septembrie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

Aspecte procesuale La termenul de judecată din data de 23 septembrie 2020, Înalta Curte a admis excepția inadmisibilității invocării excepției de nelegalitate a hotărârii nr. 76/01.02.2017 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, invocată din oficiu, precum și excepția inadmisibilității invocării excepțiilor de nelegalitate cu privire la conceptul "vârstă precoce și interpretarea ei până la 26 de ani" și a sentinței civile nr. 253/27.11.2017, invocate de către intimații-pârâți Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății. II. Soluția instanței de recurs Examinând recursul prin prisma susținerilor din cuprinsul căii de atac, a motivelor de casare indicate, precum și a probelor administrate în cauză, Înalta Curte reține caracterul său nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Obiectul acțiunii judiciare din prezentul litigiu privește solicitarea de anulare a Hotărârii nr. 76/01.02.2017, emisă de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (în continuare, CNCD), prin care s-a reținut că nu se întrunesc elementele constitutive ale unei fapte de discriminare (nu sunt situații comparabile). În esență, recurentul-reclamant A. a susținut în fața CNCD că, prin efectul aplicării Ordinului comun nr. 762/31.08.2007 al MMEPS și nr. 1992/19.11.2007al MFP, se consideră discriminat pe criteriu de vârstă, având acces la protecția socială numai persoanele cu "tulburări de ritm și de conducere și severe contractate precoce (purtător de peacemaker)", titularului acțiunii judiciare fiindu-i refuzată încadrarea în grad de handicap prin Decizia nr. 9148/08.08.2016, în cadrul căreia s-a reținut că acesta nu se încadrează în criteriile medico-psiho-sociale aprobate prin ordinul comun menționat anterior. În analiza criteriului de discriminare invocat de către petentul A., CNCD a reținut că acesta nu se află într-o situație analoagă sau comparabilă cu o persoană care suferă de tulburări de ritm și de conducere persistente și severe contractate precoce (purtător de peacemaker), având în vedere caracterul de boală a afecțiunii petentului, situație distinctă de cea considerată a fi deficiență fizică dobândită precoce (la naștere, în copilărie sau adolescență). Prezintă relevanță în cauză faptul că, pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia a fost înregistrat dosarul nr. x/2017, ce a avut ca obiect anularea parțială a Ordinului comun 762/31.08.2007 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și 1992/19.11.2007 emis de Ministerul Sănătății Publice, respectiv dispozițiile Capitolului 4, Secțiunea 1, pct. A -I. În acest litigiu, Înalta Curte s-a pronunțat definitiv, prin decizia nr. 4131/07.09.2020, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâții Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Sănătății, fiind, astfel, menținută legalitatea ordinului comun contestat, în referire la condiția de debut precoce a tulburărilor de ritm și de conducere persistente și severe în aprecierea afectării ritmului și conducerii cardiace. Urmare pronunțării acestei decizii, se impune valorificarea în prezenta cauză a puterii de lucru judecat, în referire strictă la analiza de legalitate a noțiunii de "debut precoce", respectiv până la vârsta de 26 ani, din cuprinsul criteriului contestat din cadrul Ordinului comun nr. 762/31.08.2007 emis de Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse și 1992/19.11.2007 emis de Ministerul Sănătății Publice, nu însă și cea privind discriminarea pe criteriul vârstei, ce a făcut obiectul examinării de către instanța de contencios administrativ chiar în litigiul de față. Așadar, fiind dezlegată în mod definitiv chestiunea legalității Ordinului comun nr. 762/1992/31.08.2007, act normativ ce stabilește condițiile necesare pentru încadrarea în grad de handicap, sunt aplicabile în cauză reglementările din cadrul acestui act normativ, potrivit cărora, pentru afecțiuni ale ritmului și conducerii cardiace, tulburările trebuie să fie persistente și severe, precum și să fi fost contractate precoce, condițiile fiind cumulative. Recurentul-reclamant a justificat, prin documentele medicale depuse la dosar, că a dobândit această afecțiune tardiv, după împlinirea vârstei de 26 de ani, fiind purtător de peacemaker din data de 21.04.2016, fapt ce a determinat pensionarea sa, începând cu data de 04.07.2016, îndeplinind condițiile pentru o pensie de serviciu. Reținând ca fiind definitiv dezlegată, prin decizia ÎCCJ nr. 4131/07.09.2020, chestiunea referitoare la încadrarea în grad de handicap în situația în care tulburările de ritm și de conducere persistente și severe au fost contractate precoce, rămâne de analizat dacă fapta de discriminare reclamată la CNCD, infirmată prin hotărârea 76/01.02.2017 a acestei autorități și prin sentința primei instanțe, întrunește elementele constitutive ale unei discriminări, în accepțiunea reglementării din O.G. nr. 137/2000, respectiv: - existența unui tratament diferențiat al unor situații analoage, manifestat prin deosebire, excludere, restricție sau preferință (existența unor persoane sau situații aflate în poziții comparabile) sau omiterea de a trata în mod diferit situații diferite, ce nu se pot compara; - identificarea unui criteriu de discriminare, dintre cele enumerate la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000; - tratamentul diferențiat are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a unui drept recunoscut de lege; - tratamentul diferențiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop să nu fie adecvate și necesare. Cât privește pretinsa existență a unor situații analoage, astfel cum corect a reținut și judecătorul fondului, recurentul-reclamant ignoră, în pofida argumentelor pertinente ale pârâților din cauză, faptul că afecțiunea sa nu poate fi încadrată în grad de handicap, întrucât nu a făcut dovada că aceasta ar fi fost contractată înainte de vârsta de 26 de ani, ceea ce ar fi constituit un debut precoce, condiție obligatorie de diferențiere între noțiunea de boală și cea de handicap. Împrejurarea potrivit căreia recurentul-reclamant suferă de o boală, neputând fi încadrat în grad de handicap, a fost definitiv tranșată în dosarul nr. x/2016, înregistrat pe rolul Tribunalului Alba, în care s-a respins cererea sa de încadrare în grad de handicap, întrucât "nu a rezultat din probele administrate că există documente medicale din copilărie sau adolescență (până la vârsta de 26 de ani), din care să rezulte că a suferit de deficiențe funcționale cardiologice precoce, deficiențe care să fi generat o barieră în integrarea socio-profesională, element necesar pentru a se putea considera că există un handicap". Criteriul de discriminare bazat pe vârstă nu se regăsește în situația pe care o invocă recurentul-reclamant, întrucât scopul impunerii acestui criteriu, în raport de definiția persoanei cu handicap, potrivit legislației naționale, este acela de a egaliza șansele persoanelor cu diverse afecțiuni de a avea acces la servicii sociale, medicale specializate, la servicii de abilitare/reabilitare, precum și de a preveni riscul marginalizării și excluderii sociale. Astfel cum s-a reținut și în considerentele Hotărârii nr. 76/2017 a CNCD, recurentul-reclamant a pretins că nu-i sunt respectate drepturile referitoare la sănătate, îngrijire medicală, securitate socială și servicii sociale pe criteriul de vârstă, însă aceste măsuri de sprijin sunt asigurate atât pentru persoanele încadrate cu grad de handicap pentru această afecțiune, cât și pentru cele cu boala dobândită după vârsta de 26 de ani, fiecare categorie beneficiind, însă, de diferențieri ale protecției sociale în sens larg. Distincția în raport de criteriul vârstei, după cum reiese din analiza prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, trebuie să se refere la persoane care se află în situații comparabile, dar care beneficiază de un tratament diferit, deși aparțin aceleiași categorii, în raport de criteriul pretins discriminator. Or, recurentul-reclamant nu se află în categoria persoanelor de până la 26 de ani, pentru a primi o încadrare a afecțiunii sale în grad de handicap, întrucât normele legale îl îndreptățeau la un altfel de regim juridic, în raport de constatarea bolii de care suferă după împlinirea vârstei limită prevăzută pentru a face diferențierea între cele două posibile încadrări medicale. Referirile făcute de recurentul-reclamant la legislația națională și cea internațională ratificată de România sau transpusă în dreptul național au fost avute în vedere și de către judecătorul fondului, iar criticile din recurs nu combat aceste argumente ale primei instanțe, ci doar reiau cadrul normativ pe care titularul recursului îl consideră a fi încălcat, consecința fiind, în opinia acestuia, producerea unei discriminări pe criteriu de vârstă. Situația factuală pe care recurentul A. a supus-o examinării de către CNCD nu este una reglementată de normele pe care acesta le invocă, norme ce cuprind principii generale privind protecția persoanelor cu dizabilități, ce se regăsesc, de altfel, în cuprinsul O.G. nr. 137/2000, text legal ce are în vedere criteriul vârstei ca element constitutiv al unei fapte de discriminare. Problema de dezlegat în cauză nu este, însă, cea a reglementării sau nereglementării unui astfel de criteriu, ci verificarea îndeplinirii sau nu a elementelor specifice unei fapte de discriminare, pentru a fi în ipoteza definiției de la art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000. Or, lipsa unor situații analoage sau comparabile determină infirmarea pretinsei discriminări pe criteriu de vârstă, soluție confirmată în calea controlului judiciar, fiind menținut cu efect definitiv actul administrativ-jurisdicțional atacat, respectiv Hotărârea nr. 76/01.02.2017 emisă de CNCD. Recurentul-reclamant a criticat în recurs faptul că prima instanță a omis să analizeze și să motiveze argumentul său referitor la caracterul discriminatoriu al criteriului de vârstă precoce, regăsit în Hotărârea CNCD nr. 82/29.01.2014, în care s-a reținut că aspectele sesizate constituie acte/fapte de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) și art. 10 lit. h) din O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată. Înalta Curte reține că recurentul-reclamant s-a aflat într-o eroare, întrucât considerentele sentinței primei instanțe fac referire la această hotărâre, fiind explicit motivat că un astfel de act administrativ-jurisdicțional, dat într-o altă speță, nu impune justificarea soluției pronunțate în cauză în raport de conținutul său, iar situațiile evidențiate în cele două hotărâre ale CNCD nu par a fi similare, prin raportare la tipul de afecțiune pe care petenții îl invocă pentru a înlătura pretinsa discriminare constând în neîncadrarea diagnosticelor lor medicale în grad de handicap. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse anterior, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 253 din data de 27 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, menținând sentința atacată astfel cum a fost pronunțată, fiind legală. PENTRU ACESTE MOTIVE,