Decizia nr. 400/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Hotărârea pronunțată de instanța de fond 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 31.05.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Naționale - Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman și Ministerul Fondurilor Europene, anularea Deciziei de recuperare a sumelor acordate nejustificat pentru proiectele finanțate în cadrul schemei de ajutor de stat sau de minimis încheiată la data 31.03.2017 de către Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic-OI POSDRU. Prin precizarea depusă la data de 01.09.2017, reclamanta a mai solicitat și anularea Deciziei nr. 216/17.07.2017 prin care a fost soluționată contestația nr. CDIPT-OI/1491/31.05.2017, cu cheltuieli de judecată. 1.

Prin sentința civilă nr. 417 din 11 septembrie 2018, Curtea a admis acțiunea reclamantei, a anulat Decizia de recuperare a sumelor acordate nejustificat pentru proiectele finanțate în cadrul schemei de ajutor de stat sau de minims încheiată la data de 31.03.2017, de către CNDIPT-OIPOSDRU privind proiectul x, denumire "calificare a 22 de angajați în meseria de bucătar", codul SMIS 24367. A anulat Decizia nr. 216/17.07.2017 prin care a fost soluționată contestația nr. CNDIPT OI/1491/31.05.2017. A obligat pârâții la plata către reclamantă a sumei de 3.000 RON, cheltuieli de judecată. 2. Cererile de recurs Împotriva acestei hotărâri, au formulat recurs pârâții Ministerul Educației Naționale-Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman și Ministerul Fondurilor Europene. 2.1. Recurentul-pârât Ministerul Educației Naționale-Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, pe fond, respingerea acțiunii. A susținut recurentul, în esență, că din considerentele reținute de instanța de fond se observă lipsa oricăror referiri la apărările formulate de OI POCU Ministerul Educației Naționale prin întâmpinare și nici la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză administrat în cauză. Astfel, nedând eficiență apărărilor și susținerilor sale, instanța i-a încălcat dreptul la un proces echitabil, nerespectând obligația de a-și întemeia hotărârea pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii. 2.1.1. Referitor la pct. 4 al art. 488 C. proc. civ., când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, a făcut recurentul referire la practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă (Decizia nr. 351 din 17 februarie 2016), în sensul că acest motiv de casare poate fi invocat în situația în care instanța de judecată săvârșește un act pe care numai un organ al puterii legislative sau puterii executive îl poate face, aplică norme juridice abrogate, tăgăduiește orice valoare a unui text care are forță legală, aplică o lege înainte de intrarea ei în vigoare. Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, producerea unor nereguli, abateri, fraude corespunde automat unui prejudiciu al bugetului UE, iar statele membre au obligația de a solicita de la beneficiari restituirea fondurilor utilizate în mod necorespunzător, regula generală fiind ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obținut nejustificat. Prin O.U.G. nr. 66/2011 și O.U.G. nr. 64/2009, se stabilește cadrul legal în care se desfășoară activitățile de control/verificare a modului de implementare a proiectelor cu finanțare europeană. Prin Hotărârea din 19 iunie 1990, pronunțată în soluționarea cererii formulate în temeiul art. 177 din Tratatul CEE de către Camera Lorzilor, pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare privind interpretarea dreptului comunitar, referitoare la competența instanțelor naționale de a ordona măsuri provizorii atunci când sunt în cauză drepturi recunoscute de normele comunitare, CJUE a decis că dreptul comunitar trebuie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată sesizată cu un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol ce o împiedică să dispună măsuri provizorii este o normă a dreptului național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme. Curtea a reținut că instanțelor naționale le revine obligația de a asigura protecția juridică ce decurge pentru justițiabili din efectul direct al dispozițiilor dreptului comunitar, fiind incompatibilă cu cerințele inerente înseși naturii dreptului comunitar, orice practică legislativă, administrativă sau judiciară care ar avea ca efect îngrădirea puterii judecătorului de a face tot ceea ce este necesar pentru a înlătura dispozițiile legislative naționale ce ar putea împiedica, chiar și numai temporar, aplicarea deplină a normelor comunitare. Potrivit art. 2 pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziții a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic, care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare a bugetului general. Regula generală este ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obținut nejustificat (Hotărârea CJUE în Cauza C-199/03 și concluziile avocatului general pronunțate în Cauza C-465/10). Prin Decizia nr. 1216/2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în Dosarul nr. x/2011 în ședința din 18 martie 2015, instanța supremă este de acord că obligația de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor și fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu. Astfel, a opinat recurentul-pârât, prin hotărârea instanței de fond s-a prejudiciat bugetul Uniunii Europene, instanța tăgăduind valoarea și forța legală a hotărârilor CJUE, a normelor și regulamentelor comunitare și a deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție învederate prin prisma art. 18 din Legea nr. 304/2004 privind organizare judiciară, dispunându-se anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență și a deciziei de soluționare a acestuia, acte administrative legal îndeplinite în considerarea prevederilor Deciziei nr. 1216/2016 și a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011. Instanța nu a ținut cont de faptul că suma în cauză este rezultat al faptului că reclamanta, în calitate de beneficiar al finanțării, și-a creat în mod nelegal un avantaj obținut printr-o faptă care are caracter de neregularitate față de contractul de finanțare, suma fiind supusă restituirii. Astfel, este evident că neregulile constatate legal pe durata derulării contractului de finanțare, chiar și fără dovedirea existenței unui prejudiciu se consideră ca prejudicioase fondurilor UE, iar sumele astfel evidențiate au caracter neeligibil, cu atât mai mult cu cât prejudiciul este cuantificabil, conform prevederilor contractului de finanțare. Instanțelor naționale le revine obligația de a asigura protecția juridică ce decurge pentru justițiabili din efectul direct al dispozițiilor dreptului comunitar, orice practică legislativă, administrativă sau judiciară care ar avea ca efect îngrădirea puterii judecătorului de a face tot ceea ce este necesar pentru a înlătura dispozițiile legislative naționale ce ar putea împiedica, chiar și numai temporar, aplicarea deplină a normelor comunitare, fiind incompatibilă cu ingerințele dreptului comunitar. A conchis recurentul că instanța de fond a pronunțat hotărârea recurată trimițând în derizoriu norma contractuală, stabilită prin comun acord de părțile contractului de finanțare. 2.1.2. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât Ministerul Educației Naționale-Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman a expus situația de fapt și procedura derulată până la sesizarea instanței de judecată. A precizat că, din evidența calculului matematic efectuat și prezentat în Decizia de recuperare a sumelor acordate nejustificat pentru proiectele finanțate în cadrul schemei de ajutor de stat sau de minimis, încheiată la data de 31.03.2017 privind proiectul P05DRU/76/2.3/A/61737, cu denumirea "Calificarea a 22 de angajați în meseria de bucătar", reiese indubitabil neîndeplinirea condiționalității și s-a declarat neeligibilă suma de 16.826,70 RON. Apărările reclamantei sunt nesusținute, având în vedere interpretarea acesteia în sensul că Ordinul 16512/30.11.2010 nu ar avea aplicare în cauză. Atât timp cât părțile au stabilit în contract că eligibilitatea cheltuielilor ocazionat cu implementarea proiectului se stabilește în condițiile Ghidului Solicitantului, contractului de finanțare, Instrucțiunilor emise de AMPOSDRU, legislația aplicabilă, aprecierea reclamantei că Ghidul Solicitantului este doar un îndrumar este o susținere cel puțin gratuită și contrară contractului semnat de reclamantă, care încalcă principiul pacta sunt servanta. A mai arătat recurentul-pârât, referitor la prescrierea dreptului de a stabili creanțe bugetare, cu scopul de recuperare a sumelor acordate nejustificat pentru proiectele finanțate în cadrul schemei de ajutor de stat sau de minimis, că Decizia de recuperare a sumelor acordate nejustificat pentru proiectele finanțate în cadrul schemei de ajutor de stat sau de minimis, încheiată la data de 31.03.2017, respectă termenul de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului. Conform prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 și Acordului de delegare de funcții privind implementarea POSDRU 2007-2013 nr. 600/2008, instanța nu are atribuții de gestionare, monitorizare și control a programelor desfășurate de POSDRU, OI POSDRU având aceste atribuții Prin raportare la prevederile și definițiile legale, în limitele date de legiuitor, respectiv limitarea din prevederile art. 5 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ, se exclude de la cenzura instanței de executare fondul titlului executoriu. În continuarea recursului, recurentul Ministerul Educației Naționale-Direcția Organismul Intermediar Programul Operațional Capital Uman a reiterat obiecțiunile formulate la obiectivele raportului de expertiză, apreciind că expertul desemnat în cauză nu a răspuns obiectivelor expertizei, neținând cont de elemente esențiale ale raportului juridic concretizat prin prevederile contractului de finanțare, și că se contrazice în ceea ce privește răspunsul la pct. 1 prin raportare la celelalte puncte ale expertizei, întrucât nu justifică temeiul de drept al modului de calcul folosit pe parcursul expertizei, solicitând a se observa că expertiza nu este necesară și nici utilă cauzei. 2.2. Recurentul-pârât Ministerul Fondurilor Europene și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în ipoteza prevăzut de pct. 6, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, iar, în situația nereținerii acestui motiv, și reținerii pct. 8, casarea hotărârii și, în rejudecare, respingerea acțiunii, în totalitate, ca neîntemeiată. 2.2.1. După ce a prezentat situația de fapt, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în sensul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. A susținut că, instanța de fond, după ce prin sentința atacată a expus situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, a reținut ca și motive de fapt, pentru concluzia eronată că prin actele de control deduse judecății nu s-ar fi demonstrat existența unor cheltuieli neeligibile conform art. 39 alin. (4) din Regulamentul CE nr. 800/2008, în exclusivitate concluziile formulate de expertul contabil judiciar desemnat în cauză. Dreptul la un proces echitabil presupune și motivare hotărârii, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implicând în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților. Din analiza hotărârii recurate rezultă cu putere de evidență că instanța nu a examinat susținerile părților, ci a îmbrățișat concluziile expertului. Astfel, instanța de fond nu a prezentat motivele care au stat la baza soluției de admitere a cererii de chemare în judecată, cu respectarea principiului motivării riguroase a hotărârii judecătorești. 2.2.2. Referitor la pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a apreciat recurentul că instanța a soluționat cauza preluând în mod nepermis doar concluziile raportului de expertiză judiciară, încălcând, astfel, principiul rolului activ, reglementat de art. 22 C. proc. civ. De asemenea, instanța de fond avea obligația respectării echilibrului procesual dintre părți și să se raporteze și la obiecțiunile formulate față de raportul de expertiză formulate de pârâți. Dacă instanța a preluat concluziile raportului, ar fi trebuit să dispună respingerea obiecțiunilor formulate. Regulamentul CE 800/2008 stabilește un cadru general în ceea ce privește costurile eligibile ale unui proiect, cadru general care devine concret prin prevederile contractuale care guvernează întregul raport juridic din cadrul finanțării. Conform prevederilor art. 1 alin. (3) din Contractul de finanțare, în cauză sunt incidente dispozițiile Cap. I art. 3 coroborat cu art. 38 și art. 39 din Cap. II Secțiunea a 8-a a Regulamentului CE 800/2008, OMMFPS nr. 309/2009, la care se adaugă întregul set legislativ precizat la art. 4 din contract. În continuarea alegațiilor sale, recurentul a reiterat obiecțiunile formulate la raportul de expertiză, apreciind că expertul a trimis în derizoriu Decizia de recuperare a sumelor acordate nejustificat pentru proiectele finanțate în cadrul schemei de ajutor de stat sau de minimis, încheiată la 31.03.2017. Instanța de fond, cu aplicarea greșită a legii și cu încălcarea principiului motivării temeinice a hotărârii judecătorești, și-a întemeiat soluția pronunțată pe concluziile raportului de expertiză judiciară. A mai susținut recurentul că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițilior art. 453 și art. 451 C. proc. civ. în ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.000 RON. Ar fi trebuit făcute cercetări sub aspectul obiectului litigiului și ar fi trebuit analizată culpa părților la declanșarea acestuia. Or, culpa sa nu a fost dovedită, Ministerul Fondurilor Europene nefiind emitentul actelor administrative atacate. De asemenea, Curtea Constituțională și jurisprudența CEDO au statuat că onorariile avocațiale trebuie recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil. Intimata-reclamantă nu a prezentat nicio fișă de timp, raport de activitate sau vreun extras din serviciile avocațiale care să detalieze activitățile efectiv prestate de avocat. A mai apreciat recurentul că instanța de fond în mod greșit nu a procedat cel puțin la diminuarea cheltuielilor de judecată pretinse de reclamantă.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinări față de ambele recursuri, solicitând respingerea acestora, ca nefondate.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că recursul pârâtului Ministerul Fondurilor Europene, întemeiat pe motivul de casare prevăzut la pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., este întemeiat pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților. Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă. Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor. Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 înlătură arbitrariul și face posibil controlul judiciar. Sub aspectul calității motivării, orice hotărâre judecătorească trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar și simplu, condiție esențială pentru a fi înțeleasă de părți și de public. Această inteligibilitate necesită o structură coerentă a hotărârii și enumerarea argumentației într-un stil clar și accesibil tuturor. Motivarea trebuie să fie coerentă, clară și lipsită de ambiguități și de contradicții. Ea trebuie să permită urmărirea unui raționament care a condus judecătorul la aceasta, de natură a susține și justifica soluția adoptată. Or, în cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că, la pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă o reproducere a concluziilor raportului de expertiză judiciară întocmit de consultantul fiscal. Prima instanță nu a făcut vizibile rațiunile și argumentele pentru care a înlăturat argumentele și apărările formulate de pârâți și a reținut nelegalitatea actelor administrativ-fiscale contestate. În aceste condiții, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze părților dovada că susținerile și mijloacele de apărare pe care le-au formulat au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei. De asemenea, examinarea hotărârii recurate se face în funcție de motivele de fapt și de drept avute în vedere de prima instanță, motive ce trebuie să fie în concordanță cu probatoriul administrat și argumentele expuse de părțile în proces, iar, în lipsa indicării unor asemenea motive, instanța de recurs se află în imposibilitatea de a analiza legalitatea soluției adoptate. Astfel, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. În raport de această împrejurare, nu se mai impune analizarea celorlaltor critici formulate de recurenții-pârâți, pe care le-au circumscris motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și pct. 8 din C. proc. civ. În fond după casare, instanța de trimitere urmează să examineze susținerile, apărările și argumentele formulate de părți, coroborându-le cu probele administrate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile pârâților, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.